Dacă merg în Insulele Baleare din Valencia, am nevoie de test sau certificat Covid?

”Vin în Valencia din Mallorca, am nevoie de test sau certificat Covid?” a fost întrebarea pe care am primit-o pe mesagerie. Căutând informații, am realizat că subiectul poate fi de interes pentru toți cei care zboară pe ruta Valencia – Insulele Baleare (Mallorca, Maenorca, Ibiza și Formentera), dar și din alte comunități autonome din Spania și din România.

Am adunat în articolul de față regulile care reglementează fiecare situație în parte, în funcție de locul (țara) de origine a zborului și de modalitatea de transport, aerian sau maritim.

Reține că normele care reglementează zborurile de pe teritoriul spaniol înspre Insulele Baleare sunt valabile până la 31 octombrie 2021!

Dacă știi limba spaniolă te poți informa aici.

Zbor din Comunitatea Valencia cu destinație Insulele Baleare și retur

Turiștii care zboară de pe oricare aeroport din Comunitatea Valencia (Valencia, Alicante, Castellón) în una din Insulele Baleare – Mallorca, Menorca, Ibiza sau Formentera – nu sunt obligați să prezinte niciun test Covid și nici certificatul digital Covid.

De asemenea, nu trebuie completat nici fomularul de control sanitar (FCS).

Aceleași reguli se aplică și pentru circulația maritimă pe această rută.

Zbor din Cataluña sau Pais Vasco

Persoanele care vin în Insulele Baleare dintr-o localitate din Cataluña sau Pais Vasco, sunt obligate să prezinte un document care certifică:

Efectuarea dozei complete de vaccinare a unui vaccin împotriva Covid-19 autorizat de Agenția Europeană  Medicamentelor (EMA) sau de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ori a primei doze cu un vaccin autorizat EMA și a celei de-a doua doze cu un vaccin autorizat OMS cu mai mult de 15 zile înainte de deplasare.

Certificat de recuperare în urma Coronavirus în ultimele 6 luni.

Un rezultat negativ al unui test:

* PCR sau TMA (teste molecular) efectuat în 72 h înainte de sosire.

*Rapid al antigenului (PRAg) efectuat în 48 h înainte de sosire.

Persoanele care nu prezintă un certificat de vaccinare sau un document din care să rezulte recuperarea după Coronavirus în ultimele 6 luni, sunt obligate să completeze formularul de control sanitar (FCS). Se poate descărca de aici.

  • Pentru completarea formularului intrați pe link-ul indicat, nu urmați link-ul pentru completarea formularului de control sanitar cerut pentru intrarea în Spania!

Excepții

Sunt exceptate de la prezentarea oricărui document și test Covid, persoanele care:

– Au călătorit în afara Insulelor Baleare și s-au întors în  72h, indiferent de zona în care au călătorit.

– Vin din orice altă comunitate a Spaniei.

– Călătoresc între Insulele Baleare.

– Transportatorii de marfă.

– Echipajele aeronavelor comerciale și ale navelor.

– Copiii sub 12 ani (dovediți cu document oficial).

Aceleași obligații le revin și celor care vin pe cale maritimă din apele teritoriale ale Spaniei. Ei trebuie să trimită certificatele (unde este cazul) la adresa de email:  controlpuertosdeportivosib@gsaib.es.

Începând de luni, 01 noiembrie 2021, cei care vin din apele teritoriale ale Spaniei nu trebuie să mai facă dovada vaccinării sau a vreunui test Covid.

Zbor din afara Spaniei

Condițiile care trebuie îndeplinite de cei care vin în Insulele Baleare dintr-o țară străină, diferă după cum țara este una de risc sau nu.

* Dintr-o țară de risc, obligatoriu:

– Formularul de control sanitar (FCS) cu codul QR. COmpletează aici.

Plus

Unul din următoarele:

  • Un certificat care să ateste vaccinarea sau rezultatul unui test diagnostic  sau recuperarea după Coronavirus.

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt scutiți de prezentarea certificatelor, dar nu și de prezentarea formularului de control al sănătății și obținerea unui cod QR.

Lista țărilor de risc la 18.10.2021, valabilă până pe 24 octombrie 2021 poate fi consultată aici.

  • Lista este revizuită la fiecare 7 zile!

