Evenimente

Fântâni cu apă potabilă în Valencia

În zilele călduroase de vară, plimbându-te prin Valencia, de multe ori te vei ai să te simți însetat. Vei căuta o sursă de apă și vei vedea niște monumente mici din fier, vopsite-n verde din care țâșnește apa. Sunt fântânile cu apă potabilă ale orașului din care poți bea cu încredere. Cum majoritatea sunt în soare, nu te gândi că vei da de apă rece ca de izvor! Dar e important să știi că acolo-ți poți satisface nevoia, în siguranță fiind.

Puțină istorie a …. apei potabile în Valencia

Istoria orașului Valencia este strâns legată de apă. Așezarea romană a fost întemeiată între cele două brațe ale râului Turia, însă în pofida acestui fapt, alimentarea cu apă a orașului nu a fost asigurată până la mijlocul secolului al XIX-lea. În egală măsură, râul Turia a fost pentru Valencia o sursă de bogăție, prin fertilitatea dată solului, dar și o amenințare constantă prin nenumăratele inundații provocate. Conectarea orașului la apă potabilă a fost o adevărată provocare.

În secolul al XIX-lea, Valencia era un oraș înconjurat de ziduri și de râul Turia, cu o populație în creștere și trăind supraaglomerat, cu bolile răspândindu-se constant. Nu exista alimentare cu apă potabilă, străzile erau murdare, canalizarea era insuficientă, iar condițiile igienice deplorabile. Alimentarea cu apă se făcea din puțuri. Documente atestă că la 1755 în Valencia erau aproximativ 20.000 de puțuri. Epidemiile de holeră care decimau din când în când societatea valenciană au făcut autoritățile să ia în considerare un proiect de aprovizionare cu apă potabilă.

Cu toate acestea, introducerea sistemul public de apă potabilă în oraș este legată de o persoană particulară, ecleziastul Mariano Liñán. La moartea sa, în 1846, a lăsat ca moștenire orașului Valencia 430.000 de reali cu condiția să fie folosiți la construirea sistemului public de apă. Pentru a se asigura că dorința îi va fi împlinită, și-a numit fratele executor testamentar.

În ciuda costurilor economice ridicate ale unei astfel de lucrări, Consiliul Local a stabilit că ar trebui instalate mai multe surse publice de apă potabilă în oraș.

Punerea în funcțiune sistemul public de apă potabilă a avut loc pe 19 noiembrie 1850. Oficialitățile Valenciei au marcat momentul în cadrul unui eveniment public, organizat în fosta Plaza Calatrava, actuala Plaza del Negrito. Locul este oficial cunoscut ca având prima fântână cu apă potabilă din oraș.

În același timp au mai fost inaugurate fântâni în alte cinci puncte ale orașului.

Din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, rețeaua de apă potabilă a orașului Valencia a fost îmbunătățită. Au fost adăugate elemente noi pentru îmbunătățirea serviciului, ceea ce a permis furnizarea apei la un număr tot mai mare de case, dar și în suburbia orașului. Sursele publice de apă potabilă din oraș au cunoscut și ele o schimbare, îmbinând funcția de aprovizionare cu cea estetică și de decorare publică prin adăugarea de elemente arhitecturale.

Am preferat să fac puțină istorie în loc să spun pur și simplu: ”Bea cu încredere din fântânile-țâșnitori din oraș!” De obicei, cunoscând mai multe despre un anume lucru sau împrejurare, valorează mai mult decât un îndemn făcut din tot sufletul!

Cum ajung de la aeroport în centrul orașului Valencia

Aeroportul Valenciei se află la o distanță de 8 km de oraș, între localitățile Manises și Quart de Poblet. Odată ce ai aterizat, vrei să știi ce variante ai ca să ajungi de la aeroport în centrul orașului Valencia?

Dacă ești interesat de cum ajungi de la aeroport la una din gările Valenciei, atunci citește articol de aici.

Rețeaua de transport public este foarte bine pusă la punct, astfel că dispui de mai multe opțiuni ca să ajungi de la Aeroportul Manises în inima orașului. Să luăm pe rând toate variantele.

Să vedem în continuare ce variante ai ca să aungi de la aeroport în centrul orașului Valencia.

Cu metroul

Este modalitatea cea mai rapidă de a ajunge de la aeroport în centrul orașului Valencia.

Aeroportul Manises este legat de centrul orașului prin două linii de metrou:

L3 (culoarea roșie), direcția Rafelbunyol – Aeroport.

Linia 5 (culoare verde), direcția Marítim Serrería – Aeroport.

Locație stație: Terminalul ”Zboruri interne”/”Sosiri”, Parter. Indicatorul ”Metrou” te va prelua de când ieși pe poartă după preluarea bagajului și te va conduce direct în stație.

Locații vânzare bilete: De la automatele roșii aflate în stația de metrou se poate cumpăra cu cardul de credit sau debit, iar de la casierie numerar.

Preț bilet

Orașul Valencia este împărțit în patru zone, iar aeroportul se află în Zona D, cea mai îndepărtată.

– Biletul de transport de la și către aeroport este mai scump decât cel de transport în comun.

– Prețul unei călătorii este de 4,90 € (3,90 euro călătoria+ 1 euro cartela).

Atenție!! Călătoriile de la aeroport nu sunt valabile în oraș și nici nu sunt valabile mai mult timp. Cumpără doar pentru câte persoane se deplasează, nu și pentru întoarcere!

Despre tipurile de bilete pentru metroul din Valencia am scris aici.

Program, frecvență și durata: Ambele metrouri circulă cu o frecvență de 15 minute în zilele lucrătoare, în intervalul 05.47 – 00.28 și de 20 minute în zilele de sfârșit de săptămân și sărbătorile legale, în intervalul 07.08 și 00.02.

Durata călătoriei: până în Valencia 25 minute.

Program de funcționare: îl poți vedea aici.

Cu autobuzul

O altă opțiune pentru a ajunge de la aeroport în centrul orașului Valencia o reprezintă autobuzul. Aceasta este și cea mai ieftină.

Linia 150  face legătura cu centrul orașului Valencia, dar și cu alte localități învecinate. Are stații intermediare în Mislata, Quart de Poblet și Manises.

Locație stație: Stația de autobuz se aflăla parterul Terminalului T1, la ”Sosiri”, înafara aeroportului.

Preț bilet: 1,45 euro.

Locație vânzare bilete: În autobuz.

Program, frecvență și durată

De luni până vineri: 05.00-22.35 la fiecare 26 de minute.

Sâmbăta: 05.00-22.35 la fiecare 35 de minute.

Duminica și sărbătorile legale nu circulă.

Durata călătoriei: Aproximativ 40 de minute.

Traseul complet și stațiile le găsești aici.

Capăt de linie: Autogara Valencia – Estación de Autobuses Valencia. Cea mai apropiată stație de metrou: Turia

Cu taxiul

Taxiurile repreintă varianta cea mai comodă de a ajunde de la aeroport în centrul orașului Valencia, dar nu și cea mai ieftină opțiune.

De la aeroport până în oraș sunt 8 km.

Locație stație: Stația de taxiuri se află înafara Terminalului 1, la ”Sosiri”.

Preț: În medie, o călătorie cu taxiul de la aeroport până în centrul orașului costă aproximativ 25 euro la care adaugi tariful de aeroport de 5,40 euro. Tarifele diferă în funcție de ziua săptămânii și intervalul orar:

– 1,08 euro/km de luni până vineri, de la 7.00 la 21.00

– 1,18 euro/km de luni până vineri de la 21.00 la 07.00, duminica și sărbătorille legale.

