Originile El Mercado Central – Piața Centrală din Valencia trebuie căutate în vremea dominației arabe.
Scurtă istorie
În acea perioadă, în cunoscuta suburbie Boatella, aflată înafara zidurilor cetății, a fost înființat un souk (sau suk, o piață musulmană).
După ce Regele Jaime I Cuceritorul a cucerit Valencia, în 1261, el a acordat un privilegiu orașului de a deține o piață săptămânală în zona Boatella. Ani mai târziu, un alt rege a autorizat piața să aibă caracter zilnic. Tot el a dispus ca, la construirea unui nou perimetru zidit, piața să fie înclusă în interiorul zidurilor.
Pe locul pe care se află azi El Mercado Central – Piața Centrală din Valencia, s-a inaugurat în 1839, o piață deschisă. Cu timpul orașul s-a extins, iar numărul locuitorilor săi a devenit tot mai mare, astfel că aceasta a devenit insuficientă.
În 1910, Consiliul Local al Valenciei a convocat un concurs și, dintre cele șase proiecte prezentate, a fost ales cel al arhitecților Alejandro Soler March și Francisco Guardia Vial.
Construcția a început în 1914 și s-a terminat în 1928. Ceea ce a rezultat a fost o construcție în stil modernist valencian. Clădirea de astăzi este cea originală. În 2004 au avut loc lucrări de restaurarea integrală, ocazie cu care au fost adaptate funcția sa comercială și facilitățile, la nevoile comercianților.
Metal, sticlă, ceramică și mâncare
Clădirea are o arhitectură deosebită. Structura sa combină materiale din cele mai diverse, metal, sticlă, ceramică și coloane.
Are o cupolă imensă care se ridică la 30m deasupra solului. În zilele cu soare, privită de jos, cupola pare mai degrabă pictată: desenele care o înconjoară în raze, scot în evidență liniile simple și ferme ale structurii.
Deasupra intrărilor, geamuri colorate într-o singură nuanță, dar și cu simbolul orașului, dau senzația de vitralii la trecerea soarelui prin ele.
Exteriorul nu este de trecut nici el cu vederea: faianța galbenă cu motive albastre prinde viață în lumina soarelui. Iar dacă te distanțezi puțin și ai s-o privești din diferite unghiuri, îi vei putea admira cupola și giruetele din vârfurile acestora.
El Mercado Central este clădirea reprezentativă a stilului modernist în Valencia.
În pofida stilului arhitectural, se integrează perfect ambientului creat de cele două monumente vecine și importante: Lonja de la seda, fosta Bursă de mătase și Iglesia de los Santos Juanes (sau San Juan de Mercado).
Acest bazar modern are 8160 mp și a fost conceput pentru 959 de poziții (spații comerciale). Are atât spații închise, cât și deschise. Sunt măcelării, băcănii, magazine unde se vând legume, fructe, păsări de curte, vânat, pâine.
Piața de pește este și ea în interior, dar separată. Aici se vând dintre cele mai diverse tipuri de pește și fructe marine până la organe de pește.
Din El Mercado Central – Piața Centrală din Valencia se aprovizionează atât particulari, dar și unele restaurante importante din Valencia. Nu știu dacă este oficial, dar se spune că este una dintre cele mai mari piețe din Europa cu produse proaspete.
O piață a tuturor
El Mercado Central Valencia este o piață în sensul clasic, doar că la alte dimensiuni. Spre deosebire de alte piețe spaniole, aici vei găsi doar câteva localuri la care poți mânca un tapas sau bea un vin ori o bere. Este un loc dedicat comerțului și satisfacerii nevoilor culinare și mai puțin socializării. Este un spațiu în care clasa socială sau puterea materială poți eventual să o intuiești din atitudine. Cei care vin aici n-o fac ca să etaleze ceva, știu exact ce vor și ce caută.
Aș zice că e o atmosferă specifică unei piețe spaniole doar că de un alt stil. Unul diferit, care n-o să te facă să regreți timpul petrecut aici. O confirmă toate ghidurile turistice care o recomandă ca obiectiv de vizitat.
Este o plăcere să vii mai ales sâmbăta dimineață, când piața e plină de culoare. De cele mai multe ori ai să vezi cumpărători-vânzători prinși în discuții de moment, fie despre vreun produs, fie despre vreo cunoștință comună. Printre localnici, se plimbă gură cască, turiștii. Unii sunt impresionați de diversitatea și culorile de pe tarabe, alții extaziați de arhitectură și design-ul locului. Aici până și fotografiatul pare o mâncare, care se consumă repede, din teama de a nu se strica.
Informații utile despre El Mercado Central – Piața Cetrală din Valencia
- Adresă: Plaza del Mercado, 6/Plaza Ciudad de Bruges, Valencia 46001
- Tel/web: +34.963.829.100, informacion@mercadocentralvalencia.es, https://www.mercadocentralvalencia.es/
- Program:
– Luni-sâmbătă: 07.30-15.00
– Duminica: Închis
- Tarife: Intrare liberă
Cum ajungi:
– Cu autobuzul companiei publice de transport EMT, linia C1 istoric (stația Plaza del Ajuntament Mercat Central, Lotja).
- Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici. Îți recomand să verifici, s-au schimbat trasee ale autobuzelor în centrul orașului.
– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 7 (stația Plaza del Mercado – Taula de Canvis) și 147 (stația Pie de la Cruz – Rejas).
- Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.
* * *
Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.
* * *
- Până pe 15 august 2021, în Valencia se află Expoziția ”El Oro de Klimt”. Ți-o recomand, indiferent că ești sau nu cunoscător de artă! Află despre ce este vorba aici.
- Despre spectacolele flamenco în Valencia, când și unde, poți afla aici.
- În perioada 1-25 iulie 2021 are loc Gran Fira de Valencia. Ce este și programul îl poți consulta aici.
- Află despre noul bilet disponibil în Orașul Artelor și Științelor care îți permite să vizitezi trei importante obiective, aici.
* * *
Articole care s-ar putea să te intereseze:
– Ponturi utile pentru un turist în Valencia
– Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci
– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști
– Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare
– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa
– Muzee pentru copii în Valencia
– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când
– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când
– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia
– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă
– Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia
– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia
– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa
– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia
– Parcul Turia, grădinile din albia râului
– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta
– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.
– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice
– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia
– Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță