Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

Parcul Natural Albufera, aflat la doar 10 km sud de Valencia, este un spațiu natural a cărui apropiere de oraș te va surprinde.

Pe măsură ce te depărtezi de Valencia, intri într-o lume a pădurilor de pini și a stufărișului.

Aici poți vedea un apus de soare de neuitat (și nu exagerez!) și poți mânca o paella autentică pentru că Albufera este zona în care se cultivă orezul pentru aceste fel de mâncare faimos.

Chiar dacă nu ai mașină, poți ajunge în Albufera cu transportul în comun.

Ce este o ”albufera”

Albufera este o lagună de coastă separată de mare printr-o limbă de pământ, una dintre cele valoroase zone umede de coastă ale regiunii valenciene.

Cuvântul ”albufera” denumește o acumulare de apă sărată sau mai puțin sărată (comparativ cu marea), separată de aceasta printr-un cordon de nisip, dar care comunică cu ea prin unul sau mai multe puncte. Formarea sa se datorează de obicei colmatării unui golf datorită sedimentelor marine sau fluviale.

Albufera vine din arabă, ”al-buhayra”, care înseamnă ”marea mică”.

Scurtă și ușoară prezentare

Parcul Natural Albufera are o suprafață de 210 km2 și este împărțit în trei zone distincte:

  1. Lacul Albufera, cel mai mare din Spania, cu o suprafață de 21 km2 și o adâncime ce variază între 1 și 2 m (lac cu apă dulce).
  2. Fâșia care o separă de mare, 30 km dune de nisip cu pini (Rezervația Naturală Dehesa del Saler).
  3. Orezăriile, terenurile pe care se cultiv orez, în suprafață de 140 km2.

Laguna este locuită de o varietate de păsări migratoare, unele dintre ele pe cale de disparție.

Datorită importanței sale pentru mediu, Albufera a fost declarată Parc Natural în 1986. Din 1989 este recunoscută ca Zonă de importanță internațională.

 

Harta aparține Parquesnaturales.gva.es

  • Despre cum s-a format Albufera și puțină istorie, poți citi aici.

Ce să faci în Parcul Natural Albufera

Centro de interpretación Racó de L’Olla (Centru de observare al faunei)

* Centro de interpretación Racó de L’Olla este o rezervație în suprafață de 50 ha, destinată conservării biodiversității din zonă.

  • Partea cu acces publicului este în aer liber, dar și în interior.
  • La intrare este organizată o expoziție cu explicații în spaniolă și engleză (permanent aici rulează un film în limba spaniolă despre Albufera). Tot aici se află un turn cu vedere panoramică asupra Albufera.
  • De aici, un traseu în aer liber, marcat printr-o potecă, trece pintr-o pădure cu vegetația specifică zonei: pin, ienupăr, mirt, cimbru, rozmarin, palmier) și zonele de trestie.

Sunt puse la dispoziția vizitatorilor și două spații adaptate pentru observarea păsărilor care trăiesc în laguna din incintă: flamingo, cormorani, rațe și multe alte specii.

– Program: Luni – duminică în intervalul 09.00-14.00.

Preț: gratuit.

– Web: http://www.parquesnaturales.gva.es/es/web/pn-l-albufera/centro-de-interpretacion-area-de-reserva

– Cum ajungi:

  • Cu mașina: Adresa: Carrer de Vicent Baldoví, 46012 Valencia (Autostrada CV-500/Carretera El Palmar)
  • Cu autobuzul companiei de transport public EMT Linia 25, orice direcție (Palmar sau El Perelló), stația: Pinars – Carreterra El Palmar (ultima stație comună e celor 2 rute).

Despre ruta și stațiile Liniei EMT 25, mai multe poți citi aici.

* Recomand Centrul Racó de l’Olla!

  • Este o experiență deosebită pentru vegetația sa specifică zonei (în unele locuri pinii miros foarte punternic) și pentru posibilitatea de a vedea o diversitate de păsări, inclusiv flamingo.
  • Sfaturi: Cere la intrare harta locului (că te-ai rătăci, dar ai o hartă cu tot Parcul Natural Albufera), este gratis și de preferat să vii cu un binoclu personal.