Alte tarife poți consulta pe site-ul aeroportului, aici.

Companii de taxi:

  • Radio Taxi Manises: +34 961 521 155
  • Radio Taxi Valencia: +34 963 703 333
  • Taxco: +34 902 024 972
  • Taxis de Valencia: +34 961 119 977
  • Taxi Valencia: +34 644 015 655

Online, poți comanda taxi aici:

Cabify Valencia, aici.

Cu mașina închiriată

Dacă te-ai decis să te deplasezi în Valencia cu mașină închiriată, te poți adresa uneia dintre companiile care au sediul în aeroport. Le găsești aici.

Despre închiriat mașină în Valencia am scris aici.

Cu transfer privat

O opțiune avantajoasă, comodă și mai ieftină decât taxiul o reprezintă transferul privat. Condiția: să fiți cel puțin patru persoane.

Preț: Este relativ similar celui al taxiului, dar fiind mai multe persoane, fiecăruia revine mai puțin decât la o călătorie cu taxiul.

Costuri estimative: 32 euro pentru vehicule cu 4 locuri, 46 euro pentru 6 locuri și 50 euro pentru 8 locuri.

Poți să comanzi sau rezervi un transfer privat de la aeroport în centrul orașului Valencia, aici.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Dacă vii în Valencia până pe 15 august 2021, îți recomand Expoziția ”El Oro de Klimt”, indiferent că ești sau nu cunoscător de artă! Află despre ce este vorba aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

– Baruri pe plajă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europaunal

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului.

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre

– Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: AENA Valencia, FERNANBUS.ES

Fotografia articolului aparține autorului acestuia.

Spectacole de flamenco în Valencia

Spectacole de flamenco poți vedea și în Valencia, nu doar în Andaluzia! Așa că dacă nu ai văzut până acum un spectacol de flamenco și ești curios, când vii în Valencia, ai ocazia!

În oraș sunt câteva localuri cunoscute pentru astfel de spectacole.

În articolul de față am făcut o listă a acestora, dar …

Înainte, câte ceva despre flamenco

Flamenco este o formă de artă profesionalizată, care se bazează pe tradițiile folclorice din Andaluzia. Atribuit țiganilor din această regiune a Spaniei, de-a lungul timpului flamenco a devenit popular și mai comercial, fiind acceptat de un public tot mai larg.

Flamenco include voce, chitară, dans, vocalizări și aplauze, bătăi ritmice din palme și tocurile pantofilor.

Evoluția muzicii flamenco a creat trei școli de stiluri diferite: Cadiz, Jerez de la Frontera și cartierul Triana din Sevilla.

Anii 1860 au marcat epoca de aur a flamenco. Primele localuri dedicate spectacolelor de flamenco s-au numit ”café cantante”. Erau locuri cu ambianță culturală, în care veneau tot felul de artiști.

Flamenco-ul pur a cunoscut o perioada de cădere, pentru ca începând cu 1955 să renască. Atunci a fost începutul a ceea ce astăzi se numește flamenco modern.

În această perioadă, café cantante au devenit cluburi de flamenco, tablao, amenajate cu scene de lemn pentru artiștii interpreți.

Flamenco a devenit popular în întreaga lume, în special în Statele Unite și Japonia. În Japonia, există mai multe academii de flamenco decât în Spania.

În 2010, UNESCO a inclus flamenco în Patrimoniul Cultural Intangibil al Omenirii.

  * * *

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din realitatea orașului? Urmărește-mă pe Facebook!   

* * *

Unde sunt spectacole de flamenco în Valencia

Barurile flamenco sau tablaos din Valencia nu sunt numeroase, însă, din ce am citit, am înțeles că este incontestabilă calitatea spectacolelor.

Dacă vrei să te bucuri de un spectacol de flamenco bun în Valencia, trebuie să treci prin unul din următoarele locuri:

La Bulería

Este unul dintre cele mai importante locatii de flamenco din Valencia.

Adresă: Calle Obispo Jaime Pérez, 24, Valencia. Contact aici.

Program: Fiecare joi, vineri și sâmbătă de la ora 22:30 și durează 70 minute.

Rezervare aici.

Cum ajungi la Bulería:

– Cu autobuzele companiei publice de transport EMT liniile 35 și N9 (de noapte) – stațiile Amado Granell Mesado Par/Impar – La Plata și Linia 6 – stația Amado Granell Mesado Par – La Plata.

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să verifici, s-au schimbat trase- e ale autobuzelor în centrul orașului.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stațiile: 45 (stația Hermanos Maristas – General Urrutia), 184 (Bombero Ramón Duart – Hermanos Maristas).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

Radio City

Este un local-bar care îți oferă posibilitatea de a vedea un spectacol bun de flamenco în timpul săptămânii.

Adresă: Calle Santa Teresa, 19.

Program: Fiecare marți la ora 22:30. 

Bilete poți cumpăra de aici.

Cum ajungi la Radio City:

– Cu autobuzele companiei publice de transport EMT linia C1 centrul istoric și 28 (stația Guillem de Castro – Torres de Quart), 73 (Quart – Guillem de Castro).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să verifici, s-au schimbat trase- e ale autobuzelor în centrul orașului.

– Cu metroul, linia 1 până la stația Turia, distanță de mers pe jos 1km.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stațiile: 7 (stația Plaza del Mercado – Taula de Canvis), 147 (Pie de la Cruz – Rejas) și 3 (Plaza del Musico López Chavarri).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

El Toro y La Luna

Este un local-bar, se poate servi și un tapas.

Adresă: Plaça del Mestre Ripoll 13Valencia.

Program: Vineri, sâmbătă, duminică de la ora 22:30. Durează 3h.

Rezervări poți face aici (în engleză), de pe site-ul locației. Bilete poți cumpăra de aici.

Cum ajungi la El Toro y La Luna:

– Cu autobuzele companiei publice de transport EMT linia 81 și 31 (stația Blasco Ibáñez – José María Orense) și N1.

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să verifici, s-au schimbat trase- e ale autobuzelor în centrul orașului.

– Cu Valenbisi, cea mai apropiat stație: 100 (stația Av. Blasco Ibañez).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

La Linterna

Spectacole de flamenco în inima centrului orașului Valencia. Fără posibilitatea unui tapas sau a unei cine.

Adresă: Calle La Linterna 11Valencia.

Program: Sâmbătă de la ora 19:00. Durează 60 min.

Rezervări poți face aici (în engleză), de pe site-ul locației. Bilete poți cumpăra de aici.

Cum ajungi la Linterna:

– Cu autobuzele companiei publice de transport EMT liniile C1 centrul istoric (stația Llotja – Mercat Central 27 (stația Mercat Central – Beata) și 62 (stația Av. de l’Oest – Roger de Flor).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să verifici, s-au schimbat trase- e ale autobuzelor în centrul orașului.

– Cu Valenbisi, cea mai apropiat stație: 11 (stația  Plaza Ayuntamiento con Calle Cotanda).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

Café del Duende

Unul dintre localurile cu vechime în găzduirea concertelor de flamenco, a primit certificat de excelență de la Tripadvisor. Spectacolele sunt susținute de artiști de flamenco profesioniști locali, naționali sau internaționali.

Adresă: Calle Turia 62, Valencia.

