Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

Tribunalul Apelor este cea mai veche instituție juridică din Europa care funcționează și azi.

El se întrunește în Valencia, în fiecare joi la ora 12:00, la Poarta Apostolilor a catedralei, în Plaza de la Virgen.

Aici vei vedea nouă bărbați îmbrăcați în negru, care se așază în cerc. Un al zecelea, în picioare, strigă niște denumiri.

Nu trebuie să fii de specialitate ca să iei și tu parte! De ce te-ar interesa ca turist?

Pentru că este specific Valenciei și unic în Europa. 

La 30 septembrie 2009, Tribunalul Apelor a fost declarat de UNESCO, Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității.

Datorită particularității sale, Tribunalul Apelor face obiectul anchetei a cercetători din întreaga lume.

Fântâna din Plaza de la Virgen are legătură cu acest Tribunalul Apelor și, mai ales cu obiectul său.

Înc entrul fântânii se află Zeul Neptun, reprezentând râul Turia, înconjurat de opt femei, valenciene, care țin urcioare din care curge apa. La picioarele fiecăreia este scris un nume. Aceste femei reprezintă cele opt canale de irigație ale râului.

* * *

Despre birourile de informații turistice din Valencia, ce oferă și locațiile lor, poți afla aici

Despre spectacole de flamenco în Valencia poți afla aici

 Muzeele și monumentele care au intrare gratuită le poți afla aici și aici (măsură rămasă valabilă din pandemie).

Mic ghid al plajelor din Valencia găsești aici.

Știai că Valencia are mica ei Veneție? Află aici despre ce e vorba!

* * *

Ce este, de fapt, Tribunalul Apelor din Valencia

Tribunal de las Aguas de la Vega, denumirea în spaniolă, este o instituție medievală, a cărei funcție este de a reglementa, pe cale orală, utilizarea canalelor de irigare ale râului Turia.

Râul Turia, cel mai mare râu al Comunității Valencia, funizează apa necesară pentru câmpiile agricole valenciene.

Fiind un râu cu un debit instabil, de aici a apărut și necesitatea înființării unui organism care să permită o distribuție echitabilă și justă a apei.

Organizare

Curtea tribunalului este alcătuită din câte un reprezentant al fiecărei comunități formate în jurul celor opt canale: Quart, Benàger-Faitanar, Tormos, Mislata (Mislata-Xirivella), Mestalla, Favara, Rascanya și Rovella.

Ședințele au loc în fiecare joi, cu excepția sărbătorilor, întâi, la porțile catedralei, apoi la Casa Vestuario (clădirea alăturată).

În foto, un scaun al juratului canalului de irigație Tormos.

* * *

Despre plajele din orașul Valencia, dar și din imediata apropiere, afli aici.

Informații complete despre Valencia Tourist Card, aici!

* * *

Cum funcționează tribunalul

Cea mai cunoscută ședință este prima, când executorul judecătoresc pronunță celebra frază ”denunciats de la sèquia de …”, care în traducere înseamnă plângere, reclamație împotriva canalului…..”.

  • ”Sequia” este termenul în valenciană pentru ”asequia”, canal de irigație.

Apoi executorul strigă, pe rând, numele fiecărui canal.

În acel moment, orice persoană afectată în utilizarea canalului al cărui nume a fost pronunțat, și care este prezentă, poate depune o plângere.

Plângerea se face mereu pe cale orală și în public, în fața tuturor reprezentanților tribunalului.

Procedura este gratuită, orală, sumară și în valenciană.

Procesul este rapid, iar decizia e definitivă, nu se apelează.

Ulterior, în Casa Vestuario, vecină, este convenită distribuția debitelor de apă pentru fiecare canal într-un mod echitabil în funcție de suprafețele care trebuie cultivate, dar și de alți factori. Aceasta ședință nu mai are loc în public.

Membrul instanței de judecată al cărui canal aparține inculpatul, se abține în proces.

Dacă inculpat este el personal, își dă joz bluzonul negru și trece în locul inculpaților.

Pot fi propuși martori și poate fi solicitată o inspecție la fața locului.

Instanța are un singur executor judecătoresc, cel care deschide ședința publică, și care are atribuții ce țin de ordinea ședinței și nu coercitive.

El poartă un harpon de aramă cu două cârlige ca simbol al autorității. În realitate, harponul este un instrument folosit de paznicii șanțurilor de irigații, în munca lor de zi cu zi. 

Punerea în executare a pedepsei este responsabilitatea reprezentantului canalului corespunzător de irigație.

De obicei, vinovatului i se aplică o amendă.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook! 

* * *

Curiozități despre Tribunalul Apelor din Valencia

* Unii istorici indică originea tribunalului în epoca romană, în timp ce alții o stabilesc în jurul anului 960 (secolul al X-lea), sub mandatul califului din Córdoba Abd al Rahman III.

* Șanțurile de irigații au fost construite de romani cu aproximativ 2.100 de ani în urmă, dar cei care le-au creat așa cum sunt folosite și azi, au fost arabii.

* Locul în care se desfășoară, Poarta Apostolilor a Catedralei din Valencia se datorează faptului că aceasta este ridicată pe locul unei moschei. După cucerirea cetății Valencia de către Jaume I, moscheea a fost creștinată, iar musulmanilor li s-a interzis intrarea. Dar cum majoritatea agricultorilor erau musulmani, au fost nevoiți să desfășoare procesele la ușa catedralei și nu înăuntru, așa cum se făcea de obicei când clădirea era o moschee musulmană.

* Alegerea zilei (joi) se datorează faptului că ziua sfântă pentru musulmani este vinerea și, prin urmare, instanța s-a întrunit cu o zi înainte de ziua de odihnă.

* Ora aleasă, ora douăsprezece, se datorează faptului că musulmanii se guvernau după calendarul lunar, iar trecerea de la o zi la alta corespunde cu ora douăsprezece la calendarul nostru solar.

* Comunitățile create în jurul canalelor sunt guvernate de vechile ordonanțe transmise oral de pe vremea musulmanilor și transcrise pe hârtie în Evul Mediu. Dispunerea și funcționarea șanțurilor a fost astfel făcută încât să distribuie apa proporțional și echitabil între terenurile fermelor din jurul orașului Valencia.

Constituția spaniolă interzice existența unor instanțe de justiție în afară de cele stabilite prin lege. Tribunalul Apelor este singura excepție. A fost inclus în Constituția din 1978 și în Statutul Declarării Autonomiei Comunității Valencia.

* Reprezentantul fiecărui canal de irigație trebuie să fie fermier și să-și cultive propriul teren. De când este ales, el deține autoritatea canalului și devine membru al Tribunalului Las Aguas. Este ales de către fermierii care folosesc apa canalului.

* Distribuția apei se face în funcție de cantitatea de grădină pe care o are fermierul și se realizează în așa fel încât apa să ajungă proporțional la cele opt șanțuri care irigă toate terenurile.

* Construirea în 1955 a rezervorului Benageber (Valencia) e permis reglarea debitului de apă al Turiei. Acest lucru și faptul că suprafața cultivată a scăzut considerabil, a dus la reducerea plângerilor și reclamațiilor. În numeroase ocazii, ședințele Tribunalului Apelor se desfășoară fără nicio plângere, cu dezaprobarea publicului care nu înțelege că întâlnirile sunt adesea considerate ca o simplă reprezentare teatrală.

* * * 

Gratuit cu Metrovalencia, TRAM Alicante și Castelló, îÎn fiecare duminică, în fiecare duminică până pe 31 iulie 2022

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Diferite hărți ale Metrovalencia, le poți descărca de aici.

Dacă ești în Valencia și vrei să afli cum ajungi cu metroul sau tramvaiul dintr-un punct în altul al orașului, intră aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.   

* * * 

Informații utile despre tribunal

– Locul de desfășurare: Plaza de la Virgen

– Programul de sesiuni al tribunalului

Tribunalul Apelor se reunește în fiecare joi a anului, la ora 12:00, indiferent dacă există litigii sau nu. Dacă plouă, se întâlnește în clădirea vecină, Casa Vestuario.

Excepțiile ședințelor sunt:

  • Când în ziua de joi cad sărbători. Tribunalul se întâlnește miercuri.
  • Zilele de 25 decembrie și 6 ianuarie.

– Cum ajungi în Plaza de la Virgen:

Având în vedere că biserica se află în Plaza de la Virgen, în apropiere de Plaza de la Reina, voi menționa cum ajungi aici.

– Cu autobuzul companiei publice de transport EMT C1.

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să verifici, s-au schimbat trase- e ale autobuzelor în centrul orașului.

– Cu metroul, liniile 3, 5, 7 și 9 (Stația Colon, distanță de mers pe jos 25 min) și 3, 5 și 9 (stația Xativa, distanță de mers pe jos 25 min).

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 8 (stația Plaza de la Reina – Mar), 3 (Plaza del Musico López Chavarri), (Plaza de la Virgen – Bailía).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Dacă ești vânător de apusuri și îți place și natura, atunci te va interesa acest articol.

Află despre cel mai bătrân ficus din Valencia aici!

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *          

Muzeul mătăsii – Museo de la seda Valencia   

Epoca mătăsii în Valencia a fost epoca de aur a orașului.

Clădirea muzeului datează din sec. al XV-lea și găzduiește o bogăție de patrimoniu sub formă de fresce, picturi murale și mozaicuri.

  • Aici este și sediul Colegiului Superior al Artelor de Mătase.
  • Arhiva Colegiului este cea mai importantă din Europa dintre toate ordinele meșteșugărești (cuprinde de la începuturi și până în prezent mostre, lucrări sub formă de suluri, cărți și cutii de arhivă).

Vizitând muzeul afli:

  • Cum a fost descoperită mătasea.
  • Cum se reproducea specia de viermi care producea mătase.
  • Cum se făcea această țesătură elaborată și luxoasă și cine o purta la acea vreme.
  • Lucruri interesante despre Valencia, când când a făcut parte din drumul mătăsii.

În  muzeu este disponibilă și expoziția de kimonouri japoneze.         

Informații utile despre Muzeul de mătase

Locație: Calle Hospital, 7, Valencia. Intrarea fizică prin: Calle Hospital, 9,Valencia

– Program: Luni închis, Marți-sâmbătă – de la 10:00 la 19:00, Duminică de la 10:00 la 14:30.

– Bilete:

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Jdiezarnal.com, Visitvalencia.com

Fotografia articolului aparține autorului acestuia, cea de interior aparține Valenciasecreta.com.

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Dacă vrei să vezi Valencia de la înălțime, mai întâi e nevoie să te aduc cu …. picioarele pe pământ. 🙂  Orașul Valencia este un oraș vechi, motiv pentru care nu are clădiri înalte ca Madrid sau Barcelona.

În ultimii ani s-au construit clădiri de birouri, rezidențiale, dar ele nu sunt disponibile oficial pentru uzul turiștilor și admirarea unei panorame.

Cu toate astea, sunt câteva edificii de pe a căror terasă de la ultimul etaj, ai parte de panorame frumoase asupra a diferite cartiere sau zone din oraș.

Dar înainte de a vedea ce locuri îți recomand pentru panoramă, haide să trecem repede în revistă cele mai înalte edificii din Valencia.

Cele mai înalte clădiri din Valencia

  1. Puente l’Assut de l’Or (Puntea L’assut de l’or). Cu 127 de metri înălțime (fără paratrăsnet) este cel mai înalt punct din Valencia. Este vorba de ”coarda” cea mai lungă a podului în formă de harpă din Ciudad de las Ciencias y de las Arte Operă a arhitectului valencian de renume internațional, Santiago Calatrava, a fost finalizată în decembrie 2008.
  2. Turnul Hilton – Hotel Meliá de València. Este cel mai înalt zgârie-nori din Valencia. Clădirea are o înălțime de 117 metri și 29 de etaje. A fost finalizat în 2007.
  3. La Torre de Francia, Turnul Franței, este al doilea turn înalt din oraș. Are 115 metri și 35 de etaje și are destinație rezidențială. A fost finalizat în 2002.
  4. Aqua Multispace, un complex format din două turnuri, cel mai înalt cu un plan oval și cel mai mic cu un plan dreptunghiular. Cel înalt are o înălțime de 95 de metri. Complexul are destinație comercială și de birouri. A fost terminat în 2006.
  5. Torres ”Llaves de Oro”, Turnurile ”Cheile de Aur”, sunt un complex format din doi zgârie-nori gemeni, Torre Llaves de Oro 1 și Torre Llaves de Oro 2. Construcția de 26 de etaje și 90 m înălțime, are destinație de locuințe și a fost finalizată în 2003.

Să vedem care sunt locurile accesibile publicului și care oferă panorame frumoase asupra Valenciei sau asupra unor cartiere ale ei.

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

El Miguelete – Turnul Miguelet

Clopotniță și turn al catedralei Valenciei, turnul este cunoscut printre localnici și sub denumirea de ”Micalet” sau ”El Miguelete”.

Se află în Plaza de la Reina.

A fost construit în 1381-1424, are 50m înălțime și 207 scări în formă de melc. Pe care da, trebuie să le urci dacă vrei să ai parte de o priveliște deosebită.

Panorama asupra orașului este deschisă, de 360°. De aici se văd dealurile Serranos, Marea Mediterană, Orașul Artelor și Științelor, cartierul Carmen și Ciutat Vella și alte zone.