Plajele Albufera

În inima Parcului Natural La Dehesa, se află:

  • Plaja El Saler, o plajă lungă cu dune naturale și vegetație abundentă
  • Plaja de l’Arbre del Gos este o tot o plajă mai sălbatică.
  • Plaja Pinedo
  • Plaja Garrofera
  • Plaja Devesa.

– Cum ajungi:

  • Cu mașina: Din orașul Valencia (ieșire prin Orașul Artelor și Științelor) pe Autostrada V-15 care se conectează direct cu autostrada regională CV-500. De asemenea, prin autostrada A-3 care face legătura cu autostrada V-30, direcția Port, până la ieșirea care indică El Saler CV-500.
  • Cu autobuzul companiei de transport public EMT linia 25

!Atenție! Linia 25 are 2 direcții: El Palmar și El Perelló, cu un traseu comun doar până la stația Pinars – Carreterra El Palmar. În funcție de plaja la care vrei să ajungi, iei direcția potrivită!

La plajele El Pinedo, El Saler și Devesa sau Playa Malladeta ajunge oricare din autobuzele Liniei 25, indiferent de direcție (El Palmar sau  El Perelló).

Pentru plajele Recatí – Perellonet și El Perelló, Linia 25, doar direcția El Perelló.

Pentru mai multe informații despre plajele din zona Albufera, sudul Valenciei și cum ajungi la ele, citește aici.

În foto, plaja La Dehesa.

Satele Albufera

Viața rurală din Albufera (început de sec. xx) a devenit mai cunoscută prin romanul lui Blasco Ibáñez, ”Cañas y barro”, care surprinde realitatea socială a locului și a momentului cu o precizie deosebită. Astfel au devenit faimoase casele țăranilor de la acea vreme, ”barracas”. Aveau formă triunghiulară și erau făcute din stuf, noroi și paie pe acoperișuri. Unele dintre ele, cele ale pescarilor, pot fi vizitate și azi încadrul unor excursii organizate.

În El Palmar s-a păstrat o barraca originală. 

El Saler și El Palmar sunt cele mai cunoscute sate din Albufera.

Albufera este locul în care s-a născut paella, așa că este recomandat să vii să mănânci una la ea acasă. De asemenea, alte mâncăruri tipice zonei sunt ”all y pebre”, o tocană pe bază de anghilă, cartofi, usturoi și piper sau ”clóchinas”, midii tipice din zonă.

Experiența mea: Am urmat recomandarea unei localnice și am mâncat în El Palmar, la Restaurantul ”Mateu, un loc cu tradiție. Dar tot centrul localității este plin de localuri, așa că ai de unde alege.

– Cum ajungi:

* În El Saler și El Palmar poți ajunge din Valencia astfel:

– Cu mașina: ieșire prin Orașul Artelor și Științelor pe Autostrada V-15 care se conectează direct cu autostrada regională CV-500. De asemenea, prin autostrada A-3 care face legătura cu autostrada V-30, direcția Port, până la ieșirea care indică El Saler CV-500.

– Cu mijloacele de transport în comun, despre care am scris aici.

* În El Palmar cu Valencia Turistic Bus, excepție 1 ianuarie și 25 decembrie. Mai multe despre el citește aici.

Apusul de soare cu barca pe lacul Albufera

Lacul Abufera este renumit și pentru apusul de soare spectaculos!! Să vezi un apus dintr-o barcă este o experiență deosebită.

  • În unele poezii vechi arabe, locul era menționat ca oglinda soarelui, Mirror of the Sun, termen care oferă deja o idee aproximativă despre frumusețea și romantismul care caracterizează acest loc.