Program: În zilele de joi la 21:30, vineri și sâmbătă la ora 22:00 și duminică la ora 20:00.

Rezervări nu se fac! Numărul de locuri este limitat în sală, accesul este permis până la umplere.

Program aici.

Cum ajungi la Café del Duende:

– Cu autobuzele companiei publice de transport EMT linia C1 centrul istoric (stația La Bene) și 28 (stația La Bene), 95 (Petxina – Turia).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să verifici, s-au schimbat trase- e ale autobuzelor în centrul orașului.

– Cu metroul, linia 1 până la stația Turia, distanță de mers pe jos 500 m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stațiile: 001 (stația Guillem de Castro esquina con Calle Na Jordana), 82 (stația Guillem de Castro  Torres de Quart).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

Îți doresc distracție plăcută și să ai parte de un flamenco care să-ți meargă la suflet!

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

 

* * * 

Fotografia articolului aparține autorului acestuia.

Parcul Turia, grădinile din albia râului

Parcul Turia, supranumit și plămânul verde al Valenciei, este una dintre cele mai mari atracții ale orașului.

Parcul se întinde pe o suprafață de 110 ha și străbate Valencia pe o distanță de 9 km.

Este cel mai mare parc din Spania și unul dintre cele mai vizitate din țară.

Parcul Turia este unic și prin secțiunile în care este divizat, optsprezece la număr,  fiecare dintre ele putând fi un parc în sine, și prin vegetația diversă.

Multitudinea spațiilor și terenurilor amenajate pentru sport și recreere, fac din Turia o sală de sport în aer liber.

Cum s-a născut Parcul Turia

De-a lungul timpului, râul Turia a făcut numeroase inundații. Se estimează că în perioada 1320-1957, orașul a fost inundat de 75 de ori.

Însă cea din 13 către 14 octombrie 1957 a devastat orașul. Bilanțul: 81 de vieți, 5800 de case distruse și imense pagube materiale. Valencia a rămas fără apă, curent și electricitate, activitatea comercială și industrială au fost afectate. Pe străzi din orașul vechi apa a atins 4 metri înălțime.

Ca urmare, guvernul spaniol a elaborat și adoptat Planul Sud, care a avut ca obiectiv redirecționarea spre sud a râului și crearea unui pasaj. Cetățenii s-au opus, așa că decizia finală a fost ca albia râului să fie transformată într-un parc.

Rezultatul este ceea ce vedem astăzi: Grădinile Turia (Jardínes del Turia) sau Parcul Turia.

În varianta sa actuală, parcul a fost inaugurat în 1986.

La formarea lui au luat parte arhitecți, designeri peisagiști care au proiectat diferitele secțiuni ale albiei râului. A fost reprodus peisajul vechi al râului și s-a creat un traseu unic populat de palmieri și portocali, fântâni și pini, plante aromatice și iazuri, terenuri sportive și tufișuri de trandafiri.

 

Istorie și cultură traversând parcul

Grădinile Turia sunt străbătute de 18 poduri din diferite epoci și cu diferite stiluri arhitecturale.

Aceste poduri împart parcul în 18 zone, în spaniolă tram/tramos. Mai jos, o hartă a tuturor punților cu zonele, tramos, înc are se află.

Ies în evidență podurile istorice San José (Secțiunea XVII), Serranos (Secțiunea XVI), Trinidad (SecțiuneaXV), Real (Secțiunea XVI) și del Mar (Secțiunea XVI).

În același timp, se fac remarcate și podurile mai recente: Puente de la Exposición, 9 d’Octubre, Puente de las Flores sau L’Assut d’Or opera lui Santiago Calatrava,  Puente de las Artes (în fața Institutului de Artă Modernă din Valencia) sau Puente del Ángel Custodio.

În același timp, Parcul Turia unește obiective turistice esențiale ale orașului Valencia: Torres de Serrano (Turnurile Serrano), IVAM (Institutul de Artă Modernă din Valencia) sau Museo de Bellas Artes (Muzeul de Arte Plastice). Toate sunt situate pe vechiul mal al râului.

În ce privește patrimoniul istoric și cultural al Parcului Turia, a fost lansat un ghid online și gratuit care propune un traseu de-a lungul parcului.

El marchează 85 de puncte de interes istoric și cultural: sculpturi, fântâni, bănci de piatră, busturi, monoliti, coșuri de fum, jardiniere, monumente și elemente arhitecturale.

Atracțiile Parcului Turia

Divertisment pentru copii

De la inaugurarea sa, parcul s-a dezvoltat continuu. În 2000 i-au fost adăugate Podul Expoziției, Puente de la Exposición, și Parcul Guliver. În în 2005 a fost finalizat Ciudad de las Artes y Ciencias (Orașul Artelor și Științelor) și în 2008 Bioparc, un parc zoologic de nouă generație (de neratat dacă vii cu copiii).

Parcul Gulliver este situat sub Puente de Aragon. Este format din corpul gigantic al lui Gulliver, 70m, surprins în momentul naufragiului pe plaja liliputană. Întreg corpul său este străbătut de tobogane. Ți-l recomand indiferent de vârsta pe care o ai!

Tot aici, dar în afara parcului, se află un teren de minigolf pentru copii.

Pe timpul Marelui Festival al Valenciei, Parcul Turia găzduiește bâlciul cu mașini electrice, roata și alte ”utilaje” clasice ale parcurilor de distracții.

În foto, Parcul Guliver.

Bioparc se află în extremitatea vestică a Parcului Turia.

Este un parc zoologic conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor.

Are o suprafață de 100.000 mp, găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană. Vizitarea lui presupune trecerea prin savană (pot fi văzute antilope, girafe și rinoceri, lei) și prin pădurea ecuatorială (unde pot fi văzute gorile, cimpanzei și leoparzi).

Pasionații de skateboard au și o zonă dedicată în apropierea Palatului Artelor din Orașul Artelor și Științelor.

Iubitorii de ping-pong găsesc mese amenajate în parc, apropierea Puente 9 d’Octubre.

Cultură

Ciudad de las Artes y de las Ciencias este un complex un complex arhitectural, cultural și de divertisment a cărui realizare poartă și amprenta renumitului arhitect Santiago Calatrava.

Clădirile sale în forme avangardiste se întind într-o grădină imensă. Ele sunt un spectacol atât ziua, cât și noaptea când sunt luminate. Sunt despărțite de poduri, alei largi, unele fiind înconjurate de apă cristalină.

Aici se află Oceanograful, loc dedicat animalelor marine, dar unde gasesti și pasari exotice în aer liber, Museo de Ciencias ”Principe Felipe” (Muzeul de Știință ”Principe Felipe”), recomandat mai ales pentru cei care merg cu copii, Hemisfericul, un imens cinematograf 3D care din exterior arată ca un ochi, Umbracle (Umbrarul) plin de palmieri, a cărui structură îți dă impresia unui film științifico-fantastic, Palau de les Arts ”Reina Sofía” (Palatul Artelor ”Regina Sofia”), Agora (spațiu dedicat expozițiilor, congreselor, competițiilor sportive) și Ponte L’Assut d’Or, Podul Azud d’Or, al cărei braț marchează punctul cel mai înalt din oraș.

În fotografii, sunt edificii din Orașul Artelor și Științelor.