Informații utile:

– Adresă: Plaza de la Reina, 46001, Valencia

– Cum ajungi:

  • Cu autobuzul companiei publice de transport EMT C1.
  • Cu metroul, liniile 3, 5, 7 și 9 (Stația Colon, distanță de mers pe jos 25 min) și 3, 5 și 9 (stația Xativa, distanță de mers pe jos 25 min).
  • Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 8 (stația Plaza de la Reina – Mar), 3 (Plaza del Musico López Chavarri), (Plaza de la Virgen – Bailía), (Plaza del Mercado – Taula de Canvis).
  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

– Program:

  • Vara: Din aprilie până în octombrie: zilnic de la 10:00 la 19:30.
  • Iarna: Din noiembrie până în martie, de luni până vineri între orele 10:00 – 18:30Sâmbăta de la 10:00 la 19:00 și duminica de la 10:00 la 13:00 și de la 17:30 la 19:00.
  • De la 1 august până la 15 septembrie: De luni până vineri între orele 10:00 – 19:00Sâmbăta de la 10:00 la 19:30 și duminica de la 10:00 la 12:00 și de la 14:00 la 19:30.
  • Săptămâna Paștelui: Joi între orele 10:00 – 14:30, vineri de la 10:00 la 13:30, sâmbătă de la 10:00 la 17:00.

Preț: Adulți 2 euro. Grupuri de adulți 1,5 euro. Copii 1 euro.

– Informații aici.

* Fotografia este făcută de mine, în una din dățile în care am urcat în turn..

* * * 

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

Localul din Valencia care a câștigat locul I pentru cel mai bun burger din Spania!

Cele mai cunoscute parcuri acvatice în Comunitatea Valencia

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când (vizitarea gratis a muzeelor municipale a rămas valabilă din pandemie pe termen nelimitat)

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Ateneo Mercantil

Clădirea se află în Plaza del Ayuntamiento, a fost inaugurată în 1953 și are o înălțime de 50 m.

Panorama se vede din localul aflat pe terasa clădirii, iar accesul se face cu liftul.

Edificiul găzduiește instituția culturală al cărei nume îl poartă și clădirea. Instituția ”Ateneo Mercantil” a fost fondată în 1879 și a rămas până în ziua de azi ca una de referință ale societății civile valenciene în materie culturală, comercială și de divertisment.

Priveliștea este amplă, dar nu de 360°. În zare se văd lanțul muntos Sierra de La Calderona și Marea Mediterană, aproape cartierul Carmen și Plaza del Ayuntamiento, cu o vedere de ansamblum inedită.

La terasa de aici poți sta la o masă și bea ceva.

Informații utile:

– Adresă: Plaza del Ayuntamiento, 18 (intrarea prin Calle Moratín, 12)

– Cum ajungi:

  • Cu autobuzele publice EMT numerele: 6, 8, 10, 11, 32, 70, 71, 81, N8, N10, N2 (stația Plaza del Ayuntamiento Barques), 10, 19, 40, 70, 71, 72 (Periodista Azzati-Plaza del Ayuntamiento), 14, 35, N1, N8, N9 (Marques de Sotelo-Plaza del Ayuntamiento), C1 (Plaza del Ayuntamiento Correos).
  • Cu metroul, liniile 3, 5, 9 (stația Xativa) și 3, 5, 7, 9 (stația Colon). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m
  • Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 11 (Plaza Ayuntamiento – Cotanda), 40 (Barcas, 11), 15 (Ribera – Plaza Ayuntamiento).

– Program: Deschis zilnic între orele 10:00 și 22:00 (ultimul lift la 21.00)

Preț: Adulți 3 euro, copii până la 10 ani gratuit, copii între 11 și 16 ani 2,5 euro, grupuri de peste 10 persoane, familii numeroase, persoane cu dizabilități, pensionari 2,5 euro.

Contact: aici.

Terasa 270° a Hotelului Barceló

Terasa de la etajul 10 al clădirii oferă o priveliște asupra Ciudad de las Artes y de las Ciencias, complex modern arhitectural, de știință și divertisment.

Priveliștea este frumoasă mai ales seara, când clădirile Orașului, care au forme avangardiste, sunt luminate.

Fotografii poți vedea aici.

Informații utile:

– Adresă: Avenida de Francia 11 46023, Valencia

– Cum ajungi: Cu autobuzele publice EMT nr. 19 (Stația Francia, Padre Toma Montañana), 19, N9 (Stația Francia, Albereda), 40 (Stația Tomas Montañana Albereda) și 94 (Stația Albereda Hemisferic)

– Program de funcționare: Doar vara, de la 12:00 la 02:00.

– Tarif: Consumație obligatorie minim 10 euro

  • Așa scrie pe site, dar m-am întrebat fiind acolo dacpă cineva te condiționează, spre exemplu dacă fiind minim două persoane, une cere o apă-4 euro și alta un cocktail, al cărui preț pornește de la 10 euro?
  • Am încercat trei cocktail-uri cu și fără alcool, toate pline de gheață și puțin din specificul fiecăruia, cele cu alcool păreau că nici nu au văzut alcoolul! 🙂

– Contact: aici. Nu e fac rezervări, urcarea este permisă pe măsură ce se eliberează terasa în cazul în care terasa este ocupată 100% (250 persoane). Eu am așteptat pe timp de vară doar 10 minute.

* * * 

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce este Valenca Tourist Card?

Știai că Valencia are mica ei Veneție și o ”Capelă Sixtină”?

Află despre ”mica Veneție” a Valenciei!

* * * 

Turnurile Serranso, Las Torres Serranos

Sunt una din cele două porți medievale ale cetății care au rămas în picioare. Reprezintă una din atracțiile turistice istorice importante ale orașului.

Au fost construite între 1392 și 1398, în scop de defensă. Au fost folosite și ca închisoare nobiliară, iar în timpul Războiului Civil Spaniol a adăpostit opere din Muzeul Prado de la Madrid.

Au o înălțime de 33m, iar până sus trebuie să urci 133 de scări, care nu sunt abrupte și nici înguste.

Panorama este deschisă, de 360°. În zare se văd dealurile Serranos, iar în apropiere parte din cartierul Carmen, centrul istoric, din albia fostului râu Turia, transformat în parc, puntea Serranos.

Informații utile:

– Adresă: Plaza de los Fueros, Valencia

– Cum ajungi:

  • Cu autobuzele companiei de transport în comun EMT, liniile C1, 28, 95 (stația Torres de Serranos Comte de Trenor), liniile 6, 11, 16, 26, 80, 94 (stația Comte de Trenor Puente de Fusta), liniile 6, 16, 26, 80, 94 (stația Guadalaviar Puente de Serranos), 79, 94, 95 (stația Guadalaviar Sagunt) și 6, 16, 26, 79, 94, 95 (stația Cronista Riveles Santa Amalia). Ultimele trei stații sunt de cealaltă parte a Podului Serranos, ca să ajungi la turnuri va trebui să mergi pe jos 5 minute. Din Plaza de la Reina, unde are stație autobuzul C1, până la turnuri este o distanță de 20 de minute de mers lejer, prin centrul vechi.
  • Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 36 (stația Plaza de los Fueros – Conde Trenor), (stația Plaza de la Virgen – Bailía), (stația Salvador Giner – C. Museo) și 131 (stația Calle Santa Amalia colț cu Poeta Bodria).

– Program:

  • În perioada 15 martie – 15 octombrie: de marți până sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, duminică și sărbători, între orele 10:00 – 15:00.
  • În perioada 16 octombrie – 14 martie: de marți până sâmbătă între orele 10:00 – 18:00, duminică și sărbători, între orele 10:00 – 15:00.
  • 1 ianuarie, 1 mai și 25 decembrie – Închis.
  • Pe 24 și 31 decembrie se va închide după-amiaza.

– Prețuri:

  • Bilet individual: 2 euro.
  • Duminica și sărbătorile: gratuit.
  • BONUS: 6 euro (valabil trei zile).

– Informații aici.

* Fotografia este făcută de mine.

Cafeneaua centrului comercial El Corte Inglés Avenida de Francia

Se află la etajul 8 și oferă o panoramă asupra Oceanograf, clădirea Agora, Puntea l’Assut de l’Or și puțin din Muzeul Științelor. Edificiile fac parte din Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Valencia – Orașul Artelor și Științelor.

– Adresă: Calle Pintor Maella, 37, 46023, Valencia

– Cum ajungi:

  • Cu autobuzele companiei de transport în comun EMT nr. 94, 99, N9 (Stația Menorca Centre comercial), 35 (Pintor Maella – Menorca și Pintor Maella Bolinches Compan), 19, N9 (Stația Francia Trafalgar).
  • Cu metroul Metrovalencia nr. 5, 7 până la stația Maritim Sereria sau tramvaiele 6 și 8 până la aceeași stație. De aici, distanță de mers pe jos 1,2 km.
  • Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 53 (Alameda – Pintor Maella), 52 (Luis García Berlanga Martí – Menorca), 56 (Francia – Menorca).

– Program: Zilnic 09:00-21:00

– Preț: gratis

– Informații: aici.

Am prezentat locurile cu panoramă asupra orașului, deschise publicului, dar în top-ul personal, pe locul I se află panorama de pe ”Fincha de hierro”, ”Clădirea de fier” în traducere.

Este o clădire rezindențială, care nu este deschisă publicului.

Clădirea a fost ridicată în perioada 1954-1962, are83 de metri și 22 de etaje.

În filmul de mai jos, priveliștea.

* * * 

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Care este traseul unei linii EMT, afli aici (mergi în stânga la ”Ver lineas” și selectezi numărul dorit).

Diferite hărți ale Metrovalencia, le poți descărca de aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole carte s-ar putea să te intereseze:

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul plajelor cu steag albastru din Spania

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Cu copiii în Valencia

Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Viuvalencia.com

Fotografia și înregistrarea aparțin Valenciana.ro.

Valencia la pas: Grădina Monforte

Grădina Monforte este un refugiu de vegetație și liniște în plin centrul Valenciei, dar un loc mai puțin cunoscut turiștilor.

Că te plimbi sau citești o carte, că vei sta pur și simplu pe o bancă, timpul petrecut aici va fi o bună investiție în ….. starea ta. Recunosc că sunt îndrăgostită de această grădină, dar când o vei vizita, te vei convinge că nu am exagerat.

Recomand să fie vizitată la sfârșit de primăvară-început de vară, când arborii, arbuștii și plantele au flori. Dar oricând ești în Valencia, nu vei regreta vizita, cu atât mai  mult cu cât este gratuită.

Haide să vedem ce o face atât de specială…..

Scurtă istorie

La origini, Grădina Monforte era una dintre livezile existente în zona din afara orașului Valencia, mai exact cea aparținând lui Don José Vich, Barón de Llaurí.

A fost vândută în 1849 lui Don Juan Bautista Romero, marchizul de San Juan, care a plătit pentru ea 80.000 de reali. Cu această ocazie a devenit cunoscută sub numele de Huerto de Romero, câmpul lui Romero. Marchizul de San Juan a construit aici un conac pentru odihnă pe care l-a folosit ca o casă pentru recreere.

Acesta l-a însărcinat pe arhitectul valencian Don Monleón Estellés, autorul Plaza de Toros, corida, din Valencia, să construiască grădina de azi.

În 1872, când marchizul a murit, grădina a trecut la soția sa, care a lăsat-o în moștenire uneia dintre nepoatele sale. Căsătoria acesteia cu Don Joaquín Monforte Parrés, a făcut ca de atunci să se numească Jardin de Monforte.

În 1941 a fost declarată ”Grădina artistică națională”, rămânând sub protecția statului. Ulterior, în 1970, a devenit proprietatea municipalității. A fost deschisă publicului în 1973, după restaurarea Palatului și amenajarea spațiilor verzi.

Despre această grădină s-a spus că ”singura grădină istorico-artistică din secolul al XIX-lea care rămâne în orașul Valencia”.

Grădina Monforte – prezentare

Grădină în stil neoclasic care se întinde pe o suprafață de 12.000 mp.

Are 33 de statui de marmură, iazuri și fântâni, vaze ornamentale, figuri elaborate de plante, garduri vii și zone de flori, magnolii, lauri, ginkgo biloba, trandafiri și boganvilia.

Grădina poate fi structurată în trei părți: pavilionul sau conacul, două mici grădini private (la vremea construirii lor), care flanchează clădirea și grădina propriu-zisă, care ocupă cea mai mare suprafață a terenului.

Pavilionul și grădina din față

Pavilionul de recreere este o clădire simplă de la sfârșitul sec. XIX, în stil francez și rococo, cu două etaje și o terasă.

El nu este deschis vizitelor. În prezent este utilizat pentru celebrarea nunților civile. La fel, grădina este folosită de miri pentru fotografii.

Prima dintre cele două grădini mici care se învecinează cu pavilionul, se află în fața accestuia. Se numește ”Glorieta de los Arcos”, are o fântână mică în centru, îngeri statui din care curge apă și flori.

Grădina cu lei

A doua dintre grădinile mici, este situată de cealaltă parte a casei. Intrarea este marcată de un portal simplu, încadrat de două sculpturi – lei, similare cu cele disponibile Congresului Deputaților din Madrid.

Leii sunt din piatră albă din Colmenar (Madrid) și au fost realizați în în jurul anului 1850 pentru Congresul Deputaților din Madrid. În final s-a considerat că erau prea mici comparativ cu clădirea Congresului, așa că Juan Bautista Romero le-a achiziționat de la Madrid și le-a adus la palatul său în Valencia, unde se află de atunci.

