Valencia la pas: Plaza del Ayuntamiento, Piața Primăriei

Plaza del Ayuntamiento sau Piața Primăriei din Valencia este cea mai importantă și mare piață centrală a orașului.

Spațiu liber și deschis, se întinde pe pe o suprafață mare în plin centru vechi al orașului. Este mărginită de clădiri cu diferite stiluri arhitectonice, eclectic, raționalist, modernist, construite în prima jumătate a sec. al XX-lea.

În piață își are sediul Consiliul municipal al orașului Valencia, clădire impunătoare care arată ca un adevărat palat. Merită văzut pe timp de zi, dar și noaptea, când este luminat.

Dacă vrei să vezi sala în care se țin ședințele de consiliu în plen, să știi că îl poți vizita, cu condiția să nu aibă loc o ședință. Programul îl poți verifica aici. Are să-ți placă și sala de cristal, cea în care au loc ceremoniile oficiale.

Vizitarea clădirii în interior este gratuită. Programul de vizitare este de luni până vineri, în intervalul 08:00 – 15:00.

Într-un lateral al pieței se află o fântână arteziană, care cu ocazia a diverse evenimente este luminată seara.

Piața Primăriei este un loc în care te poți relaxa la una din terasele aflate pe margine în timp ce admiri clădirile impunătoare.

     

Puțină istorie

De la mănăstire la primărie

Plaza del Ayuntamiento își are originea într-o mănăstire franciscană (Convento San Francisco). În 1239, regele Jaime I a donat  terenuri Ordinului Franciscanilor pentru a-și construi mănăstirea în afara orașului. Mănăstirea a intrat în interiorul orașului după construirea noului zid din sec. al XIV-lea.

În 1835, când mănăstirea a fost confiscată, călugării au fost nevoiți să o părăsească. Clădirea a devenit o baracă a cavaleriei.

În 1891, datorită stării deteriorate, mănăstirea a fost demolată, lăsând în locul său o mare suprafață de teren.

În acest spațiu gol mare, autoritățile au dorit să facă un parc mare. Deși au fost plantați diverși copaci, grădini și garduri vii, el nu a avut succes. Locul, cunoscut sub numele de Parque de San Francisco, Parcul San Francisco, a devenit un spațiu în care s-au instalat târgul de Crăciun, teatre și circuri ambulante.

Primăria vecină cu Cartierul Pescarilor

În 1854, Consiliul municipal al orașului a fost mutat de la fosta sa locație, actualul Palat al Guvernului Comunității Valencia (Palau de la Generalitat), în locul în care se află astăzi. La vremea aceea era o clădire cunoscută sub numele de Casa de Enseñanza, Casa Învățăturii, construită pentru o școală de fete.

Deși transferul a fost provizoriu, consiliul local a rămas în această clădire. În 1904, au început lucrările de reformă ale edificiului, transformat în ceea ce este astăzi.

Din acest moment a prins contur ideea construirii unei piețe mari și a unui centru comercial și administrativ.

Pentru realizarea planului, în 1907 s-a demolat vechiul Cartier al perscarilor, Barrio de Pescadores. Inițial, era cartierul în care se stabileau pescarii din Valencia, dar cu timpul, a început să fie ocupat de prostituate, iar locul a ajuns să aibă faimă proastă.

Între 1913 și 1922, în acest loc a fost construit Palatul Comunicațiilor (Edificio de los Correos, foto dreapta), clădire de referință pentru stilul arhitectural eclectic (pe care v-o recomand să o vizitați în interior).

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

Dacă vrei să afli ce poți vizita și face în Valencia, îți recomand articolul Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

– Un ghid complet al plajelor din Valencia, dar și din apropiere, îl găsești aici

* * * 

Piața Primăriei astăzi

Din 29 noiembrie 2015, în ultima duminică a fiecărei luni, între orele 10.00 și 20.00, Plaza del Ayuntamiento a devenit complet pietonală.

Începând cu vara lui 2020, spațiu pietonal a fost lărgit permanent cu peste 6500 mp.

Cu această ocazie au fost deviate trasee sau modificate programe ale unor autobuze, inclusiv turistice, motiv pentru care este de preferat să vă informați dacă vreți să ajungeți în piață cu un mijloc de transport public.

Mijlocul propriu-zis al pieței este un spațiu liber, înconjurat doar de câteva tarabe cu flori și mărginit de bănci.

Pe esplanada pieței, în fiecare an, cu ocazia Las Fallas, în perioada 1-18 martie, la ora 14.00, aici are loc spectacolul pirotehnic mascletá. Indiferent că participi sau nu, este bine să știi că cu o oră înainte de începerea spectacolului, traficul auto se închide, iar în zonă se deviază.

În foto, Piața Primăriei văzută de pe o clădire la sfârșitul unui spectacol pirotehnic.

Recomand o plimbare în Piața Primăriei din Valencia atât în timpul zilei, dar și seara. Atât clădirea consiliului (foto), cât și cea a poștei sunt luminate. Dacă ești norocos poți nimeri acea perioadă a anului când este luminată și fântâna.

Îți recomand să vizitezi și interiorul clădirii primăriei. Aici poți vedea Salonul de cristal, principala sală de evenimente a consiliului local, și aula sau hemiciclul, unde au loc ședințele în plen ale consiliului. Vizitele sunt gratuite. Programul de vizite este de luni până vineri de la 08.00 la 15.00, cu excepția zilelor în care au loc ședințele consiliului local. Cum, din păcate, nu am găsit un site la care să fac trimitere pentru a verifica zilele disponibile, te sfătuiesc să faci un drum până acolo, la parterul clădirii este un punct de informare turistică. Oricum, Plaza del Ayuntamiento este în centrul vechi al orașului, deci nu vei devia de la traseul tău.

Cum ajungi în Piața Primăriei

– Adresa: Plaza del Ayuntamiento 1, 46002 Valencia

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 6, 8, 10, 11, 32, 70, 71, 81, N8, N10, N2 (stația Plaza del Ayuntamiento Barques), 10, 19, 40, 70, 71, 72 (Periodista Azzati- Plaza del Ayuntamiento), 14, 35, N1, N8, N9 (Marques de Sotelo-Plaza del Ayuntamiento), C1 (Plaza del Ayuntamiento Correos).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3, 5, 9 (stația Xativa) și 3, 5, 7, 9 (stația Colon). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 11 (Plaza Ayuntamiento – Cotanda), 40 (Barcas, 11), 15 (Ribera – Plaza Ayuntamiento).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Vizitează Muzeul Științelor, Oceanograful și Hemisfericul sau doar Muzeul Științelor și Hemisfericul în ziua de miercuri la  prețuri speciale. Detalii afli aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Jdiezarnal.com, Valenciaextra.com, Valenciaplaza.com

Fotografiile aparțin autorului articolului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2317