 

Parcul Turia are o surpriză rezervată iubitorilor de muzică. La înălțimea Puente del Flores, se află Palau de la Música, ”casa” orchestrei din Valencia. Este un spațiu în care au loc spectacole de muzică și care adună la un loc muzicieni consacrați. Pe timpul verii, în curtea palatului, au loc și concerte de muzică gratuite .

Sport și recreere

Parcul Turia este locul perfect pentru a te bucura de o zi liniștită, fără să fii nevoit să părăsești orașul.

Spațiile verzi ample te vor face să te pierzi într-o mare liniște. Când vei fi acolo, vei vedea că nu exagerez.

Unii vin aici doar pentru a se bucura de o carte bună sau pentru o plimbare liniștită, pentru cursuri și clase de yoga, pentru bird watching, alții pentru picnic și nu în ultimul rând, pentru sport.

Parcul are terenuri de baschet, handbal, o pistă de alergare, terenuri de skating, locuri de joacă pentru copii, teren de fotbal, câmp de rugby și piste sportive municipale.

Parcul este străbătut de piste de biciclete. Prin parc se poate ajunge pe bicicletă la diverse obiective turistice sau puncte din oraș. Parcul are ieșiri special amenajate pentru biciclete.

În foto, terenul de fotbal.

Inedite

* Localnici și străini care ies la alergat în Turia, spun ”Mă duc să alerg în râu!” Dacă nu ai aflat despre ce e vorba, sigur ți se va părea ciudat!

* Conform unei analize făcută în primăvara lui 2019 de Holidu, companie care face comparații între diversele oferte de închiriere, și care a avut în vedere aprecierile lăsate pe Google, dintre toate parcurile din Spania, în topul preferințelor se află Turia, Valencia, urmat de Parcul Retiro, Madrid locul și pe trei de Parcul Maria Luisa, Sevilla.

În Valencia fiind, treci și tu ”prin râu” măcar pentr-o plimbare!

Informații utile despre Parcul Turia

Adresă: Parcul Turia are mai multe intrări. Dacă ești cu mașina, e suficient să cauți pe google Parcul Turia și vei fi direcționat către cea mai apropiată intrare.

– Cum ajungi cu transportul în comun:

  • Cu  autobuzele companiei municipale EMT, numerele 94, 6, 11, 16, 26, 28, 79, 95. Despre cum să circuli cu transportul public, autobuzele EMT în Valencia, am scris aici.
  • Cu metroul pe liniile Metro Valencia L3, L5, L7, L9. Despre cum să circuli cu Metrovalencia am scris aici.
  • Cu bicicleta companiei municipale Valenbisi. Despre cum închiriezi o astfel de bicicletă și cum o folosești, am scris aici.

– Program: Deschis tot timpul

Intrare: Gratuită

– Parcul are puncte S.O.S. de contactare telefonică a poliției în caz de ajutor (foto).

Un minus: lipsa toaletelor publice. Ulterior redactării articolului a fost pusă în funcțiune o toaletă în dreptul Muzeului de Arte Frumoase (Museo de Bellas Artes de Valencia).

* * * Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

– Cât costă o vacanță în Valencia

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta, Grădina Monforte și Grădina Parterre.

* * * 

Surse de informare: Valencia.es, Jardins.valencia.es, Valenciasecreta.com

Toate fotografiile articolului sunt din arhiva personală a autorului.

Ce este horchata valenciană și unde se poate bea

În Valencia vei întâlni localuri pe care scrie horchateriasau vânzători ambulanți de horchata/orxata.

Amintindu-mi de primele mele zile în oraș, când mă miram ce o fi, am realizat că ar fi binevenite niște informații.

Așa că articolul de față te va pregăti, teoretic vorbind. Practic, va rămâne să încerci tu la fața locului.

Ce este horchata

Horchata este denumirea generică pentru o varietate de băuturi răcoritoare din lapte de plante, de obicei cereale. De obicei, termenul este urmat și de numele cerealei respective și înseamnă ”lapte de …..”.

Horchata se prepară cu apă, zahăr și nuci de tigru umede sau măcinate. Pentru îmbunătățirea aromei se folosesc scorțișoară și coajă de lămâie.

Pentru un gust autentic se recomandă horchata neîmbogățită cu zahăr, variantă care a devenit foarte populară.

* * *

Vrei să mergi la un concert cu muzică live? vizitează grupul de Facebook Valencia Live Music Bars!

Despre spectacolele de flamenco din Valencia, poți citi aici.

Ce este Valencia Tourist Card afli aici.

Muzeele și monumentele care au intrare gratuită le poți afla aici și aici (măsură rămasă valabilă din pandemie).

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Foarte scurtă istorie a horchata

Se spune că horchata este băutura faraonilor, fiind folosită încă din Egiptul antic. Asta este concluzia după ce în morminte și sarcofage au fot găsite chufas.

Autori persani și arabi din antichitate au menționat beneficiile digestive și dezinfectante ale nucilor de tigru, care au fost folosite și ca băuturi medicinale pentru calitățile lor energetice și diuretice.

Se pare că în regiunea valenciană, horchata a pătruns pe la anul 1000 DH, odată cu cucerirea musulmană.

Prima atestare documentară datează din sec. al XIII-lea și menționează horchata ca băutură similară celei de azi. Inițial se pare că era făcută din migdale, dar, din motive de economice și de rentabilitate, locul lor a fost luat de chufas.

Horchata valenciană

Horchata valenciană este făcută din chufas, termenul spaniol pentru ”tiger nuts”, nuci de tigru. Ele sunt tuberculii plantei cu aceeași denumire, Cyperus esculentus.

În regiunea valenciană, dar și în Spania, termenul de horchata se referă la cea făcută din chufas, chiar dacă de multe ori termenul nu e cuprins în denumire.

În Cordoba, Andaluzia, este specifică horchata de almendras, orchata de migdale.

* În foto, chufas.

În Valencia, horchata este originară din localitatea Alboraya, Valencia.

Horchata este o băutură foarte populară în Spania. Numeroase studii arată că, după bere, este băutura cea mai consumată în Spania pe timpul verii.

Tradițional, horchata se servește cu fartons. Fartons sunt produse de patiserie în formă de baghete mai mici, al căror interior este dintr-un aluat mai afânat și al căror exterior este pudrat cu zahăr .

Vara se bea rece, de cele mai multe ori granizado, adică cu bucăți de gheață în ea. Localurile o servesc după preferința consumatorului, așa că o poți mânca chiar și cu înghețată.

Despre gustul ei nu pot să îți spun nimic peentru că nu găsesc nicio similaritudine. Este un fel de … zeamă de nuci, cel puțin după textura pe care o lasă în gură.

Chufa și horchata, pastilă de sănătate

Chufa este considerat super aliment datorită proprietăților sale nutriționale incredibile.

Este bogată în minerale (fosfor, calciu, potasiul, magneziu și fier), grăsimi nesaturate, proteine și vitamine (vitaminele C și E) și are un aport important de enzime ce ajută digestia.

Horchata îmbunătățește hipertensiunea arterială și este recomandată în dietele fără colesterol.

Datorită aportului mai mic energetic este mai bună decât laptele de soia.

Horchata poate fi consumată de persoanele vegetariene, vegane, dar și de cele care au alergii la nuci, gluten sau lactoză.

Unde poți să bei horchata în Valencia

Fiind o băutură atât de populară, există localuri dedicate, numite horchaterii. În ele poți  bea și cafea, dar produsele specializate sunt horchata și fartons.