După trecerea de portal se întinde grădina. În centrul ei se Fântâna îndrăgostiților ” Dafnis și Chloe”, în a cărei apă veți găsi și câțiva locatari……

În jurul fântânii sunt patru figuri feminine pe soclu care reprezintă cele patru continente: America cu caimanul, Asia cu o cămilă, Europa cu un cal și Africa cu leul.

În această zonă găsim majoritatea sculpturilor pe care le are Grădina Monforte.  Această parte a grădinii contrastează cu celelalte  zone, deoarece aici este concentrată o vegetație amenajată în stilul francez al grădinilor geometrice. În restul grădinii se remarcă copacii și vegetația puțin mai sălbatică.

* * * 

S-ar putea să te intereseze și articolul Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

* * * 

Grădina cea mare

În grădina propriu-zisă vei găsi: Fântâna portocalilor, înconjurată de portocali (un mic refugiu de umbră în zilele călduroase), grădina de trandafiri, tunelul de bouganvillea (o boltă vegetală formată dintr-o structură metalică pe care se sprijină o rețea de bougainvillea spectaculoase), un mic munte deasupra unei cascade la fel de mici și a unui iaz cu pești și broaște.

În foto fântâna portocalilor și tunelul de bouganvilla. Poza este de la sfârșitul lunii iunie, când deja nu mai avea flori.

Așa numitul munte provine din amenajarea unei vechi cisterne care furniza apa pentru toate fântânile ornamentale din grădină. El a fost construit pentru a da presiune apei și a fost creat punctul de vedere.

O curiozitate: cine stă în vârful muntelui, în centru, își poate auzi propriul ecou.

Tot aici se află și un iaz în suprafață de 20mp, arbore ginko biloba, dafin, fântâni mai mici, statui, arbuști și flori.

Întreg spațiul este amenajat cu bănci.

În loc de încheiere

Dacă crezi că ți-am descris Grădina Monforte atât de mult că nici nu mai trebuie să o vezi, te înșeli! Vizitarea ei după ce ai fost în oraș, va fi ca o mică pauză din realitate.

E de preferat să vizitezi grădina primăvara, când totul este în floare, dar dacă nu ajungi atunci, oferta ei de relaxare e oricând binevenită. Mai ales în zilele călduroase de vară.

Și nu în ultimul rând, fii sigur că ai suficientă memorie în camera foto. La tunelul de bouganvilla vei avea nevoie.

Informații utile

Tel: +34 963 525 478

Adresă: Plaza Legion Española, s/n 46010, Valencia, Zona: Paseo de Alamenda și Av. Blasco Ibañez

  • Pe google map o găsești aici.

Intrare libera.

Program de funcționare: 21 septembrie – 20 martie de la 10:30 la 18:00 și 21 martie – 20 septembrie  de la 10:30 la 20:00.

– Conacul nu este deschis publicului.

Cum ajungi la Grădina Monforte

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 12, 80 (stațiile Blasco Blasco Ibañez Par Ciutat Universitaria și Blasco Ibañez General Elío), 30 (stația Blasco Ibañez Central Hospital Clinic), 70, 80 (stația Blasco Ibañez Rectorat), 31, 70, 71, 79, 81 (stația General Elío-Vivers), 6, 11, 16, 26, 70, 94, 95 (stația Albereda Plaza del Real) și 32 (stația Misser Mascó).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3 și 9 –  Stația Facultats. De la stație este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cea mai apropiată stația 87 (stația Blasco Ibañez – Doctor Gómez Ferrer (Clínico).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Despre alte grădini în Valencia poți citi aici, aici și aici.

Ce poți face cu copiii în Valencia afli aici.

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici* * *

* * *

Surse de informare: Visitvalencia.com, Jardins.valencia.es, Jdiezarnal.com.

Fotografiile articolului aparțin autorului.

Clădirea de fier din Valencia, panoramă inedită asupra orașului

Clădirea de fier din Valencia sau clădirea Garcerán este primul edificiu din oraș la a cărui structură de rezistență a fost utilizat fierul. Acesta este și motivul pentru care este cunoscută și sub denumirea de ”clădirea de fier”.

Edificiul este un complex de locuințe și nu este deschisă vizitării turistice.

Cum oferă una dintre cele mai frumoase panoramele asupra orașului, m-am gândit să îi dedic un articol și să v-o prezint.

Clădirea de fier, succintă prezentare

Edificiul Garcerán se află în centrul vechi, istoric al Valenciei, districtul Ciutat Vella, în apropierea Gării de Nord, pe Calle Xàtiva nº 1.

Construcția a fost ridicată în perioada 1954-1962, pe vechiul vechii Turnătorii Primitive din Valencia.

Până în 2006, când a fost construit turnul de pe Avenida de Francia, clădirea  Garcerán a fost cea mai înaltă clădire din Valencia. Are o înălțime de 83 de metri și are 22 de etaje, în timp ce turnul de pe Av de Francia are 117 m și 35 de etaje. Clădirea de fier găzduiește 224 de apartamente, în majoritate având destinație rezidențială.

În districtul Ciutat Vella, clădirea de fier a rămas în continuare cea mai înaltă. În prezent, într-un top al celor mai înalte clădiri din oraș, clădirea de fier ocupă locul nouă.

De pe terasa ei se pot vedea obiective turistice și clădiri de referință ale orașului: Estacion del Norte (Gara de Nord), cupolele clădirilor moderniste din Plaza del Ayuntamiento (Piața Primăriei), Torres de Serranos (Turnurile Serranos), Ciudad de las Artes y de las Ciencias (Orașul Artelor și Științelor) și Marea Mediterană.

Valencia nu se poate lăuda cu clădiri înalte ale căror panorame să îți taie respirația. Cu atât mai puțin, în partea istorică a orașului, care este și cea mai veche.

În Plaza del Ayuntamiento, Ateneo Mercantil oferă o priveliște panoramică de la 50m înălțime și de 360° asupra pieței și a orașului vechi.

Amuzant despre clădirea de fier

În perioada construcției, clădirea de fier era cunoscută sub denumirea de ”finca de collons”, adică edificiul de cojones.

În limbaj vulgar, cojones înseamnă în spaniolă scrotul, parte a organului genital masculin.

Explicația se datorează faptului că fiind o clădire impresionantă la acea vreme, cei care ieșeau din Gara de Nrod îna  cărei vecinătate se află, exclamau:

Collons, quina finca!! (n.a. în valenciană) Cojones, que finca! Cojones, ce clădire!!

Iată o înregistrare pe care am făcut-o cu prilejul unei vizite. În film, vor fi trei măriri are peisajului: primul este pentru Orașul Artelor și Științelor, al doilea pentru Mediterana și al treilea pentru Turnurile Seranos și vârful Turnului Miguelet, turnul catedralei. Sper să vă placă! 🙂

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor. Susține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

Alte articole de interes:

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

– Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

* * * 

– Sursă de informare: Aarquitecturayempresa.es, Viuvalencia.com

– Fotografia cu exteriorul clădirii aparține aflat arquitecturayempresa.es.

– Fotografiile aparțin Valenciana.ro.

* * *

 

Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

Jardin de la Glorieta (Grădina Glorieta), cunoscuta și sub numele de Glorieta, este o mică oază de verdeață în inima orașului Valencia, în cartierul Ciutat vella (Orașul vechi).

Grădina se află în apropierea Plaza Puerta del Mar, locul în care s-a aflat poarte cetății medievale Valencia care ducea la port și Calle Colon, principala arteră comercială. În vecinătatea sa imediată se află Tribunalul Superios de Justiție al Comunității Valencia și Plaza Alfonso el Magnánimo (Grădinile Parterre).

Grădina Glorieta a luat naștere sub guvernarea generalului francez Louis Gabriel Suchet în perioada în care a fost la comanda orașului în timpul războiului de independență.

Francezii au achiziționat în 1812 terenul existent între Mănăstirea Santo Domingo și actualul Palat al Justiției și în acest spațiu au plantat diferite specii de arbori.

De-a lungul timpului, Grădina Glorieta a fost modificată și reamenajată de mai multe ori.

Prima dată în perioada 1826-1844, când a fost construit inclusiv un pavilion de muzică.

Pe 9 octombrie 1844, aici s-a instalat primul felinar cu gaz din Valencia.

În 1852 au fost plantați ficușii monumentali pe care îi putem admira și astăzi. Tot atunci a fost construită aici o cafenea, imitația cafenelelor pariziene, și au fost plantate noi specii de copaci.

Începând cu 1900, în interiorul grădinii a fost instalat un chioșc de ziare, apoi construită o cafenea-restaurant și ulterior un teatru în aer liber.

Jardin de la Glorieta astăzi

În urma modificărilor din 1925, parcul a fost reamenajat în totalitate și are configurația de astăzi.

În prezent, grădina găzduiesc un mic loc de joacă pentru copii, câteva sculpturi și fântâna Triton.

În foto, una dintre sculpturile parcului. În partea stângă, este o rădăcină a ficusului sprijinită și protejată.

Grădina Glorieta este o oază de verdeață în inima orașului Valencia și o sursă binevenită de umbră în zilele călduroase.

Chiar dacă nu vrei să faci un popas, în drumul tău spre obiectivele turistice ale centrului istoric, treci și prin acest parc. Cu siguranță ficușii imenși ale căror coroane nici  pot fi prinse într-o fotografie de la distanță, te vor uimi.

Grădina este deschisă 24h din 24h, vizitarea este gratuită.

* * * Dacă îți place natura sau să te plimbi în grădini, îți recomand și Grădina Monforte, o grădină în stil franțuzesc. Mai multe despre ea poți afla aici.

* * *

Cum ajungi la Jardin de la Glorieta

– Adresa: (Sunt mărginite de) Calle General Palanca, Calle Palacio Justicia, Plaza de la Purta del Mar, Calle General Tovar.

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 28, 95  (stația Tetuan), 16, 26 (Porta del Mar-Gloriete) 11, 70, 71 (Stația Porta del Mar-General Palanca),   4, 10, 24, 25 (stația Porta del Mar – Navarro Reverter Impar), 4, 10, 13, 94, 95 (stația Porta del Mar – Navarro Reverter Par), 6, 11, 32, 70, 71, 81 (stația Porta de la Mar – Palau de Justicia), 8, 13 (stația Porta del Mar Plaza), 8, 10, 28, 32, 81 (stația Porta del Mar Colon).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3, 5 (stația Colon), 5, 7 (stația Alameda). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 500m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 9 (Tetuan), 13 (Alfonso el Magnánimo – Nave), 28 (Navarro Reverter – Grabador Esteve).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

– Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia

– Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia.

– Parcul Turia, grădinile din albia râului. Lung de 9 km, Parcul Turia este cel mai mare din Spania.

– Plaza Patriarca, o bijuterie de artă, culturală și religioasă a orașului Valencia.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici* * *

* * *

Surse de informare: www.Jdiezarnal.es, www.viuvalencia.com

Fotografiile articolului aparțin autorului.

Valencia la pas: Plaza del Ayuntamiento, Piața Primăriei

Plaza del Ayuntamiento sau Piața Primăriei din Valencia este cea mai importantă și mare piață centrală a orașului.

Spațiu liber și deschis, se întinde pe pe o suprafață mare în plin centru vechi al orașului. Este mărginită de clădiri cu diferite stiluri arhitectonice, eclectic, raționalist, modernist, construite în prima jumătate a sec. al XX-lea.

În piață își are sediul Consiliul municipal al orașului Valencia, clădire impunătoare care arată ca un adevărat palat. Merită văzut pe timp de zi, dar și noaptea, când este luminat.

Dacă vrei să vezi sala în care se țin ședințele de consiliu în plen, să știi că îl poți vizita, cu condiția să nu aibă loc o ședință. Programul îl poți verifica aici. Are să-ți placă și sala de cristal, cea în care au loc ceremoniile oficiale.

Vizitarea clădirii în interior este gratuită. Programul de vizitare este de luni până vineri, în intervalul 08:00 – 15:00.

Într-un lateral al pieței se află o fântână arteziană, care cu ocazia a diverse evenimente este luminată seara.

Piața Primăriei este un loc în care te poți relaxa la una din terasele aflate pe margine în timp ce admiri clădirile impunătoare.

     

Puțină istorie

De la mănăstire la primărie

Plaza del Ayuntamiento își are originea într-o mănăstire franciscană (Convento San Francisco). În 1239, regele Jaime I a donat  terenuri Ordinului Franciscanilor pentru a-și construi mănăstirea în afara orașului. Mănăstirea a intrat în interiorul orașului după construirea noului zid din sec. al XIV-lea.

În 1835, când mănăstirea a fost confiscată, călugării au fost nevoiți să o părăsească. Clădirea a devenit o baracă a cavaleriei.

În 1891, datorită stării deteriorate, mănăstirea a fost demolată, lăsând în locul său o mare suprafață de teren.

În acest spațiu gol mare, autoritățile au dorit să facă un parc mare. Deși au fost plantați diverși copaci, grădini și garduri vii, el nu a avut succes. Locul, cunoscut sub numele de Parque de San Francisco, Parcul San Francisco, a devenit un spațiu în care s-au instalat târgul de Crăciun, teatre și circuri ambulante.

Primăria vecină cu Cartierul Pescarilor

În 1854, Consiliul municipal al orașului a fost mutat de la fosta sa locație, actualul Palat al Guvernului Comunității Valencia (Palau de la Generalitat), în locul în care se află astăzi. La vremea aceea era o clădire cunoscută sub numele de Casa de Enseñanza, Casa Învățăturii, construită pentru o școală de fete.

Deși transferul a fost provizoriu, consiliul local a rămas în această clădire. În 1904, au început lucrările de reformă ale edificiului, transformat în ceea ce este astăzi.