Din păcate în plimbările turistice foarte rar se folosesc bărcile tradiționale, acoperite cu pânză, care se puneau în mișcare prin împingerea într-un băț lung. Majoritatea plimbărilor se fac cu barca cu motor. Dar fii fără grijă, în staționarea ce se face pentru admirarea apusului, barcagiul prește motorul. Plimbarea într-una dintre aceste bărci trece prin canale și insule de stuf.

– Preț: O plimbare cu barca este 5 euro/adult, plata pe loc. Majoritatea au reducere pentru copii, depinde de barcagiu.

– De unde iei barca: Întreg satul El Palmar este plin de debarcadere de unde poți lua o barcă înainte de apus. De obicei bărcile ies în larg la ora 20.00 și doritorii vin cu aproximativ 30 minute înainte pentru a prinde loc.

!Atenționare!! Dacă vii cu autobuzul Liniei 25 în El Palmar ca să vezi un apus de soare, te vei întoarce cu taxiul. În luna august, ultimul autobuz pleacă la ora 21.00 din El Palmar. Din El Palmar până în Valencia, un taxi costă 29 euro.

Nu ai autoturism, vrei să vezi apusul, dar să nu plătești un taxi?

Soluția: Debarcaderul Albufera! Există și aici multe opțiuni de bărci pentru a vedea apusul de pe lac.

– Cum ajungi: Cu orice autobuz al Liniei 25 sau 24, afli aici.

– Perioade ale anului recomandate: primăvara și vara. Din a doua jumătate a lui septembrie culorile sunt absolut speciale. În noiembrie de obicei plouă în Valencia, dar poate tu ai noroc!

* * *

Cum te deplasezi dintr-un punct al Valenciei în altul cu autobuzele liniei EMT, afli aici.

Care este traseul unei linii EMT, afli aici (mergi în stânga la ”Ver lineas” și selectezi numărul dorit).

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce este Valenca Tourist Card?

Știai că Valencia are mica ei Veneție și o ”Capelă Sixtină”?

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul regiunilor cu plaje cu steag albastru din Spania

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Cu copiii în Valencia

Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Cu trenul în Valencia și împrejurimi

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când (vizitarea gratis a muzeelor municipale a rămas valabilă din pandemie pe termen nelimitat)

Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Visitalbufera.com, Visitvalencia.com.

Fotografiile aparțin autorului articolului.

 

 

 

 

 

Parcul Turia, grădinile din albia râului

Parcul Turia, supranumit și plămânul verde al Valenciei, este una dintre cele mai mari atracții ale orașului.

Parcul se întinde pe o suprafață de 110 ha și străbate Valencia pe o distanță de 9 km.

Este cel mai mare parc din Spania și unul dintre cele mai vizitate din țară.

Parcul Turia este unic și prin secțiunile în care este divizat, optsprezece la număr,  fiecare dintre ele putând fi un parc în sine, și prin vegetația diversă.

Multitudinea spațiilor și terenurilor amenajate pentru sport și recreere, fac din Turia o sală de sport în aer liber.

Cum s-a născut Parcul Turia

De-a lungul timpului, râul Turia a făcut numeroase inundații. Se estimează că în perioada 1320-1957, orașul a fost inundat de 75 de ori.

Însă cea din 13 către 14 octombrie 1957 a devastat orașul. Bilanțul: 81 de vieți, 5800 de case distruse și imense pagube materiale. Valencia a rămas fără apă, curent și electricitate, activitatea comercială și industrială au fost afectate. Pe străzi din orașul vechi apa a atins 4 metri înălțime.

Ca urmare, guvernul spaniol a elaborat și adoptat Planul Sud, care a avut ca obiectiv redirecționarea spre sud a râului și crearea unui pasaj. Cetățenii s-au opus, așa că decizia finală a fost ca albia râului să fie transformată într-un parc.

Rezultatul este ceea ce vedem astăzi: Grădinile Turia (Jardínes del Turia) sau Parcul Turia.

În varianta sa actuală, parcul a fost inaugurat în 1986.