Ideal ar fi să bei horchata la mama ei, acasă, adică în localitatea Alboraya, vecină cu Valencia, aici sunt mai mult locații tradiționale, dar câteva sunt și în Valencia.

În centrul vechi al Valenciei, cea mai vestită orchaterie este Horchateria Santa Catalina  și recent deschisa Horchateria Daniel aflată pe Calle Sant Vicent Martir (un magazin al celei renumite din Alboraya).

Tradiționale sunt și Casa Horchata și horchateria El Collado, situată în Plaza Dr. Collado (aproape de Mercado Central), Calle d’Ercilla, 13, deschisă 10:00-14:00 și 16:00-21:00.

Vei găsi și tonete ambulante prin oraș unde se vinde horchata sau orxata în valenciană.

Orchata se găsește și în localuri cu alt specific, motiv pentru care vei vedea afișe la intrarea unora pe care e scris: “Hay Horchata”, adică ”Avem horchata”.

Horchata se fabrică și industrial, astfel că o găsești în formă îmbuteliată și în supermarket-uri.

În Alboraya se află și Muzeul Horchata. O casă veche de secole, El Machistre găzduiește un muzeu dedicat explicării cultivării nuci de tigru și producției de horchate.  Este obligatorie programarea vizitei.

* * *

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Diferite hărți ale Metrovalencia, le poți descărca de aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

Știai că autobuzelel EMT circulă și noaptea și în afara Valenciei? Citește aici.

Despre EMT citește aici.

Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici

Despre autobuzele MetroBus, care leagă Valencia de localități învecinate, citește aici.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul plajelor cu steag albastru din Spania

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Cu trenul în Valencia și împrejurimi

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Cât costă o vacanță în Valencia

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Valenciabonita.es, pagina Consulatului Român de la Castellon.

* Toate fotografiile articolului aparțin Valenciana.ro.

 

Marele Festival al Valenciei 2019 și Marea Noapte de Iulie

Ce poți face astăzi, 20 iulie, în Valencia

Astăzi, sâmbătă, 20 iulie, se celebrează Grand Nit de Julio sau Marea Noapte de Iulie. Este unul dintre cele mai importante momente ale festivalului, orașul va fi plin de manifestări și evenimente pe parcursul zilei și al nopții.

În perioada 30 iunie – 28 iulie 2019, în Valencia are loc Marele Festival al Valenciei cunoscut local sub denumirea de ”Gran Fira de Valencia 2019” sau ”Gran Feria de Julio 2019”. Despre el poți citi mai mult aici.

Programul Grand Nit 2019 este următorul:

– 19, Cercafira: Defilare cu participarea unor ”giganți” și trupe de teatru. Traseul: Plaza Tetuán ➝ Calle de la Paz ➝ Calle San Vicente ➝ Calle Av. María Cristina.

– 20.00 Formație de swing și dansatori de lindy hop. Locație:  Mercat de Tapineria

– 20.00 Act muzical pentru copii în Plaza del Pilar.

– 20.30 Minimascletà, spectacol pirotehnic Caballer FX. Locație: Plaza Portal Nou.

– 21:00 Muzica în piață, concert cu Radio Levante 97.7. Locație: Piața Primăriei

– 21.00 Spectacol nocturn la Hemisferic. Locație: La Ciudad de las Artes y Ciencias. Intrare cu plată: 8 euro adulți, 6 euro copii.

– 23.00 Magie și mentalism. Locație: Plaza del Patriarca

Concerte și spectacole gratuite în Cartierul Carmen

– 19.00 Tenda. Locație: Plaza Dels Furs

-19.30 Gem. Locație: Muzeul Corpus

– 20:00 Tenda Locație: Plaza Dels Furs

– 20.00 Jazzmàtics Locație: Museu de l’Almoina

– 20:00 Miquel Gil Locație: Centre del Carme

– 20.30 Gem Locație: Museu Corpus

– 21.00 Jazzmàtics Locul: Museu de l’Almoina

– 21.00 Miquel Gil Locație: Centre del Carmen

– 21.30 Tito Pontet Locație: Plaza Del Carmen

– 22.00 Jazzmàtics Locație: Museu de l’Almoina

– 20.00 Tito Pontet Locație: Plaza Del Carmen

– 22.30 Limbotheque Locație: Plaza De Manises

– 23.00 Limbotheque Locație: Plaza De Manises

Muzeele deschise pe timpul nopții și programul lor

Intrare gratuită în intervalul 𝟐𝟎.𝟎𝟎-𝟎𝟎.𝟎𝟎:

Centre del Carme

Fundación Bancaja

L’Iber. Museo de los Soldaditos de Plomo

Museu de Belles Arts

Museo de Cerámica González Martí

În intervalul 𝟏𝟗.𝟎𝟎-𝟎𝟏.𝟎𝟎:

L’Almodí

Casa Museu Benlliure

Centro Arqueológico de l’Almoina (Locul fostului forum roman, centrul orașului Valencia)

La Lonja (Lonja de la Seda, fosta bursă a mătăsii)

Museu del Corpus – Casa de les Roques

Museu d’Història de València

Museu de l’Arròs (Muzeul Orezului)

Museu de la Ciutat

În intervalul 𝟐𝟎.𝟎𝟎-𝟎𝟐.𝟎𝟎

Museu de Prehistòria

Museu Valencià d’Etnologia

MuVIM (exposiciones temporales)

Dacă ești în Valencia, astăzi sigur nu ai timp să te plictisești! Tot ce-ți rămâne de făcut este să îți alegi câteva activități organizate în cadrul Marele Festival al Valenciei și să participi!

Valencia estivală, scenă pentru concerte de jazz gratuite

În perioada 20 iulie – 7 septembrie 2019, în fiecare sâmbătă la ora 21:00, cartiere ale Valenciei și localități învecinate, vor găzdui concerte gratuite de jazz, în aer liber.

Vor deveni pe rând scenă: Central Parc, Russafa, Ciutat Jardí, Natzaret, Saler, Perellonet, Ciutat Vella și Patraix .

Acțiunea culturală este continuare celui de-al XXIII-lea Festival de Jazz de Valencia, care au avut loc în cursul lunii iunie.

Programul concertelor de jazz gratuite:

– 20 iulie 2019 în Parcul Central (Cartier Ruzafa): Plena 79 Salsa Orchestra, o formație condusă de multi-instrumentalistul Carlos Martín și percuționistul Carlos Llidó.

Grupul este format din treisprezece muzicieni cu o vastă carieră în domeniul jazz si al muzicii latino, iar repertoriul este gândit să fie pe placul oricărui ascultător. Se vor interpreta cântece proprii, dar și clasice, ale unor cunoscuți artiști salsa, cum ar fi: Willie Rosario, Eddie Palmieri sau Ray Barreto.

– 27 iulie ora în Plaza del Santíssim Crist de Nazaret: Carolina Araoz Septet.

– 3 august ora în Plaza del Cedre: Bertrand Kientz Quintet.

– 10 august ora la Saler: grupul Mub Go Jazz Quintet.

– 17 august ora la Perellonet: Cvartetul Ximo Caffarena.

– 24 august ora la Pinedo: Sergio Pereira & Thais Morell.

– 31 august în Plaza Mare de Déu: formația Le Dancing Pepa Swing.

– 7 septembrie în Plaza Patraix: formația Big Eva Romero & Jazzbona.

Toate concertele au loc sâmbăta la ora 21.00.

