Evenimente

Muzee și monumente municipale din Valencia se redeschid gratuit

Muzee ​​și monumente municipale din Valencia au fost redeschise gratuit începând cu 21 mai 2020, potrivit deciziei Consiliului Local.

Muzee municipale care se redeschid

Primele muzee municipale care s-au deschis sunt:

* Casa-Muzeul Benlliure

* Casa-Muzeul Vicente Blasco Ibáñez

* Muzeul Almoina

* Muzeul de Științe Naturale

* Muzeul Orașului

* Muzeul Orezului

* Muzeul de Istorie din Valencia

* Palatul Cervelló.

Program de funcționare

Temporar, muzeele municipale vor avea un program special:

– Marți, miercuri și joi: 10:00 – 14:00

– Vineri și sâmbătă: 10:00 – 14:00 și 15:00 – 19:00.

– Duminică și sărbători: 10:00 – 14:00.

– Luni închis.

Progresiv se vor deschide alte centre, muzee și monumente municipale.

Limitarea centrelor și a orelor se datorează necesității creșterii numărului de personal de supraveghere alocat fiecărui centru pentru a controla respectarea măsurilor de igienă și a distanțării interpersonale.

Intrare liberă

Momentan, intrarea în muzeele municipale va fi liberă.

Sunt permise doar vizite individuale și familiale.

În acest moment, nu puteți efectua vizite de grup, vizite ghidate sau activități culturale ori educaționale. Elementele audiovizuale și tactile nu vor fi în funcțiune. Pentru securitate, nu vor fi disponibile broșuri.

Orice modificare va fi comunicată în timp util prin intermediul paginilor web municipale și ale rețelelor sociale.

Accesul în interior este limitat la o treime din capacitatea obișnuită a muzeului. Distanța minimă de 2 metri trebuie menținută pe parcursul vizitei.

Muzeul va pune la dispoziție geluri hidroalcoolice pentru curățarea mâinilor.

Adresa fiecărui muzeu poate fi aflată accesând denumirea sa.

Dacă vrei să afli ce monumente poți vizita gratuit în Valencia, îți recomand acest articol: Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când.

 

Sursa: Valenciabonita.es

Fotografia articolului aparține Youvalencia.com

De luni, 01 iunie, Comunitatea Valencia intră în faza a 2-a

Începând de luni, 01 iunie, Comunitatea Valencia intră în faza a 2-a a “Planului pentru tranziție la noua normalitate”. Anunțul a fost făcut azi de Salvador Illa, Ministrul Sănătății.
 
Toate cele trei provincii valenciene avansează în planul către “noua normalitate”, iar unele restricții, care erau în vigoare de la decretarea statului de alarmă, vor fi anulate.

Regulile din faza a 2-a

Intervalele orare:
* În faza a II-a nu vor mai exista intervale orare, cu excepția persoanelor de peste 70 de ani, care trebuie să respecte intervalele orare: 10:00 – 12:00 și 19:00 – 20:00.
Restul categoriilor vor avea libertate de mișcare în orice moment, cu excepția perioadelor stabilite pentru persoanele în vârstă.
Se elimină, de asemenea, limitările la nunmărul în care aceste activități pot fi desfășurate zilnic.
 
Deplasarea
* Deplasarea va fi permisă doar în cadrul aceleiași provincii, nu și în afara ei.
Rezidențele de bătrâni
* Este permisă vizita rudelor sau a prietenilor apropiați până la maximum două persoane pentru o. Guvernul a permis comunităților autonome să autorizeze vizitele și să reglementeze modul în care trebuie efectuate. În orice caz, vizitele trebuie să se facă în aer liber.
 
Întâlnirile în grupuri
* Este permisă reunirea a până la 15 persoane în spații deschise, baruri sau restaurante.
Magazinele și centrele comerciale

* Se poate deschide orice magazin comerț indiferent de dimensiunea suprafeței sale cu respectarea distanței sociale de 2 m. În ce privește redeschiderea marilor centre comerciale, capacitatea este limitată la 40% . Clienții nu au voie să folosească zonele comune decât pentru tranzit. Va fi interzisă folosirea băncilor sau a locurilor de joacă pentru copii.

Barurile și restaurantele
* Barurile și restaurantele pot primi clienți și în incinte până la limita de 40% din capacitate. Autoritățile comunităților autonome pot permite creșterea capacității până la 50%. Se va respecta distanța socială de 2 m.
 
Plajele
* Se flexibilizează regulile pentru utilizarea plajelor. Sunt autorizate grupuri de până la 15 persoane. Folosirea dușurilor, a vestiarelor și a barurilor de pe plajă, va fi guvernată de regulile pentru baruri și restaurante. Stabilirea de parcele sau subdiviziuni va fi decisă de autoritățile locale.
 
Piscinele
*Se deschid piscinele de agrement și cele pentru sport, atât în aer liber cât și cele interioare. Accesul se va face pe bază de programare și până la o capacitate maximă de 30% și care să permită respectarea distanței de siguranță.
 
Hotelurile
* Se redeschid zonele comune ale hotelurilor cu o limitare de 1/3 a capacității, cu excepția zonelor de luat masa (restaurant, bar), cărora li se vor respecta regulile pentru restaurante, adică 40%. Pentru piscine și spa-uri, unitatea va determina liniile directoare de utilizare.
 
Activități în natură
* Sunt permise activități în natură de până la 20 de persoane. Se pot deschide parcuri naturale cu o capacitate de până la 20% și telecabine cu o capacitate de 50%.
 
Cinematografele, teatrele
* Cinematografele, teatrele și auditoriile se redeschid cu o 1/3 din capacitatea lor și locurile prealocate. Dacă sunt locuri închise, nu se pot aduna mai mult de 50 de oameni.
 
Vor fi permise vizitele la monumente. 
Bibliotecile
* Este permisă activitatea de consultare în biblioteci și pot fi utilizate calculatoare, atâta timp cât o treime din capacitatea nu este depășită. Împrumutul interbibliotecar este și el permis. Camerele pentru copii și colecțiile cu acces deschis încă rămân închise.
 
Nunțile
* Sunt permise nunțile cu oaspeți. Numărul maxim de persoane trebuie să fie de 100 în spații deschise și 50 în spații închise. Oaspeții nu se pot deplasa între provincii.
 
Lăcașuri religioase
* Capacitatea maximă în biserici, sinagogi sau moschei crește până la 50%, cu respectarea măsurilor de siguranță și igienă. În locurile religioase, cum ar fi bisericile, catedralele sau mănăstirile, vor fi stabilite trasee obligatorii pentru circulația oamenilor.
 
Slujbe și ceremonii religioase
* Limita maximă la slujbele și ceremoniile de înmormântare crește până la 25 de persoane în aer liber și 15 persoane în spații închise.
 
Școlile și centrele educative
* Cursurile cu prezență încep în școli, cu excepția universităților. Fiecare comunitate autonomă va decide când să deschidă școlile, institutele și grădinițele.
Se deschid centrele educative și de formare extrașcolară. Sunt incluse aici și școlile de șoferi.
 
Centrele sportive
* Se deschid unitățile de sport, centrele sportive, accesul fiind permis pe bază de programae și până la limita unei capacități ed 30%. Este permisă utilizarea vestiarelor, antrenamentul individual sau în perechi doar dacă sportul nu presupune contact.
 
Sportul profesionist
* Echipele profesionale ale ligii de fotbal și alte sporturi se vor putea antrena „total”, dar cu restricții, deoarece grupul nu va avea mai mult 14 persoane. Acest lucru împiedică între 11 și 11 meciuri de antrenament în fotbal.
 
Congresele și întâlnirile de afaceri
* Pot avea loc congrese, întâlniri, întâlniri de afaceri și conferințe cu maximum 50 de persoane. Aceasta presupune redeschiderea sălilor de congrese, săli de conferințe sau săli multifuncționale.

Măsuri generale de igienă
* Curățarea și dezinfectarea instalațiilor cel puțin de două ori pe zi și a locurilor de muncă după efectuarea schimbului.

* Distanța dintre vânzător și client va fi de cel puțin un metru atunci când există elemente de protecție sau bariere și de doi metri fără protecție.

* În cazul serviciilor care nu permit respectarea distanței, cum ar fi saloane de coafură, centre de înfrumusețare sau fizioterapie, trebuie utilizat echipamentul de protecție adecvat  pentru nivelul de risc.

* Se vor desinfecta cabinele de probă și scaunele după utilizarea de către o persoană.

Situația comunităților din Spania 

70% dintre comunitățile autonome ale Spaniei se află în faza a 2-a. Iată harta țării mai jos:

Surse de informare: Elmundo.es, Las Provincias.es, Larazon.es

Măsura carantinei ridicată pentru cei care intră în Spania din iulie

Măsura carantinei nu se va mai aplica persoanelor care intră în Spania începând de la 1 iulie.

Decizia a fost luată astăzi, luni, 25 mai, în cadrul întrunirii interministeriale care a avut loc astăzi prin videoconferință.

Această întâlnire a fost convocată pentru analizarea ridicării carantinei pentru cei care vin din afara Spaniei, dar și ale măsurilor care trebuie adoptate pentru ca sectorului turistic să poată organiza sezonul de vară.

Măsura ridicării carantinei a fost confirmată de Ministrul de Exterior Arancha Gonzáles Laya printr-un mesaj postat pe contul său de Twitter:

“Ce a fost rău a rămas în urmă! Din iulie, vom:

⇒ Redeschide gradual Spania turismului internațional.

⇒ Ridica măsura carantinei.

⇒ Asigura cele mai înalte standarde de siguranță în sănătate.

Abia așteptăm să veniți!”

În prezent, toți cei care sosesc pe teritoriul Spaniei, trebuie să petreacă 14 zile în carantină la domiciliu sau într-un loc special amenajat dacă nu există o astfel de posibilitate. Măsura se aplică tuturor persoanelor care vin pe teritoriul spaniol, indiferent că sunt cetățeni spanioli, rezidenți sau persoane care vin pentru situații de forță majoră pe toată durata stării de alarmă. Pentru a cincea oară, Congresul Deputaților a aprobat prelungirea stării de alarmă, astfel că ea este activă până pe 07 iunie.

În cursul zilei de sâmbătă, 23 mai, Primul Ministru Pedro Sanchez a precizat într-o apariție televizată că turismul intern își va relua activitatea la sfârşitul lunii iunie, iar de la începutul lunii iulie turismul extern.

Sursă informare: RTVE, Las Provincias, Ondacero.es.

 

În Comunitatea Valencia se va deschide un cinematograf drive-in cu cel mai mare ecran din Europa

Pe 11 iunie 2020, în cartierul Rabasa din orașul Alicante, Comunitatea Valencia, în fața Decathlon, se va deschide Cinemacar, un cinematograf drive-in cu cel mai mare ecran din Europa.