Din acest moment a prins contur ideea construirii unei piețe mari și a unui centru comercial și administrativ.

Pentru realizarea planului, în 1907 s-a demolat vechiul Cartier al perscarilor, Barrio de Pescadores. Inițial, era cartierul în care se stabileau pescarii din Valencia, dar cu timpul, a început să fie ocupat de prostituate, iar locul a ajuns să aibă faimă proastă.

Între 1913 și 1922, în acest loc a fost construit Palatul Comunicațiilor (Edificio de los Correos, foto dreapta), clădire de referință pentru stilul arhitectural eclectic (pe care v-o recomand să o vizitați în interior).

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

Dacă vrei să afli ce poți vizita și face în Valencia, îți recomand articolul Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

– Un ghid complet al plajelor din Valencia, dar și din apropiere, îl găsești aici

* * * 

Piața Primăriei astăzi

Din 29 noiembrie 2015, în ultima duminică a fiecărei luni, între orele 10.00 și 20.00, Plaza del Ayuntamiento a devenit complet pietonală.

Începând cu vara lui 2020, spațiu pietonal a fost lărgit permanent cu peste 6500 mp.

Cu această ocazie au fost deviate trasee sau modificate programe ale unor autobuze, inclusiv turistice, motiv pentru care este de preferat să vă informați dacă vreți să ajungeți în piață cu un mijloc de transport public.

Mijlocul propriu-zis al pieței este un spațiu liber, înconjurat doar de câteva tarabe cu flori și mărginit de bănci.

Pe esplanada pieței, în fiecare an, cu ocazia Las Fallas, în perioada 1-18 martie, la ora 14.00, aici are loc spectacolul pirotehnic mascletá. Indiferent că participi sau nu, este bine să știi că cu o oră înainte de începerea spectacolului, traficul auto se închide, iar în zonă se deviază.

În foto, Piața Primăriei văzută de pe o clădire la sfârșitul unui spectacol pirotehnic.

Recomand o plimbare în Piața Primăriei din Valencia atât în timpul zilei, dar și seara. Atât clădirea consiliului (foto), cât și cea a poștei sunt luminate. Dacă ești norocos poți nimeri acea perioadă a anului când este luminată și fântâna.

Îți recomand să vizitezi și interiorul clădirii primăriei. Aici poți vedea Salonul de cristal, principala sală de evenimente a consiliului local, și aula sau hemiciclul, unde au loc ședințele în plen ale consiliului. Vizitele sunt gratuite. Programul de vizite este de luni până vineri de la 08.00 la 15.00, cu excepția zilelor în care au loc ședințele consiliului local. Cum, din păcate, nu am găsit un site la care să fac trimitere pentru a verifica zilele disponibile, te sfătuiesc să faci un drum până acolo, la parterul clădirii este un punct de informare turistică. Oricum, Plaza del Ayuntamiento este în centrul vechi al orașului, deci nu vei devia de la traseul tău.

Cum ajungi în Piața Primăriei

– Adresa: Plaza del Ayuntamiento 1, 46002 Valencia

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 6, 8, 10, 11, 32, 70, 71, 81, N8, N10, N2 (stația Plaza del Ayuntamiento Barques), 10, 19, 40, 70, 71, 72 (Periodista Azzati- Plaza del Ayuntamiento), 14, 35, N1, N8, N9 (Marques de Sotelo-Plaza del Ayuntamiento), C1 (Plaza del Ayuntamiento Correos).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3, 5, 9 (stația Xativa) și 3, 5, 7, 9 (stația Colon). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 11 (Plaza Ayuntamiento – Cotanda), 40 (Barcas, 11), 15 (Ribera – Plaza Ayuntamiento).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Vizitează Muzeul Științelor, Oceanograful și Hemisfericul sau doar Muzeul Științelor și Hemisfericul în ziua de miercuri la  prețuri speciale. Detalii afli aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Jdiezarnal.com, Valenciaextra.com, Valenciaplaza.com

Fotografiile aparțin autorului articolului.

 

Spitalul-azil ”San Juan de Dios” din Valencia

Spitalul-azil ”San Juan de Dios” din Valencia a fost construit în 1907, după proiectul arhitectului Francisco Mora Berenguer, autorul Mercado Colon (Piața Colon).

Puțină istorie

Este o clădire modernistă, declarată patrimoniu istorico-artistic. A fost construită pe un nucleu anterior, a cărui capelă datând din 1891 a fost inclusă într-unul dintre corpurile laterale.

De la început a fost dedicată ordinului medical de confesiunea catolică ”San Juan de Dios”, o entitate religioasă non-profit cu o rețea extinsă de centre sociale și de sănătate în peste 50 de țări.

Încă de la înființare, acum mai bine de 500 de ani, Ordinul ” San Juan de Dios” a dezvoltat programe sociale și de sănătate pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale celor săraci și bolnavi.

Ordinul ”San Juan de Dios” are o istorie de peste 125 de ani în orașul Valencia.

Spitalul s-a specializat în îngrijirea copiilor cu dizabilități și care sufereau de scrofuloză. În timp a devenit un centru spitalicesc modern, care și-a menținut. Din 1992, entitatea este dedicată îngrijirii persoanelor fără adăpost din Valencia.

Despre spitalul ”San Juan de Dios” 

Edificiul spitalului este construit în considerarea ideii de sănătate, lucru care se reflectă în aspectul deschis, cu galerii și terase mari, pentru a profita de beneficiile soarelui și ale brizei mării. Spitalul  mai este cunoscut și sub denumirea ”Valencia la mare”.

Clădirea are formă de U, este compusă dintr-un corp central, mai înalt, și două aripi laterale perpendiculare pe acesta. În partea superioară a corpului central, în interiorul unei nișe, este imaginea San Juan (Sfântului Ioan) purtând în brațe un copil bolnav.

În ultimii ani, echipa medicală a spitalului a fost alcătuită din 25 de profesioniști, 60 de voluntari și 3 frați care, în fiecare zi, au deservit peste 100 de persoane cu nevoi sociale.

Spitalul-azil ”San Juan de Dios” și-a închis porțile în vara 2020 după mai bine de un secol de istorie.

Actualii proprietari ai clădirii și-au explicat decizia prin pierderile mari economice neîntrerupte începând din 2012. Aceștia au arătat că numai în 2019, pierderile s-au ridicat la peste 1,3 milioane de euro.

Clădirea este închisă, dar merită o abatere de la drumul principal, cu atât mai mult cu cât se află în apropierea Plajei Malvarrosa.

Este un edificiu diferit de arhitectura celor din centrul orașului, care merită toată atenția și câteva minute din timpul tău.

Informații generale

– Adresă: Este situat pe Calle Río Tajo nr. 1 din Valencia.

– Se poate ajunge cu autobuzele companiei publice de transport EMT, numerele 19, 31, 92 (stația Malvarrosa – Sant Joan de Deu), 93, 98 (stație Tarongers – Fausto Elio), 92 (stație Tarongers – Pare Antón Martí) și cu tramvaiul (tramvia) numerele 4, 6 (stație Serrería).

– Stația de biciclete Valenbisi numerele 168 (Malvarrosa – Río Tajo) și 109 (Naranjos – Ingeniero Fausto Elio).

Dacă vrei să afli cum te deplasezi cu autobuzul în Valencia, poți afla în acest articol.

Informații despre cum să te deplasezi cu tramvaiul în Valencia, afli aici.

Despre cum să închiriezi o bicicletă Valenbisi, afli aici.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor.

Susține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

Sursă de informații: Valenciasecreta.com, Valenciacuriosa.blogspot.com, Lasprovincias.es

Fotografia articolului aparține autorului.

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce poți face în Valencia în câteva zile sunt articolele cele  mai citite de pe Valenciana.ro.

Titlul este și nu este în glumă. Din diverse motive, s-ar putea să stai patru zile efectiv, dar s-ar putea ca din timpul cumulat din prima cu ultima zi să îți mai iasă una de vizitat sau măcar câteva ore.

Pe de altă parte, vreau să îți ofer informații despre oferta diversă a acestui, puțin mai mult decât scriu ghidurile turistice, astfel ca tu să poți alege în funcție de interesele tale.

Așa că ia-ți cafeaua cu tine, pregătește-te pentru un articol lung și plin de informații! 🙂

A, și să nu uit! Dacă vrei să vezi niște manifestări tradiționale valenciene, verifică articole de pe site, de genul Calendarul sărbătorilor, al zilelor libere și al celor lucrătoare în 2022 în Comunitatea Valencia.

  • Despre Las Fallas, cea mai mare sărbătoare a Comunității Valencia și patrimoniu UNESCO, care se celebrează primăvara, am scrisi aici.
  • Despre Corpus Christi afli aici.

Să pornim din momentul zero, cel în care ai aterizat pe Aeroportul Manises. Nu este departe de oraș, se află la o distanță de doar 8 km în afară, dar cumva trebuie să te deplasezi.

  • Cum ajungi de la aeroportul Manises în Valencia afli aici.

Recomandare

Dacă stai mai multe zile în Valencia și intenționezi să te deplasezi cu transportul în comun și să vizitezi obiective turistice, cumpără Valencia Tourist Card! 

  • Este conceput special pentru nevoile turiștilor, cu valabilitate limitată, 24, 48 și 72h.
  • Include gratuități pe transportul în comun și reduceri de până la 15% la obiectivele turistice importante.
  • Este singurul care acoperă și o călătorie cu metroul de la aeroport în Valencia. O călătorie cu metroul Valencia – Aeroport (valabil și în cealaltă direcție) costă 4,90 euro (nu poate fi validată cu un bilet obișnuit de transport).

Informații complete despre Valencia Tourist Card afli în articolul de aici.

Pentru un turist, mi se pare varianta cea mai bună pentru a se deplasa în oraș, a vizita obiective turistice și de a economisi bani, dar trebuie să ai în vedere obiectivele tale.

Cum alegi ce să vizitezi și ce să faci

Aceasta este întrebarea pe care am auzit-o cel mai des: merită să merg sau să văd muzeul/monumentul cutare? Înainte de a răspunde, pun la rândul meu o întrebare: ce îți place să faci, ce ți-ai dori să vezi? Ești interesat mai mult de natură, de tehnologie, ești un fan al muzeelor sau vrei să faci plajă toată ziua? Sau poate vrei câte un pic din fiecare, astfel încât la finalul sejurului tău în Valencia să ai niște amintiri plăcute și nici să nu fi într-o stare de extenuare?

Eu fac parte din ultima categorie. Când merg într-un loc nou, prefer nu să bifez cele mai importante zece obiective redomandate (zece e o cifră aleasă aleatoriu), dar să mă informez pe scurt, înainte, despre ce se poate vedea și să aleg în funcție de preferințele mele.

Îmi place foarte mult să iau pulsul locului, să mă plimb pe străzi, să merg cel puțin într-o piață. Și, mai presus de toate, îmi place să petrec timp în natură, într-un parc sau orice mediu natural care este la fața locului.

Valencia este un oraș compact, se poate ajunge foarte repede dintr-un punct al său în altul și multe distanțe le vei străbate pe jos. Asta mai ales centrul istoric, deci nu te speria că cel puțin în prima parte îți indic atât de multe obiective.

* * *

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când (vizitarea gratis a muzeelor municipale a rămas valabilă din pandemie pe termen nelimitat)

Cu copiii în Valencia, activități în aer liber.

Cu copiii în Valencia

Comunitatea Valencia – locul I în topul regiunilor cu plaje cu steag albastru din Spania

Cele mai cunoscute parcuri acvatice în Comunitatea Valencia

Spectacol de chitară flamenco

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Ce să vezi în Valencia

Centrul istoric – Cartierul Carmen

Du-te în Cartierul Carmen sau Ciutat vella, orașul vechi în valenciană, centrul istoric al orașului și inima sa. Este renumit pentru farmecul deosebit. Pe de altă parte, nu se poate spune că ai  luat pulsul Valenciei dacă nu ai trecut prin El Carmen, pentru că aici s-a fondat orașul.

Valencia a fost întemeiată în 138 îe.n de către romani. Vestigii ale primelor construcții romane se află în centrul vechi.

Vreme de aproape trei secole, Valencia a fost sub dominația vizigoților, iar din secolul al VIII-lea până în 1283 sub dominație musulmană. Din 1283 când regele James I i-a expulzat pe musulmani, a început domnia monarhilor creștini.

Influențele acestor civilizații și schimbări s-au amestecat între ele, împreună formând Valencia de azi.

Inima istorică a orașului 

Zona istorică începe din Plaza de la Reina, considerată kilometrul zero al orașului. Din ea se intră în Catedrala Santa Maria, cunoscută și sub denumirea populară de La Seu. Inițial, aici a fost construită prima biserică vizigotă, convertită apoi în moschee și ulterior în templu creștin. Catedrala este o combinație de stiluri și epoci, cel mai bine se vede pe macheta din fața ei.

Se spune că ea ar găzdui Sfântul Graal, cupa din care ar fi băut Iisus la Ultima Cină. Odată ce i-ai trecut pragul, urcă și în faimosul ei turn, Miguelet! Nu te lăsa descurajat de cele 207 scări pentru că riști să pierzi o panoramă deosebită, de la aproape 100m înălțime!

În Plaza de la Almoina (Limosna în valenciană) aflată în spatele catedralei și în Plaza de la Virgen, a fost forumul roman.

Plaza de la Almoina are amenajată o pardoseala de sticlă peste care este apă și prin care se văd ruinele forumului. De fapt, ea este tavanul muzeului arheologic care poate fi vizitat și e interesant.

