Din 26 noiembrie, Grădinile Viveros Valencia devin gazda unei experiențe de lumină, culoare și arome

Din 26 noiembrie 2021 și până pe 09 ianuarie 2022, spectacolul ”Les llums de Vivers”  transformă Grădinile Viveros din Valencia, seara, într-o experiență senzorială inedită! 

Despre ce este vorba?

Vizitatorul străbate 1,5 km cu flori și arbori monumentali liuminați spectacular și trece prin diferite momente istorice, tradiții și festivaluri populare din Valencia.

Pe traseu este amenajată o „grădină a laserelor”, dar și diferite instalații tematice de iluminat, cum este cea a pepinierelor de portocale și lămâie, cea din vechiul Palat Regal sau cea dedicată cuceritorului Jaime I (a eliberat Valencia de sub ocupația musulmană la 1238)

Plimbarea se termină într-o zonă de odihnă, unde va fi un tren pentru copii și o zonă de restaurant.

Evenimentul a avut loc și la Berlin și Londra, unde s-a bucurat de mare succes!

  • Grădinile Viveros sau Grădinile Regale, Jardines Viveros, Jardinea reales, au fost până în 1810 grădini ale unui palat regal. Partea cea mai veche a parcului a fost fondată în sec. XI de către un conducător arab.
  • În prezent, nu doar suprafața de 182.000 mp, dar și diversitatea vegetației, arborii deosebiți și grădina trandafirilor, fac din Grădinile Viveros un spațiu natural deosebita cărui vizită o recomand indiferent de anotim!

În foto, imagini din Grădinile Viveros.

Informații utile despre ”Les llums de Vivers”

– Durată: 26.11.2021 – 09.01.2022

– Locație: Grădinile Viveros, Jardines Viveros, Jardines Reales, Valencia

  • Adresa: Carrer de Cavanilles, 1, 46010 València, Valencia

– Program: De miercuri până duminică, în intervalul 18:00 – 23:00 – ultima intrare la 22:45.

  • Durata spectacolului: 40 minute.

– Prețuri bilete:

  • General: 12 euro – De joi până vineri
  • General: 14 euro De vineri până duminică, sărbători și în ajunul sărbătorilor, nici de la 27/12 la 30/12, nici pe 01/03 și 01/04.
  • Copiii sub 2 ani: Intrare gratuită.
  • Persoanele peste 65 ani, studenții și persoanele cu dizabilități – beneficiază de reducere în funcție de ziua aleasă!
  • Familia de 4 persoane, 2 adulți și 2 copii, beneficiază de reducere! A se citi meniul în engleză cu instrucțiuni, aflat în partea de sus a paginii de cumpărare a biletelor.
  • Biletele se cumpără de aici.
  • Reducerile nu sunt valabile în zilele de vineri, weekend-uri, sărbători și în ajunul sărbătorilor, nici de la 27/12 la 30/12, nici pe 01/03 și 01/04.

– Contact: Les llums de Vivers

– Cum ajungi la Grădinile Viveros

  • Cu metroul, liniile 3 și9, stațiile cele mai apropiate: Facultats și Benimaclet. Distanța este de aproximativ 300m. Despre cum să circuli cu metroul în Valencia, poți afla aici.
    • Cu autobuzele publice EMT liniile 31, 71, 79, 81 (Stația 162 – Blasco Ibáñez – Jaume Roig), linia 70 (stația 173 – Cabanilles – Vivers), liniile 70, 80 (stația 223 – General Elío – Blasco Ibáñez), liniile 31, 70, 71, 79, 81 (stația 224 – General Elío – Vivers), liniile 6, 11, 16, 26, 70,94, 95 (stația  1021 – Albereda – Pla del Real), liniile C1, 6, 11, 16, 26, 28, 80, 94, 95 (stația 773 – Poeta Llorente – Temple). Despre cum te deplasezi cu autobuzele publice EMT, afli aici.
  • Cu Valenbisi, cea mai apropiată stațiile nr. 85 (Blasco Ibañez – Jaime Roig), 83 (General Elio – Llano del Real) și 119 (Jaime Roig – Bachiller). Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi, îți recomand acest articol.

Grădinile Viveros au mai multe intrări. Principala se află pe Calle Cavanilles și alta pe Calle Jaca, ultima apoape de stația de metrou Benimaclet.