Ce este un cinematograf drive-in

Este un cinematograf în aer liber, în care filmele se proiectează pe un ecran mare și în care se accede cu autoturismul. Vizionarea filmului se face din autoturism. Conceptul s-a născut în America, New Jersey, în 1920. Acest tip de cinematografe sunt cunoscute și sub denumirea de drive-in.

Ce oferă Cinemacar Alicante

Cinemacar Alicante are un ecran în suprafață de 500mp, amplasat strategic ca înălțime și distanță, astfel încât filmele să poată fi văzute din orice unghi al cinematografului, din mașina, dar și din standurile amenajate pentru a mânca. Este cel mai mare ecran din Europa.

Zona mașinilor, unde acestea pot parca pentru vizionarea filmului, are 45.000mp. Pavajul său este complet asfaltat, reduce posibilitatea existenței particulelor în suspensie și permite dezinfectarea zilnică.

Cinemacar dispune și de 3.000mp, zonă dedicată animalelor de companie, unde acestea sunt găzduite fără costuri suplimentare.

Cinematograful dispune de restaurant cu o terasă mare modernă, cu vedere la scenă și ecran, de standuri de alimente, de grădină, spațiu destinat vizionării filmului sub cerul liber, cu locuri în prima linie, în fața ecranului,  de “loje” premium pentru șase persoane și “loje” premium și scenă pentru spectacole în direct.

De asemenea, Cinemax are cea mai recentă generație de toalete care corespund măsurilor de siguranță și protecție Covid-19. Autoturismele vor fi dezinfectate, iar spațiul în aer liber este dotat cu arce de dezinfectare.

Proiectul Cinemacar s-a născut cu intenția de oferi în circumstanțele actuale, de securitate socială, o ofertă de divertisment diversă (muzică, film, teatru și restaurant), la standarde de calitate și confort, într-un design modern.

Programul proiecțiilor poate fi vizualizat pe site-ul Cinemacar, aici.

Alte cinematografe auto în Comunitatea Valencia

Tot în Alicante, pe 29 mai, își va deschide porțile AutoCine ElSur.

Informații despre locație, proiecții și servicii pe site-ul cinematografului, aici.

În localitatea Denia, Alicante, au loc proiecții la cinematograful drive-in, Autocine drive-in. Aici se proiectează și filme în limba engleză.

Informații și proiecții zilnice, pe site-ul cinematografului, aici.

Sursă informare: Valenciabonita.es, Valenciaplaza.com și site-urile cinematografurilor menționate.

Muzee deschise din 18 mai în Comunitatea Valencia

Luni, 18 mai, muzeele aflate sub autoritatea Departamentului de Cultură al Guvernului Comunității Valencia își vor redeschide porțile.

Decizia a fost adoptată cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor de Departamentul Educației, Culturii și Sportului Comunității Valencia.

Muzeele din orașul Valencia care se vor deschide:

* Museu de Belles Arts de València

* IVAM

* Centre del Carme Cultura Contemporània del CMCV

* Espai d’Art Contemporani de Castelló

Muzee din ale localități din Comunitatea Valencia care se vor deschide:

* Museu de Belles Arts de Castelló

* Museu de la Valltorta

* Museu Arqueològic de Sagunt

* Museu Impremta i les Arts Gràfiques

* IVAM-CADA de Alcoy.

Intrare gratuită 

De la redeschidere ​​până la sfârșitul anului 2020, intrarea în toate muzeele aflate sub autoritatea Departamentului de Cultură al Guvernului Comunității Valencia va fi gratuită.

Intrarea în incinta muzeelor va fi permisă până la limita unei treimi din capacitate.

Se va relua doar activitatea de vizitare a expoziției, nu și activitățile culturale legate de muzee.

Vor fi furnizate materiale pentru a asigura măsurile de securitate, distanță și igienă necesare atât personalului, cât și vizitatorilor.

Programul expozițional

În ceea ce privește calendarul expozițional al fiecărui spațiu, toate expozițiile care erau active la momentul în care au fost închise din cauza stării de alarmă, vor fi extinse. De exemplu, în cazul Centrului de la Carme Cultura Contemporània, expozițiile actuale vor fi până în august.

În alte cazuri, precum IVAM, sărbătorirea Zilei Internaționale a Muzeelor ​​va fi folosită pentru deschiderea expoziției “Jorge Peris”.

Informații suplimentare pe site-urile muzeelor. Ele se pot accesa printr-un click pe numele fiecăruia.

Muzee cu vizite virtuale

Virtual, pot fi vizitate următoarele muzee:

* Museo de Bellas Artes de Valencia 

* Museu de la festa de Algemesí  

* Escuelas Pías de Valencia

* Iglesia de San Nicolás de Valencia.  Mai multe informații și fotografii din Biserica San Nicolás, supranumită și Capela Sixtină a Valenciei, găsești în acest articol: Capela Sixtină a Valenciei: Biserica San Nicolás de Bari.

Sursă de informarie: Las Provincias.

Spania – Planul de tranziție către o nouă normalitate

După șase săptămâni de îngrădire strictă în Spania, a început implementarea măsurilor de relaxare a vieții sociale și economice.

Prima a fost cea care le-a permis copiilor de până la 14 ani să facă plimbări de o oră, pe raza unui kilometru în jurul domiciliului. Ea a intrat în vigoare duminică, 27 aprilie.

Cea de-a doua se referă la permisiunea adulților de a face sport, a se recrea și a se plimba cu persoana cu care locuiește o dată pe zi, pe raza unui km distanță față de domiciliu. Intervalele orare permise vor fi: 06.00-10.00 și 20.00-23.00. Plimbarea cu o persoană care are nevoie de însoțitor se va face în intervalul 10.00-12.00 și 19.00-20.00. Ieșitul afară cu copiii va fi permis în intervalul 12.00-19.00. Măsura va intra în vigoare din 02 mai. 

Marți 28 aprilie, guvernul Spaniei a aprobat “Planul de tranziție către o nouă normalitate”. El cuprinde etapele și măsurile care se vor aplica pe teritoriul țării, gradual și asimetric, în funcție de regiuni.

Obiectivul planului “Planul de tranziție către o nouă normalitate” este “activarea Spaniei protejând sănătatea și viața spaniolilor”, a afirmat Primul Ministru Pedro Sanchez în alocuțiunea televizată.

Planul de tranziție către o nouă normalitate

Planul cuprinde patru faze, dar fără date fixate, astfel încât să existe flexibilitate în funcție de situație.

Fiecare fază a planului va dura cel puțin două săptămâni, iar în cazul celui mai bun scenariu, procesul va dura opt săptămâni în toată Spania.

Faza 0

Faza 0 va începe pe 4 mai și va presupune:

– Redeschiderea micilor afaceri, cum ar fi restaurantele care pot oferi mâncare doar pentru luat acasă (take-away).

– Redeschiderea afacerilor, locurilor, instituțiilor la care se pot face rezervări. Clienții ar trebui să sune și să facă o programare pentru a putea cumpăra un anumit produs. Un singur client va fi permis în spații în această etapă la un moment dat, iar persoana care va deservi va fi protejată de un ecran.

Această fază va include și redeschiderea coaforurilor cu obligativitatea asigurării “nivelului maxim de protecție individuală”. Salariații vor purta măști și mănuși.

Vor fi permise clase individuale în săli de sport, precum și antrenamente individuale pentru jucători sportivi care fac parte din federații sau ligi profesionale.

Faza 1

În faza 1 vor fi permise:

– Redeschiderea parțială a întreprinderilor mici în conformitate cu măsuri stricte de siguranță, dar nu și a marilor centre comerciale. Aici sunt incluse și hotelurile și apartamentele turistice, fără a include zonele comune.

– Redeschiderea teraselor cafenelelor și restaurantele până la ocuparea până la ocuparea a maxim 30% din capacitate. Intrarea în interior nu va fi permisă.

– Redeschiderea lăcașurilor de cult, cum ar fi bisericile, moscheile, până la ocuparea a maxim 30% din capacitate.

– Mișcarea în cadrul unei provincii (ex: Comunitatea Valenciană este formată din trei provincii: Alicante, Castellon și Valencia. În această etapă se va permite deplasarea doar în interiorul unei privincii). Asta înseamnă că, dacă prima fază durează timpul scontat, oamenii vor putea începe să viziteze prieteni și familie din aceeași provincie cel mai devreme de la 11 mai.

În această fază se va implementa un calendar pentru persoanele peste 65 de ani care fac cumpărături în unități de vânzare cu amănuntul, având în vedere că sunt un grup cu risc de boala Covid-19. Utilizarea măștilor în transportul public “va fi foarte recomandată.”

Faza 2

În faza 2, vor fi permise:

– Redeschiderea locurilor de luat masa din unitățile de hostelerie până la ocuparea unei treimi din capacitate.

– Redeschiderea cinematografelor și a teatrelor până la ocuparea unei treimi din capacitate. Toate persoanele trebuie să beneficieze de locuri.

– Evenimentele culturale cu mai puțin de 50 de persoane în spații interioare, iar pentru evenimente în aer liber, până în limita a 400, iar acestea vor trebui să stea pe scaune, nu în picioare.

Jucătorii sportivi vor avea mai puține restricții în faza 2.

Școlile nu se vor redeschide complet până în septembrie, dar primul ministru a explicat că planul oferă garanția că copiii cu vârsta sub șase ani pot participa la cursuri dacă părinții lor trebuie să meargă la muncă, iar studenții să își poată finaliza examenele universitare.

Faza 3

Faza 3 va începe pe 8 iunie dacă totul se va desfășura potrivit planului. În această etapă:

– Creșterea capacității de acces până la 50% (teatre, cinematografe, terase).

-Capacitatea magazinelor și a altor locații publice va fi limitată la 50%, cu o distanță interpersonală de doi metri.

“Mobilitatea generală va fi relaxată”, a precizat. Se recomandă purtarea măștilor în transportul în comun ca și în toate situațiile din afara casei.

Primul ministru a precizat că pe 4 mai, toate teritoriile vor intra în faza 0 și, având în vedere numărul redus de infecții, Insulele Formentera, Baleare, Gomera, El Hierro și Graciosa din Insulele Canare vor intra în faza 1 la scurt timp.

“Nu există un calendar închis și uniform, vom avansa în fiecare loc cât de repede permite epidemia”, a declarat Pedro Sanchez.

Alte precizări

Primul ministru a mai menționat că Ministerul central al Sănătății, și nu guvernele regionale din Spania, va decide viteza cu care fiecare provincie/arie sanitară (n.a. există dezbateri asupra definirii zonelor) va intra într-o fază. “Dacă trebuie să alegem între prudență și risc, optăm pentru prudență”, a declarat el.

Mișcarea dintre provincii a trebuit să fie restricționată, a explicat Sánchez, pentru a evita răspândirea virusului dintr-o zonă în alta. Mobilitatea între provincii va fi permisă “când întreg teritoriul țării va ajunge în faza noii normalități”, a adăugat el, adică atunci când și faza 4 a planului va fi încheiată.

De asemenea, Sánchez a explicat că o altă prelungire de două săptămâni a stării de alarmă care a fost implementată pe 14 martie va fi solicitată în Congres. Perioada actuală urmează să expire pe 9 mai.

În ceea ce privește reluarea traficului terestru și aerian internațional, primul ministru a declarat că vrea ca măsurile să fie unitare cu statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru vorbitorii de limbă spaniolă, calendarul cu cele patru faze:

De la declanșarea pandemiei în Spania, au fost înregistrate următoarele cifre: 237.000 persoane infectate, 24.275 decedate și 133.000 vindecate. În prezent, aproape 80.000 cazuri sunt active. În total au fost testate 1.414.477 persoane.

Sursa articolului: El Pais

Situația coronavirus. Știrile din prima parte a zilei de duminică, 05 aprilie

Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus din prima parte a zilei de duminică, 05 aprilie, știri pozitive și un video cu un număr de magie.

Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.

Știri interne

1. În Spania numărul total de cazuri a ajuns la 126.168. În cursul zilei de sâmbătă s-a înregistrat cel mai mic număr de decese zilnice cu coronavirus timp de o săptămână: 809. Numărul total al deceselor de la începutul pandemiei este de 12.148. Procentul cazurilor vindecate continuă să crească și reprezintă deja 27,4% din totalul cazurilor de 34.219 noi vindecări.

2. Prelungirea stării de alarmă

Primul ministru, Pedro Sánchez, a anunțat în cursul zilei de ieri prelungirea stării de alarmă până pe 26 aprilie. Cu această ocazie a specificat că restricția care a interzis toate activitățile economice neesențiale se va încheia pe 9 aprilie. La această dată se va reveni la starea de alarmă “anterioară”, a spus primul ministru, care a cerut să se ia anunțul său cu “prudență absolută”deoarece este o criză “dinamică”, în care se iau o serie de măsuri în funcție de evoluție. (RTVE)

3. Întâlnire cu președinții comunităților autonome

Pedro Sánchez, a convocat pentru această duminică, prin videoconferință, o întâlnire a președinților comunităților autonome pentru a analiza și discuta criza de coronavirus. (RTVE)

4.  Protocolul personalului sanitar

Consiliile generale ale stomatologilor, asistenților medicali, farmaciștilor, medicilor și medicilor veterinari, care reprezintă peste 700.000 de lucrători din domeniul sănătății, au răspuns la actualizarea protocolului de acțiune împotriva Covid-19 în cazul personalului sanitar și socio-sanitar, printr-o poziție fermă de “respingere absolută”. Protocolul prevede revenirea la locul de muncă a lucrătorilor din domeniul sanitar în  șapte zile după ce au început să prezinte simptome de Covid-19, dacă se simt mai bine, nu prezintă febră, supuși unor teste de diagnostic. dacă nu mai există febră și dacă clinica respiratorie a fost rezolvată. (RTVE)

În cazul populației în general, recomandarea este să se izoleze de două ori mai mult, adică 14 zile. (El Pais)

5. Turcia restituie aparatele respiratorii Spaniei

Turcia va permite restituirea aparatelor respiratorii aparținând Ministerului Sănătății spanilor și pe care le-a blocat la vamă. Acest lucru a fost anunțat sâmbătă de ministrul de externe, Arancha González Laya, pe Twitter.

Surse din minister prevăd că transportul va ajunge în Spania “în următoarele ore”.

González Laya spusese vineri că are puține speranțe că Turcia va permite eliberarea acestui material, însă ultimele eforturi diplomatice au făcut acum posibilă deblocarea acestei expedieri, până acum paralizată de vama turcească. (La Vanguardia)

 Știri externe

1. Italia

Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă în Italia a scăzut pentru prima oară de la declanșarea epidemiei. Numărul deceselor cauzate de Covid-19 a fost ieri cel mai mic din ultimele 9 zile. (Cronica.ro) Numărul victimelor făcute de coronavirus într-o singură zi a scăzut sub 700 pentru prima dată într-o săptămână, dar numărul morților a atins pragul de 15.362, iar numărul infecțiilor este aproape de 125.000, după cum a raportat șeful Protecției Civile, Angelo Borrelli. (La Vanguardia)

2. Marea Britanie

Mesajul reginei

Regina Elisabeta a II-a a înregistrat un mesaj către națiune care urmează să fie difuzat duminică seara la TV, radio și în media socială la ora 20:00 ora Angliei. În mesajul său, regina va face apel la unitate și autodisciplină, cerând britanicilor să se comporte astfel încât, urmașii lor să poată spune că această generație de britanici a fost la fel de puternică la fel ca oricare. De asemenea, va mulțumi personalului sanitar și lucrătorilor-cheie pentru efortuile pe care le fac.

Numărul morților din Marea Britanie a ajuns la 4.313 sâmbătă. În total, sunt înregistrate 41.903 cazuri active de coronavirus. (BBC)

Lipsa materialelor de protecție

Un medic britanic a sfidat regulile spitalului de a nu vorbi în mass-media și a dezvăluit modul în care personalul medical trebuie să improvizeze echipamentele de protecție din pungi de deșeuri sanitare și ochelari de schi. Trei dintre colegii săi se află sunt internați pentru Covid-19, conectați la ventilatoare, sub îngrijirea ei.

3. Statele Unite

Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în Statele Unite a depășit 300.000 în această sâmbătă, cu peste 8.000 de decese în toată țara, potrivit celor mai recente date de la Universitatea Johns Hopkins.

Președintele Trump îi avertizează pe americani să se pregătească pentru “cea mai grea săptămână”, cu “multă moarte, din păcate”.

Statul New York a înregistrat 630 de decese de virus într-o singură zi.

Statul New York înregistrează cele mai multe cazuri,  113.800 de pozitivi, urmat de New Jersey, mai mult de 34.100 de cazuri, Michigan (12.744), California (12.681) și Louisiana (12.496).

În ceea ce privește decesele, New York este din nou pe prima poziție (3.565), urmat de New Jersey (846), Michigan (479), Louisiana (409), Washington (295), California (282) și Illinois (210). (El Pais)

4. Ecuador

Vicepreşedintele ecuadorian Otto Sonnenholzner a prezentat scuze sâmbătă pentru situaţia din oraşul Guayaquil, epicentrul epidemiei de coronavirus din ţară, unde înregistrări video au arătat cadavre pe străzi, informează AFP.

Ecuadorul înregistra duminică 3.465 de cazuri de COVID-19, dintre care 172 au murit. Provincia Guayas, a cărei capitală este Guayaquil, a înregistrat cel mai mare număr de cazuri din ţară, cu 2.402 persoane infectate, dintre care 122 au murit.

La mijlocul acestei săptămâni, soldaţi şi poliţişti au venit să ridice 150 de cadavre aflate în case din Guayaquil, cel mai populat oraş din Ecuador, situat pe coasta Pacificului şi cel mai afectat de boală. Cadavrele au fost puse în containere frigorifice uriaşe.

Forţele au intervenit din cauza haosului din oraş cauzat de coronavirus. Autoritățile au încetinit preluarea corpurilor persoanelor care au murit acasă din cauza acestei boli sau din alte cauze, în condiţiile în care morgile şi spitalele sunt deja pline, iar carantina strictă a împiedicat rudele să le înmormânteze. (Agerpres)

5. Posibil medicament în Australia

Cercetatorii de la Universitatea Monash din Melbourne, Australia, au declarat ca Ivermectin, un medicament folosit in tratatea bolilor generate de paraziti, a “omorat” coronavirusul, in laborator, in 48h. Cercetările vor continua pentru a stabili dozajul necesar tratamentului pentru oameni. (Cronica.ro)

Știri pozitive

1. Pentru prima oara în ultimii 30 de ani, munții Himalaya au putut fi văzuți din India. Până acum, vizibilitatea era blocată de poluare.

2. Primăria din Motril, Spania îl autorizează pe șoricelul Perez sa meargă la copiii care își schimba dințișorii. În Spania nu exista Zână Maseluta, ci șoricelul Perez.

* * *

Acestea sunt știrile din prima parte a zilei de duminică, 05 aprilie și datele valabile la închiderea ediției.

Știrile din prima parte a zilei de miercuri, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile primei părți a zilei de sâmbătă, 04.04.2020, iar cele din a doua parte, aici.

Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.

Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.

Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.

Să zâmbim!

În video, un număr de magie, cu cărți.

Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.

Să auzim de bine!!

Să petrecem carantina zâmbind! Magie #MeQuedoEnCasa #QuedateEnCasa #stauincasa

Să petrecem carantina zâmbind!Magie #MeQuedoEnCasa #QuedateEnCasa #stauincasa

Publicată de Valenciana pe Duminică, 5 aprilie 2020

#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa

* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia

Fotografia articolului este din arhiva personală.

 

Situația coronavirus. Știrile din a doua parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie

Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația Covid-19 din a doua parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie și un video amuzant cu evoluția stării de spirit a celor care locuiesc în Spania peparcursul celor 21 de zile de carantină.

Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația coronavirus! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.

Știri interne

1. Prelungirea stării de alarmă

Guvernul spaniol a decis extinderea stării de alarmă pentru încă două săptămâni, până la 26 aprilie. Primul ministru, Pedro Sánchez, a luat această decizie după consultarea comitetului științific, care analizează toate datele și modelele statistice și calculează cum poate evolua epidemia. Guvernul a trimis în ultimele zile multe mesaje pozitive, insistând în stabilizarea curbei, dar contagierea continuă să crească.

În cursul săptămânii următoare, primul-ministru va cere Congresului Deputaților să aprobe măsura. Aceasta este a doua prelungire de 15 zile a perioadei de carantină de la începutul epidemiei. (El Pais)

2. Situația în Spania

Potrivit informațiilor furnizate de Minsterul Sănătății în cursul dimineții de sâmbătă, Spania are 124.736 cazuri de contagiere, în ultimele 24h fiind înregistrate 809 decese, cel mai mic număr de morți cauzate de coronavirus în opt zile. Până în prezent au decedat 11.744 persoane. Au fost înregistrate 7.026 cazuri noi, ceea ce reprezintă o creștere de 6%, cea mai bună cifră de la începutul crizei de sănătate. Creșterea spitalizării în unități de terapie intensivă, 116 de cazuri noi, adică o creștere de 1,8%, este, de asemenea, cea mai mică. În total, în terapie intensivă se află internați 6 532 pacienți. Potrivit acelorași date,  57.612 persoane au avut nevoie de spitalizare și 34.219 au fost externate până în prezent. (El Pais)

Comunitatea din Madrid, care continuă să fie regiunea cu cea mai mare populație afectată de coronavirusur în Spania, înregistrează 36.249 pozitivi și 4.723 de decese, urmată de Catalonia cu 24.734 de persoane infectate și 2.508 de decese și Castilla-La Mancha cu 9.324 de infectați și 989 decese.