În Plaza de la Virgen se află Biserica Virgen de los Desamparados, Fecioara celor Defavorizați. La Virgen este patroana orașului Valencia, iar biserica îi este închinată. Îți recomand să intri chiar dacă nu ești religios, te va impresiona prin cupola sa.

Biserica San Nicolás y San Pedro Mártir

Aproape de Plaza de la Virgen se află și Biserica San Nicolás y San Pedro Mártir. Cu cei 1800 mp pictați, este considerată Capela Sixtină a Valenciei. În capela laterală din dreapta navei centrale sunt două picturi ale lui Goya, dedicate lui San Francisco de Borja.

  

Biserica Santa Catalina și Horchatería Santa Catalina

Tot în centrul istoric se află și Biserica Santa Catalina. Din Plaza de la Reina îți va atrage atenția cu turnul său zvelt.

Iar foarte aproape de ea este un obiectiv de interes ……. gastronomic: Horchatería Santa Catalina. Localul este unul cu tradiție în horchata (o băutură răcoritoare specifică zonei), cicolată caldă și fartons (un fel de cornuri dulci din foietaj, specifice zonei). Dacă intri să mănci ceva, trebuie să fii îngăduitor cu personalul care servește, de obieci este aglomerat. 🙂 Localul merită atenție fie doar pentru amenajarea sa interioară specifică unui local tradițional spaniol.

Plaza Lope de Vega și Plaza redonda

Intrarea și ieșirea din Basilica Santa Catalina se face prin Plaza Lope de Vega. Aici se află cea mai îngustă clădire din Europa (107 cm), cum le place valencienilor să spună. Și la un pas distanță, un loc în care îmi place să merg în timpul zilei, este Plaza redonda (Piața rotundă). Este un loc retras de zumzetul turistic, cu o fântână în centru. Aici găsești chioșcuri de dantele, ațe, lânuri și multe accesorii folosite de artizanii manuali.

Palacio ”Marqués de Dos Aguas”

O piesă de rezistență a orașului Valencia este Palatul ”Marqués de Dos Aguas”.

De fapt, este vorba despre o fostă casă seniorială care a intrat în patrimoniul public al orașului și azi găzduiește Muzeul Național de ceramică “Gonzáles Martí”. Clădirea este considerată reprezentativă pentru stilul barocului spaniol.

Dacă timpul îți permite, îți recomand o vizită în interior, majoritatea încăperilor sale au decoruri și mobilierul specific timpului, iar la parter se află și o impresionantă colecție de trăsuri.

  • Intrare gratuită: Sâmbăta de la 16.00 până la ora închiderii, duminica, 12 octombrie (Ziua Națională a Spaniei), 6 decembrie (Ziua Constituției Spaniei). Ce alte muzee  poți vizita gratis în Valencia afli aici, iar monumente gratis, aici.

Lonja de la seda și Mercado central

Tot aici, în centrul istoric al Valenciei se află și clădirea fostei Burse de mătase, Lonja de la seda. Edificiul este inclus în patrimoniul UNESCO. Interiorul său în stil gotic e imposibil să nu îți placă, asemenea și curtea mică interioară.

  • În materialele dedicate turiștilor, Muzeul mătăsii (Museo de la seda) nu este pus în valoare așa cum ar merita. Aflat în cartierul vechi, într-o clădire din sec. XV, găzduiește cea mai veche și mare arhivă a unui ordin meșteșugăresc din Europa. Vizitarea lui îți va da o imagine a ce a însemnat mătasea pentru Valencia, cum mai bine de peste două secole, a pus orașul pe harta celor mai importante centre comerciale din Europa. Cu Valencia Tourist Card ai o reducere la biletul de intrare de 15%.

Peste drum de Lonja de la seda, se află El Mercado Central, Piața Centrală. Nu te trimit să faci cumpărături, ci ca să o vizitezi pentru că este considerată a fi cel  mai frumos exemplu de arhitectură modernistă din orașul Valencia.

Turnurile Serranos și Quart

Din vechiul oraș Valencia și cele 12 porți de intrare, au mai rămas în picioare două: Poarta sau Torres de Serrano, Turnurile Serrano și Poarta sau Turnurile Quart.

Poarta Serrano este considerată cea mai mare poartă gotică din Europa.

Turnurile Quart, poartă încă urmele gloanțelor din timpul Războiului Civil Spaniol (1936-1939). Ele oferă și o panoramă asupra orașului merită efortul de a te sui în vârf (deși sincer vorbind efortul nu e prea mare).

Accesul în fiecare dintre acestea costă 2 euro/persoană, iar duminica și în sărbătorile legale este liber.

Lângă Turnurile Quart se află Cafeneaua Mayan, savoare de Guatemala în inima Valenciei.

Proprietarii cafenelei sunt din Guatemala, unde au mica lor plantație, iar cafeaua o aduc de acolo. Patroana face în fiecare zi un tort de morcovi (da, de casă) foarte bun și tot aici poți lua și o mică gustare, dacă foamea îți dă târcoale. Recomand locul nu pentru că îi fac reclamă plătită, ci pentru că am fost acolo și mi-au mers la casa sufletului ambientul, cafeaua și tortul de morcovi.

O bijuterie puțin cunoscută este Plaza del Patriarca sau Piaţa Patriarhului, aflată tot în centrul vechi al Valenciei. Aici sunt sediul vechii Universități din Valencia, La Nau, fondată dîn 1499, Colegiul ”La Patriarca”, biserica și mănăstirea cu același nume. În muzeu se află pânze de El Greco, Caravaggio, Van Der Weyden,Benlliure, Ribalta și ai primilor pictori flamanzi. Mai mult informații, aici.

La Ciudad de las Artes y de las Ciencias

Orașul Artelor și Științelor, Ciudad de las Artes y de las Ciencias, este un obiectiv turistic de neratat în Valencia.

Complex arhitectural, cultural și de divertisment format din șase edificii, recrează o  lume total diferită de cea a Valenciei turistice. Orașul se întinde pe o suprafață de 350.000 mp, iar clădirile sale avangardiste oferă un spectacol atât ziua, cât și noaptea, când sunt luminate. Distanțele dintre ele pot fi parcurse pe jos, dar și cu bicicleta, iar accesul în Oraș este gratuit.

Mai multe despre Orașul Artelor și Științelor, destinația clădirilor sale, poți citi mai multe aici.

În fotografie sunt Hemisfericul (în prim plan) și Palatul Artelor (Palau de las Artes).

Hemisfericul găzduiește cea mai mare sală de proiecții din Spania, cu trei sisteme de proiecții (3D, IMAX și digitale) făcute pe un ecranul concav  de 900mp. Aici se proiectează diferite tipuri de documentare și filme de divertisment. Dacă vrei să vizitezi Hemisfericul, poți verifica aici programul.

Palatul Artelor este un centru cultural global, capabil să găzduiască toate categoriile de arte scenice (operă, dans, concerte de muzică, teatru, balet, ), dar și conferințe, expoziții și arte vizuale.

Orașul Artelor și Științelor se află într-o oază de verdeață, în Parcul Turia, așa că plimbarea prin el nu are cum să nu îți facă plăcere.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Natura în Valencia

Dacă ești un iubitor de natură sau doar îți place să petreci timp în aer liber, atunci trebuie să știi că Valencia are o ofertă foarte bună.

Grădinile Turia

Parcul Turia  a fost creat în 1973, în fosta albie a râului cu același nume. Cursul râului a fost schimbat de oficialități după ce a inundat de mai multe ori orașul, în 1957 provocând moartea a 81 de oameni.

Parcul străbate orașul pe o distanță de 9 km, ceea ce îl face cel mai mare din Spania. Are o  diversitate de arbori, locuri de joacă pentru copii, locuri pentru activități sportive și pistă pentru biciclete. Poți închiria o bicicletă pentru întraga familie ca să te plimbi prin parc.

Mai multe despre Parcul Turia și ce poți face în el, citește aici.

Fotografia estă făcută din Palatul Artelor.

Cabecera este un alt parc mare al orașului.

Pentru o plimbare romantică, dar mai ales relaxantă îți recomand Grădina Monforte. Și dacă ești în centrul orașului, neapărat du-te în Grădinile Glorieta și Parterre. Vei vedea niște ficuși impresionanți.

Grădinile Viveros sau Real au fost până în 1810 grădini ale unui palat regal. Nu doar suprafața lor, se întind pe 182.000 mp, dar și diversitatea vegetației, arborii deosebiți și grădina trandafirilor le fac niște grădini deosebite. Dacă vii în Valencia în luna mai, atunci puneți pe listă grădina trandafirilor sau rosales.

În foto, o imagine din Grădinile Viveros.

Bioparc

Bioparc este un parc zoologic de nouă generație, situat tot în orașul Valencia.

A fost conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor, designul său special ascunzând barierele vizuale dintre public și animale. Bioparc se întinde pe 100.000 mp, are mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană.

Vizitarea lui presupune trecerea prin savană, pădurea ecuatorială, întâlnirea cu elefanții, o experiență în cea mai renumită peșteră din Africa și vizitarea Insulei Madagascar. Pentru mine este un loc de neratat și dacă aș avea de ales între el și Oceanograf, atunci aș alege Bioparc, mai ales dacă vremea este frumoasă.

Plajele din Valencia

La mică distanță de centrul orașului se află două cele mai cunoscute, Malvarrosa și Cabanyal. Sunt situate una în continuarea celeilalte, pe o distanță de 3km, iar lor le urmează Plaja Patacona. Deși aparține administrativ localității Alboraya este considerată tot plajă a Valenciei.

Toate sunt accesibile cu transportul în comun din centrul orașului. Plajele au nisip auriu, sunt largi și bine întreținute. Malvarrosa și Cabanyal sunt mărginite de o faleză foarte lată, străjuită de palmieri, animată în tot timpul anului. Aici se află multe localuri și restaurate.

Pentru mai multe detalii, dar și informații despre plajele din afara Valenciei, mai retrase, îți recomand articolul Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare.

Dacă ești în Valencia și ai parte de vreme frumoasă, pe înserat te va relaxa o plimbare în Portul Valenciei, în zona cunoscută sub denumirea de La Marina de Valencia.

Parcul Natural Albufera

Supranumit și delta Valenciei, Parcul Natural Albufera se află la 10 km distanță de oraș. Se întinde pe o suprafață de peste 20.000 ha și este renumit pentru frumusețea și diversitatea sa ornitologică.

Albufera este foarte populară în Valencia ca fiind locul cu cel mai frumos apus de soare.

Aici te poți plimba cu barca și admira apusul de pe apă, dar poți veni și în timpul zilei pentru a mânca la unul din restaurantele cu specific. Se spune că aici se gătește cea mai bună paella. Orezul folosit la paella gătită în Valencia este cultivat aici.

Cum ajungi cu transportul public din Valencia în Albufera, am scris aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Să nu zici că nu ți-am spus

Toate locurile și obiectivele menționate mai sus fac parte din cele recomandate de ghidurile de călătorie. Ele sunt și pe gustul meu, dar nu sunt singurele din oraș, așa că am să mai menționez câteva. Tu vei alege dacă vrei să le vezi sau nu, important e să știi de ele.

Port Saplaya

Înființat ca un cartier al valencienilor mai înstăriți la începutul anilor ’70, Port Saplaya a devenit un loc retras, dar aproape de oraș.

Ce îl face inedit este că este construit în jurul unui canal artificial, lucru care i-a adus numele și de Veneția Valenciei. Un loc în care, indiferent de cât timp petreci, îți va prii. Despre el poți citi aici.

Plaza del Ayuntamiento

În apropierea centrului istoric, Cartierul Carmen, se află Plaza del Ayuntamiento (Piața Primăriei) un spațiu larg înconjurat de clădiri cu diverse stiluri arhitectonice.

Edificiul primăriei este cel mai impunător dintre ele, ziua și noaptea când este luminat.

Vizitarea lui în interior este gratuită. Spațiul vizitabil este foarte mic, dar vei vedea Salonul de cristal, sala ceremoniilor oficiale, balconul oficial și Hemiciclul, sala în care au loc ședințele de plen ale consiliului.

Programul de vizitare este de luni până vineri de la 08:00 la 15;00.

În foto, Salonul de cristal.

Edificio de los Correos

Palatul Poștelor este sediul serviciului de poștă și curierat, anterior telegraf, din Valencia. Se află tot în Plaza del Ayuntamiento, vizavi de primărie.

Îți recomand să intri să vezi tavanul cu vitralii. Accesul liber oricând în timpul programului.

Fosta Bancă a Valenciei

Se află în apropierea Pieței Primăriei, pe Calle Pintor Sorolla 2-4.

Noaptea, edificiul este luminat.

Estación del Norte

Sau Gara de Nord din Valencia. Se află la 5 minute distanță de mers pe jos de Plaza del Ayuntamiento.

Este o clădire monumentală, în stil modernist, considerată obiectiv turistic. Cele două săli de la intrare sunt decorate cu faianță smălțuită și reprezintă motive sau momente din tradiția locală.

Mercado Colón

Piața Colon a fost inițial o piață de cartier, Ensanche, o zonă a aristocrație. În prezent, în interior găzduiește cafenele, baruri, restaurante și o orchaterie tradițională.

Clădirea este și ea una dintre clădirile reprezentative ale modernismului valencian. Este unul din locurile mele preferate în oraș, dar și al multor valencieni.