De știut, din partea organizatorilor:

  • Rezervarea în avans a biletelor. Pentru a permite fiecărui vizitator să se plimbe în liniște, accesul va fi limitat la un anumit număr de persoane la fiecare jumătate de oră. Experiențele locațiilor germane și britanice au arătat că în special intervalele orare de weekend și zilele lucrătoare între orele 18:00 și 20:00 sunt la mare căutare. Prin urmare, este recomandată alegerea din timp a orei de vizitare preferate.
  •  Este un eveniment în aer liber, nu uitați să aduceți îmbrăcăminte impermeabilă și, dacă este necesar, o umbrelă și pantofi rezistenti.
  • Nu este permis accesul cu biciclete, patine, trotinete de orice fel, mingi sau obiecte care ar putea pune in pericol instalatiile de iluminat sau siguranta celorlalti vizitatori.

Alte evenimente în Valencia

Vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

În perioada 25.11.2021-16.01.2022, poți trăi experiența ”Naturaleza Encendida”, un spectacol de lumini care cufundă vizitatorul într-o lume a fanteziei acvatice! Află despre ce e vorba aici!

* * *

Bilete speciale pentru vizitarea Muzeului Științelor, Oceanografului și Hemisfericului aici sau doar a Muzeului Științelor și a Hemisfericului în ziua de miercuri aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Până pe 9 ianuarie 2022, poți vizita Expoziția de artă ”Impresionistas”, o călătorie interactivă în impresionism prin intermediul operelor lui Monet, Renoir, Van Gogh, Cézanne, Manet, Gauguin, Morisot, Degas, Pissarro și Toulouse-Lautrec. Află despre ce e vorba aici!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Visitvalencia.com, Lesllumsdevivers.com

Fotografia articolului aparține Lesllumsdevivers.com. Fotografiile din articol aparțin Valenciana.ro.

Valencia la pas: Grădina Monforte

Grădina Monforte este un refugiu de vegetație și liniște în plin centrul Valenciei, dar un loc mai puțin cunoscut turiștilor.

Că te plimbi sau citești o carte, că vei sta pur și simplu pe o bancă, timpul petrecut aici va fi o bună investiție în ….. starea ta. Recunosc că sunt îndrăgostită de această grădină, dar când o vei vizita, te vei convinge că nu am exagerat.

Recomand să fie vizitată la sfârșit de primăvară-început de vară, când arborii, arbuștii și plantele au flori. Dar oricând ești în Valencia, nu vei regreta vizita, cu atât mai  mult cu cât este gratuită.

Haide să vedem ce o face atât de specială…..

Scurtă istorie

La origini, Grădina Monforte era una dintre livezile existente în zona din afara orașului Valencia, mai exact cea aparținând lui Don José Vich, Barón de Llaurí.

A fost vândută în 1849 lui Don Juan Bautista Romero, marchizul de San Juan, care a plătit pentru ea 80.000 de reali. Cu această ocazie a devenit cunoscută sub numele de Huerto de Romero, câmpul lui Romero. Marchizul de San Juan a construit aici un conac pentru odihnă pe care l-a folosit ca o casă pentru recreere.

Acesta l-a însărcinat pe arhitectul valencian Don Monleón Estellés, autorul Plaza de Toros, corida, din Valencia, să construiască grădina de azi.

În 1872, când marchizul a murit, grădina a trecut la soția sa, care a lăsat-o în moștenire uneia dintre nepoatele sale. Căsătoria acesteia cu Don Joaquín Monforte Parrés, a făcut ca de atunci să se numească Jardin de Monforte.

În 1941 a fost declarată ”Grădina artistică națională”, rămânând sub protecția statului. Ulterior, în 1970, a devenit proprietatea municipalității. A fost deschisă publicului în 1973, după restaurarea Palatului și amenajarea spațiilor verzi.

Despre această grădină s-a spus că ”singura grădină istorico-artistică din secolul al XIX-lea care rămâne în orașul Valencia”.

Grădina Monforte – prezentare

Grădină în stil neoclasic care se întinde pe o suprafață de 12.000 mp.

Are 33 de statui de marmură, iazuri și fântâni, vaze ornamentale, figuri elaborate de plante, garduri vii și zone de flori, magnolii, lauri, ginkgo biloba, trandafiri și boganvilia.