3. Prioritatea autorităților în perioadei următoare

María José Sierra Directorul adjunct al Centrului de Coordonare pentru Alerte și Situații de Urgență în Sănătate a precizat în cursul unei conferințe de presă din cursul zilei de azi că “următorul nostru obiectiv, după stabilizarea curbei, este să vedem cu exactitate câtă populație există imunizată. De aceea, planificăm studii, cu teste de anticorpi pentru a afla câtă populație a depășit boală, ceea ce ne va ajuta la luarea următoarelor măsuri în perioada de tranziție”. (El Pais)

4. Medicament în testări clinice

Cercetătorii de la Institutul de Bioinginerie din Catalonia (IBEC) împreună cu cercetători de la institute din Suedia, Austria și Columbia Britanică, au realizat un medicament care blochează efectele COVID-19 în stadiul său infecție precoce.

Autoritățile medicale au autorizat deja joi testarea lui în proces de urgență pe 200 de pacienți grav bolnavi de Covid-19 în spitale din Germania, Austria și Danemarca.

Medicamentul se numește APN01 și nu are efecte toxice nedorite. (La Vanguardia)

Știri externe

1. Anglia

Marea Britanie nu-şi va înlătura probabil restricţiile de izolare înainte de sfârşitul lunii mai, a declarat sâmbătă un consilier guvernamental, potrivit căruia ritmul de propagare al epidemiei de coronavirus trebuie mai întâi să se încetinească şi să fie introdusă o politică intensivă de testare.

“Vrem să ne îndreptăm spre o situaţie în care, cel puţin până la sfârşitul lunii mai, să fim capabili să substituim prin măsuri mai puţin intense, bazate mai mult pe tehnologie şi teste, izolarea totală pe care o avem acum”, a declarat Neil Ferguson, profesor la Imperial College din Londra pentru BBC.

În Marea Britanie, care şi-a înăsprit măsurile după o reacţie iniţială limitată în amploare, sunt înregistrate circa 40.000 de cazuri confirmate, dintre care 3.605 decese de la începutul pandemiei. (Agerpres)

2. Franța

Epidemia de coronavirus din Franţa a ucis peste 6.500 de persoane, dintre care 5.091 în spitale şi cel puţin 1.416 în cămine de bătrâni şi alte unităţi de asistenţă medicală şi socială, potrivit unui ultim bilanţ oficial comunicat vineri. În ultimele 24h, au fost înregistrate încă 588 de decese în spitale, a declarat Ministrul Sănătății, Jerome Salomon. (Agerpres)

În total, în Franța sunt 82.165 de cazuri de coronavirus.

3. Rusia

Rusia se apropie de 5.000 de persoane infectate după ce a confirmat 582 de cazuri noi în ultimele 24h. Epidemia s-a extins în 32 de regiuni ale țării, în special în regiunea capitalei, Moscova, unde au fost înregistrate 485 de noi infecții, majoritatea în oraș. În total, există 43 de decese din cauza Covid-19, iar 333 de persoane au fost deja externate, potrivit bilanțului oficial al Centrului de Control al Epidemiilor.

Peste 205.000 de ruși se află sub supraveghere medicală preventivă fiind suspectați de contagiere cu coronavirus.

4. România

Noi restricționări ale traficului aerian și rutier

România a suspendat zborurile către și dinspre țările din “Zona roșie, respectiv Austria, Belgia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia și Iran și a decis prelungirea suspendării transportului rutier internațional de persoane efectuat către și dinspre Italia, Spania, Austria, Elveția, Irlanda și Turcia.

Măsura, valabilă pe o perioadă de 15 zile, va intra în vigoare duminică, 5 aprilie la ora 23:00, ora României.

Restricția nu va fi aplicată zborurilor efectuate cu aeronave de stat, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, mărfuri, precum și aterizărilor tehnice. (Agerpres)

Situația coronavirus

Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 3.613 de cazuri active.

În ultimele 24h au fost înregistrate 430 de noi cazuri de îmbolnăvire. Din numărul total de persoane infectate, 329 au fost declarate vindecate și externate. La terapie intensivă sunt internați 119 pacienți. (Agerpres).

La nivel mondial, Covid-19 a afectat 1.134.121 persoane și a provocat moartea a 60.428.

* * *

Acestea au fost știrile din a doua parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie și datele valabile la închiderea ediției.

Știrile din prima parte a zilei de sâmbătă, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile din prima parte a zilei de sâmbătă, 04.04.2020.

Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.

Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.

Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.

* * *

Să zâmbim!

În video, evoluția amuzantă a stării de spirit a celor care locuiesc în Spania în cele 21 de zile de carantină.

Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.

Să auzim de bine!!

Să petrecem carantina zâmbind!

Să petrecem carantina zâmbind!Evoluția stării de spirit a celor care locuiesc în Spania în cele 21 de zile de carantină.#MeQuedoEnCasa #QuedateEnCasa #stauincasa

Publicată de Valenciana pe Sâmbătă, 4 aprilie 2020

#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa

* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia

Fotografia articolului este din arhiva personală.

Situația coronavirus. Știrile din prima parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie

Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus din prima parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie, o știre veselă, acces 24h către o plajă din Ko Samui, Tailanda și o rezervație de elefanți din Africa, precum și un video cu parodia unei cunoscute poezii românești.

Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.

Știri interne

1.Situația în Spania

În Spania, în a 21 zi de carantină, bilanțul coronavirus arată astfel: 11.744 persoane au murit din cauza Covid-19 de la începutul pandemiei  după ce în ultimele 24h s-a înregistrat moartea a 809 persoane. Continuă tendința în scădere, fiind pentru a doua zi consecutiv cu o reducere a numărului de decese care a atins apogeul joi, 2 aprilie, cu 950 de decese. În total, în Spania sunt 124.736 infectați. 34.219 persoane s-au recuperat în urma vindecării.

Date din comunități autonome

Comunitățile cu cel mai mare număr de cazuri continuă să fie Madrid cu 34.188 de cazuri și 4.483 decese, Catalonia 23.460 cazuri și 2.335 decese, Castilla y León 7.875 și 723 decese.

Acestea sunt urmate de: Castilla-La Mancha 8.523 și 916 decese, Țara Bascilor 7.827 decese și 444 decese, Andaluzia 7.374 cazuri și 376 decese, Comunitatea Valencia 6.624 și 511 decese, Galicia 5.219 și 138 persoane decedate, Navarra 2.836 și 151 de morți decese, Aragon 2.889 decese și 224 morți, Rioja 2.224 și 109 decese, Extremadura 1.893 și 200 de decese, Asturias 1.433 și 70 de morți, Insulele Canare 1.490 cazuri și 73 de victime, Cantabria 1.321 și 64 decese, Insulele Baleare 1.257 și 69 decese, Murcia 1.145 cazuri și 46 decese, Melilla 70 și 2 morți, Ceuta 62 și un deces. (El Mundo)

2. Decizia de prelungire a carantinei

Președintele Guvernului, Pedro Sánchez, va decide sâmbătă dacă va solicita o prelungire a stării de alarmă pentru încă 15 zile începând cu 11 aprilie. Decizia va fi luată în urma întâlnirii cu Comitetul Științific și Comitetul Tehnic pentru Managementul Crizei Coronavirusului. (RTVE)

3. Guvernul acționat în judecată la Curtea Supremă

Sindicatul Central Independent al Funcționarilor (CSIF), sindicat majoritar din serviciul public, acuză guvernul că a ignorat cerințele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în care i s-a solicitat să colecteze materialul de sănătate necesar pentru a face față pandemiei coronavirusului și, în consecință, consideră că infecțiile și decesele apărute în rândul personalului sanitar “pot constitui infracțiuni împotriva lucrătorilor”.

În acest sens, sindicatul, care a depus deja o plângere la Curtea Supremă și a întreprins acțiuni legale în toate comunitățile autonome, constată că, în ciuda “ușoarei îmbunătățiri a presiunii medicale” care a fost detectată în secțiile de urgență din spitale, unitățile de terapie intensivă “continuă să fie la limită în toată țara”.

Potrivit datelor aceluiași sindicat, spitalele cu cea mai proastă situație sunt cele din Madrid, Vall d’Hebrón, Albacete, Soria, Segovia, Costa del Sol, General de Alicante, Alcázar de San Juan, La Fe de Valencia, Valladolid și Salamanca. (El Mundo)

3. Ghid pentru acces online la slujbele religioase de Paști

Congresul Episcopal Spaniol (CEE) a realizat o publicație online care va facilita participarea credincioșilor la slujbele religioase ocazionate de Sărbătoarea Paștilor.

Materialul, pregătit de Secretariatul Comisiei Episcopale a Liturghiei, poate fi descărcat în format PDF începând de vineri, 3 aprilie, gratuit, de pe Cope.es, precum și de pe site-urile CEE (www. Conferenceepiscopal.es) și revista Ecclesia (www.revistaecclesia.com). (El Mundo)

4. Materiale de protecție ale guvernului spaniol, blocate de Turcia

Turcia a blocat un avion cu sute de aparate respiratorii destinate bolnavilor grav de coronavirus achiziționate de Ministerul Sănătății spaniol.

Arancha González Laya, Ministrul Afacerilor Externe, a explicat într-o conferință de presă că, în ultimele zile, Guvernul turc a impus restricții la exportul de dispozitive medicale pentru a le “pune la dispoziția propriului sistem de sănătate”. Problema este că marfa rechiziționată a fost fabricată în Turcia în numele unei companii spaniole care a adus componente pentru fabricarea sa din China. După ce aparatele au fost transportate în avion, autoritățile turce au decis să o păstreze.

Ministrul a vorbit de trei ori săptămâna aceasta cu ministrul turc de externe pentru a debloca transportul. Executivul turc a dat asigurări că acest material va putea ajunge în Spania „în câteva săptămâni”. Cu toate acestea, surse străine sunt sceptice cu privire la o livrare care se tem că nu se va produce. (El Mundo)

5. Medicament în testare

Cercetătorii de la Institutul de Bioinginerie din Catalunya (IBEC) împreună cu cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia, Institutul de Biotehnologie Moleculară al Academiei Austriece de Științe și Institutul de Științe ale Vieții (LSI) al Universității din Columbia Britanică, au realizat realizat un medicament care blochează efectele COVID-19 în stadiul său infecție precoce.

Medicamentul se află în faza clinică a testelor și a fost creat folosind tehnici de bioinginerie. (RTVE)

Știri externe

1. Italia

In Italia de Nord pare ca se dezvolta imunitatea colectiva. Din 60 de voluntari italieni care au mers sa doneze sange intr-o localitate, 40 (70%) au fost testati pozitiv, avand deja anticorpi impotriva noului virus. Nici unul dintre ei nu stia ca a avut virusul.