Parcul Gulliver

Sau  locul în care adulții devin copii. Întemeiat pe cartea lui Jonathan Swift, “Călătoriile lui Guliver”, parcul este format din figura gigantescă a personajului, lung de 70 m.

Gulliver este surprins după momentul naufragiului din carte, când a fost găsit de liliputani pe plajă și imobilizat la pământ cu corzi și sfori. Întregul său corp, părul, hainele, până și plieurile mânecilor sunt străbătute de tobogane și scări.

Dacă vrei să te distrezi așa și să te simți iar copil, du-te și tu! Este gratis!!

La sfâritul primăverii 2021, parcul Gulliver a fost închis pentur renovăr complete. Se estimează a rămâne închis până la începutul toamnei 2022.

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă prin Valencia, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Activități la care poți asista sau lua parte

Dansuri tradiționale

În perioada octombrie-februarie, în Plaza de la Virgen, duminica începând cu ora 10, au loc dansuri tradiționale. O înregistrare o poți vedea aici.

Dans și muzică swing

În Plaza Dr. Collado (lângă Mercado Central), cei de la școala de swing, vin și dansează. Este o plăcere să îi vezi și evident că li te poți alătura. Orice alegi, nu te costă nimic. Despre ei am scris aici.

Programul poate suferi modificări, mai ales dacă vremea este urâtă, adică dacă plouă sau este vreo furtună.

Dacă ești într-o zi de joi în Valencia, nu rata “El Tribunal de las Aguas” (Tribunalul Apelor), una dintre cele mai vechi instituțiile juridice din lume. În 2008 a fost desemnat Patrimoniu Cultural Imaterial al Umanității.

Principala sa atribuție constă în a rezolva conflictele care apar legate de utilizarea și valorificarea celor opt canale de irigații ale Râului Turia.

Tribunalul se întrunește în fiecare joi, la ora 12.00, în fața Porții Apostolilor a Catedralei Valencia (Plaza de la Virgen). Excepție sunt sărbătorile legale și zilele de 25 de decembrie și 6 ianuarie. Când joia pică într-o zi de sărbătoare legală, tribunalul se întrunește în miercurea anterioară.

Ședința are loc în aer liber, participarea ca asistență este liberă și gratuită.

Unde să mănânci

În principiu, poți mânca oriunde în Valencia. Eu recomand localuri în care am fost:

* În centrul istoric:

– Dempanadas, Calle Calatrava 2 – pentru gustări consistente și produse de calitate, recomand cu ambele mâini ridicate! 🙂

– Delicias Del Libano, Calle Ercilla 7 (Plaza Dr. Collado), pentru un falafel.

Las Cuevas, Plaza de Cisneros 2, pentru mâncare gătită, tradițională. De preferat rezervare.

– Tasca Angel, Calle de la Puríssima, 1, 46001 València –  pentru tapas-uri bune, localul e cunoscut printre localnici. 

* Aproape de Plaza del Ayuntamiento:

Localul City Poke, pentru mâncarea în stil hawaian, fresh. Are locații în mai multe locuri ale Valenciei.

TGB – The Good Burger, pentru cei cărora le plac burgerii. Aici puteți mânca și salate fresh.

Dulce de Leche, pentru deserturi, dar și brunch, este un loc foarte apreciat. Aici locația din zona Pieței Primăriei, dar găsești locații și în alte cartiere.

– Localul din Valencia care a câștigat locul I pentru cel mai bun burger din Spania!

* Pe faleza Malvarrosa:

Restaurant La Pepica, pentru paella, dar are un meniu foarte divers.

* În zona universitară:

Restaurant Savory, Calle Serpis 23 , pentru mâncare raw vegan gustoasă.

* Cartierul l’Olivereta:

Restaurant Levante. Este un local tradițional, specializat in diferite tipuri de paella. Prețurile sunt medii, dar  paella gătite sunt foarte gustoase. Conform tradiției, paella se mănâncă la prânz. Dacă vrei să faci o rezervare, o poți face numai telefonic sau pe whatsapp, în engleză, la telefon: + 34 680 264 006. Ți se trimite meniul pentru a-l vedea.

Dacă ești iubitor de paella, atunci trebuie să citești acest articol.

* Alte recomandări:

Llao Llao, pentru desert. Este un iaurt natural înghețat. Se poate mânca în combinație cu fructe, diverse topping-uri (care îngheață instant pe iaurtul rece și devin casante), crunch-is și bomboane. Una din locații se află pe Carrer Sant Vincente Martir, stradă ce pornește din Plaza de la Reina).

Cafeneaua Mayan, pentru tortul de morcovi preparat de proprietară și cafeaua foarte bună. Cafeaua este făcută pe cultura proprietarilor și adusă aici.

– Bea café del tiempo, dac`este varî. Află aici ce este!

Localul La Mas Bonita, pentru deserturi sau brunch. Are locații în centrul, lângă Plaza del Colon și pe Plaja Patacona.

* În Albufera, localitatea El Palmar

Casa Mateo sau alte localuri din Albufera pentru o paella gustoasă. Se spune că aici se mănâncă o paella adevărată.

* Mâncare specific valenciană

Dacă vrei să mănânci gustos și ieftin, atunci trebuie să îi faci o vizită lui Asador Boro. Este un local de comida para llevar, adică mâncarea este pentru acasă, nu o poți mânca acolo. Acest gen de localuri este foarte comun în Spania.

După părerea mea, darși a multor străini cu care am vorbit, la acest gen de localuri, mâncarea este sărată.Unii valencieni mi-au spus că e un fel de tradiție ca mâncarea să fie sărată, așa s-au obișnuit. La Asador Boro mâncarea nu este atât de sărată, plus că are o diversitate mare și anumite mâncăruri specifice. Eu cumpăr de aici de mai mult timp și calitatea mâncării este constantă. Mai multe poți citi aici. În foto sunt pui la rotisor, cartofi (tot la rotisor peste care cade zeama puiului) și falcă de purceluș.

În ce privește băutura, într-o pauză de sangria, încearcă Agua de Valencia. Este un cocktail pe bază de șampanie, suc de portocale, vodcă și gin. Este specifică Valenciei, se servește în aproape orice restaurant. Mie îmi place și dacă nimerești și un loc în care respectă rețeta, adică nu adaugă zahăr și suc de portocale, vei avea o surpriză mai mult decât plăcută și chair răcoritoare.

Ce bilet sau abonament de transport să folosești

Dacă petreci în oraș câteva zile și folosești transportul în comun, îți recomand Valencia Tourist Card. Oferă gratuitate la transportul în comun și reduceri de până 15% la obiective turistice.

Dacă ai avut Valencia Tourist Card și valabilitatea ei a expirat, iar tu mai stai câteva zile în oraș, îți recomand abonamentele special create pentru nevoile turiștilor, Bono T1/T2/T3.

  • Au călătorii nelimitate pe autobuzele EMT și metrou Zona A.
  • Sunt pentru una, două sau trei zile.
  • Prețurile sunt între 4 și 9,40 euro (o călătorie simplă costă 1,50 euro).
  • Le poți cumpăra din stații de metrou, estancos (tutungerii) și chioșcuri autorizate.

Despre cum să te deplasezi cu metroul în Valencia și titluri de călătorie, am scris aici. Dacă vrei să afli cum te deplasezi în Valencia cu metroul dintr-un loc în altul, verifică aici (în engleză).

Despre cum te deplasezi cu autobuzele companiei publice de transport EMT și titluri de călătorie disponibile, am scris aici. Dacă vrei să verifici ce autobuz trebuie să iei pentru a te deplasa dintr-un loc în altul, o poți face aici (în engleză).

* Fiecare tip de transport are propria aplicație de telefon. Sunt utile, în articole am scris de unde la poți descărca. Moovit este și ea o aplicație utilă pentur a te deplasa în Valencia.

Vrei să te deplasezi ieftin cu bicicleta?

Valenbisi este compania de biciclete a municipialității care oferă servicii de închiriere. În întreg orașul are o rețea de peste 300 de stații.

Abonamentele valabile sunt pentru 7 zile la un preț de 13,30 euro, dar și pentru un an.

Cum poți să cumperi abonamentul săptămânal, citește aici.

Avantaje: prețul mai mic decât cel plătit pentru închirierea unei biciclete.

Dezavantaje: este mai greoaie, iar la anumite ore de vârf e posibil să găsești greu o parcare, ceea ce îți poate genera cost suplimentar dacă ai depășit 30 de minute (costul nun este mare). Personal folosesc această bicicletă de ceva ani și pentru nevoile unui oraș este foarte bună.

Vizitarea orașului cu autobuzul turistic Hop on-hop off?

Deși este al treilea oraș ca mărime al Spaniei, Valencia este compactă, se ajunge rapid dintr-un loc în altul al ei. Personal, nu consider că este genul de oraș în care să faci un tur cu Autobuzul Hop on-Hop off, decât dacă fie sănătatea nu îți permite să te deplasezi prea mult, fie nu ai timp la dispoziție să te plimbi.

Majoritatea obiectivelor turistice se află în centrul istoric, Cartierul Carmen, unde autobuzele nu au acces (excepție Calle La Paz, Calle San Vicente Martir, Plaza del Ayuntamiento).

Valencia Bus Turistic și Tour por Valencia

În Valencia există două tipuri de autobuze hop on – hop off, motiv pentru care vei vedea în oraș autobuze roșii și verzi.

Ele aparțin unor companii diferite și se numesc Valencia Bus Turistic, cel roșu  și Tour por Valencia, cel verde.

Dacă ai cumpărat Valencia Tourist Card, ai o reducere de 15% din preț.

Despre ce oferă fiecare companie, poți citi aici.

Alternative

Autobuzele companiei de transport în comun EMT trec prin locuri cu obiective turistice.

Îți recomand să verifici traseul lor pentru că în oraș au avut loc schimbări, odată cu transformarea Plaza del Ayuntamiento în zonă preponderent pietonală.

  • Dacă vrei să vezi cum ajungi cu autobzul dintr-un punct în altul al orașului, o poți face pe harta interactivă a EMT, compania de transport a municipalității.

C1, noua linie a EMT (compania de autobuze a municipalității) are un traseu care trece pe lângă importante obiective turistice: Plaza de la Reina (aici întoarce și aici se află catedrala și ”intrarea” în zona istorică a Valenciei), Plaza del Ayuntamiento (Piața Primăriei), Turnurile Serranos, Turnurile Quart, și ele parte din zona veche a orașului, Grădina Glorieta, Plaza Tetuan, Puerta del Mar.

Avantajul este că Valencia Tourist Card cu transport inclus are gratuitate pentru transportul public în zona centrală, deci practic această călătorie ar fi gratuită. Iar dacă nu folosești acest card și cumperi un simplu bilet, te va costa 1,50 Euro.

Dezavantajul este că nu vei avea explicațiile unui ghid, ca în cazul autobuzului turistic Hop on-Hop Off.

Pentru a-ți face o idee, am pus aici harta traseului C1.

De ce să ții cont când ești în Valencia

* O particularitate spaniolă o reprezintă programul de lucru.

În Spania, majoritatea locurilor de muncă au ziua de lucru împărțită în două, dimineața și seara. Programul este între 9.00 sau 10.00 și 13.00 sau 14.00 și după amiaza între 16.00 sau 17.00 și 19.00 sau 20.00. În multe companii, sâmbăta se muncește. 

Acest program te poate afecta pe tine ca turist pentru că unele localuri sunt închise în intervalul 14.00-17.00.

În marea majoritate, cele aflate în zonele turistice s-au adaptat programului uzual și au deschis de dimineață până seara.

Citește mai multe aici.

* Valencia nu este un oraș în care totul merge perfect, cu punct și virgulă. Nu uita că ești în Spania și parte din atmosfera aceasta liberă și degajată pe care o găsești aici, se datorează faptului că spaniolii iau lucrurile mai în ușor. No pasa nada (nu e nicio problemă) este o vorbă pe care o vei auzi des, dar și un principiu de viață.

Despre ce ghidurile turistice nu îți spun, poți citi aici.

Sper ca toate aceste informații să facă din sejurul tău în Valencia o bcurie. Que lo disfrutes!  cum ar spune spaniolul. Adică Să te bucuri!

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Valenciabonita.es, Cultural.valencia.es, Valenciasecreta.com

Fotografiile articolului aparțin autorului articolului.

 

 

Palatul Artelor din Valencia sau cascheta uriașă a unui soldat roman

Inaugurat în 2005, Palau de las Artes ”Reina Sofia”, Palacio de las Artes sau Palatul Artelor ”Regina Sofia”, este ultima și cea mai spectaculoasă dintre clădirile Orașului Artelor și Științelor Valencia.

Edificiul cultural se află într-un cadru natural deosebit, înconjurată de o zonă de verdeață amenajată de 87.000 de mp și de o suprafață de apă de peste 10.000 de mp.

Autorul Palatului Artelor este faimosul arhitect și inginer valencian Santiago Calatrava. Se spune că inspirație pentru forma clădirii i-ar fi fost cascheta unui soldat roman. În realitate, văzută de la distanță, forma clădirii este disputată: unora le pare un rechin, altora un delfin sau un pește.

În privința interiorului lucrurile sunt mai clare: oficial, formele și culorile au fost inspirate de lumea marină. Odată ajuns acolo nu poți decât să fii de acord, formele curbe par a te învălui, iar culorile, albastru, turcoaz moale, te duc cu gândul la mare.

Palatul Artelor, scurtă prezentare

Palau de las Artes a fost conceput ca un centru cultural global, capabil să găzduiască toate categoriile de arte scenice (operă, dans, concerte de muzică, teatru, balet), dar și conferințe, expoziții și arte vizuale.