La formarea lui au luat parte arhitecți, designeri peisagiști care au proiectat diferitele secțiuni ale albiei râului. A fost reprodus peisajul vechi al râului și s-a creat un traseu unic populat de palmieri și portocali, fântâni și pini, plante aromatice și iazuri, terenuri sportive și tufișuri de trandafiri.

 

Istorie și cultură traversând parcul

Grădinile Turia sunt străbătute de 18 poduri din diferite epoci și cu diferite stiluri arhitecturale.

Aceste poduri împart parcul în 18 zone, în spaniolă tram/tramos. Mai jos, o hartă a tuturor punților cu zonele, tramos, înc are se află.

Ies în evidență podurile istorice San José (Secțiunea XVII), Serranos (Secțiunea XVI), Trinidad (SecțiuneaXV), Real (Secțiunea XVI) și del Mar (Secțiunea XVI).

În același timp, se fac remarcate și podurile mai recente: Puente de la Exposición, 9 d’Octubre, Puente de las Flores sau L’Assut d’Or opera lui Santiago Calatrava,  Puente de las Artes (în fața Institutului de Artă Modernă din Valencia) sau Puente del Ángel Custodio.

În același timp, Parcul Turia unește obiective turistice esențiale ale orașului Valencia: Torres de Serrano (Turnurile Serrano), IVAM (Institutul de Artă Modernă din Valencia) sau Museo de Bellas Artes (Muzeul de Arte Plastice). Toate sunt situate pe vechiul mal al râului.

În ce privește patrimoniul istoric și cultural al Parcului Turia, a fost lansat un ghid online și gratuit care propune un traseu de-a lungul parcului.

El marchează 85 de puncte de interes istoric și cultural: sculpturi, fântâni, bănci de piatră, busturi, monoliti, coșuri de fum, jardiniere, monumente și elemente arhitecturale.

Atracțiile Parcului Turia

Divertisment pentru copii

De la inaugurarea sa, parcul s-a dezvoltat continuu. În 2000 i-au fost adăugate Podul Expoziției, Puente de la Exposición, și Parcul Guliver. În în 2005 a fost finalizat Ciudad de las Artes y Ciencias (Orașul Artelor și Științelor) și în 2008 Bioparc, un parc zoologic de nouă generație (de neratat dacă vii cu copiii).

Parcul Gulliver este situat sub Puente de Aragon. Este format din corpul gigantic al lui Gulliver, 70m, surprins în momentul naufragiului pe plaja liliputană. Întreg corpul său este străbătut de tobogane. Ți-l recomand indiferent de vârsta pe care o ai!

Tot aici, dar în afara parcului, se află un teren de minigolf pentru copii.

Pe timpul Marelui Festival al Valenciei, Parcul Turia găzduiește bâlciul cu mașini electrice, roata și alte ”utilaje” clasice ale parcurilor de distracții.

În foto, Parcul Guliver.

Bioparc se află în extremitatea vestică a Parcului Turia.

Este un parc zoologic conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor.

Are o suprafață de 100.000 mp, găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană. Vizitarea lui presupune trecerea prin savană (pot fi văzute antilope, girafe și rinoceri, lei) și prin pădurea ecuatorială (unde pot fi văzute gorile, cimpanzei și leoparzi).

Pasionații de skateboard au și o zonă dedicată în apropierea Palatului Artelor din Orașul Artelor și Științelor.

Iubitorii de ping-pong găsesc mese amenajate în parc, apropierea Puente 9 d’Octubre.

Cultură

Ciudad de las Artes y de las Ciencias este un complex un complex arhitectural, cultural și de divertisment a cărui realizare poartă și amprenta renumitului arhitect Santiago Calatrava.

Clădirile sale în forme avangardiste se întind într-o grădină imensă. Ele sunt un spectacol atât ziua, cât și noaptea când sunt luminate. Sunt despărțite de poduri, alei largi, unele fiind înconjurate de apă cristalină.