Dacă vrei să afli cum ajungi cu transportul public în una din locațiile menționate, te va interesa articolul Cum-te-deplasezi-in-valencia-cu-transportul-in-comun .

Dacă îți place muzica jazz și între 20 iulie și 7 septembrie ești în Valencia, nu uita că-n fiecare sâmbăta ai o invitație gratuită la concert!

* Fotografia articolului aparține publicației www.valenciabonita.es

Duminica, spectacol gratuit de swing lindy-hop, în Valencia

Dacă într-o zi de duminică ajungi în partea istorică a Valenciei, mai exact în fața Mercado Central, Piața Centrală, vei fi surprins să auzi ….. muzică. Acorduri dintr-o epocă retro se strecoară printre clădiri.

Vine din Plaza del Dr. Collado, aflată după prima linie de clădiri din fața Mercado Central. Este o piațetă, ale cărei terase de pe margine, prinse una de alta, creează o atmosferă familială și plăcută.

Dacă în timpul unei săptămâni din sezonul turistic e un spațiu mai retras de vuietul turistic, duminica devine o scenă.

La ora 12, în fiecare duminică, când vremea este bună, în Plaza Dr. del Collado, are loc un mic spectacol gratuit de lindy hop, cel mai popular dans dintre stilurile de swing. Știi să dansezi? Te poți alătura participanților fără nicio formalitate.

Cuplurile de pe ring nu vor fi interesate de cât de bine știi să dansezi! Dansatorii toți sunt preocupați să se simtă bine și să se distreze! Iar când vei fi la fața locului te vei convinge că am dreptate. În cel mai rău caz, poți fi amuzament pentru privitorii de pe margine. Dar de fapt, chiar nu contează! Ești în Spania, țara în care oamenii par a avea ca ocupație profesională bucuria de a trăi.

Ca să îți faci o părere, în finalul articolului am atașat o filmare pe care am făcut-o într-o astfel de zi.

Un dans de pe vremea bunicii

Swing jazz  sau simplu swing a fost unul dintre cele mai populare dansuri din New York în secolul trecut. Responsabili de popularizarea acestui stil au fost afro-americanii la începutul anilor 1930.

Din swing au derivat o varietate de stiluri: west coast, jive, boogie woogie sau balboa. După cel de-al doilea război mondial, când au apărut alte stiluri muzicale, swing-ul aproape a dispărut. A fost uitat aproape 30 de ani.

La începutul anilor ’80, persoane din Suedia și Statele Unite au început să fie interesate din nou de acest stil de dans. Aceea a fost perioada sa de revitalizare.

Cum a a juns dansul swing în Valencia?

Cel care a adus moda în  Valencia este Javier Molina, directorul Scolii de dans Spirit of Saint Luis.

Înainte de a deschide clubul de dans în Valencia, își amintește Javier Molina, a dansat aproape 10 ani cu alți dansatori, semiclandestin, pe străzile orașului. Erau întâlniri gratuite la care putea participa oricine, ceea ce de fapt se întâmplă și azi, spectacolul gratuit din Plaza del Doctor Collado.

În prezent, școala a ajuns la un număr de 500 de elevi. Centrul ”Spirit of Saint Luis” oferă clase de dans, dar funcționează și ca un club pentru iubitorii acestui stil de dans.

Cum ajungi în Plaza del Dr. Collado

– Adresa: Plaza del Dr. Collado, 46001, Valencia

– Cu autobuzele publice EMT numerele 7, 27, 73 (stația Plaza Mercado Central Lonja), C1 (stația Plaza de la Reina sau Plaza del Ayuntamiento Mercado Central Lonja).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul liniile 3, 5 și 9 (stația Xativa) sau 3, 5, 7 și 9 (stația Colon). Distanța de la fiecare dintre ele este de aproximaiv 1km, dar se parcurge prin centrul istoric al orașului, unde sunt majoritatea obiectivelor turistice.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cea mai apropiată stație nr. 7 (Plaza del Mercado – Taula de Canvis). Ar mai fi și stația nr. 8 (Plaza de la Reina – Mar).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor.

Susține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

– Surse de informare: Valenciaplaza.com, Abc.es, Valencialindyhop.com

– Fotografia articolului aparține www.valenciaplaza.com.

De ce să vizitezi Valencia

Dacă vrei o destinație de vacanță undeva în Europa, dar ești nehotărât, îți ofer câteva motive pentru care să vizitezi Valencia! Este un oraș potrivit atât ca destinație de citybreak, cât și pentru un sejur de o săptămână, și, în care, indiferent de vârstă nu te vei plictisi!

Iată care sunt motivele pentru care-ți recomand să vizitezi Valencia!

Clima

Orașul Valencia este capitala Comunității Valencia și al treilea oraș mare al Spaniei (peste 1.600.000 locuitori incluzând localitățile metropolitane).

Valencia se află pe coasta mediteraneană, are o climă mediteraneană, veri călduroase și ierni blânde, cu o temperatură medie anuală de 18⁰. Din cele 356 zile ale anului, 300 sunt însorite!!

Dacă ai ales să vizitezi Valencia primăvara sau toamna și ai ghinion, ai să prinzi o gota fria, iar cele 300 de zile însorite par un vis din altă viață. Dar, crede-mă pe cuvânt că Valencia este un oraș binecuvântat de soare mai tot timpul anului! Fenomenul ”gota fria” nu înseamnă că nu trebuie să-ți programezi o vacanță în această perioadă a anului. Ce va fi neoie să faci, este să te informezi, cât se poate, despre starea vremii.

Gastronomia mediteraneană

Orice vizită în Valencia nu poate avea loc fără a gusta măcar o paella. Deși a devenit un fel de mâncare internațională, niciuna nu se compară cu cea făcută la ea acasă ! Iar dacă ai ajuns în Valencia, atunci pentru o paella bună îți recomand să mergi în Albufera.

Unde ma pui că, pe lângă feluritele paella, poți alege și alte mâncăruri mediteraneene?

Orașul are noutăți și în privința băuturilor răcoritoare naturale: sucurile de portocale și orchata, o băutură tipic locală, făcută dintr-un fruct ce face parte din familia nucilor.

 

Plaja

Cei care vizitează Valencia se pot bucura de o baie în Marea Mediterană, de statul la soare, fără să fie departe de centrul orașului.

Plajele Malvarrosa, Cabañal (Las Arenas) și Patacona, cu nisip fin și alb, bine întreținute și amenajate, cu dimensiuni primitoare, se află la o distanță de 8 km de centru, Plaza de la Reina.

Autobuze ale companiei publice de transport EMT fac legătura directă între centru și plaje. Durata unei călătorii este de aproximativ jumătate de oră.

În partea dinspre faleză (Paseo Maritimo), plajele sunt mărginite de localuri nepretențioase. Mâncărurile de bază oferite sunt paella și cele cu pește sau fructe de mare. Faleza este un spațiu larg, vegheat de palmieri pe ambele laturi. Mai ales în serile călduroase, o plimbare pe faleză, în briza mării, este o plăcere.

Aici poți afla despre toate plajele orașului Valencia.

 

Stilul de viață

Mare parte din timpul liber, valencienii îl petrec în aer liber, la terase, stând de vorbă, bând o bere sau ciugulind ceva, cum le place să spună. Pofta lor de viață și felul lor de a fi sunt molipsitoare mai ales pentru cine vizitează Valencia pentru prima dată!