Este dotat cu cele mai moderne tehnologii pentru a constitui un spațiu avangardist și modern, care poate face față oricări tip de spectacol.

Clădirea are patru săli principale:

Sala Principal (Sala Principală) – cu o capacitate de peste 1.400 de persoane, a fost concepută în esență ca un spațiu pentru spectacolele de operă, dar poate fi transformată și într-o scenă pentru balet și alte arte scenice.

–  Aula Magistral (Sala Magistrală) – are o capacitate de 400 de locuri și a fost special conceput pentru spectacole live pentru grupuri mici de muzică.
Auditorio (Auditoriul) – cu o capacitate de peste 1.400 de locuri, spațiu conceput pentru concerte simfonice, dar nu numai.

Teatre Martín y Soler (Teatrul Martin și Soler) – cu o capacitate de 400 de locuri, găzduiește Opera studio a Palatului (Centrul de Perfecționare Plácido Domingo) și, în general, spectacole de operă de dimenisuni mici și medii. Se află în clădirea de Arte Aplicate, adiacentă Palatului.

Clădirea Palatului Artelor dispune de instalații pentru desfășurarea activităților didactice și a altor evenimente artistice și culturale.

Dincolo de designul deosebit și avangardist, detaliile care m-au impresionat au fost ….. mânerele ușilor de la parter și ultimul etaj, făcute din ceramică albastră. La parter sunt corpurile unui bărbat și al unei femei, iar la etaj capetele.

La ultimul etaj se află o cafenea. Găzduită într-un spațiu de culoarea cafelei cu lapte, cu fotolii mari, chiar te invită la a bea o cafea.

Tot la ultimul etaj se află și terasa cu palmieri de unde ai parte de o vedere panoramică (foto 1). Personal, mi-a plăcut mai mult vederea panoramică de la etajul întâi, care dă în Parcul Turia (foto 2).

Foto 1:

Foto 2:

 Inedit – Palatul Artelor în cifre

Descris în cifre, Palau de las Artes ar arăta așa: clădirea are o suprafață de 37.000 de mp și o înălțime de peste 70 de metri. Acoperișul său, cel mai spectaculos element structural, are o lungime de 230 m.

Cele două forme ascuțite care îmbrățișează clădirea la exterior, ca niște vârfuri de aripi, sunt din oțel laminat și cântăresc aproximativ 3.000 tone.

Dimensiunile exterioare ale clădirii sunt 163 m lungime și 87 m lățime, luând în calcul formele curbe ale clădirii.

Cum ajungi la Palatul Artelor ”Reina Sofia” Valencia

Adresa: Av. Al profesorului López Piñero, 1, 46013 Valencia. Coordonate GPS: 39°27’16.79″ N 0°21’11.99″ E.

* Cu autobuzele liniei municipale EMT nr: 1, 13, 15, 19, 25, 35, 40, 95 și 99.

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

* Cu Metrovalencia: Stația cea mai apropiată este Alameda (Liniile 3 și 5). Până la Palat este o distanță de 15 minute de mers pe jos, dar este plăcută pentru că se face prin Parcul Turia.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

* Cu bicicleta: Stații Valenbisi apropiate: Avda. de La Plata (Museo Fallero) și Autopista del Saler – Puente de Monteolivete.

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* Cu taxiul: Stația cea mai apropiată Plaza Monteolivete.

* Cu mașina: Parcarea apropiată se află sub L’Umbracle, în interiorul Orașului Artelor și Științelor. Informații parcare: +34 96 197 46 30.

Informații de contact

Tel.: +34.961.975.800

Programul spectacolelor poate fi vizualizat aici.

  • Biletele se pot cumpăra și online, de pe site-ul palatului, de aici,dar și de la casa de bilete. Program deschidere: 10.00. Adresa: Av. A profesorului López Piñero, 1. 46013, Valencia

Informații despre tururi ghidate în Palatul Artelor

Palatul se poate vizita doar în cadrul unor tururi ghidate organizate.

Vizitarea palatului

– Include: vizitarea fiecărei săli de spectacol și o plimbare în jurul exteriorului clădirii cu ascensoare panoramice și în spațiile de terasă și grădină situate sus.

– Durează 1h.

– Turul este valabil în limbile spaniolă și engleză.

– Program de vizitare:

  • De luni până sâmbătă: 11.00, 12.15, 13.30, 16.00, 17.30.
  • Duminică și sărbători: 11.00, 12.15, 13.30.
  • Rezervări direct pe site pentru ziua dorită, aici (disponibil engleză).
  • Recomand ca înaine de a face vizita, să verifici pe email sau telefon dacă sunt locuri disponibile la ora dorită.
  • Dacă vrei ca vizita să includă și participarea la repetițiile unui spectacol, trebuie să îți programezi și rezervi vizita.

– Rezervări: la vizites@lesarts.com, visitalesarts@dtaocioyturismo.com sau +34. 672.062.523.

– Tarife:

  • Adult (13 – 64 de ani): 10,90 euro
  • Redus: 8,50 euro
  • Copii (5 – 12 ani): 8,90 euro.
  • Dacă ești utilizatorul unui Valencia Tourist Card, beneficiezi de 15% reducere.
  • Despre reduceri și gratuități citește aici.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Cum ajungi din aeroport în gările din Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului.

* * *

Surse de informare: Cac.es.

Fotografiile articolului aparțin autorului.

Capela Sixtină a Valenciei: Biserica San Nicolás de Bari y San Pedro Mártir

Biserica San Nicolás de Bari y San Pedro Mártir se află pe lista celor mai vizitate zece monumente ale orașului Valencia.

Este una dintre primele douăsprezece biserici creștine ridicate în oraș după recucerirea de Jaume I în 1238.

Situată în inima cartierului Carmen, în plin centru istoric al Valenciei, dar retrasă, biserica te lăsă la propriu cu gura căscată de cum treci pragul.

Puțină istorie a bisericii

Biserica a fost construită ca parohie în jurul anului 1242.

Descoperirile arheologice din imediata vecinătate au adus la suprafață resturi funerare aparținând unui vechi templu roman.

Pe vremea vizigoților lăcașul a fost creștinat, devenind o biserică cu un cimitir în jurul ei. După cucerirea musulmanilor, în sec. al VIII-lea, pe rămășițele bisericii a fost construită o casă cu terasă și piscină. Unele atestări spun că aici ar fi fost o moschee.

După preluarea Valenciei de către regele Jaime I, a fost transformată în parohie creștină și donată Ordinului Predicatorilor sau Dominicanilor. Aceștia au botezat-o în onoarea Sfântului Nicolae din Bari, iar ani mai târziu, acelaș ordin a mai adăugat un sfânt titular parohiei, pe San Pedro Mártir, care a fost primul mucenic al ordinului dominican.

Despre Biserica San Nicolás de Bari y San Pedro Mártir se spune că este unul dintre cele mai bune exemple de conviețuire între un templu de structură gotică din sec. al XV-lea și decorația barocă din sec. al XVII-lea.

Stilul gotic a fost ”impus” de renovarea care a avut loc la inițiativa celebrei familii Borja (1419). În sec. al XVII-lea, în cadrul unei noi renovări, interiorul gotic a fost acoperit cu decorațiuni baroce.

Din clopotnița originală, a rămas doar un clopot cunoscut sub numele de Vicent. Celelalte au dispărut în timpul războiului civil. În acea perioadă biserica a suferit pagube majore, capelele au fost distruse și a deveni depozit.

Supermarketul investitor și restaurarea San Nicolás de Bari y San Pedro Mártir

Deși în 1981, biserica  a fost declarat Monument Istoric Artistic Național, lăcașul religios nu a fost în atenția autorităților până în sec. al  XXI-lea. Atunci a început restaurarea arhitecturală și picturală care a pus în valoare splendoarea bisericii.

Restaurarea bisericii a fost finalizată în 2016. Costurile, de aproximativ 5,5 milioane euro, au fost suportate de realizată de Fundația Hortensia Herrero care aparține patroanei lanțului de supermarket-uri Mercadona.

Gianluigi Colalucci, marele restaurator italian al Capelei Sixtine, opera lui Michelangelo, a colaborat la restaurarea bisericii valencienilor.

Din motive de sănătate, specialistul italian nu a putut participa la conferința de presă pentru a prezenta restaurarea, dar a trimis scuze printr-un mesaj pe WhatsApp, încheindu-l astfel: ”Trăiască Capela Sixtină valenciană!” De atunci Biserica San Nicolás de Bari a devenit cunoscută și sub numele de Capela Sitină a Valenciei.

În urma restaurării,au ieșit la lumină cei 2000 mp de fresce.

Integrată în circuitul turistic, biserica își menține cultul, având un program distinct pentru rugăciune și de vizitare turistică.

În timpul slujbei religioase, intrarea este gratuită, dar este interzisă fotografierea sau înregistrarea imaginilor.

Informații utile despre San Nicolás de Bari y San Pedro Mártir

Program de vizitare:

  • Luni: vizita turistică nu este permisă.
  • Marți – vineri: între 10:30 – 19:30. În perioada iulie – septembrie programul este prelungit până la 21:00.
  • Sâmbătă: De la 10:30 la 18:30. În perioada iulie – septembrie este prelungit până la 19:30.
  • Duminică: De la 13:00 la 20:00. În perioada iulie – septembrie programul este prelungit până la 21:00.

* Programul poate fi modificate de acte religioase, de aceea este este de preferat să consulți site-ul oficial al parohiei aici.  

– Tarif: 

  • Tarif general: 7 € . Include ghid audio în spaniolă, valențiană, engleză, franceză sau italiană și intrare gratuită la Museo de la seda, Muzeul Mătăsii din Valencia.
  • Tarif redus: 6 €. Este pentru pensionari, studenți, persoane cu dizabilități și posesori ai Valencia Tourist Card.
  • Tarif gratuit: Copii sub 12 ani.

* Pentru vizită, poți suna la +34.963.913.317 sau scrie la e-mail: vizit@sannicolasvalencia.com

– Cum ajungi la biserica San Nicolás

– Adresă: Calle Caballeros, 35, Valencia.

– Poți ajunge cu autobuzele companiei de transport în comun EMT, linia C1 (stația Plaza de la Reina și de aici pe jos, o plimbare de 10 minute prin Plaza de la Virgen), Liniile 6, 28, 95 (stația Torres de Serrano) sau liniile 6, 11, 16, 26, 80, 94 (stația Comte de Trenor Puente de Fusta). De la ultimele două stații până la biserică e o distanță de 10 minute de mers pe jos.

  • Despre serviciile EMT și bilete disponibile, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Poți ajunge cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 3 (Plaza del Musico López Chavarri), (Plaza de la Virgen – Bailía), (Plaza del Mercado – Taula de Canvis).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

În loc de concluzii

Mă îndoiesc că după fotografiile de mai sus ar mai fi nevoie de ceva ca să te conving să vizitezi Biserica San Nicolás de Bari y San Pedro Mártir.

Cu toate astea, am să las mai jps o înregistrare făcută de mine cu prilejul unei vizite.

Este un obiectiv pe care l-am inclus pe lista locurilor ”obligatoriu” de vizitat în Valencia. Dacă vrei să afli ce alte obiective turistice recomand, citește aici.

 

 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici

* * *

Surse de informare: Sannicolasvalencia.com, Jdiezarnal.com,Viuvalencia.com, Valenciabonita.es

Fotografiile articolului aparțin autorului.

Istoria în picioare (I). Turnurile Quart, Valencia

Turnurile Quart sau Torres de Quart reprezintă unul din monumentele emblematice ale orașului Valencia.

Împreună cu Turnurile Serrano sunt singurele porți rămase din zidul medieval care înconjura orașul.

Valencia avea 12 porți de intrare-ieșire. Principalele patru porți erau orientate în cele patru puncte cardinale: Turnurile Quart vest, Turnurile Serranos nord, Puerta de San Vicente sud și Puerta del Mar est, către port.

În sec. XIX, atât zidul care înconjura cetatea medievală, cât și zece din porțile sale, au fost dărâmate la ordinul guvernatorului civil Cirilo Amorós. El și-a justificat decizia prin rațiuni legate de sănătatea publică și prin necesitatea măririi orașului.

De când datează Turnurile Quart

Ridicate între 1441 și 1460, constructorii săi s-au inspirat după turnurile Castelnuovo din orașul italian Napoli.

Turnurile Quart au înlocuit poarta orașului construită în 1365, care se considera insuficientă nevoilor orașului. Astăzi se poate observa în lateral o mică secțiune din zidul vechi din care făcea parte.

Turnurile Quart sunt un exemplu de construcție militară în stil gotic.

De ce Quart

Tradițional, turnurile au fost cunoscute sub numele Turnurile de calcar (de Torres de la Cal), deoarece în sec. al XVIII-lea, autorităţile au impus regula ca varul care intra în oraș să fie făcut doar prin această poartă.

Dar ele au devenit și poarta spre Castilla, drum ce lega inima orașului, catedrala, cu Madridul. Și pentru că acesta trecea și prin satul Quart de Poblet, turnurile au primit numele de Quart.

Puțină istorie

Principalul scop al Turnurilor Quart a fost să apere orașul de atacuri, dar de-a lungul timpului a căpătat și alte funcționalități.

În 1562, turnurile erau un imens depozit de pulberi, apoi în 1623 unul dintre turnuri a fost folosit temporar ca închisoare pentru prostituate, iar în perioada 1813-1932 au fost închisoare militară.

Turnurile Quart au fost martorele unor momente dramatice și istorice ale orașului Valencia: asaltul trupelor lui Napoleon din Războiul de Independență (1808). Valencienii au folosit turnurile ca apărare și i-au forțat pe francezi să se retragă.

Deși restaurate, turnurile poartă și azi urmele a gloanțelor și proiectilelor din timpul războiului. 

Cu prilejul restaurării, în memoria luptelor care au avut loc pentru cucerirea orașului Valencia, au fost păstrate 132 urme ale proiectilelor de tun și peste 1000 de urme de gloanțe. Așa că găurile care se văd astăzi pe zidurile exterioare ale turnurilor nu sunt expresia lipsei de grijă pentru conservarea lor, ci din contră, urmele istoriei.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Ce poți face și vizita cu copiii în Valencia afli în articolul Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia.

* * * 

Actualitate

În 1931, Turnurile Quart au fost declarate Monument Istoric Național.

În 1933 s-a efectuat o restaurare timidă a turnurilor, apoi între 1976 și 1982, a avut loc o reabilitare integrală, prilej cu care s-a instalat și scara laterală, iar în 2007 s-a efectuat o restaurare totală a acestora. Ulterior turnurile s-au deschis vizitelor turistice.

Este permis accesul până în vârf, de unde ai parte de o panoramă asupra orașului vechi, Cartierul El Carmen, dar și asupra altor cartiere ale orașului.

Când ești la Turnurile Quart, fă-ți timp și pentru o cafea din Guatemala și o felie de tort de morcovi, de casă. O experiență simplă și cu ….. mult gust. Despre ea, am scris aici.

 

Curiozități

* Turnurile Quart au 34 m înălțime și sunt cu un metru mai înalte decât Turnurile Serranos.

* Ușile de lemn de intrare în oraș au fost așezate în 1449, înălțimea lor fiind de 4 m.

   

Informații utile

– Adresă: Plaza Santa Úrsula, 1, 46003 Valencia Acestea sunt situate la intersecția străzii Castro cu Quart Street și

– Tel: +34.618.803.907

– Program:

* Luni-sâmbătă: 10.00-19.00

* Duminica și sărbătorile legale: 10.00-14.00

* Închis: 1 și 6 ianuarie, 1 mai și 25 decembrie.

* Pe timpul iernii se închid în funcție de lumina zilei.

– Tarife:

* Bilet individual: 2 euro.

* Bilet redus: 1 euro

* Intrare gratuită: Duminica și sărbătorile legale. Citeste aici ce monumente poti vizita gratis în Valencia.

Cum ajungi la Turnurile Quart

– Adresa: Guillem de Castro, 89, 46003 , Valencia

– Cu autobuzele companiei de transport în comun EMT, liniile C1 (stația Guillem de Castro Torres de Quart), linia 73 (stația Quart Guillem de Castro), liniile 60, 60, 73 (stația Espinoza Ferran el Catolic), liniile 60,62, 63, 64, 80, 92 (stația Ferran el Catolic Par Quart), 10 minute de mers pe jos. Din Plaza de la Reina, unde are stație autobuzul C1, până la turnuri este o distanță de 20 de minute de mers lejer, dacă vrei să vii prin centrul vechi.

  • Despre serviciile EMT și bilete disponibile, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Poți ajunge cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 82 (stația Guillem de Castro Torres de Quart)), 20 (stația Quart – Fernando el Católico).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

Alte articole de interes

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

– Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia

  • Dacă vrei idei despre ce poți să mai faci cu copiii în Valencia, am scris articole separate pentru activități în aer liber, dar și de interior.

– Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia.

Aici, aici și aici poți afla mai multe despre natură, parcurile și grădinile din Valencia.

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia.

Dacă vrei să afli de câți bani ai nevoie pentru o vacanță în acest oraș, îți recomand articolul Cât costă o vacanță în Valencia.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici* * *

* * *

Surse de informare: Jdiezarnal.com, Valenciasecreta.com, Valencia.es

Fotografiile aparțin autorului articolului.

 

Parcul Turia, grădinile din albia râului

Parcul Turia, supranumit și plămânul verde al Valenciei, este una dintre cele mai mari atracții ale orașului.

Parcul se întinde pe o suprafață de 110 ha și străbate Valencia pe o distanță de 9 km.

Este cel mai mare parc din Spania și unul dintre cele mai vizitate din țară.

Parcul Turia este unic și prin secțiunile în care este divizat, optsprezece la număr,  fiecare dintre ele putând fi un parc în sine, și prin vegetația diversă.

Multitudinea spațiilor și terenurilor amenajate pentru sport și recreere, fac din Turia o sală de sport în aer liber.

Cum s-a născut Parcul Turia

De-a lungul timpului, râul Turia a făcut numeroase inundații. Se estimează că în perioada 1320-1957, orașul a fost inundat de 75 de ori.

Însă cea din 13 către 14 octombrie 1957 a devastat orașul. Bilanțul: 81 de vieți, 5800 de case distruse și imense pagube materiale. Valencia a rămas fără apă, curent și electricitate, activitatea comercială și industrială au fost afectate. Pe străzi din orașul vechi apa a atins 4 metri înălțime.

Ca urmare, guvernul spaniol a elaborat și adoptat Planul Sud, care a avut ca obiectiv redirecționarea spre sud a râului și crearea unui pasaj. Cetățenii s-au opus, așa că decizia finală a fost ca albia râului să fie transformată într-un parc.

Rezultatul este ceea ce vedem astăzi: Grădinile Turia (Jardínes del Turia) sau Parcul Turia.

În varianta sa actuală, parcul a fost inaugurat în 1986.

La formarea lui au luat parte arhitecți, designeri peisagiști care au proiectat diferitele secțiuni ale albiei râului. A fost reprodus peisajul vechi al râului și s-a creat un traseu unic populat de palmieri și portocali, fântâni și pini, plante aromatice și iazuri, terenuri sportive și tufișuri de trandafiri.

 

Istorie și cultură traversând parcul

Grădinile Turia sunt străbătute de 18 poduri din diferite epoci și cu diferite stiluri arhitecturale.

Aceste poduri împart parcul în 18 zone, în spaniolă tram/tramos. Mai jos, o hartă a tuturor punților cu zonele, tramos, înc are se află.

Ies în evidență podurile istorice San José (Secțiunea XVII), Serranos (Secțiunea XVI), Trinidad (SecțiuneaXV), Real (Secțiunea XVI) și del Mar (Secțiunea XVI).

În același timp, se fac remarcate și podurile mai recente: Puente de la Exposición, 9 d’Octubre, Puente de las Flores sau L’Assut d’Or opera lui Santiago Calatrava,  Puente de las Artes (în fața Institutului de Artă Modernă din Valencia) sau Puente del Ángel Custodio.

În același timp, Parcul Turia unește obiective turistice esențiale ale orașului Valencia: Torres de Serrano (Turnurile Serrano), IVAM (Institutul de Artă Modernă din Valencia) sau Museo de Bellas Artes (Muzeul de Arte Plastice). Toate sunt situate pe vechiul mal al râului.

În ce privește patrimoniul istoric și cultural al Parcului Turia, a fost lansat un ghid online și gratuit care propune un traseu de-a lungul parcului.

El marchează 85 de puncte de interes istoric și cultural: sculpturi, fântâni, bănci de piatră, busturi, monoliti, coșuri de fum, jardiniere, monumente și elemente arhitecturale.

Atracțiile Parcului Turia

Divertisment pentru copii

De la inaugurarea sa, parcul s-a dezvoltat continuu. În 2000 i-au fost adăugate Podul Expoziției, Puente de la Exposición, și Parcul Guliver. În în 2005 a fost finalizat Ciudad de las Artes y Ciencias (Orașul Artelor și Științelor) și în 2008 Bioparc, un parc zoologic de nouă generație (de neratat dacă vii cu copiii).

Parcul Gulliver este situat sub Puente de Aragon. Este format din corpul gigantic al lui Gulliver, 70m, surprins în momentul naufragiului pe plaja liliputană. Întreg corpul său este străbătut de tobogane. Ți-l recomand indiferent de vârsta pe care o ai!

Tot aici, dar în afara parcului, se află un teren de minigolf pentru copii.

Pe timpul Marelui Festival al Valenciei, Parcul Turia găzduiește bâlciul cu mașini electrice, roata și alte ”utilaje” clasice ale parcurilor de distracții.

În foto, Parcul Guliver.

Bioparc se află în extremitatea vestică a Parcului Turia.

Este un parc zoologic conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor.

Are o suprafață de 100.000 mp, găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană. Vizitarea lui presupune trecerea prin savană (pot fi văzute antilope, girafe și rinoceri, lei) și prin pădurea ecuatorială (unde pot fi văzute gorile, cimpanzei și leoparzi).

Pasionații de skateboard au și o zonă dedicată în apropierea Palatului Artelor din Orașul Artelor și Științelor.

Iubitorii de ping-pong găsesc mese amenajate în parc, apropierea Puente 9 d’Octubre.

Cultură

Ciudad de las Artes y de las Ciencias este un complex un complex arhitectural, cultural și de divertisment a cărui realizare poartă și amprenta renumitului arhitect Santiago Calatrava.

Clădirile sale în forme avangardiste se întind într-o grădină imensă. Ele sunt un spectacol atât ziua, cât și noaptea când sunt luminate. Sunt despărțite de poduri, alei largi, unele fiind înconjurate de apă cristalină.

Aici se află Oceanograful, loc dedicat animalelor marine, dar unde gasesti și pasari exotice în aer liber, Museo de Ciencias ”Principe Felipe” (Muzeul de Știință ”Principe Felipe”), recomandat mai ales pentru cei care merg cu copii, Hemisfericul, un imens cinematograf 3D care din exterior arată ca un ochi, Umbracle (Umbrarul) plin de palmieri, a cărui structură îți dă impresia unui film științifico-fantastic, Palau de les Arts ”Reina Sofía” (Palatul Artelor ”Regina Sofia”), Agora (spațiu dedicat expozițiilor, congreselor, competițiilor sportive) și Ponte L’Assut d’Or, Podul Azud d’Or, al cărei braț marchează punctul cel mai înalt din oraș.

În fotografii, sunt edificii din Orașul Artelor și Științelor.

 

Parcul Turia are o surpriză rezervată iubitorilor de muzică. La înălțimea Puente del Flores, se află Palau de la Música, ”casa” orchestrei din Valencia. Este un spațiu în care au loc spectacole de muzică și care adună la un loc muzicieni consacrați. Pe timpul verii, în curtea palatului, au loc și concerte de muzică gratuite .

Sport și recreere

Parcul Turia este locul perfect pentru a te bucura de o zi liniștită, fără să fii nevoit să părăsești orașul.

Spațiile verzi ample te vor face să te pierzi într-o mare liniște. Când vei fi acolo, vei vedea că nu exagerez.

Unii vin aici doar pentru a se bucura de o carte bună sau pentru o plimbare liniștită, pentru cursuri și clase de yoga, pentru bird watching, alții pentru picnic și nu în ultimul rând, pentru sport.

Parcul are terenuri de baschet, handbal, o pistă de alergare, terenuri de skating, locuri de joacă pentru copii, teren de fotbal, câmp de rugby și piste sportive municipale.

Parcul este străbătut de piste de biciclete. Prin parc se poate ajunge pe bicicletă la diverse obiective turistice sau puncte din oraș. Parcul are ieșiri special amenajate pentru biciclete.

În foto, terenul de fotbal.

Inedite

* Localnici și străini care ies la alergat în Turia, spun ”Mă duc să alerg în râu!” Dacă nu ai aflat despre ce e vorba, sigur ți se va părea ciudat!

* Conform unei analize făcută în primăvara lui 2019 de Holidu, companie care face comparații între diversele oferte de închiriere, și care a avut în vedere aprecierile lăsate pe Google, dintre toate parcurile din Spania, în topul preferințelor se află Turia, Valencia, urmat de Parcul Retiro, Madrid locul și pe trei de Parcul Maria Luisa, Sevilla.

În Valencia fiind, treci și tu ”prin râu” măcar pentr-o plimbare!

Informații utile despre Parcul Turia

Adresă: Parcul Turia are mai multe intrări. Dacă ești cu mașina, e suficient să cauți pe google Parcul Turia și vei fi direcționat către cea mai apropiată intrare.

– Cum ajungi cu transportul în comun:

  • Cu  autobuzele companiei municipale EMT, numerele 94, 6, 11, 16, 26, 28, 79, 95. Despre cum să circuli cu transportul public, autobuzele EMT în Valencia, am scris aici.
  • Cu metroul pe liniile Metro Valencia L3, L5, L7, L9. Despre cum să circuli cu Metrovalencia am scris aici.
  • Cu bicicleta companiei municipale Valenbisi. Despre cum închiriezi o astfel de bicicletă și cum o folosești, am scris aici.

– Program: Deschis tot timpul

Intrare: Gratuită

– Parcul are puncte S.O.S. de contactare telefonică a poliției în caz de ajutor (foto).

Un minus: lipsa toaletelor publice. Ulterior redactării articolului a fost pusă în funcțiune o toaletă în dreptul Muzeului de Arte Frumoase (Museo de Bellas Artes de Valencia).

* * * Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

– Cât costă o vacanță în Valencia

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta, Grădina Monforte și Grădina Parterre.

* * * 

Surse de informare: Valencia.es, Jardins.valencia.es, Valenciasecreta.com

Toate fotografiile articolului sunt din arhiva personală a autorului.