Dacă merg în Insulele Baleare din Valencia, am nevoie de test sau certificat Covid?

”Vin în Valencia din Mallorca, am nevoie de test sau certificat Covid?” a fost întrebarea pe care am primit-o pe mesagerie. Căutând informații, am realizat că subiectul poate fi de interes pentru toți cei care zboară pe ruta Valencia – Insulele Baleare (Mallorca, Maenorca, Ibiza și Formentera), dar și din alte comunități autonome din Spania și din România.

Am adunat în articolul de față regulile care reglementează fiecare situație în parte, în funcție de locul (țara) de origine a zborului și de modalitatea de transport, aerian sau maritim.

Reține că normele care reglementează zborurile de pe teritoriul spaniol înspre Insulele Baleare sunt valabile până la 31 octombrie 2021!

Dacă știi limba spaniolă te poți informa aici.

Zbor din Comunitatea Valencia cu destinație Insulele Baleare și retur

Turiștii care zboară de pe oricare aeroport din Comunitatea Valencia (Valencia, Alicante, Castellón) în una din Insulele Baleare – Mallorca, Menorca, Ibiza sau Formentera – nu sunt obligați să prezinte niciun test Covid și nici certificatul digital Covid.

De asemenea, nu trebuie completat nici fomularul de control sanitar (FCS).

Aceleași reguli se aplică și pentru circulația maritimă pe această rută.

Zbor din Cataluña sau Pais Vasco

Persoanele care vin în Insulele Baleare dintr-o localitate din Cataluña sau Pais Vasco, sunt obligate să prezinte un document care certifică:

Efectuarea dozei complete de vaccinare a unui vaccin împotriva Covid-19 autorizat de Agenția Europeană  Medicamentelor (EMA) sau de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ori a primei doze cu un vaccin autorizat EMA și a celei de-a doua doze cu un vaccin autorizat OMS cu mai mult de 15 zile înainte de deplasare.

Certificat de recuperare în urma Coronavirus în ultimele 6 luni.

Un rezultat negativ al unui test:

* PCR sau TMA (teste molecular) efectuat în 72 h înainte de sosire.

*Rapid al antigenului (PRAg) efectuat în 48 h înainte de sosire.

Persoanele care nu prezintă un certificat de vaccinare sau un document din care să rezulte recuperarea după Coronavirus în ultimele 6 luni, sunt obligate să completeze formularul de control sanitar (FCS). Se poate descărca de aici.

  • Pentru completarea formularului intrați pe link-ul indicat, nu urmați link-ul pentru completarea formularului de control sanitar cerut pentru intrarea în Spania!

Excepții

Sunt exceptate de la prezentarea oricărui document și test Covid, persoanele care:

– Au călătorit în afara Insulelor Baleare și s-au întors în  72h, indiferent de zona în care au călătorit.

– Vin din orice altă comunitate a Spaniei.

– Călătoresc între Insulele Baleare.

– Transportatorii de marfă.

– Echipajele aeronavelor comerciale și ale navelor.

– Copiii sub 12 ani (dovediți cu document oficial).

Aceleași obligații le revin și celor care vin pe cale maritimă din apele teritoriale ale Spaniei. Ei trebuie să trimită certificatele (unde este cazul) la adresa de email:  controlpuertosdeportivosib@gsaib.es.

Începând de luni, 01 noiembrie 2021, cei care vin din apele teritoriale ale Spaniei nu trebuie să mai facă dovada vaccinării sau a vreunui test Covid.

Zbor din afara Spaniei

Condițiile care trebuie îndeplinite de cei care vin în Insulele Baleare dintr-o țară străină, diferă după cum țara este una de risc sau nu.

* Dintr-o țară de risc, obligatoriu:

– Formularul de control sanitar (FCS) cu codul QR. COmpletează aici.

Plus

Unul din următoarele:

  • Un certificat care să ateste vaccinarea sau rezultatul unui test diagnostic  sau recuperarea după Coronavirus.

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt scutiți de prezentarea certificatelor, dar nu și de prezentarea formularului de control al sănătății și obținerea unui cod QR.

Lista țărilor de risc la 18.10.2021, valabilă până pe 24 octombrie 2021 poate fi consultată aici.

  • Lista este revizuită la fiecare 7 zile!

* Dintr-o țară care nu este considerată de risc:

Singura obligație este să prezinte formularul de control sanitar (FCS) completat aici.

Indiferent de țara de destinație, toți pasagerii care sosesc în Spania pe calea aerului sau pe mare (feribot), inclusiv pasagerii care fac transferuri de zbor și copiii sub 12 ani, trebuie să completeze formularul de control al sănătății (FCS) înainte de a începe călătoria.

  • Cei care ajung cu avionul trebuie să completeze FCS aici sau în aplicația pentru Android  sau iOs.
  • Cei care ajung cu feribotul, trebuie să îl completeze FCS aici.

* * * 

Dacă vrei să afli ce reguli de protecție sanitară sunt în vigoare în Valencia și care sunt condițiile de intrare în comunitate dintr-o altă țară, citește acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Vizitează Muzeul Științelor, Oceanograful și Hemisfericul sau doar Muzeul Științelor și Hemisfericul în ziua de miercuri la  prețuri speciale. Detalii afli aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Surse de informare: Dogv.gva.es, Illesbalears.travel, Travelsafe.spain.info

* Fotografia articolului aparține autorului acestuia.

Tuesday, the 9th of June, the museums Lonja de la Seda, Torres de Serranos and Torres de Quart reopen to the public

Tuesday, the 9th of June, the museums Lonja de la Seda (The Silk Exchange), Torres de Serranos (Serranos Towers) and Torres de Quart (Quart Towers) reopen to the public.

There is no entry fee to the museums mentioned above, it will remain so until payment via the internet is implemented.

Schedule

Currently the schedule will coincide with the rest of the municipal museums in Valencia, as such it will be open the following days:

Tuesday, Wednesday and Thursday: 10:00 – 14:00.

Friday and Saturday: 10:00 – 14:00 & 15:00 – 19:00.

Sunday: 10:00 – 14:00.

Mondays will be closed.

Tours can be done as an individual or in a group of up to 16 people.

Visiting conditions

Visitors must take heed of certain conditions and respect certain rules in order to access the museums.

Wearing a face mask is mandatory during the whole tour. The minimum safe distance of at least 2 meters must also always be maintained at all times.

For interior access it is also mandatory to use the hydroalcoholic gels that are available at the entrance.

Special visiting corridors have been set up and the instructions of the museum personnel must always be followed.

The limitations put upon the centres and visiting hours are due to the increase in staff, which monitors each centre to ensure that proper hygiene and social distancing regulations are being kept, in light of the COVID-19 pandemic.

Other museums reopened

Since the 21st of May 2020, 8 other museums in the municipal chain have been reopened: Benlliure House-Museum, Vicente Blasco Ibáñez House-Museum, La Almoina Archaeological Museum, The Natural Science Museum of Valencia, The City Museum, The Rice Museum, Valencia History Museum and Cervelló Palace.

Online activities started after the closing of museums due to the State of alarm will continue. The #Museuacasa virtual initiative will be maintained via the Cultural Valencia website and municipal social networks. They continue to post daily news and activities happening online, at the suggestion of different centres.

Source of informations: Valenciabonita.es

The photo of the article belongs to the author.

Oferta RENFE și servicii disponibile de la 01 iunie

Începând cu 1 iunie, RENFE, operatorul căilor ferate naționale spaniole, anunță reluarea unor servicii și rambursarea unor categorii de bilete.

Se reiau:

Circulația trenurilor cercánias, trenurile de scurtă și medie distanță, cu frecvența obișnuită.

Serviciul “coche en silencio” pe trenurile noastre Ave și Euromed. Este un serviciu de care beneficiază cei care vor călătorii în liniște. De ele nu pot beneficia cei care sunt însoțiți de copii sub 14 ani și de animale de companie.

Vânzarea biletelor la clasele Turista și Turista Plus.

Reguli noi:

– Va fi limitat numărul maxim de locuri în fiecare tren.

Accesul în zona de îmbarcare se poate face numai în ora dinaintea plecării trenului. Dacă ajungeți cu mai mult timp, puteți aștepta în holul stației.

Accesul la tren va fi închis cu 5 minute înainte de plecare.

Vânzarea biletelor combinate Tren & Fly este suspendată temporar.

Pentru respectarea normelor de sănătate și protecție sanitară, RENFE recomandă:

Utilizarea cardurilor (credit sau debit) ori a telefonului mobil pentru achiziționarea biletelor de călătorie.

Achiziționarea biletelor de pe site-ul Renfe.com, prin aplicația Renfe Ticket sau de la mașinile de vânzare din stații.

Procedura de schimbare a biletelor

RENFE pune la dispoziție o procedură de schimbare automată pentru bilete cu tarif promoțional (Promo) sau plătite în numerar. Obțineți un cod de returnare sau ramburs în puncte Renfe.

Pentru informații, a fost creat un număr de telefon special: 918 314 520.

Noua procedură permite să obțineți un cod promoțional pentru aceeași sumă decembrie sau rambursarea în puncte Renfe, pe care le puteți utiliza pentru a achiziționa un alt bilet în perioada 1 mai – 31 decembrie 2020.

Trebuie doar să completați un formular simplu de schimb. Formularul poate fi accesat aici.

Pentru rambursarea altor tipuri de bilete, informații pe site-ul Renfe, aici.

Program trenuri și achiziționare bilete, pe site-ul Renfe.

Sursa de informare: Renfe.com

 

Coronavirus situation. Business hours of supermarkets, hypermarkets, stores and public post

The state of emergency declared on the entire territory of Spain, from Saturday, March 14th, along with the measures disposed by the Government, have affected the normal business hours of some stores, but mostly of the popular chain stores, which have implemented a new schedule adapted to the new situation.

In this article you can find information about the schedule of chain stores (supermarkets, hypermarkets) and also of the public post, in Valencia and other nearby cities.

The changes are made as of today, 16th of March 2020, and will be valid for the entire duration of the emergency state.

The information is gathered from each company’s official website. Some of them did not mention changes from the usual schedule. If you learn about any change, please leave a comment to this article so that everyone can be informed. Thank you.

Mercadona

New schedule: 09:00 – 19:00

– The number of customers that enter at the same time in the store is restricted, in order to comply with the effective norms regarding distance between each person.

– In the Fish sector and at the cash register, the distance between each customer is marked accordingly.

Consum

– New schedule: 10:00 – 20:00

Each customer is limited to buy up to 6 pieces of the same product.

– The number of customers that enter at the same time in the store is restricted, in order to comply with the effective norms regarding distance between each person.

* Mercadona and Consum appeal to customers to not crowd the store in the mornings, and to do their shopping at all hours. The stores guarantee that they will still find the primary commodities on the shelves.

Lidl

The usual schedule, 09:00 – 21:00, including Saturdays and Sundays.

Dia

– Schedule: 09:00 – 21:00, Monday – Saturday

– Offers a 10% discount for each online order. More information on their website.

AhhoraMas

The usual schedule, 10:00 – 15:00 and 17:00 – 20:00

Bon Preu

– The usual schedule: 09:00 – 21:00, Monday – Saturday.

Carrefour

– Schedule:

* Market and Hypermarket: Monday – Saturday: from 09:00 – 22:00, Sunday and public holidays: from 09:00 – 21:30

* Express: Monday – Saturday: from 09:00 – 21:30. Sunday and public holidays: closed.

* Express CEPSA: some are open daily, 24/7, others from 06:00 – 22:00. Check here for each store.

* EESS: Daily, 24/7.

* Check here for each store.

Alcampo

– Schedule: Monday – Saturday: from 09:00 – 23:00

– Please check on their website the schedule for public holidays.

Aldi

– The usual schedule: 09:00 – 21:00. Stores in Burjassot are open until 22:00.

Mercavalència

– Schedule:

* Fish market: Tuesday – Saturday, 03:45 – 08:00

* Fruits and vegetables market: Monday – Friday, 03:45 – 08:00

* Flowers market: Monday, Wednesday, Friday, 15:00 – 17:00

– They supply and serve as usual, for the duration of the emergency state with fresh products (meat, fish, fruits, vegetables and others)

– The councillor for trade matters at Town Hall appeals to the customers to be calm, shop in silence and not in excess, but only for immediate, basic needs.

Municipal markets (mercado municipales)

– The usual schedule. You can check here for each market.

El Corte Inglés Group

Only the stores for essential products and food are open. These include Supercor supermarkets, Hipercor hypermarkets and food consumption areas.

Schedule: Monday – Saturday: 10:00 – 20:00, Sunday and public holidays: 11:00 – 20:00.

– Offers online shopping from any sector (first announcement that appears on the group’s website)

Public Post Service (Correos)

The post offices schedule: 09:30 – 12:30, respecting all the protocols set by the health care authorities.

– The personnel number will be restricted to a minimum possible for the service to function normally.

Every company mentioned is reserving the right to modify its schedule and implement new measures, according to the evolution of the situation.

You as well can:

– Buy only as much as you actually need;

– Take the necessary hygiene measures and precautions to prevent a possible contamination;

-Ask your elderly neighbours if they need anything;

– Keep your calm

If you show any symptoms of the virus, do not leave your home and call 900 300 555 (number available in the Valencian Community).

If you want to find out which are the measures taken by the Government for the duration of the emergency state, I recommend the article Coronavirus situation. Measures following state of emergency in Spain

Stay healthy and stay safe!

#MeQuedoEnCasa #QuedateEnCasa

* The photo from this article is the property of the publication lavanguardia.es.

* Sources: La Vanguardia, Las Provincias, each store’s official website.

 

 

 

 

 

#FestivalDelsBalcons 

Civic organisations involved in the organisation of Las Fallas (Valencia) and Magdalena (Castellón) have initiated on social networks campaigns like #fallas2020 or #laplanta in the attempt to make quarantine easier to go through.

Valencian musicians have also united against Coronavirus. The Federation of Musical Societies in the Valencian Community (FSMCV) has launched the campaign #FestivalDelsBalcons.

Musicians are encouraged to perform popular songs like “Paquito el chocolatero” and “Amparito Roca” from their balconies or windows, on Tuesday, 19th of March, at 12:00.

Due to the cancellation of its grandest festival, Magdalena, in the city of Castellón de la Plana, a civic campaign was launched. At lunch time, people step out on their balconies, or stand at their windows and start making noise, using pans, spoons, traditional musical instruments like tabals and dolçaines or anything else they have on hand. “It will be the best mascletà in history”, is written on the flyers distributed accross the city, and “our triumph over illness”.

Share this news! It’s about moments of joy that can fill many homes and souls!

If you want to find out more about quarantine situations, i recommend this article.

* Sources: Las Provincias, La Vanguardia

* The photo from this article is property of the organisers of #FestivalDelsBalcons

 

Coronavirus situation. Transport measures. Renfe changes and refunds tickets with no additional costs

The minister of Transport, Mobility and Urban Agenda, José Luis Ábalos, has announced in a press conference the measures taken due to the state of emergency in Spain.

They will be valid for the entire duration of this emergency state.

The adopted measures

Renfe tickets

– The ticket offer for medium, long distance, high speed, regional and Avant train rides will decrease with up to 85%.

Starting Wednesday, March 18th, at 00:00, all train tickets purchased for rides taking place during the state of alarm will be cancelled.

The price for the tickets will be 100% refunded to all passengers, regardless of the type of ticket.

For people that already purchased Renfe tickets, but will be cancelling their trips, starting Monday, March 16th, Renfe will be offering more specific information at this telephone number: 918.314.520.

For those who must travel, in spite of the recommendation to avoid circulation, Renfe will be selling tickets and assigning seats in accordance to the effective health norms regarding the recommended distance between each person. The introduction of Alvo, the new service offering high speed rides at low costs, has been postponed.

COmplete informations available here.

Interurban, maritime and aerial transport on national territory

The offer for interurban, maritime and aerial transport services is reduced by 50%. The companies offering these services must guarantee that the seats sold maintain the suitable distance between passengers.

Cercanías, the train service, will run at maximum capacity for the time being in all Spain.

Local authorities will receive instructions for establishing the decrease rate of the transportation services offer.

Transport between the Peninsula, mainland and islands

Will be regulated in the following days, based on the directions received.

International aerial transport

At the moment, in Spain, flights to and from Italy and Morocco are cancelled. For other international flights, the Ministry of Transport declared that Spain is awaiting regulations from the E.U.

International terestrian transport

At midnight, March 16th, Spain has closed its land borders.

On Spain’s territory, access will only be allowed to Spanish citizens, residents, those who work in Spain and those who need to be in Spain for a valid reason.

* The article’s foto belongs to Renfe.com

Coronavirus situation. Measures following state of emergency in Spain

On Saturday, March 14th, The Ministry Council adopted a decree which declares the state of emergency on the entire territory of Spain.

The measures apply starting March 14th, for 15 days. This term can be extended by another 15 days with the approval of the Chamber of Deputies.

The adopted measures include the limitation of free circulation and increase authority of 4 Ministries: Health, Transport, Defence and Internal Affairs. They could make decisions adapted to the situation without fulfilling an administrative procedure.

The disposed measures:

The circulation is forbidden, with the following exceptions: grocery and medicine shopping, going to work, to the bank or health care facilities, attending to another person (who’s either incapacitated, vulnerable, old or disabled), in case of emergency, returning to the residence or “any other similar activity that can be justified.”

The circulation of personal vehicles on public roads is permitted only for carrying out one of the activities mentioned above and for filling up the gas tank from gas stations.

– The terrestrial and railway public transportation services (cercanias) will run at 100% capacity, while the medium distance ones will run at 50% capacity.

The activity in all educational establishments is suspended, and only where possible will be switched to distance learning.

All stores will be closed except for: grocery stores, pharmaceutical stores, health care stores, pet stores, barber shops and hair dressers.

The activity of cultural and leisure establishments will be suspended: museums, theatres and cinemas.

– Hosteleria and coffee shops, restaurants and public food establishments servicies will be suspended, exclusively authorised to offer home-delivery services instead. Are suspended also services offered by cafeterías, bares, café, chocolaterías, heladerías, salones de té, croissanteries, salones de banquetes, terrazas.

– Museums, discotheques, auditoriums, sports facilities, attraction parks, leisure activity centres, processions, popular fiestas, all closed or cancelled.

All public and private health care facilities will function under the Ministry of Health’s authority and follow its decisions.

Religious and civil ceremonies will be permitted, on the condition of taking all the measures for avoiding crowds and the participants to have at least 1 meter distance between each other.

The new regulations also include the mobilization of armed forces with the primary objective of assuring the supply with core products (food and medication), as well as assuring the implementation of the new circulation regulations.

In accordance with the organic law which regulates the state of alarm, exception and martial law, the Government can also employ private businesses. This is relevant now in the context of medical care.

According to the same decree, the only competent authority for taking measures is the Government of Spain. The autonomous governments will only have operating attributions.

The decree was published in Boletín Oficial del Estado number 67 from March 14th, 2020.

The adopted measures do NOT include the close down of Madrid.

Other measures applicable on the entire Spain territory

– RENFE, the Spanish railways, offer the option to change, cancel or refund the tickets’ value of those affected by the Coronavirus situation. The phone number for more information is: 918 314 520 and it’s available starting Monday, 16th of March. More information here.

– All stores from the CONSUM chain store will be open from 10:00 to 20:00. According to CONSUM regulations, each person will have the right to buy up to 6 pieces of the same product.

– Flights between Spain and Italy, Spain and Morocco are cancelled.

Measures disposed by the Valencian Community

The EMT public transportation company decided that passenger access will only be made through the middle door and cash will NOT be accepted as payment for tickets.

All festivities taking place with the occasion of Semana Santa were cancelled.

– Jávea, Cullera and Gandia authorities decided to close the beaches. Petacona and Port Saplaya beaches from Valencia have also been closed.

* Later, this measure was extended to all beaches from the Mediterranean Coast of Spain.

On Saturday, March 14th, 20:00, the situation was the following:

In Spain:

– 6315 people infected, 193 deceased.

In the Valencian Community:

– 188 people infected, 3 deceased.

 

*The photo in this article is a screenshot from the live show on TV1.