Pregătește-te să petreci la terase mai mult timp decât ți-ai închipui că o poți face! Și asta mai ales seara, când lumea umple localurile cu o energie greu de descris. Și, mai ales, pregătește-te pentru un fundal sonor aproape continuu, care vine tocmai de la terase, localuri care sunt deschise până noaptea.

Petreceri și tradiții

Distracția se alătură și ea motivelor pentru care să vizitezi Valencia!

Cea mai renumită sărbătoare valenciană este ”Las Fallas”, inclusă în 2016 pe lista UNESCO ca bun imaterial al umanității. Are loc în perioada 1-19 martie, zilele cele mai intense și importante fiind 15-19 martie.

În timpul festivității, pe străzi se ridică monumente de dimensiuni impresionante, fallas-uri, care în ultima zi se incendiază.

În ultimele zile, întâlnești pe străzi grupuri de oameni îmbrăcați în porturi tradiționale. Acompaniați de fanfară, ei duc ofrande, buchete de flori, Virgen de los Desamparados (Fecioara celor Defavorizați, patroana orașului), în cadrul celui mai emoționant act al sărbătorii, ”La ofrenda”.

Pe durata Las Fallas, Valencia se umple de mirosul prafului de pușcă de la spectacolele pirotehnice zilnice, de bubuiturile petardelor, de mirosul paella imense gătite în stradă, de muzică tradițională și de multă dispoziție.

Chiar dacă nu vii cu prilejul Las Fallas, vei găsi cel puțin un eveniment la care să participi!

Spațiile verzi și natura

Să vizitezi Valencia doar pentru natură, poate fi un motiv suficient în sine!

Iubitorii de natură au o ofertă variată! Turia, cel mai lung parc al Spaniei, o lungime de peste 9 km. Abundă în vegetație, de la iarbă la portocali, palmieri până la baobabi, are zone cu aparate pentru exerciții în aer liber, un teren de fotbal și pistele de biciclete care îl traversează.

Tot în oraș se află și îndrăgitul parc ”Grădinile Viveros” sau ”Jardins Real” (Grădinile Regale), Grădinile Glorieta și Parterre aflate în centrul istoric al orașului.

La nici 10 km de centrul Valenciei se află ”Delta orașului”, Parcul Național Albufera. Aici poți admira un apus de soare spectaculos și te poți bucura de experiențe tradiționale și culinare deosebite. Albufera este zona în care se cultivă orezul în Comunitatea valneciană.

Bioparcul este un parc zoologic de nouă generație, situat în oraș, conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor.

Se întinde pe o suprafață de 100.000 mp, are mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană. Acestea sunt însă cele mai importante parcuri naturale ale orașului.

Valencia este plină de grădini, mici oaze de verdeață între blocuri.

Istorie

Fondat în anul 138 Î.H. de către romani, orașul Valencia poartă urmele civilizațiilor romane, arabe, vizigote și medievale.

Ghidurile turistice recomandă o serie de obiectvite turistice reprezentative pentru oraș: ”Bursa mătăsii” (Lonja de la seda) inclusă în patrimoniul UNESCO, Turnurile Serrano și Turnurile Quart (care încă mai poartă semnele războiului civil), Tribunalul Apelor – cea mai veche instituție juridică din Europa inclusă în patrimoniul UNESCO (înființat în anul 1000, funcționează și azi ca instituție decizional a litigiilor legate de canalele de irigare ale râului Turia).

Valencia este un oraș în care trecutul și prezentul sunt de mână la tot pasul.

Avangardism

Orașul Valencia a crescut și s-a transformat în ultimii 20 de ani, poate mai mult decât orice alt oraș din Spania.

Clădirilor reprezentative istorice, Turnutile Serranos, Turnurile Quart, Lonja de la seda, li se alătură cele de forme inovatoare ale  Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Orașului Artelor și Științelor. Complex arhitectural, cultural și de divertisment, care poartă amprenta arhitectului valencian Santiago Calatrava, te va lăsa cu gura căscată, la propriu.

* * * 

Dacă vrei să afli ce reguli de protecție sanitară sunt în vigoare în Valencia și care sunt condițiile de intrare în comunitate dintr-o altă țară, citește acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Vizitează Muzeul Științelor, Oceanograful și Hemisfericul sau doar Muzeul Științelor și Hemisfericul în ziua de miercuri la  prețuri speciale. Detalii afli aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Surse de informare: Valenciaextra.com, Valenciabonita.es, Visitvalencia.com.

* Fotografia articolului aparține autorului acestuia.

Cum ajung din Aeroportul din Valencia în alte localități

Ai ajuns pe Aeroportul din Valencia și destinația ta finală este alta decât metropola?? În acest articol îți voi spune ce opțiuni ai ca să ajungi de la aeroportul din Valencia în alte localități sau în anumite stațiuni.

Pentru anumite orașe aflate la sud de Valencia, din aeroport ai o singură opțiune directă: autobuzul. Dintre acestea enumăr câteva din cele mai cunoscute: Alicante, Benidorm, Denia.

Voi prezenta pe scurt traseele și destinațiile liniile directe de la aeroport, dar și variantele de transport spre localități din apropierea Valenciei.

Cu autobuzul

Două sunt rutele de autobuze pe distanțe lungi care au originea sau destinația la aeroportul din Valencia. Ele sunt operate de Compania de autobuze ALSA (Movelia).

Destinațiile pe care circulă aceste autobuze sunt Benisa și Alicante.

Linia Valencia-Benisa

Face legătura între Aeroportul Manises și orașul de coastă Benisa.

Traseu și opriri: Aeroportul din Valencia-Denia-Pedreguer-Gata de Gorgos-Javea-Benitachell-Teulada-Benissa.

În Javea există o schimbare de autobuz.

Durata călătoriei: 3h 45 ‘.

Linia Valencia-Alicante

Face legătura între Aeroportul Manises și orașul Alicante.

Traseu și opriri: Aeroportul Valencia-Gandia-Denia-Benidorm-Alicante.

Durata călătoriei: 4h 05 ‘sau 3h 30’ dacă destinația finală este Benidorm.

Informații comune ambelor rute:

Stația de autobuz din aeroport: terminalul T1, etajul 0, trotuarul de sosiri.

Program și frecvență: în funcție de sezon și de cerere. Consultați în Alsa (Movelia).

Prețul biletelor: consultați site-ul ALSA.

În localități apropiate orașului Valencia

Ca să ajungi din aeroportul din Valencia în alte localități, cum sunt Pobla de Farnals, Puçol, Port de Sagunt, Paterna, Saler, El Perelló și altele, este nevoie să schimbi mijloacele de transport în comun. Nu există legătură directă între ele și aeroport.

Variantele de transport sunt:

– Cu mașina închiriată direct din aeroport.

– Cu trenul din Estacion del Norte sau Joaquin Sorolla, ambele în Valencia (despre cum ajungi de la aeroport în gările Valenciei citește aici)

– Cu autobuzele liniilor metroplitane METROBUS. Despre liniile Metrobus, traseele pe care circulă și localitățile într-un articol separat.

În loc de concluzii:

În Spania, infrastructura de transport este foarte bine pusă la punct. Trenurile străbat țara dintr-o parte în alta, linii de autobuze leagă orașe aflate la distanțe mari, aeroporturile sunt și ele conectate de mai multe orașe, nu doar de cel căruia le aparțin.