În Lombardia, regiunea din nordul Italiei cea mai afectata, a scăzut numarul deceselor fiind la minumul ultimelor 9 zile, la 351 și a crescut numărul cazurilor pozitive, 1.455 de persoane fiind diagnosticate cu Covid-19 în ultimele 24h. De la începutul pandemiei, în Lombardia s-au înregistrat 8.311 de decese.

Ultimele date furnizate de Protecţia Civilă italiană arată o creştere a numărului bolnavilor la 2.339.

Din păcate rămâne stabil şi numărul victimelor. În ultimele 24h au murit 766 de persoane, numărul total al deceselor ajungând la 14.681.

Numărul persoanelor vindecate rămâne aproximativ la acelaşi nivel, 19.758. (Cronica.ro și La vanguardia)

2. China

Situația actualizată

Ministerul Sănătății din China a comunicat sâmbătă că există un caz de coronavirus de transmisie locală înregistrat în provincia Hubei, unde se află Wuhan, și 18 infecții importate din străinătate. Astfel, numărul total al infecțiilor s-a ridicat la 81.639. În plus, 4 noi decese au fost înregistrate, ceea ce a dus la un număr total de 3.326. (La Vanguardia)

Moment de reculegere națională

Sâmbătă dimineaţa timp de trei minute, la ora locală 10:00 (02:00 GMT), China s-a oprit pentru un moment de reculegere în memoria persoanelor decedate ca urmare a îmbolnăvirii cu COVID-19. Sirenele au sunat pe întreg teritoriul ţării, în timp ce maşinile, trenurile şi vapoarele au lansat semnale sonore în semn de omagiere a celor 3.326 de persoane decedate. (Agerpres)

3. Statele Unite

Situația actualizată

Statele Unite au înregistrat un nou record mondial al deceselor în 24h cu cele aproape 1.500 din ziua de  vineri, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins. Numărul total al victimelor de la începutul pandemiei se ridică la 7.406, potrivit bilanțului universității. (Las Provincias)

Până în prezent, în Statele Unite s-au înregistrat 277.475 de cazuri de contagiere cu Covid-19. 12.283 persoane s-au vindecat.

Arest la domiciliu

Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a ordonat eliberarea mai multor deţinuţi din cauza pandemiei de Covid-19 şi a avertizat că închisorile se confruntă cu situaţii de urgenţă. Barr a spus, prin ordonanţa de urgenţă, că primii care vor fi eliberaţi şi plasaţi în arest la domiciliu vor fi cei deţinuţi în închisorile federale care au fost cele mai afectate de Covid-19, între care Oakdale din Louisiana, Elkton din Ohio şi Danbury din Connecticut.

Ordinul lui Barr a venit după ce cinci deţinuţi de la FCI Oakdale 1 şi doi de la FCI Elkton 1 au murit din cauza Covid-19.

Biroul Federal al Penitenciarelor a transmis vineri că 91 de deţinuţi şi 50 de angajaţi din 122 de instituţii au fost infectaţi cu Covid-19, însă presa scrie că numărul acestora este mult mai mare. (BBC)

4. Germania

Clubul Borussia Dortmund a anunţat că stadionul Signal Iduna Park va deveni centru de tratament pentru pacienţii bolnavi de coronavirus, dar şi pentru cei posibil infectaţi.

Bundesliga a fost suspendată până la data de 30 aprilie, însă perioada de suspendare ar putea fi mărită. În Germania au fost confirmate 91.159 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar 1.275 de oameni au murit. (Agerpres)

5. Franța

Epidemia de coronavirus din Franţa a ucis peste 6.500 de persoane, dintre care 5.091 în spitale şi cel puţin 1.416 în cămine de bătrâni şi alte unităţi de asistenţă medicală şi socială, potrivit unui ultim bilanţ oficial comunicat vineri. În ultimele 24h, au fost înregistrate încă 588 de decese în spitale, a declarat directorul general al Sănătăţii, Jerome Salomon. Bilanţul total, cu cifrele incomplete de la alte aproximativ 3.000 de unităţi, a ajuns la 6.507 de morţi. (Agerpres)

6. Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat carantină obligatorie pentru persoanele cu vârste mai mici de 20 de ani începând de vineri, la miezul nopţii, înăsprind astfel măsurile pentru a opri epidemia de coronavirus care se răpândeşte în Turcia.

Vehiculele nu vor mai avea permisiunea de a intra sau de a ieşi în 31 de oraşe, între care Istanbul şi Ankara, timp de 15 zile, a anunţat Erdogan în timpul alocuţiunii televizate.

Persoanele de peste 65 de ani şi bolnavii cronici sunt deja obligaţi să stea acasă.  (News.ro)

În prezent, Turcia înregistrează 20.921 de cazuri active și 425 de decese. 484 de persoane s-au recuperat în urma infectării.

 7. Cel mai afectat continent

Cu un total de 574.525 de cazuri active și 40.768 de morţi, Europa este continentul cel mai afectat de pandemia de Covid-19. Zonele roşii ale continentului sunt reprezentate de Italia, unde s-au înregistrat 14.681 decese și Spania cu 10.935. (News.ro)

8. Organizația Mondială a Sănătății

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus avertizează că dacă statele se grăbesc să ridice restricţiile impuse pentru combaterea răspândirii COVID – 19, virusul s-ar putea reactiva, iar impactul economic ar putea fi mai grav şi prelungit.

El insistă că cele mai importante măsuri sunt identificarea, testarea, tratarea cazurilor, dar şi urmărirea contactelor acestora. (News.ro)

9. Situația la nivel global

Ultima actualizare zilnică a datelor de la Universitatea Johns Hopkins confirmă progresul coronavirus din lume cu 5.741 de decese noi de la o zi la alta (un total de 58.901 de decese), 1.099.389 de infecții (82.988 mai multe în doar 24 ore). 234.069 persoane s-au vindecat în urma infectării. (El Mundo)

Știre veselă

Premierul regiunii Western Australia a semnat un decret prin care îi permite iepurașului de Paști să poată călători și să ajungă la copiii care-l așteaptă. Anunțul a fost făcut după ce un copil a trimis un email în care își exprima îngrijorarea că restricțiile de circulație îl vor împiedica pe iepuraș să ajungă în orașul lui de Paști. (Cronica.ro)

* * *

 Ți-e dor de plajele din Tailanda? Click aici și ai acces în direct, 24h, la Crystal Bay Yacht Club din Lamai, Koh Samui. 

Iubești elefanții? Aici îi poți vedea 24h pe cei din rezervația Africam Tembe Elephant Park.

* * *

Acestea sunt știrile din prima parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie și datele valabile la închiderea ediției.

Știrile din prima parte a zilei de vineri, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile primei părți a zilei de vineri, 03.04.2020, iar cele din a doua parte, aici.

Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.

Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.

Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.

Să zâmbim!

În video, o parodie după poezia “Mama lui Ștefan cel Mare” a lui Dimitrie Bolintineanu, adaptată situației actuale.

Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.

Să auzim de bine!!

.

Pandemia lui Ștefan cel Mare 😂😷

Publicată de Flick Domnul Rimă pe Joi, 19 martie 2020

#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa

* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia

Fotografia articolului este din arhiva personală.

Situația coronavirus. Știrile din a doua parte a zilei de vineri, 03 aprilie

Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus a doua parte a zilei de vineri, 03 aprilie și un video care să te inspire la sport în timpul carantinei.

Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.

Știri interne

1. Situația în Spania

În ultimele 24h, Spania a depășit Italia în numărul de cazuri cu coronavirus: 117.710 comparativ cu 115.242 înregistrate în Italia, dar a reușit să reducă creșterea deceselor pentru prima dată pe parcursul unei săptămâni.

În ultima zi, numărul de decese a fost de 932, ceea ce a făcut ca numărul total să se ridice la 10.935, ceea ce reprezintă 20% din decesele la nivel mondial. Spania este a doua țară la nivel mondial ca număr de decese, după Italia și înaintea Chinei.

Autoritățile medicale au plasat weekendul trecut „impactul celui mai greu val” al pandemiei și au observat o schimbare a tendinței începând cu 25 martie. “În perioada 15-25 martie, creșterea a cazurilor a fost de 20%, iar începând din 25 martie este de 12%”, a explicat directorul adjunct al Centrului de Coordonare a Alertelor și Urgențelor în Sănătate, María José Sierra.

Partea pozitivă este că 1 din 4 cazuri cu coronavirus a fost deja vindecat. Totalul recuperat în Spania este de 30.514, ceea ce reprezintă 25,9% din totalul cazurilor.

Rata de infectare a scăzut astăzi la 6,7%, cea mai mică de până acum, singurul semn încurajator că Spania ar fi depășit vârful epidemic.

2. Posibilitatea extinderii carantinei

Guvernul spaniol urmează să decidă daca va extinde starea de urgenta cu încă 15 zile după data de 11 aprilie. Acest lucru se vă face pe baza unor așa-numite “criterii tehnice” stabilite de Ministerul Sănătății în funcție de capacitatea de răspuns a spitalelor, informează cotidianul La Vanguardia.

3. Aplicația Confinapp

Autoritățile Comunității Catalonia au lansat, vineri, aplicația Confinapp pentru a oferi răspunsuri celor interesați la întrebările legate de starea de alarmă, Covid-19 și pentru a oferi servicii în funcție de nevoile detectate. (RTVE)

4. Deciziile universităților publice din Comunitățile Madrid, Catalonia și cea Valenciană

La conferința rectorilor universităților publice din Comunitatea Madrid s-a decis că „universitățile vor continua activitatea academică virtual” și „vor adopta deciziile corespunzătoare ținând cont de propria autonomie, pentru a termina acest an universitar”.

Consilierul pe învățământ superior, Carolina Pascual, și rectorii universităților publice valenciene au convenit în această dimineață să renunțe la cursurile cu prezență pentru restul anului universitar, iar activitatea academică să continue prin internet. La fel se va întâmpla și cu evaluarea studenților, care va fi realizată electronic. În ceea ce privește universitățile private, decizia nu este luată în totalitate.

Autoritățile și rectorii universităților catalane au convenit că toate activitățile didactice vor fi reluate după Paște, în sistem electronic, și vor continua virtual în aprilie și mai, în așteptarea evoluției pandemiei COVID-19. (Las Provincias)

5. Timpul petrecut pe internet de spanioli în parioada carantinei

De la declanșarea carantinei, spaniolii petrec în medie 79h pe săptămână pe internet, ceea ce reprezintă aproape 47% din timpul unei săptămâni, arată un studiu recent efectuat. (Las Provincias)

Știri externe

1. Olanda

În Olanda, medicii le recomandă pacienţilor vârstnici să se gândească bine înainte de a fi de acord să fie trataţi de COVID-19 la terapie intensivă, situaţie care a atras critici legate de faptul că s-ar dori limitarea accesului la tratament în aceste secţii cu deficit de paturi.