Grădina poate fi structurată în trei părți: pavilionul sau conacul, două mici grădini private (la vremea construirii lor), care flanchează clădirea și grădina propriu-zisă, care ocupă cea mai mare suprafață a terenului.

Pavilionul și grădina din față

Pavilionul de recreere este o clădire simplă de la sfârșitul sec. XIX, în stil francez și rococo, cu două etaje și o terasă.

El nu este deschis vizitelor. În prezent este utilizat pentru celebrarea nunților civile. La fel, grădina este folosită de miri pentru fotografii.

Prima dintre cele două grădini mici care se învecinează cu pavilionul, se află în fața accestuia. Se numește ”Glorieta de los Arcos”, are o fântână mică în centru, îngeri statui din care curge apă și flori.

Grădina cu lei

A doua dintre grădinile mici, este situată de cealaltă parte a casei. Intrarea este marcată de un portal simplu, încadrat de două sculpturi – lei, similare cu cele disponibile Congresului Deputaților din Madrid.

Leii sunt din piatră albă din Colmenar (Madrid) și au fost realizați în în jurul anului 1850 pentru Congresul Deputaților din Madrid. În final s-a considerat că erau prea mici comparativ cu clădirea Congresului, așa că Juan Bautista Romero le-a achiziționat de la Madrid și le-a adus la palatul său în Valencia, unde se află de atunci.

După trecerea de portal se întinde grădina. În centrul ei se Fântâna îndrăgostiților ” Dafnis și Chloe”, în a cărei apă veți găsi și câțiva locatari……

În jurul fântânii sunt patru figuri feminine pe soclu care reprezintă cele patru continente: America cu caimanul, Asia cu o cămilă, Europa cu un cal și Africa cu leul.

În această zonă găsim majoritatea sculpturilor pe care le are Grădina Monforte.  Această parte a grădinii contrastează cu celelalte  zone, deoarece aici este concentrată o vegetație amenajată în stilul francez al grădinilor geometrice. În restul grădinii se remarcă copacii și vegetația puțin mai sălbatică.

* * * 

S-ar putea să te intereseze și articolul Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

* * * 

Grădina cea mare

În grădina propriu-zisă vei găsi: Fântâna portocalilor, înconjurată de portocali (un mic refugiu de umbră în zilele călduroase), grădina de trandafiri, tunelul de bouganvillea (o boltă vegetală formată dintr-o structură metalică pe care se sprijină o rețea de bougainvillea spectaculoase), un mic munte deasupra unei cascade la fel de mici și a unui iaz cu pești și broaște.

În foto fântâna portocalilor și tunelul de bouganvilla. Poza este de la sfârșitul lunii iunie, când deja nu mai avea flori.

Așa numitul munte provine din amenajarea unei vechi cisterne care furniza apa pentru toate fântânile ornamentale din grădină. El a fost construit pentru a da presiune apei și a fost creat punctul de vedere.

O curiozitate: cine stă în vârful muntelui, în centru, își poate auzi propriul ecou.

Tot aici se află și un iaz în suprafață de 20mp, arbore ginko biloba, dafin, fântâni mai mici, statui, arbuști și flori.

Întreg spațiul este amenajat cu bănci.

În loc de încheiere

Dacă crezi că ți-am descris Grădina Monforte atât de mult că nici nu mai trebuie să o vezi, te înșeli! Vizitarea ei după ce ai fost în oraș, va fi ca o mică pauză din realitate.

E de preferat să vizitezi grădina primăvara, când totul este în floare, dar dacă nu ajungi atunci, oferta ei de relaxare e oricând binevenită. Mai ales în zilele călduroase de vară.

Și nu în ultimul rând, fii sigur că ai suficientă memorie în camera foto. La tunelul de bouganvilla vei avea nevoie.

Informații utile

Tel: +34 963 525 478

Adresă: Plaza Legion Española, s/n 46010, Valencia, Zona: Paseo de Alamenda și Av. Blasco Ibañez

  • Pe google map o găsești aici.

Intrare libera.

Program de funcționare: 21 septembrie – 20 martie de la 10:30 la 18:00 și 21 martie – 20 septembrie  de la 10:30 la 20:00.

– Conacul nu este deschis publicului.