Dacă nu găsești destinația ta pe nicio rută, nu te impacienta, sigur ai către ea o legătură cu trenul. Intră pe site-ul Renfe, căile ferate spaniole, și caută aici (varianta în engleză).

Ca de obicei, te voi ruga să ne împărtășești experiența ta într-un comentariu la acest articol. Cu cât a fost mai problematică, cu atât mai utilă celorlalți, vor avea de învățat.

Distracție pe apă printre clădiri, în Valencia

În Valencia te poți distra pe apă, printre clădiri! ”La Ciudad de las Artes y de las Ciencias” este gazda divertismentului cu kayak, bărci transparente, mingii cu aer și biciclete pe apă.

Ele sunt accesibile oricărei vârste și nu necesită antrenament special. Singura condiție obligatorie este dorința de distracție.

Dacă bărcile, kayakul și bicicletele nu reprezintă un secret pentru nimeni, nici măcar pentru cei care nu le-au folosit, mingea pe apă este cea mai inedită.

Este un balon umplut cu aer, închis ermetic, cu diametrul de 2m. Proba pe care-o dă cel dinăuntru este să-și mențină echilibrul în picioare ca și când ar păși, timp în care mingea este instabilă. Lucru nu imposibil, dar greu de făcut de la prima încercare. Experiența însă merită efortul, iar încărcarea cu energie și bună dispoziție este garantată indiferent de vârstă.

Programul de funcționare (în condiții de vreme bună):

  • Iulie-august, de luni până duminică de la 10 la 21.30.
  • Activitățile vor avea loc până în octombrie dacă vremea va permite.

Prețuri:

– Mingea și bicicleta: 5 euro/10 minute.

– Kayakul și barca: 2,5 euro/10 minute, 5 euro/20 minute și 7,50 euro/30 minute.

Informații de interes:

”La Ciudad de las Artes y de las Ciencias” este un complex arhitectural, cultural și de divertisment a cărui realizare poartă amprenta renumitului arhitect Santiago Calatrava. Clădirile sale în forme avangardiste se întind într-o grădină imensă în suprafață de 350.000 mp. Ele sunt despărțite de poduri, alei largi, unele fiind înconjurate de apă cristalină. Distanțele dintre ele pot fi parcurse pe jos, dar și cu bicicleta, într-o plimbare foarte plăcută.

Prezența în ”Orașul Artelor și Științelor” ca și în cel al expoziție pe timpul zilei este o experiență diferită față de cea după lăsarea întunericului, când toate clădirile ca și panourile expoziției sunt luminate.

Accesul în cadrul ”orașului” este liber, 24/24h și gratuit.

Cum ”Orașul Artelor și Științelor” se întinde pe o suprafață foarte mare și este format din mai multe clădiri, nu are o adresă unică.

Distracția pe apă are loc în vecinătatea Muzeului Științei și a Hemisfericului.

Cum ajungi în ”La Ciudad de las Artes y de las Ciencias”

– Cu unul din autobuzele liniei de transport public EMT: 13, 14,15, 19, 35, 95 sau 40. Despre transportul public în Valencia am scris aici.

– Cu bicicleta sau mașina. Adresa Hemisfericului este: Avenida del Professor López Piñero (Historiador de la Medicina) nº3 – 46013 València.

Invitație la distracție

Dacă nu am fost suficient de convingătoare în cele de mai sus, te las în compania unui scurt film care te va lămuri. Oricum, traseul oricărei nou venit în Valencia, trece și prin ”Ciudad de las Artes y de las Ciencias”. Iar cu ocazia asta poate vei găsi poftă și să te joci!

Festivalul Cloachella – Sărbătoarea scoicilor valenciene

În perioada 12-14 iulie, în Mercado Tapineria are loc sărbătoarea dedicată scoicilor valenciene, ”Festivalul Cloachella”. Evenimentul este organizat în cadrul Marelui Festival al Valenciei 2019 sub numele de „Cloachella: clóchinas, muzică și paella“.

Ce sunt clochinas

Clochinas, cunoscute local sub denumirea de clóxina, sunt o specie de midii din apele regiunii valenciene. Se diferențiază de midiile pe care le găsim în mod obișnuit în restaurante prin dimensiune (sunt mai mici), culoare (au o nuanță portocalie) și aromă (sunt mai sărate, datorită sării din Mediterana spre deosebire de midii care sunt mai dulci). Și perioada în care se pot consuma este limitată. Clochinas se pot mânca începând cu luna mai și până începutul lunii septembrie.

Clochinele sunt naturale, dar în marea majoritate sunt cultivate în crescătorii. Se recoltează o dată pe an, în totalitate manual, în plutele și pepinierele din portul Valenciei.

Oferta festivalului

În cadrul Festivalului ”Cloachella: clóchinas, muzică și paella“ ai ocazia să savurezi mâncăruri tradiționale valenciene, să asculți muzică pop-rock valenciană și chiar să dansezi swing.

Programul evenimentelor: De vineri, 12 iulie până duminică 14 iulie, zilnic în intervalele 12.00-16.00 și 19.30-22.30.

Sâmbătă seara începând cu ora 18.00 îți poți petrece seara pe ritmuri de swing, alăturându-te unui grup de dansatori amatori.

Intrarea la evenimentele festivalului este gratuită.

Mercado Tapineria

Să nu te gândești că prezența ta la festival va fi o abatere de la planul sau traseul propus! Mercado Tapineria se află în inima centrului vechi al orașului Valencia, Barrio El Carmen. Aici sunt majoritatea obiectivelor turistice importante ale orașului.

Mercado Tapineria este un spațiu deschis, mic ca suprafață, care găzduiește câteva terase. În funcție de perioada anului și eveniment, este împodobit cu decorațiuni. Specific locului este atmosfera contemporană și tinerească, diferită de restul cartierului.

 

Distracție, gastronomie și campanie socială

Festivalul ”Cloachella” și Mercado Tapineria se alătură mișcării de solidaritate „Serviete magice“. Campania este lansată de Asociația ASINDOWN și are ca mesaj „Nu te schimb pentru nimeni“.

Este o campanie de sensibilizare cu privire la incluziunea forței de muncă a persoanelor cu sindrom Down.

Obiectivul mișcării este de a atrage atenția asupra abilităților și calitățile persoanelor cu ssindrom Down de a-și desfășura activitatea.

Mai multe despre această campanie poți afla aici: https://www.asindown.org/servilletasmagicas.

Un sfat în loc de încheiere

Clochinas reprezintă o mâncare tipică valenciană, așa că dacă ești în zonă și îți plac fructele de mare, nu le rata măcar de curiozitate.

În caz că nu ajungi la festival, în oraș sunt câteva restaurante care servesc clochinas, recomandate de localnici. Ele se află pe malul Mediteranei, în Cartierul Cabanyal-Canyamelar. Localurile sunt: Casa Montaña (Calle José Benlliure 69) și Casa Guillermo (Calle Progreso 15).

Despre cum poți ajunge în Cartierul Cabanyal, poți citi aici.

Dacă ești în Valencia, un festival și mai ales unul gastronomic este obiectiv turistic în sine. Nu îți pune problema că vei cheltui mult pentru că ”știi tu cum sunt festivalurile….”, nu e vorba de bani. Poți să te rezumi la o bere sau să nu deguști nimic.

Dar un astfel de eveniment este un prilej de a simți și trăi atmosfera valenciană de sărbătoare, de a-i vedea pe localnici ”disfrutando la vida” (n.a. bucurându-se de viață).