Olanda se apropie cu paşi repezi de atingerea capacităţii sistemului de sănătate la doar o lună de la izbucnirea epidemiei, fiind în curs eforturi de dublare a numărului de paturi la terapie intensivă.

Cum însă mii de pacienţi cu COVID-19 inundă deja secţiile de terapie intensivă, se aşteaptă ca în câteva zile să nu mai existe locuri disponibile. Spitalele se tem că Olanda va fi forţată să urmeze exemplul Italiei, unde medicii au trebuit să ia decizii de viaţă şi de moarte şi să-i aleagă pe pacienţii ce urmau să primească tratament.

Numărul deceselor provocate în Olanda de epidemia de COVID-19 a crescut cu 148, ajungând la un total de 1.487, au comunicat vineri autorităţile sanitare.

Totodată, bilanţul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus este de 15.723. (Agerpres)

2. Italia

În Italia, carantina va fi probabil prelungită până după 1 mai, a declarat vineri şeful Agenţiei de Protecţie Civilă din Italia, Angelo Borrelli, la postul public de radio RAI.

Săptămâna aceasta guvernul italian a extins carantina până pe 13 aprilie, situație care presupune restricţii severe privind deplasările şi suspendarea tuturor serviciilor şi firmelor care nu sunt considerate esenţiale pentru menţinerea reţelei de aprovizionare. Într-un interviu acordat radioului de stat RAI, Borrelli a fost întrebat dacă măsurile ar trebui să rămână în aplicare mai multe săptămâni. “Din păcate, vor fi” (menţinute), a răspuns el. “Nu cred că această situaţie… se va încheia până la 1 mai, trebuie să fim foarte riguroşi”, a spus Angelo Borrelli.

Până joi Italia a înregistrat oficial 13.915 de decese cauzate de COVID-19, mult mai multe decât orice altă ţară din lume. (Agerpres)

3. Marea Britanie

Regatul Unit a înregistrat peste 35.000 cazuri de infecții și aproape 3.000 de decese cauzate de coronavirus. În încercarea de a consolida serviciile medicale, la Londra a fost deschis un spital de 4.000 de paturi, la un centru de convenții.

4. Suspendarea taxelor vamale și a TVA-ului la importurile de dispozitive medicale și echipamente de protecție în U.E.

Comisia Europeană a suspendat taxele vamale și TVA la importurile de dispozitive medicale și echipamente de protecție personală din țări din afara blocului, cu scopul de a facilita fluxul acestui echipament către UE. Măsura se aplică în special măștilor, echipamentelor de testare Covid-19, aparatelor respiratorii și altor echipamente medicale. Ea va intra în vigoare retroactiv, începând cu 30 ianuarie și va dura șase luni, cu posibilitatea prelungirii. (EP)

 5. România: suspendarea ratelor la credite, a executării silite și a plății asigurărilor sociale

Credite

În România, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, vineri, cu mai multe amendamente, proiectul de lege pentru suspendarea rambursării creditelor.

“Obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se suspendă, la cererea debitorului, cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare. Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente suspendate a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare”, prevede acest proiect de lege.

Executare silită

Se suspendă “orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi“. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Contribuțiile asigurărilor sociale

Camera Deputaţilor a adoptat, vineri, în şedinţă online, proiectul care prevede și amânarea pentru 3 luni a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de către operatorii comerciali afectaţi de starea de urgenţă şi a plăţii serviciilor de utilităţi de către persoanele fizice vulnerabile. (Agerpres)

6. Ford Motor prelungește suspendarea serviciilor

Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat vineri că măsură de suspendare a producţiei de vehicule şi motoare la majoritatea facilităţilor sale din Europa a fost prelungită, cel puţin, până la data de 4 mai. 

Luna trecută al doilea producător american de autovehicule a informat că suspendarea activităţilor de producţie în Europa va dura “câteva săptămâni”, în funcţie de intensitatea pandemiei de COVID-19.(Agerpres)

7. Singapore

Autorităţile din Singapore au anunţat vineri închiderea şcolilor şi a majorităţii locurilor de muncă timp de o lună, în cadrul măsurilor mai stricte ce vizează stoparea recentei creşteri a numărului de infectări cu coronavirus.

Singapore a fost lăudat pe plan internaţional pentru bătălia purtată timp de două luni împotriva coronavirusului, în care a evitat însă să impună restricţiile de deplasare devenite tot mai frecvente în lume.

Autorităţile au declarat că recordurile de noi infectări consemnate în această săptămână, care au urcat numărul total la 1.114, arată necesitatea unei abordări mai ferme.

“Am decis ca, în loc să înăsprim progresiv restricţiile în următoarele câteva săptămâni, ar trebuie să luăm acum o măsură decisivă, spre a preveni o escaladare a infecţiilor”, a declarat prim-ministrul Lee Hsien Loong, precizând că guvernul va anunţa săptămâna viitoare mai multe măsuri de sprijin pentru familii şi firme.

Noile măsuri vor fi în vigoare între 7 aprilie şi 4 mai, dar vor putea fi prelungite dacă situaţia nu se ameliora.

În luna următoare vor funcţiona de asemenea clinicile, spitalele, utilităţile, transporturile şi serviciile bancare cheie, iar restaurantele vor putea să asigure doar servicii de livrare.

Singapore, un mare hub financiar şi de transporturi, se pregăteşte pentru cea mai gravă recesiunea din istoria sa de 55 de ani, guvernul anunţând deja măsuri de ajutor pentru acest an echivalente cu 11% din PIB. (Agerpres)

8. Sergio Rossi a decedat

Producătorul italian de încălțăminte de lux Sergio Rossi, în vârstă de 85 de ani, a murit după ce a fost diagnosticat și internat cu coronavirus, a anunțat vineri primarul orașului din centrul țării unde designerul s-a născut, San Mauro Pascoli.

El a fost printre fondatorii zonei ce produce încălțăminte de înaltă calitate din Forlì și Cesena, la mijlocul secolului XX”, a declarat Luciana Garbuglia, primarul din San Mauro Pascoli.

Grupul francez de modă de lux Kering a preluat brandul în 1999. Acesta a trecut în proprietatea fondului italian de investiții Investindustrial în 2015, când Rossi se retrăsese deja. (Agerpres)

9. William Frankland, bunicul alergologiei, a murit

Cercetătorul britanic William Frankland, un pionier în alergologie şi imunologie, care a creat tratamente de desensibilizare pentru pacienţii diagnosticaţi cu rinită alergică (febra fânului), a murit joi la vârsta de 108 ani.

Printre numeroasele evenimente ieşite din comun din viaţa medicului Alfred William Frankland se află şi supravieţuirea timp de trei ani într-un lagăr de concentrare japonez şi curajul de a-i spune dictatorului Saddam Hussein să renunţe la fumat.

Cercetătorul britanic, supranumit “bunicul alergologiei”, a continuat să publice lucrări şi să participe la dezbateri ştiinţifice mult timp după ce a depăşit pragul de 100 de ani şi a devenit Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) la vârsta de 103 ani. (Agerpres)

* * *

La nivel mondial, pandemia de coronavirus a afectat 1.040.499 persoane și a produs 55.181 decese. Un total de 222.240 persoane s-au vindecat în urma infectării.

Acestea sunt știrile din a doua parte a zilei de vineri, 03 aprilie și datele valabile la închiderea ediției.

Știrile din prima parte a zilei de vineri, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile primei părți a zilei de vineri, 03.04.2020.

Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.

Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.

Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.

Să zâmbim!

În video, o pensionară a urmat recomandările unui medic de a-și petrece timpul ocupându-se de lucrurile pe care nu avea timp să le termine.

Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.

Să auzim de bine!!

Să petrecem carantina râzând

Să petrecem carantina râzândSport în timpul carantinei: parkour.#MeQuedoEnCasa #QuedateEnCasa #stauincasa

Publicată de Valenciana pe Vineri, 3 aprilie 2020

#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa

* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia

Fotografia articolului este din arhiva personal

Situația coronavirus. Știrile din prima parte a zilei de vineri, 03 aprilie

Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus din prima parte a zilei de vineri, 03 aprilie, o știre amuzantă despre eroarea în care s-a aflat un oficial de stat și un video cu umor.

Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.

Știri interne

1. Spania

Potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul Sănătății în cursul dimineții, Spania înregistrează în prezent 117.710 cazuri confirmate cu coronavirus. Cele 932 de decese din ultimele 24h ridică numărul total la aproape 11.000 și face din Spania a doua țară din lume ca număr total de victime de la începutul pandemiei. În prezent 6.416 persoane sunt internate în unități de terapie intensivă și 30.513 s-au vindecat. (RTVE)

2. Madrid copleșit de numărul deceselor

Ministrul Justiției, Internelor și Victimelor Terorismului, Enrique López, a declarat vineri că sistemul de servicii funerare este “copleșit” în Comunitatea Madrid de numărul mare de decese cauzate de coronavirus. (La Vanguardia)

3. Speranța unui vaccin

Ministrul Științei, Pedro Duque, a dat asigurări joi că “înainte de sfârșitul lunii aprilie vom avea un prim candidat pentru un vaccin contra coronavirus.” Concret, ministrul s-a referit la cercetările efectuate de echipa de cercetători Luis Enjuanes și Isabel Sola, de la laboratorul de coronavirus al Centrului Național pentru Biotehnologie al Consiliului Superior pentru Cercetări Științifice (CSIC). “Și în alte țări sunt deja testate vaccinuri pe animale sau oameni, dar cred că există încă șanse mari ca vaccinul să fie descoperit în țara noastră” a precizat acesta. (RTVE)

4. Previziune matematică a ieșirii din carantină

Cercetători de la Institutul Universitar de Matematică Multidisciplinară din Valencia au afirmat că “deși nu se știe cu adevărat cum vom reveni la viața normală și în ce condiții, pariază pe ipoteza că va exista o revenire eșalonată” începând cu 1 mai, la fiecare 7 zile permițându-se câte unui procent de 25% al populației să iasă pe stradă, dar cu respectarea normelor de distanțare. (Las Provincias)

5. Cum participă deputații și senatorii la criza din sănătate

Salariul deputaților și senatorilor nu va fi redus de coronavirus, cu excepția cazului în care acestea decid în mod voluntar. Plenul Congresului va analiza în următoarea ședință cum contribuie la criza sănătății între propunerea de reducere a salariilor lor cu până la 1.900 de euro pe lună și căutarea resurse în bugetul Congresului.

Președinta Congreului, Meritxell Batet a anunțat că la următoarea ședință va înainta o propunere de a aloca pentru lupta împotriva Covid-19 sumele care sunt economisite pe perioada carantinei și care provin din deplasări și cazare. (20 minutos)

Știri externe

1. Statele Unite

Statele Unite au ajuns la 245.000 de cazuri confirmate după ce în ultimele 24 h au fost înregistrate 30.000 de noi cazuri,în timp ce numărul deceselor este de 6.095, cu aproximativ 1.200 mai multe decât ieri. Deși New York cu 93.000 de cazuri și New Jersey cu 25.500, rămân epicentrul Covid-19 în Statele Unite, focarele din California cu 10.800, Michigan cu 10.800, Louisiana cu 9.150, Florida cu 9.000 sau Massachusetts cu 9.000 sunt din ce în ce mai mari. (La Vanguardia)

SUA este țara cu cel mai mare număr de cazuri confirmate, cu un sfert din cazurile înregistrate la nivel mondial.

În Statele Unite, aproape 10 milioane de oameni și-au pierdut locul de muncă în ultimele două săptămâni, cu un număr record de 6,64 milioane doar în ultima săptămână, a declarat Departamentul Muncii. (La Vanguardia)

2. Italia

Conform datelor publicate de Protecția Civilă din Italia, joi au fost înregistrate 770 de decese noi, ceea ce a adus numărul total de decese din cauza coronavirus la 13.915. Tot joi a fost a patra zi consecutivă în care numărul de noi cazuri a rămas într-un interval cuprins între 4.000 și 4.800.

Italia continuă să fie țara cu cel mai mare număr de decese cu Covid-19 și reunește aproximativ 28% din numărul total al deceselor din lume cauzate de virus.

În total, în țara mediteraneană există 115.242 cazuri de coronavirus dintre care 83.049 cazuri active, cu 2.477 mai mult decât acum 24h. Dintre aceștia, 60% (50.456) se află în tratament ambulatoriu, în timp ce restul de 40% (32.593) sunt internați la spital, dintre care 4.053 sunt în terapie intensivă. Numărul recuperării este de 18.278 (1.431 mai mult decât în ​​ziua precedentă). (La Vanguardia)

3. China

Provincia Henan, China centrală, investighează 4 cazuri de infecții recente cu Covid-19 depistate după terminarea carantinei, relatează astăzi cotidianul South China Morning Post din Hong Kong.

Conform acestor rapoarte, trei medici de la un spital din regiunea Jia au ieșit pozitivi în urma testării pentru coronavirus în acest weekend, deși nu au avut simptome, ridicând temeri că zona, unde locuiesc aproximativ 600.000 de persoane, va înregistra un nou val de infecții.

În ultimele săptămâni, s-a subliniat în zona că epidemia de coronavirus SARS-CoV-2 a fost sub control și că viața va reveni în curând la normal.

Într-adevăr, una dintre preocupările de acum din China, acum că boala pare să fie sub control, este să împiedice purtătorii noului coronavirus care nu prezintă simptome să provoace un nou val de pandemie odată cu ridicarea restricțiilor.

4. Brazilia

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a criticat joi măsurile de izolare socială pentru a înfrunta Covid-19, a apărat redeschiderea comerțului și l-a mustrat pe ministrul Sănătății sale, Luiz Henrique Mandetta, despre care a spus că îi lipsește “smerenie” pentru a gestiona criza. (La Vanguardia)

În prezent, în Brazilia sunt confirmate 8.080 de cazuri și 330 decese. 127 de persoane s-au vindecat în urma infectării.

5. Peru

Peru a înăsprit joi restricţiile de deplasare pentru populaţie în cadrul luptei împotriva noului coronavirus, interzicând bărbaţilor şi femeilor să iasă pe străzi în acelaşi timp şi impunând ieşiri din locuinţe alternativ, pe bază de gen. Potrivit acestei măsuri insolite anunţate de preşedintele Martin Vizcarra, bărbaţilor li se va permite să îşi părăsească locuinţele luni, miercuri şi vineri, în timp ce femeile vor putea ieşi din case în zilele de marţi, joi şi sâmbătă. Duminică, orice ieşire din casă va fi interzisă, indiferent de gen.

Potrivit lui Vizcarra, măsura carantinei luată pe 16 martie va rămâne în vigoare până la 12 aprilie.

Joi, Peru înregistra 1.414 de cazuri confirmate de contaminare cu COVID-19 şi 55 de morţi în urma noului coronavirus. Primul deces a fost înregistrat pe 6 martie. (Agerpres)

6. Speranța unui vaccin

Cercetatorii de la Universitatea din Pittsburgh au anuntat ca au dezvoltat un vaccin impotriva noului virus si spera sa inceapa testele clinice in urmatoarea luna. Vaccinul si-a dovedit eficienta pe soareci care au dezvoltat anticorpi in doua saptamani. (Cronica.ro)

7. Danemarca

Premierul Danemarcei a anunta ca masurile luate pana acum si-au dovedit eficienta si ca dupa Pastele Catolic activitatea va fi reluata treptat.

În prezent, în Danemarca sunt 3.672 de cazuri confirmate, iar 123 de persoane au decedat, în timp ce 1.089 s-au vindecat.

8. Clasamentul deceselor cauzate de Covid-19 la nivel mondial

Italia este țara cel mai puternic afectată de virus și acumulează peste 13.915 morți și 115.000 de infectați.

Spania este a doua țară cu mai multe victime în lume, cu 10.348 de decese conform ultimului bilanț al Ministerului Sănătății și acumulează deja peste 112.065 de pozitivi.

Cu 6.088 de decese, Statele Unite se situează pe locul trei în lume în ceea ce privește numărul victimelor în lume, înaintea Franței cu 5.387 decese și a Chinei, care are 3.322 decese.

În clasamentul negru urmează Iran cu 3160 decese, Marea Britanie cu 2921, Olanda cu 1331, Germania cu 1107, Belgia cu 1101, Elvetia cu 536, Turcia cu 356, Brazilia cu 327, Suedia cu 308.

9. Spații publicitare în valoare de 50 milioane euro 

BBC Global News, CNN International şi Euronews vor oferi spaţii publicitare în valoare de 50 de milioane de dolari (46 milioane euro) marilor organizaţii şi ministerelor naţionale ale sănătăţii care le doresc, pentru a difuza mesaje de informare asupra coronavirusului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a fost prima care a acceptat oferta canalelor respective şi va lansa o campanie referitoare la 7 măsuri de prevenire a propagării virusului. Ea va fi difuzată pe cele trei canale. (Agerpres)

10. Fond de solidaritate al Comisiei Europene

Comisia Europeană, așa cum a anunțat ieri președintele său, Ursula von der Leyen, a publicat joi toate detaliile despre care este ultima sa propunere de urgență pentru a atenua impactul economic al coronavirusului: un fond de solidaritate de 100.000 de milioane de euro pentru finanțarea ajutorului național care sprijină dosarele de reglementare temporară a forței de muncă (ERTES) sau pentru angajații independenți. Formula, numită SURE, va fi discutată de miniștrii Economiei și Finanțelor marți viitoare ca parte a procedurii anterioare validării finale.

11. Coreea de Sud

Cu cele 86 de cazuri noi depistate joi, Coreea de Sud adaugă 10.062 de infecții cu coronavirus, dintre care 3.867 sunt cazuri active (cu 112 mai puține decât cu o zi înainte), potrivit celor mai recente informații furnizate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Boli infecțioase din Coreea (KCDC).

Cu toate acestea, sistemul implementat de Coreea de Sud pentru a controla răspândirea agentului patogen a permis vindecarea a 60% dintre cei infectați. Până în prezent 6.021 persoane au fost deja vindecate.

Cinci noi decese cauzate de virus au fost, de asemenea, raportate, astfel că există 174 de decese în această țară.

Coreea de Sud, care nu a limitat mobilitatea cetățenilor sau granițele închise, nu a înregistrat mai mult de 200 de infecții pe zi, începând cu 12 martie.

Cu toate acestea, autoritățile insistă asupra necesității menținerii distanțării sociale, având în vedere riscul ca contagiunea să revină, în special în jurul regiunii Seul, unde locuiesc 26 de milioane de oameni.

12. Costurile pandemiei la nivel mondial

Costul pandemiei coronavirusului pentru economia mondială va varia între 2 și 4,1 trilioane de dolari (1,8 și 3,8 trilioane de euro) în funcție de durata măsurilor de izolare și de restricțiile la călătoriile și turismul implementate de multe țări pentru a reduce răspândirea virusului, conform estimărilor efectuate de Banca de Dezvoltare din Asia (ADB).

* * *

La nivel mondial, pandemia de coronavirus a afectat 1.018.999 persoane și a produs 53.293 decese. Un total de 213.525 persoane s-au vindecat în urma infectării.

Știre cu zâmbet

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, le-a prezentat colegilor din guvern o filmare care ar fi prezentat dovezile ascunderii de către Iran a numărului real de decese, cauzate de pandemie prin aruncarea cadavrelor în gropi comune. Câteva ore mai târziu cancelaria premierului și-a dat seama că materialul video era dintr-un serial, “Pandemic”, difuzat în 2007 de Hallmark Channel. (Cronica.ro)

Acestea sunt știrile din prima parte a zilei de vineri, 03 aprilie și datele valabile la închiderea ediției 

* * *

Știrile din prima parte a zilei de joi, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile primei părți a zilei de joi, 02.04.2020, iar cele din a doua parte, aici.

Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.

Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.

Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.

Să zâmbim!

Mascletá, specifică Comunității Valenciene din Spania, este un spectacol pirotehnic în care sunt folosite sute de kg de pulbere și materiale explozibile, al cărui final este atât de puternic și zgomos că echivalează zgomotul făcut de un avion la decolare. El poate avea loc numai în spații publice, la distanță față de privitori. Spectacolul are loc în fiecare zi pe perioada sărbătorii Las Fallas și nu începe până ce Fallera Mayor (un fel de regină a sărbătorii) nu dă startul, spunând:
– Señor pirotécnico, puedes empezar la mascletá!! (Domnule pirotehnic, poți începe mascletá!), ceea ce spune vocea din videoclip.

Pandemia de Coronavirus a suspendat Las Fallas 2020 și automat și spectacolele mascletá.

Dar cineva din Comunitate a făcut o ….. mascletá casera (adică de casă). Autorul are ochiul acoperit simbolizând un ninot, o figurină care formează monumentele ce se ridică în străzi de această sărbătoare și care se ard. Vocea care se aude spune ce spune Fallera Mayor:
– Señor pirotécnico,…..

Ascultați cu sonor!

Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.

Să auzim de bine!!

Mascletá de casă

Petrecem carantina râzândMascletá de casăDacă ai și tu videouri haioase, trimite-le, te rog, pe mesageria Valenciana să se distreze cât mai mulți!#eustauincasa #MeQuedoEnCasa #QuedateEnCasa

Publicată de Valenciana pe Sâmbătă, 21 martie 2020

#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa

* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia

Fotografia articolului este din arhiva personală.

 

Situația coronavirus. Știrile din a doua parte a zilei de joi, 02 aprilie

Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus din a doua parte a zilei de joi, 02 aprilie și reclama unei companii de articole sportive, adaptată vremurilor de carantină.

Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.

Știri interne

1. Situația în Spania

Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății, în Spania sunt 110.238 de persoane infectate, 6.092 internate în unități de terapie intensivă, 10.003 au decedat și 26.743 s-au vindecat.

În ultimele 24h, în Spania au fost înregistrate 8.102 noi cazuri și 950 de persoane au murit din cauza coronavirus, cel mai mare număr de decese înregistrate într-o zi de la declanșarea pandemiei.

Comunitățile cele mai afectate

Comunitatea din Madrid înregistrează un total de 32.155 de cazuri confirmate de coronavirus și 4.175 de decese. 1.528 de pacienți au necesitat internarea în terapie intensivă și 12.400 de persoane s-au vindecat.

Catalonia continuă să fie a doua comunitate autonomă cea mai afectată de pandemie, cu un număr total de 21.804 de cazuri confirmate, dintre care 1.855 au necesitat internarea în unități de terapie intensivă. 2.093 de persoane au decedat din cauza coronavirus și 6.917 s-au recuperat.

Castilla-La Mancha cu 7.682 de cazuri confirmate și 854 de decese, Castilla și León cu 7.355 de infecții și 641 de decese, Țara Bascilor cu 7.317 cazuri și 412 decese, sunt celelalte trei comunități cele mai afectate de Covid-19.

Ministrul Sănătății, Salvador Illa a asigurat că “suntem într-o etapă de stabilizare a epidemiei și ne așteptăm la încetinire”, în expunerea făcută în fața Comisiei de Sănătate și Consum din cursul acestei dimineți.

2. Situație ERTE și șomaj

Ministrul Muncii și Economiei Sociale, Yolanda Díaz, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că 620.000 de lucrători sunt afectați până în prezent de solicitările privind procedura ERTE făcute de 9.670 companii din cauza crizei de coronavirus. Ministrul a ținut să sublinieze că lucrătorii care sunt afectați de ERTE “nu sunt șomeri, sunt în concediu și că ERTE servesc la prevenirea distrugerii locurilor de muncă”. Nu există șase milioane de șomeri”, cum se vehiculează în presă, a mai arătat ministrul.

În ceea ce privește prestația specifică pentru grupul de angajați independenți, Ministrul Securității Sociale și Migrației, José Luis Escrivá, a menționat în cadrul aceleiași conferințe că a fost solicitată de aproximativ 500.000 de persoane.

În legislația spaniolă, ERTE este o procedură prin care o companie aflată într-o situație excepțională încearcă să obțină autorizația de concediere a lucrătorilor, de suspendare a contractelor de muncă sau de reducere a timpului de muncă temporar, atunci când se confruntă cu dificultăți tehnice sau organizatorice care pun continuitatea companiei în pericol.

3. Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului

Astăzi se sărbătorește Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului. În plină criză sanitară, cu țara aproape paralizată de starea de alarmă, copiii cu autism necesită mai multă atenție, empatie și sensibilitate. Carantina îi pune în mare dificultate pe acești copii pentru care socializarea este mai mult decât necesară, reprezintă o nevoie. 

Din acest motiv, Confederația Spaniolă de Autism ne cheamă pe toți să participăm la o manifestare de susținere. Sub deviza „Micile gesturi sunt responsabile pentru schimbările mari”, toată lumea este chemată să iasă pe balcon sau la fereastră la ora 21:00 cu o lumină albastră, pentru a oferi o mai mare vizibilitate acestui grup.

În Spania, numărul total de persoane cu tulburarea spectrului de autism este de 450.000. Se estimează că peste 4.000 de copii cu autism se nasc în fiecare an. În Europa, există un caz cu TSA pentru fiecare 150 de copii de vârstă școlară. (Telemadrid)

5. Ce se întâmplă cu animalele celor care trăiesc singuri și sunt internați de Covid-19?

O problemă a pandemiei de coronavirus, puțin discutată, este incertitudinea proprietari de câini sau pisici care trăiesc singuri și nu au aproape niciun membru al familiei care ar putea avea grijă de animalele lor, în cazul în care ar fi internați în urma infectării cu Covid-19.

Un cuplu în vârstă de peste 80 de ani, cu domiciliul în cartierul San Blas din Madrid, a trebuit să fie spitalizat, iar câinii, Toy și Pino, au fost lăsați singuri.

“Când au fost internați, au sunat un vecin pentru a-i spune că cei doi câini au fost lăsați singuri acasă. Vecinul ne-a sunat și am început un proces destul de complex pentru salvarea lor”, explică Nacho Paunero, președintele Asociației de Protecție a Animalelor El Refugio din Madrid, care nu a ezitat să facă tot posibilul pentru a scoate câinii din casă.

Din fericire, vecinul care i-a contactat a avut o cheie de la casă și trei voluntari de la asociație au mers acolo.

Mulțumită lor, Toy și Pino, care au patru și zece ani, sunt acum îngrijiți perfect într-o casă de plasament, așteptând ca în scurt timp proprietarii lor să se recupereze.

Aceasta a fost prima salvare a lui El Refugio, dar, din păcate, nu a fost singura. Din acest motiv, voluntarii au decis să dezvolte două Unități de Intervenție: prima a fost numită “Acasă singur” și lucrează pentru salvarea câinilor care ar putea fi lăsați singur temporar în timp ce proprietarii lor sunt spitalizați, iar a doua a fost botezată ca “Viața continuă” și este dedicată primirii câinilor care își pierd definitiv proprietarii din cauza pandemiei.

“Ceea ce le recomandăm celor care locuiesc singuri cu animalele lor este ca aceștia să lase cuiva o cheie în casa lor, astfel încât salvarea să nu fie atât de dificilă”, adaugă Paunero. În unele ocazii, voluntarii au fost nevoiți să facă demersuri la spitale și să ridice cheile de la recepția acestora sau să le solicite unui custode al clădirii de domiciliu. (RTVE)

Știri externe

1. Scuzele Președintelui Comisiei Europene în fața italienilor

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut într-o scrisoare deschisă către cetățenii italieni şi publicată joi de cotidianul La Repubblica, că blocul european a greşit pentru că nu a sprijinit Italia încă din primele zile ale crizei de coronavirus”, dar a subliniat că acum acest lucru s-a schimbat.

“Vă prezint scuzele mele, suntem alături de voi! Astăzi, Europa se mobilizează pentru Italia. Însă lucrurile nu au stat aşa de la început!”, a recunoscut oficialul european.

“Trebuie să recunoaştem că, în primele zile ale crizei, confruntaţi cu nevoia unui răspuns european comun, foarte mulţi s-au gândit doar la propriile probleme de acasă“, mai scrie von der Leyen.

Italienii s-au revoltat în faţa refuzului iniţial al Franţei şi Germaniei de a trimite echipamente de protecţie, deşi guvernul de la Roma se confrunta cu cea mai gravă criză a coronavirusului din lume. (Agerpres)

2. Sitem de ajutor public

Comisia Europeană va prezenta o inițiativă de lansare a unui sistem european de ajutor public care menține ocuparea forței de muncă în țările cele mai afectate de coronavirus, precum Spania sau Italia. (La Vanguardia)

3. Coreea de Nord

Coreea de Nord nu are cazuri de infectare cu noul coronavirus, a declarat pentru AFP Pak Myong Su, directorul Departamentului anti-epidemie din cadrul Centrului Naţional pentru Combaterea Epidemiilor.

Acest stat sărac şi izolat diplomatic, înconjurat de China şi Coreea de Sud, două ţări puternic afectate de coronavirus, şi-a închis toate graniţele de la sfârşitul lunii ianuarie şi a luat măsuri drastice de izolare.

Până în prezent, doar câteva ţări din lume – adesea insule izolate sau ţări devastate de război – nu au raportat cazuri de COVID-19, în cazul multora suspiciunea fiind nerealizarea testelor pe teren.

Potrivit specialiştilor, Coreea de Nord este deosebit de vulnerabilă în faţa acestui virus din cauza unui sistem medical defectuos. Persoanele care au evadat din această ţară au acuzat Phenianul că ascunde epidemia. (Agerpres)

4. China

Conform ultimei părți oficiale ainformări a Comisiei Naționale de Sănătate din China, miercuri au existat și 20 de noi cazuri suspecte de coronavirus, importate. Acest lucru se datorează faptului că mulți chinezi continuă să se întoarcă în țară din zonele afectate, deși străinilor li s-a interzis să intre.

De asemenea, 170 de pacienți au fost eliberați după ce au depășit Covid-19 și aproape 1.900 de persoane care au fost în contact strâns cu cei infectați au trecut de faza de observare medicală.

În China, rămân active 1.863 de cazuri de Covid-19, dintre care 429 sunt încă în stare gravă. Numărul cazurilor suspectate este de 153. (La Vanguardia)

5. Filipine

Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, le-a ordonat forţelor de ordine ”să tragă pentru a ucide” acele persoane care încalcă prevederile impuse de autorităţi în ceea ce priveşte carantina pentru COVID-19, transmite joi EFE.

“Mort. Dacă îmi faci probleme, te bag în mormânt”, a ameninţat şeful statului filipinez în aceeaşi zi circa 20 de persoane din cartierul San Roque, din Manila, care au protestat – fără a avea autorizaţie – în faţa poliţiştilor pentru a primi ajutor din partea statului pentru a se putea descurca.

Izolarea unei bune părţi a populaţiei ţării, inclusiv a Manilei, şi normele stricte de carantină şi izolare au împiedicat milioane de persoane din cartierele sărace ale capitalei care îşi duc traiul de pe o zi pe alta să găsească modalităţi de a supravieţui. (Agerpres)

6. Șomajul în Statele Unite

Numărul americanilor care au solicitat noi ajutoare de șomaj a crescut la 6,65 milioane, deoarece pandemia de coronavirus slăbește economia țării.

Se crede că cifra reală este chiar mai mare, deoarece multe persoane au raportat linii de telefon blocate și dificultăți cu depunerea reclamațiilor online.

Cea mai recentă cifră menționează recordul de aproape 3,3 milioane de oameni din săptămâna precedentă, potrivit datelor Departamentului Muncii.

Graba, care este fără precedent în istoria modernă a SUA, a copleșit multe oficii de stat care gestionează înregistrările. (BBC)

* * *

Acestea sunt știrile din a doua parte a zilei de joi, 02 aprilie și informațiile valabile la închiderea ediției.

Știrile din prima parte a zilei de joii, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile din a doua parte a zilei de joi, 02.04.2020.

Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.

Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.

Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.

Să zâmbim!

În foto, o reclamă a unei companii foarte cunoscute, adaptată vremurilor d epandemie.

Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.

Să auzim de bine!!

#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa

* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia

Fotografia articolului este din arhiva personală.