Aici se află Oceanograful, loc dedicat animalelor marine, dar unde gasesti și pasari exotice în aer liber, Museo de Ciencias ”Principe Felipe” (Muzeul de Știință ”Principe Felipe”), recomandat mai ales pentru cei care merg cu copii, Hemisfericul, un imens cinematograf 3D care din exterior arată ca un ochi, Umbracle (Umbrarul) plin de palmieri, a cărui structură îți dă impresia unui film științifico-fantastic, Palau de les Arts ”Reina Sofía” (Palatul Artelor ”Regina Sofia”), Agora (spațiu dedicat expozițiilor, congreselor, competițiilor sportive) și Ponte L’Assut d’Or, Podul Azud d’Or, al cărei braț marchează punctul cel mai înalt din oraș.

În fotografii, sunt edificii din Orașul Artelor și Științelor.

 

Parcul Turia are o surpriză rezervată iubitorilor de muzică. La înălțimea Puente del Flores, se află Palau de la Música, ”casa” orchestrei din Valencia. Este un spațiu în care au loc spectacole de muzică și care adună la un loc muzicieni consacrați. Pe timpul verii, în curtea palatului, au loc și concerte de muzică gratuite .

Sport și recreere

Parcul Turia este locul perfect pentru a te bucura de o zi liniștită, fără să fii nevoit să părăsești orașul.

Spațiile verzi ample te vor face să te pierzi într-o mare liniște. Când vei fi acolo, vei vedea că nu exagerez.

Unii vin aici doar pentru a se bucura de o carte bună sau pentru o plimbare liniștită, pentru cursuri și clase de yoga, pentru bird watching, alții pentru picnic și nu în ultimul rând, pentru sport.

Parcul are terenuri de baschet, handbal, o pistă de alergare, terenuri de skating, locuri de joacă pentru copii, teren de fotbal, câmp de rugby și piste sportive municipale.

Parcul este străbătut de piste de biciclete. Prin parc se poate ajunge pe bicicletă la diverse obiective turistice sau puncte din oraș. Parcul are ieșiri special amenajate pentru biciclete.

În foto, terenul de fotbal.

Inedite

* Localnici și străini care ies la alergat în Turia, spun ”Mă duc să alerg în râu!” Dacă nu ai aflat despre ce e vorba, sigur ți se va părea ciudat!

* Conform unei analize făcută în primăvara lui 2019 de Holidu, companie care face comparații între diversele oferte de închiriere, și care a avut în vedere aprecierile lăsate pe Google, dintre toate parcurile din Spania, în topul preferințelor se află Turia, Valencia, urmat de Parcul Retiro, Madrid locul și pe trei de Parcul Maria Luisa, Sevilla.

În Valencia fiind, treci și tu ”prin râu” măcar pentr-o plimbare!

Informații utile despre Parcul Turia

Adresă: Parcul Turia are mai multe intrări. Dacă ești cu mașina, e suficient să cauți pe google Parcul Turia și vei fi direcționat către cea mai apropiată intrare.

– Cum ajungi cu transportul în comun:

  • Cu  autobuzele companiei municipale EMT, numerele 94, 6, 11, 16, 26, 28, 79, 95. Despre cum să circuli cu transportul public, autobuzele EMT în Valencia, am scris aici.
  • Cu metroul pe liniile Metro Valencia L3, L5, L7, L9. Despre cum să circuli cu Metrovalencia am scris aici.
  • Cu bicicleta companiei municipale Valenbisi. Despre cum închiriezi o astfel de bicicletă și cum o folosești, am scris aici.

– Program: Deschis tot timpul

Intrare: Gratuită

– Parcul are puncte S.O.S. de contactare telefonică a poliției în caz de ajutor (foto).

Un minus: lipsa toaletelor publice. Ulterior redactării articolului a fost pusă în funcțiune o toaletă în dreptul Muzeului de Arte Frumoase (Museo de Bellas Artes de Valencia).

* * * Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

– Cât costă o vacanță în Valencia

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta, Grădina Monforte și Grădina Parterre.

* * * 

Surse de informare: Valencia.es, Jardins.valencia.es, Valenciasecreta.com

Toate fotografiile articolului sunt din arhiva personală a autorului.