Cum ajungi la Grădina Monforte

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 12, 80 (stațiile Blasco Blasco Ibañez Par Ciutat Universitaria și Blasco Ibañez General Elío), 30 (stația Blasco Ibañez Central Hospital Clinic), 70, 80 (stația Blasco Ibañez Rectorat), 31, 70, 71, 79, 81 (stația General Elío-Vivers), 6, 11, 16, 26, 70, 94, 95 (stația Albereda Plaza del Real) și 32 (stația Misser Mascó).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3 și 9 –  Stația Facultats. De la stație este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cea mai apropiată stația 87 (stația Blasco Ibañez – Doctor Gómez Ferrer (Clínico).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Despre alte grădini în Valencia poți citi aici, aici și aici.

Ce poți face cu copiii în Valencia afli aici.

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici* * *

* * *

Surse de informare: Visitvalencia.com, Jardins.valencia.es, Jdiezarnal.com.

Fotografiile articolului aparțin autorului.

Parcul Cabecera, o altă grădină imensă a orașulului Valencia

Parcul Cabecera este o altă grădină imensă verde a orașului Valencia.

Se întinde pe o suprafață de 300.000 mp, în cartierul Campanar, în partea de nord-vest a municipalității.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, cursul râului Turia, care deja inundase Valencia de mai multe ori, a fost deviat, iar în albia uscată a albiei au fost construite grădini, zone de recreere cu facilități sportive în aer liber. Cea mai mare și cunoscută dintre ele este Parcul Turia.

În capul vechii albii a râului Turia, la intrarea în Valencia, a fost creat Parcul Cabecera.

De aici vine și numele său: cuvântul ”cabecera”, care în spaniolă denumește zona patului folosită pentru a pune capul, dar și rama care limitează patul în același loc.

Parcul recreează peisajul original al râului, inclusiv vegetația, fiind ca o centură verde în continuarea Grădinii Turia.

Haide să vedem de ce îl recomand să îl incluzi pe lista obiectivelor turistice din Valencia, dar și a locurilor de relaxare.

Scurtă descriere

Inaugurat în iulie 2004, Parcul Cabecera este creat în jurul unui lac artificial.

Parcul Cabecera este împărțit în patru zone: El Bosque de la Ribera, Platforma Mirador, Bioparc și Parcul de distracții.

– Bosque de la Ribera urmează un traseu pe malul stâng al râului Turia. Traseul traversează o zonă împădurită, în care sunt amenajate locuri de joacă pentru copii și piste pentru ciclism.

Platforma Mirador, situată pe deal, este singura zonă înălțată a Parcului Cabecera. Înalt de 15 metri, acesta oferă o vedere asupra împrejurimilor. Aici este și unul din punctele orașului unde se poate admira un apus de soare.

Un amfiteatru, construit pe unul dintre versanții dealului, găzduiește diverse reprezentări culturale.

În imediata apropiere, pe malul lacului a fost amenajat și un mic debarcader, de unde se pot închiria bărci cu pedale, și o cafenea.

În foto, partea dreaptă, pontonul cu  bărcile de închiriat. În dreptul lui se află cafeneaua.

Și bărcile de închiriat….

Bioparc este partea cea mai cunoscută a parcului Cabecera. Bioparc este un parc zoologic de nouă generație, în suprafață de 100.000 mp, care găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii. Este conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor. Designul său special ascunde barierele vizuale dintre public și viețuitoarele sălbatice.

În foto, puntea care separă Bioparc de zona cu lac a Parcului Cabecera.

– Parcul de distracții este alcătuit din locuri de joacă, instalații fixe, pentru copii. Se întinde pe o suprafață verde extinsă.

Trasee disponibile 

  • Poteca La Ribera: 1.375 metri. Timp aproximativ: 20 de minute.
  • Traseul Molí del Sol: 1.758 metri. Timp aproximativ: 30 de minute. Clădirea este ultima moară hidraulică din zonă, construită la sfârșitul sec. XX. Nu are valoare arhitecturală, ci doar istorică.
  • Turul Dealului: 782 metri. Timp aproximativ: 15 minute.

O plimbare în Parcul Cabecera este binevenită în orice anotimp. Îl recomand mai ales pe timpul verii, când pajiștile sale întinse oferă locuri de relaxare, dar și umbră din belșug.

Un punct de atracție mai ales pentru copii sunt rațele și peștii lacului, care sunt dornici de mâncare tot timpul. La cafeneaua de pe malul lacului poți bea o cafea, servi o gustare și admira perisajul. Important este să nu îți faci iluzii în privința servirii, serviciile nu sunt tocmai de calitate.

Dacă vii pe bicicletă, atunci drumul în sine este o relaxare, pentru că pista de biciclete din Parcul Turia te aduce chiar aici.

În foto, rațe și pești din lac atrași la mal de copii cu mâncare.

Aviz: Nu hrăniți rațele decât cu iarbă! Pâinea nu le face bine!

Informații generale despre Parcul Cabecera

– Accesul este gratuit.

– Programul: Deschis 24h.

– Adresa: Avenida Pío Baroja, 46015, Valencia.

– Se poate ajunge cu:

  • Autobuzele companiei municipale EMT numerele 95 (stația Manuel de Falla – Hernández Lázaro), 98, 99 (stațiile Pío Baroja – Manuel de Falla, Pío Baroja – Parc de Capçalera).
  • Valenbisi, compania de biciclete a municipalității. Stații apropiate: 245 (Nueve de Octubre – Cieza), 221 (Manuel de Falla – Hernández Lázaro) și 244 (Valle de la Ballestera – Pio Baroja).

Interzis scăldatul.

– Nu este permisă eliberarea animalelor de niciun fel.

* * *

Dacă vrei să afli cum te deplasezi cu autobuzele companiei EMT, îți recomand articolul Transportul public în Valencia. Autobuzele EMT.

Despre cum să folosești bicicleeta Valenbisi, poți afla aici.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor.

Susține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

Surse: www.lovevalencia.com, jardins.valencia.es.

Fotografiile articolului sunt din arhiva personală a autorului.

Parcul Gulliver din Valencia, locul în care adulții devin copii

Parcul Gulliver din Valencia este locul în care deși ești adult, te poți copilări în voie. Fără ca nimeni să te privească strâmb sau să râdă de tine! Din contră, primul care vei râde râde vei fi chiar tu, dar o vei face pentru că te vei simți bine!!

Parcul se află în grădinile Turia și se întinde pe o suprafață de 15.000 mp.

Este întemeiat pe cartea lui Jonathan Swift, ”Călătoriile lui Guliver” și este format din figura gigantescă a personajului, lung de 70 m.

  • Fotografia aparține publicației online www.familiasenruta.com

Guliver este surprins după momentul naufragiului din carte, când a fost găsit de liliputani pe plajă și imobilizat la pământ cu corzi și sfori.

Întregul său corp, părul, hainele, până și plieurile mânecilor sunt străbătute de tobogane și scări.

E imposibil pentru oricine străbate corpul lui Guliver, să nu se simtă ca un liliputan.

Nu au fost uitate nici măcar pălăria și pantoful ieșit din picior, în care s-a făcut un tobogan.

Siguranța parcului

Construcția lui Guliver s-a făcut ținând cont că va fi folosit de copii și pentru siguranța lor.

Materialul din care este realizat este un tip de plastic moale, cu forme rotunde, evitându-se colțurile. Toboganele au o suprafață antiderapantă care reduce viteza de alunecare. Mai mult, pe întreaga durată a programului parcul are un paznic care se asigură că nu sunt incidente, dar ca îți poate furniza și informații la nevoie.

Design-ul și amplitudinea unora dintre spații face ca acestea să poată fi folosite de adulți împreună cu copiii și chiar de mai multe persoane în aceeași linie.

Parcul este înconjurat de multă vegetație, de zone de jocuri pentru copii, de piste de minigolf, zone de patinaj pentru patine.

În aceași zonă a Parcului Turia se află și centrul de închiriat biciclete pentru 4 sau 6 persoane, Cyclobikes Valencia Centrul se află la intrarea în Parcul Guliver din Ponte d’Angel Custodi. Cu o bicicletă închiriată de aici te poți plimba prin tot parcul Turia, care este cel mai lung din Spania, 9km, ceea ce îl face mai greu accesibil plimbatului la picior.

Parcul Guliver a fost construit la inițiativa primăriei orașului în 1990. În 2012 a fost închis pentru realizarea unor lucrări de întreținere. Costurile lucrărilor s-au ridicat la 90.000 €.

Informații utile

– Adresa: Jardí/Parque del Turia Tramo XII (Grădinile Turia sectorul XII), 46009 Valencia. Parcul se află între Puente del Regne și Puente de l’Angel Custodi, foarte aproape de Orașul Artelor și Științelor. Accesul se poate face de pe Puente de l’Angel Custodi, dar și din Plaza Montolivet.

Adresă Google: https://goo.gl/maps/dCWuQPrswjhtLDv47

– Tel: +34.963.370.204

– Tarife: Intrare gratuită.

– Program de funcționare:

– De la 10:00-20:00 neîntrerupt în aprilie, mai, iunie și septembrie.

– De la 10:00-13:30 și de la 17:30-21:00 în iulie și august.

– De la 10:00-17:30 neîntrerupt din octombrie și până în martie.

– Cum ajungi:

* Cu autobuzele rețelei de transport public EMT, liniile 24, 95 (stațiile Jacinto Benaverde Peris y Valero, Alcalde Reig Lluis Oliag și Alcalde Reig Pont del Regne), 13 (Alcalde Reig Lluis Oliag), 15 (stațiile Alcalde Reig Pont del Regne și Alcalde Reig Lluis Oliag), 40 (stația Regne de Valencia Alcalde Reig par și impar). 19, 94 (stațiile Albereda- Eduard Bosca și Albereda Angel Custodi).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

* Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații 149 (Peris y Valero – Salamanca), 57 (Alameda – Pintor Monleón), 155 (Salamanca – Reina Doña Germana) și 43 (Escultor José Capuz – Oriente).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* Cu metroul, liniile 3, 9 (stațiile Colon și Alameda), 5, 7 (stațiile Alameda , Colon și Amistat Casa de Salud) De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 1km. Stația Alameda se află chiar în Parcul Turia, așa că drumul de la ea la Parcul Guliver va fi prin parc.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

Recomandări:

– În lunile de vară ia cu tine ceva de acoperit capul, parcul este în aer liber și vara este foarte cald.

De preferat a nu se merge cu haine largi.

Atenționări!

Nu este permisă:

– Intrarea cu biciclete sau trotinete.

– Intrarea cu câini.

– Fumatul.

– Intrarea cu mâncare.

– Escaladarea toboganelor.

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

– Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia

  • Dacă vrei idei despre ce poți să mai faci cu copiii în Valencia, am scris articole separate pentru activități în aer liber, dar și de interior.

– Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia.

Aici, aici și aici poți afla mai multe despre natură, parcurile și grădinile din Valencia. Dacă stai mai multe zile în Valencia, îți recomand Albufera, un fel de deltă a Valenciei. Despre ea poți citi aici.

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia.

Dacă vrei să afli de câți bani ai nevoie pentru o vacanță în acest oraș, îți recomand articolul Cât costă o vacanță în Valencia.

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici* * *

* * *

Surse de informare: Jdiezarnal.es, Viuvalencia.com, Valenciaplaza.com, Valencia.es, Valenciabonita.es.

Fotografiile articolului aparțin autorului.

Parcul Turia, grădinile din albia râului

Parcul Turia, supranumit și plămânul verde al Valenciei, este una dintre cele mai mari atracții ale orașului.

Parcul se întinde pe o suprafață de 110 ha și străbate Valencia pe o distanță de 9 km.

Este cel mai mare parc din Spania și unul dintre cele mai vizitate din țară.

Parcul Turia este unic și prin secțiunile în care este divizat, optsprezece la număr,  fiecare dintre ele putând fi un parc în sine, și prin vegetația diversă.

Multitudinea spațiilor și terenurilor amenajate pentru sport și recreere, fac din Turia o sală de sport în aer liber.

Cum s-a născut Parcul Turia

De-a lungul timpului, râul Turia a făcut numeroase inundații. Se estimează că în perioada 1320-1957, orașul a fost inundat de 75 de ori.

Însă cea din 13 către 14 octombrie 1957 a devastat orașul. Bilanțul: 81 de vieți, 5800 de case distruse și imense pagube materiale. Valencia a rămas fără apă, curent și electricitate, activitatea comercială și industrială au fost afectate. Pe străzi din orașul vechi apa a atins 4 metri înălțime.

Ca urmare, guvernul spaniol a elaborat și adoptat Planul Sud, care a avut ca obiectiv redirecționarea spre sud a râului și crearea unui pasaj. Cetățenii s-au opus, așa că decizia finală a fost ca albia râului să fie transformată într-un parc.

Rezultatul este ceea ce vedem astăzi: Grădinile Turia (Jardínes del Turia) sau Parcul Turia.

În varianta sa actuală, parcul a fost inaugurat în 1986.

La formarea lui au luat parte arhitecți, designeri peisagiști care au proiectat diferitele secțiuni ale albiei râului. A fost reprodus peisajul vechi al râului și s-a creat un traseu unic populat de palmieri și portocali, fântâni și pini, plante aromatice și iazuri, terenuri sportive și tufișuri de trandafiri.

 

Istorie și cultură traversând parcul

Grădinile Turia sunt străbătute de 18 poduri din diferite epoci și cu diferite stiluri arhitecturale.

Aceste poduri împart parcul în 18 zone, în spaniolă tram/tramos. Mai jos, o hartă a tuturor punților cu zonele, tramos, înc are se află.

Ies în evidență podurile istorice San José (Secțiunea XVII), Serranos (Secțiunea XVI), Trinidad (SecțiuneaXV), Real (Secțiunea XVI) și del Mar (Secțiunea XVI).

În același timp, se fac remarcate și podurile mai recente: Puente de la Exposición, 9 d’Octubre, Puente de las Flores sau L’Assut d’Or opera lui Santiago Calatrava,  Puente de las Artes (în fața Institutului de Artă Modernă din Valencia) sau Puente del Ángel Custodio.

În același timp, Parcul Turia unește obiective turistice esențiale ale orașului Valencia: Torres de Serrano (Turnurile Serrano), IVAM (Institutul de Artă Modernă din Valencia) sau Museo de Bellas Artes (Muzeul de Arte Plastice). Toate sunt situate pe vechiul mal al râului.

În ce privește patrimoniul istoric și cultural al Parcului Turia, a fost lansat un ghid online și gratuit care propune un traseu de-a lungul parcului.

El marchează 85 de puncte de interes istoric și cultural: sculpturi, fântâni, bănci de piatră, busturi, monoliti, coșuri de fum, jardiniere, monumente și elemente arhitecturale.

Atracțiile Parcului Turia

Divertisment pentru copii

De la inaugurarea sa, parcul s-a dezvoltat continuu. În 2000 i-au fost adăugate Podul Expoziției, Puente de la Exposición, și Parcul Guliver. În în 2005 a fost finalizat Ciudad de las Artes y Ciencias (Orașul Artelor și Științelor) și în 2008 Bioparc, un parc zoologic de nouă generație (de neratat dacă vii cu copiii).

Parcul Gulliver este situat sub Puente de Aragon. Este format din corpul gigantic al lui Gulliver, 70m, surprins în momentul naufragiului pe plaja liliputană. Întreg corpul său este străbătut de tobogane. Ți-l recomand indiferent de vârsta pe care o ai!

Tot aici, dar în afara parcului, se află un teren de minigolf pentru copii.

Pe timpul Marelui Festival al Valenciei, Parcul Turia găzduiește bâlciul cu mașini electrice, roata și alte ”utilaje” clasice ale parcurilor de distracții.

În foto, Parcul Guliver.

Bioparc se află în extremitatea vestică a Parcului Turia.

Este un parc zoologic conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor.

Are o suprafață de 100.000 mp, găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană. Vizitarea lui presupune trecerea prin savană (pot fi văzute antilope, girafe și rinoceri, lei) și prin pădurea ecuatorială (unde pot fi văzute gorile, cimpanzei și leoparzi).

Pasionații de skateboard au și o zonă dedicată în apropierea Palatului Artelor din Orașul Artelor și Științelor.

Iubitorii de ping-pong găsesc mese amenajate în parc, apropierea Puente 9 d’Octubre.

Cultură

Ciudad de las Artes y de las Ciencias este un complex un complex arhitectural, cultural și de divertisment a cărui realizare poartă și amprenta renumitului arhitect Santiago Calatrava.

Clădirile sale în forme avangardiste se întind într-o grădină imensă. Ele sunt un spectacol atât ziua, cât și noaptea când sunt luminate. Sunt despărțite de poduri, alei largi, unele fiind înconjurate de apă cristalină.

Aici se află Oceanograful, loc dedicat animalelor marine, dar unde gasesti și pasari exotice în aer liber, Museo de Ciencias ”Principe Felipe” (Muzeul de Știință ”Principe Felipe”), recomandat mai ales pentru cei care merg cu copii, Hemisfericul, un imens cinematograf 3D care din exterior arată ca un ochi, Umbracle (Umbrarul) plin de palmieri, a cărui structură îți dă impresia unui film științifico-fantastic, Palau de les Arts ”Reina Sofía” (Palatul Artelor ”Regina Sofia”), Agora (spațiu dedicat expozițiilor, congreselor, competițiilor sportive) și Ponte L’Assut d’Or, Podul Azud d’Or, al cărei braț marchează punctul cel mai înalt din oraș.

În fotografii, sunt edificii din Orașul Artelor și Științelor.

 

Parcul Turia are o surpriză rezervată iubitorilor de muzică. La înălțimea Puente del Flores, se află Palau de la Música, ”casa” orchestrei din Valencia. Este un spațiu în care au loc spectacole de muzică și care adună la un loc muzicieni consacrați. Pe timpul verii, în curtea palatului, au loc și concerte de muzică gratuite .

Sport și recreere

Parcul Turia este locul perfect pentru a te bucura de o zi liniștită, fără să fii nevoit să părăsești orașul.

Spațiile verzi ample te vor face să te pierzi într-o mare liniște. Când vei fi acolo, vei vedea că nu exagerez.

Unii vin aici doar pentru a se bucura de o carte bună sau pentru o plimbare liniștită, pentru cursuri și clase de yoga, pentru bird watching, alții pentru picnic și nu în ultimul rând, pentru sport.

Parcul are terenuri de baschet, handbal, o pistă de alergare, terenuri de skating, locuri de joacă pentru copii, teren de fotbal, câmp de rugby și piste sportive municipale.

Parcul este străbătut de piste de biciclete. Prin parc se poate ajunge pe bicicletă la diverse obiective turistice sau puncte din oraș. Parcul are ieșiri special amenajate pentru biciclete.

În foto, terenul de fotbal.

Inedite

* Localnici și străini care ies la alergat în Turia, spun ”Mă duc să alerg în râu!” Dacă nu ai aflat despre ce e vorba, sigur ți se va părea ciudat!

* Conform unei analize făcută în primăvara lui 2019 de Holidu, companie care face comparații între diversele oferte de închiriere, și care a avut în vedere aprecierile lăsate pe Google, dintre toate parcurile din Spania, în topul preferințelor se află Turia, Valencia, urmat de Parcul Retiro, Madrid locul și pe trei de Parcul Maria Luisa, Sevilla.

În Valencia fiind, treci și tu ”prin râu” măcar pentr-o plimbare!

Informații utile despre Parcul Turia

Adresă: Parcul Turia are mai multe intrări. Dacă ești cu mașina, e suficient să cauți pe google Parcul Turia și vei fi direcționat către cea mai apropiată intrare.

– Cum ajungi cu transportul în comun:

  • Cu  autobuzele companiei municipale EMT, numerele 94, 6, 11, 16, 26, 28, 79, 95. Despre cum să circuli cu transportul public, autobuzele EMT în Valencia, am scris aici.
  • Cu metroul pe liniile Metro Valencia L3, L5, L7, L9. Despre cum să circuli cu Metrovalencia am scris aici.
  • Cu bicicleta companiei municipale Valenbisi. Despre cum închiriezi o astfel de bicicletă și cum o folosești, am scris aici.

– Program: Deschis tot timpul

Intrare: Gratuită

– Parcul are puncte S.O.S. de contactare telefonică a poliției în caz de ajutor (foto).

Un minus: lipsa toaletelor publice. Ulterior redactării articolului a fost pusă în funcțiune o toaletă în dreptul Muzeului de Arte Frumoase (Museo de Bellas Artes de Valencia).

* * * Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului. Site-ul este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorSusține Valenciana, răsplătește efortul autorului și informațiile furnizate, aici!

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

– Cât costă o vacanță în Valencia

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta, Grădina Monforte și Grădina Parterre.

* * * 

Surse de informare: Valencia.es, Jardins.valencia.es, Valenciasecreta.com

Toate fotografiile articolului sunt din arhiva personală a autorului.