* Dintr-o țară care nu este considerată de risc:

Singura obligație este să prezinte formularul de control sanitar (FCS) completat aici.

Indiferent de țara de destinație, toți pasagerii care sosesc în Spania pe calea aerului sau pe mare (feribot), inclusiv pasagerii care fac transferuri de zbor și copiii sub 12 ani, trebuie să completeze formularul de control al sănătății (FCS) înainte de a începe călătoria.

  • Cei care ajung cu avionul trebuie să completeze FCS aici sau în aplicația pentru Android  sau iOs.
  • Cei care ajung cu feribotul, trebuie să îl completeze FCS aici.

* * * 

Dacă vrei să afli ce reguli de protecție sanitară sunt în vigoare în Valencia și care sunt condițiile de intrare în comunitate dintr-o altă țară, citește acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Vizitează Muzeul Științelor, Oceanograful și Hemisfericul sau doar Muzeul Științelor și Hemisfericul în ziua de miercuri la  prețuri speciale. Detalii afli aici. Oferta valabilă doar pe perioada verii, a fost prelungită până pe 31.12.2021!

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

– Transportul public în Valencia. Ghid complet

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Spectacole de flamenco în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre.

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Surse de informare: Dogv.gva.es, Illesbalears.travel, Travelsafe.spain.info

* Fotografia articolului aparține autorului acestuia.

Turist în Valencia – precizări aprilie 2021

Măsurile în vigoare în Comunitatea Valenciană referitoare la închiderea perimetrală a acesteia , dar și lipsa reglementărilor referitoare la intrarea turiștilor străini pe teritoriul comunității au creat o situație de confuzie.

Lămuririle au venit din partea Consiliului Municipal Valencia, a Camerei de Comerț și a altor entități din domeniul turismului și comerțului, care formează VLC Valencia, rețeaua birourilor de turism.

Redau mai jos informații complete despre condițiile de intrare în Comunitatea Valencia și regulile aplicabile până pe 12 aprilie

Cine face carantină la intrarea în Valencia

Începând cu 21 iunie, există libera circulație între statele membre ale UE. De asemenea, sunt deschise granițele cu Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay și China.

Persoane care provin din: Republica Federativă Brazilia, Republica Africa de Sud, Republica Botswana, Republica Botswana, Uniunea Comorelor, Republica Ghana, Republica Kenya, Republica Mozambic, Republica Unită Tanzania, Republica Zambia, Republica Zimbabwe , Republica Zimbabwe, Republica Peru și Republica Columbia, Republica Zambia, Republica Zimbabwe, Republica Zimbabwe, Republica Peru și Republica Columbia, vor trebui să stea în carantină la 10 zile de la sosirea lor în Spania sau întreaga  ședere dacă este mai mică de 10 zile. Perioada de carantină se poate încheia mai devreme dacă în a șaptea zi persoana este supusă unui test de diagnosticare a infecției și rezultatul este negativ.

Măsuri de securitate la intrarea în Comunitatea Valencia

Dacă veniți cu avionul în Valencia din străinătate, este obligatoriu să completați un formular de control al sănătății.

Formularul poate fi accesat aici sau descărcând aplicația pe telefonul mobil de aici.

Pe aeroporturile spaniole există trei filtre de securitate pentru pasageri: temperatura, controlul documentelor și cel vizual.

Testul CRP negativ este obligatoriu

Începând din 23 noiembrie, Spania solicită călătorilor internaționali și naționali din țările cu risc ridicat să prezinte un test CRP negativ sau MAT, precum și alte teste bazate pe tehnici moleculare echivalente, cum ar fi RT-LAMP cu 72 h înainte de sosirea în Spania.

Această măsură se adaugă verificărilor mai sus menționate.

Formularul de verificare a stării de sănătate pe care fiecare pasager va trebui să îl completeze înainte de a intra în Spania cuprinde și întrebarea dacă a fost supus unui test CRP cu rezultat negativ în 72 h înainte de sosire. Pasagerului i se poate cere să furnizeze dovada rezultatului testului. Documentul trebuie să fie originalul, scris în spaniolă sau engleză și poate fi prezentat pe suport de hârtie sau electronic.

Dacă formularul nu a fost completat online utilizând codul QR de pe www.spth.gob.es sau generat cu App Spain Travel Health-SpTH, formularul poate fi prezentat și pe hârtie înainte de a urca în avion. În acest caz, rezultatul inițial al testului negativ trebuie atașat la formular.

Pasagerii aflați posibil infectați cu Covid-19 după verificări de temperatură, vizuale și de documente trebuie să fie supuși unui test de diagnosticare la aeroport, la sosirea în Spania.

Agențiile de turism, operatorii de turism și companiile de transport aerian sau maritim, precum și toți ceilalți furnizori de servicii care comercializează bilete de călătorie, trebuie să informeze pasagerii că este necesar un test CRP cu rezultat negativ pentru intrarea în Spania

Închiderea frontierelor în Comunitatea Valencia

Până pe 12 aprilie 2021 se limitează intrarea și ieșirea persoanelor de pe teritoriul Comunității Valencia cu excepția deplasărilor justificate care au loc pentru unul din motivele următoare:

  1. Acordarea de asistența centrelor, serviciilor și unităților de sănătate.
  2. Îndeplinirea obligațiilor de muncă, profesionale, de afaceri, instituționale sau legale.
  3. Participarea, asistarea la centre universitare, didactice și educaționale, inclusiv la școlile de copii.
  4. Revenirea la locul de reședință obișnuită sau de familie.
  5. Asistența și îngrijirea persoanelor în vârstă, a minorilor, a persoanelor în întreținere, a persoanelor cu dizabilități sau a persoanelor vulnerabile.
  6. Călătorii la entități financiare sau de asigurări ori la stații de aprovizionare cu combustibil în teritoriile învecinate.
  7. Prezentarea necesară sau urgentă în fața autoritților publice, judiciare sau notariale.
  8. Reînnoirea de permise și documentație oficială, precum și alte proceduri administrative care nu pot fi amânate.
  9. Susținerea examenelor oficiale sau a testelor care nu pot fi amânate.
  10. Deplasările sportivilor, antrenorilor, judecătorilor sau arbitrilor federali pentru a desfășura activități sportive federale în cadrul unei competiții oficiale, acreditate corespunzător printr-o licență sportivă sau certificat.
  11. Din cauza forței majore sau a unei situații de necesitate.
  12. Orice altă activitate de natură similară, permisă (acreditată) corespunzător.

Traficul în tranzit nu va face obiectul niciunei restricții în zonele teritoriale în care se aplică limitarea prevăzută în această secțiune.

Aceste restricții nu se aplică intrărilor internaționale prin porturi și aeroporturi din Comunitatea Valencia.

Odată ajuns în Comunitatea Valencia, călătorul va fi restricționat să părăsească Comunitatea pe uscat, la fel ca alte persoane, cu excepția motivelor descrise mai sus.

În ceea ce privește transportul terestru, închiderea frontierei regiunii Valencia și a oricăror alte regiuni nu afectează străinii care trebuie să traverseze alte regiuni pentru a ajunge la destinația finală din Spania sau care părăsesc această regiune pentru a-și returna locul de origine.

Străinilor li se recomandă să aibă o rezervare la hotel confirmată sau dovada că se deplasează la propria proprietate. În orice caz, odată ce ajung la destinație, trebuie să respecte toate restricțiile de călătorie și alte restricții în vigoare în locul în care stau și în regiunea Valencia.

Alte reguli în vigoare până pe 12 aprilie

Întâlniri sociale

În spațiile publice, atât în ​​interior, cât și în aer liber, e pot aduna maxim 4 persoane, cu excepția cazului în care locuiesc la aceeași adresă și fără a aduce atingere excepțiilor prevăzute.

În case sau spații de uz privat, atât în ​​interior, cât și în exterior, sunt permise doar adunările de familie și sociale ale persoanelor care aparțin aceleiași gospodării, fără a aduce atingere excepțiilor prevăzute.

Excepții de la regulile întâlnirilor sociale

1. Activități neprofesionale legate de îngrijirea copiilor și alte tipuri de îngrijire, precum îngrijirea și sprijinul minorilor, persoanelor în vârstă, persoanelor aflate în situație de dependență, cu diversitate funcțională sau celor care sunt deosebit de vulnerabili.

2. Custodia comună a copiilor care își împart timpul între părinții lor care locuiesc în gospodării diferite.

3. Îngrijirea minorilor în oricare dintre tipurile sale.

4. Adunarea persoanelor căsătorite sau într-o relație și care locuiesc în gospodării diferite.

5. Oamenii care trăiesc singuri, care, pe toată durata măsurii, devin parte a unei bule de sprijin, cu condiția ca această gospodărie să încorporeze doar o singură persoană care trăiește singură.

Nu sunt incluse în limitele acestei secțiuni activitățile de muncă, activitățile instituționale, activitățile de transport și cele ale centrelor de învățământ și nici acele activități pentru care sunt stabilite măsuri specifice.

Transport public

Utilizarea măștii este obligatorie.

Pot fi folosite toate scaunele.

În autobuze nu se poate plăti în numerar, doar cu cardul (dacă nu aveți deja un card de transport sau care include călătorii).

Lăcașuri de cult

Capacitatea în lăcașurile de cult este limitată la maximum 50%, cu condiția respectării măsurilor de siguranță.

Magazine

Magazinele și centrele comerciale sunt deschise până la ora 20:00, cu excepția magazinelor care vând produse alimentare și de igienă, ortopedie, farmacii, opticieni, servicii de coafură și clinici veterinare.

Capacitatea maximă în spațiile comerciale (de asemenea, în centrele comerciale și zonele lor comune) este de 30%.

Sălile de bingo, cazinourile, galeriile de divertisment și casele de pariuri rămân închise.

Saunele, spa-urile, solariile, băile turcești, stațiunile de sănătate și saloanele de masaj etc., rămân închise.

Baruri, cafenele și restaurante

Terasele barurilor, cafenelelor și restaurantelor sunt deschise până la ora 18:00, cu o capacitate maximă de 75% și maxim 4 persoane la masă. Mesele trebuie să fie distanțate la 1,5m.

În interiorul restaurantelor, capacitatea este de 30%.

Este obligatorie purtarea măștii în timpul în care nu se mănâncă sau nu se bea.

Este interzis fumatul pe terase. 

Multe restaurante oferă  servicii de livrare la domiciliu sau de plătit prin precomandă în timpul programului lor normal de deschidere.

Cinematografe, discoteci, muzee și monumente turistice

Cinematografele sunt deschise cu o capacitate maximă de 50% și cu locuri pre-alocate.

Discotecile, cluburile de dans, cocktailurile și barurile de karaoke sunt închise temporar.

Muzeele și monumentele sunt deschise cu o capacitate de 50%. Grupurile de vizitatori sunt limitate la 6 persoane.

Spectacole

Sunt permise activități culturale și spectacolele în aer liber, capacitatea maximă este de 50% din capacitatea aprobată pentru spectacolul respectiv.

Trebuie stabilite măsurile necesare pentru menținerea unei distanțe de siguranță între persoane sau, dacă acest lucru nu este posibil, aplicarea unor măsuri alternative de protecție fizică.

Utilizarea măștilor este obligatorie, chiar dacă se menține distanța de siguranță de 1,5 metri între persoane (cu excepția grupurilor de persoane care locuiesc împreună care pot sta pe locuri adiacente).

Publicul trebuie să rămână așezat și trebuie asigurate locuri pre-alocate.

Aceste informații pot fi vizualizate aici.

Pentru orice întrebări sau nelămuriri, te poți adresa pe chat, aici, birourilor de turism, în timpul programului de lucru:

  • Luni-sâmbătă: 09:00-18:00
  • Duminică: 10:00 – 14:00.

Informații despre birourile de turism din Valencia, poți găsi aici.

Obligativitatea purtării măștii de protecție

Începând de miercuri, 3 martie 2021, au intrat în vigoare noi reguli privind purtarea măștii de protecție.

Purtarea măștii este obligatorie pentru toate persoanele de peste șase ani, pe străzi, în toate spațiile publice închise sau deschise, în toate mijloacele de transport, chiar și pe plajă când există o distanță de siguranță de 1,5 m între cei prezenți sau dacă nu este nimeni.

Excepții de la purtarea măștii:

1. Persoanele care au o boală sau o dificultate respiratorie care s-ar putea agrava din cauza măștii sau care, din cauza incapacității sale nu își poate înlătura singură masca sau care prezintă tulburări de comportament care fac improprie utilizarea.

2. Persoanele care practică sportul în aer liber individual.

3. În cazurile de forță majoră sau de necesitate.

4. În situațiile în care folosirea măștii este incompatibilă cu natura activității întreprinse, fără ca aceasta să contravină normelor de protecție ale autorităților sanitare.

Regulile sunt valabile pe întreg teriotriul Spaniei, până când guvernul central ”va declara sfârșitul crizei sanitare.”

Situația infectărilor în Comunitatea Valencia

Incidența acumulată a coronavirusului în Comunitatea Valenciană a crescut ușor în această joi, 01.04.2021, până la 28,81 cazuri la 100.000 de locuitori, comparativ cu 28,08 cazuri  față de ziua precedentă. În ultimele șapte zile incidența a cresscut de la 13,74 cazuri miercuri la 14,32.

Cifrele pentru Comunitatea Valenciană sunt încă cele mai scăzute din Spania și este în prezent singura comunitate autonomă cu un nivel scăzut de risc, sub 50 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Reprezentantul guvernului Comunității Valencia a anunțat că în cursul zilei de 08 aprilie vor fi anunțate măsuri de relaxare a restricțiilor dacă evoluția va fi una pozitivă.

* Sursa informațiilor despre situația cazurilor de coronavirus: Lasprovincias.es, Lavanguardia.com. Poza articolului aparține autorului acestuia.

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia:

– Ce monumente poți vizita gratis afli aici și aici.

Despre reduceri și gratuități pentru turiști cu Valencia Tourist Card, poți afla mai multe aici (pentru adulți) și aici (pentru copii și grupuri).

– Informații complete despre transportul public în Valencia, afli aici.

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Valencia

– Ce poți face cu copiii în Valencia

 – Ești interesat de artă, ți-ar plăcea să vezi picturi de El Greco, Caravaggio, atunci citește Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia.

– Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia.

Aici afli mai multe informații despre Parcul Turia, cel mai mare parc al Spaniei.

– Despre natură, alte parcuri și grădini poți afla mai multe aici și aici .

– Despre Parcul Cabecera, al doilea parc mare al Valenciei, aproape de Bioparc, poți citi aici.

Dacă ești adult și vrei să te copilărești, îți recomand despre Parcul Guliver.

– Informații despre plajele din orașul Valencia, dar și din imediata sa apropiere, afli aici

– Îți recomand un apus de neuitat la 10km distanță de Valencia, în Albufera. Aici poți mânca și o paella pe cinste!

 

 

Pot să vin ca turist în Valencia la începutul lui aprilie 2021?

”Pot să vin ca turist în Valencia la începutul lui aprilie?”, ”Am bilete de avion pentru Valencia, în perioada 06-13 aprilie, pot să vin?”, ”Se poate să petrec un sfârșit de săptămână în Valencia la începutul lui aprilie?”, ”Am zbor pe 4 aprilie spre Valencia, dacă vin cu avionul pot să intru în țară, nu?”, ”Ce restricții sunt în Comunitatea Valencia?”

sunt întrebările primite pe adresa de email și pagina de Facebook a Valenciana, în ultimele zile.

Cum Spania este una dintre țările europene cu o evoluție bună a pandemiei și mai ales după o pauză atât de lungă de la călătorit, m-am gândit că este de interes să cuprind răspunsul într-un articol mai amplu.

Spania în stare de alarmă

Până pe 09 mai 2021, pe întreg teritoriul Spaniei este instituită starea de alarmă.

Măsura a fost publicată în BOE (Buletinul Oficial al Spaniei) nr. 291/04.11.2020. Cunoscătorii de limbă spaniolă, las aici link-ul.

Măsura a fost adoptată pentru a permite guvernelor locale autonome să ia măsură excepționale, dar și adecvate situației din teritoriu, în scopul prevenirii extinderii SARS-COV-2.

În consecință, la nivel teritorial au fost luate de autorități o serie de măsuri restrictive.

Comunitatea Valencia este închisă perimetral

Guvernul Comunității Valencia a impus prin mai multe acte normative, reguli de combatere a pandemiei și mai multe măsuri.

Printre acestea se află și cele de închidere perimetrală a comunității (vom vedea în continuare ce înseamnă și în ce constau).

O precizare necesară este aceea că guvernele locale nu au putere de decizie cu privire la închiderea granițelor statale, acolo unde ele coincid cu cele ale comunității regionale. Dar anumite măsuri luate de autoritățile locale pot restrânge și  limita dreptul de liberă circulație. Astfel de măsuri sunt excepționale și se pot lua numai în starea de alarmă.

În DOGV (Buletinul Oficial al Guvernului Valencia) nr. 8940/30.10.2020 a fost publicat Decretul nr. 15/30.10.2020, emis de guvernul local, prin care s-a dispus restricționarea intrării și ieșirii persoanelor de pe teritoriul Comunității Valencia pentru o durată de 7 zile.

Prin decrete ulterioare, guvernul a prelungit această măsura, astfel că ea va fi în vigoare până pe data de 12 aprilie 2021.

Ultima modificare a fost adusă prin Decretul nr. 8/11.03.2021, publicat în DOGV nr. 9040/12.03.2021.

Pentru cunoscătorii de spaniolă, în link, decretul.

Ce prevede decretul cu privire la intrarea și ieșirea pe pe teritoriul Comunității Valencia 

Se limitează intrarea și ieșirea persoanelor de pe teritoriul Comunității Valencia cu excepția deplasărilor justificate care au loc pentru unul din motivele următoare:

1.  Acordarea de asistența centrelor, serviciilor și unităților de sănătate.

2. Îndeplinirea obligațiilor de muncă, profesionale, de afaceri, instituționale sau legale.

3. Participarea, asistarea la centre universitare, didactice și educaționale, inclusiv la școlile de copii.

4. Revenirea la locul de reședință obișnuită sau de familie.

5. Asistența și îngrijirea persoanelor în vârstă, a minorilor, a persoanelor în întreținere, a persoanelor cu dizabilități sau a persoanelor vulnerabile.

6. Călătorii la entități financiare sau de asigurări ori la stații de aprovizionare cu combustibil în teritoriile învecinate.

7. Prezentarea necesară sau urgentă în fața autoritților publice, judiciare sau notariale.

8. Reînnoirea de permise și documentație oficială, precum și alte proceduri administrative care nu pot fi amânate.

9. Susținerea examenelor oficiale sau a testelor care nu pot fi amânate.

10. Deplasările sportivilor, antrenorilor, judecătorilor sau arbitrilor federali pentru a desfășura activități sportive federale în cadrul unei competiții oficiale, acreditate corespunzător printr-o licență sportivă sau certificat.

11. Din cauza forței majore sau a unei situații de necesitate.

12. Orice altă activitate de natură similară, permisă (acreditată) corespunzător.

Traficul în tranzit nu va face obiectul niciunei restricții în zonele teritoriale în care se aplică limitarea prevăzută în această secțiune.”

Nu există o interdicție legală cu privire la turismul din țări membre ale U.E., dar având în vedere prevederile legale în vigoare, este posibil să fii oprit la graniță.

Alte măsurile aplicabile în Comunitatea Valencia

Tot în Decretul nr. 8/11.03.2021 au fost publicate și o serie de măsuri, în vigoare pe întreg teritoriul comunității până pe 12 aprilie 2021.

Ele privesc:

– Menținerea carantinei nocturne în intervalul 22:00-06:00.

– Menținerea numărului de maxim 4 persoane ce pot participa la o întrunire socială publică și doar a celor care trăiesc la respectiva adresă, în cazul întrunirilor la domiciliu.

–  Uitățile HORECA (baruri, restaurante, hoteluri etc.):

  • Deschiderea în interior până la ocuparea a maxim 30% din capacitate. Gradul de ocupare pe terase este de 100%.
  • Păstrarea orei de închidere 18:00.
  • Interdicția a se sta la tejghea mai mult decât necesită comanda și plata.
  • Obligatativitatea ventilării aerului și aerisirea interiorului.
  • Obligativitatea purtării măștii când nu se mănâncă sau bea.

-Deschiderea sălilor de sport, a piscinelor interioare până la ocuparea a 1/3 din capacitate.

– Redeschiderea vestiarelor și dușurilor dacă sunt închise și individuale.

– Deschiderea centrelor de activități educative, extrașcolare, de joacă până la ocuparea unui grad de 1/3 din capacitate și maxim 10 persoane.

– Creșterea capacității de participare la nunți și ceremonii religioase până la 30%. În aer liber, numărul maxim de persoane este 20, iar în incinte 15.

– Prelungirea programului unităților comerciale până la 20:00. Excepție fac unitățile esențiale, cum sunt cele de alimentație, de ortopedie, cabinetele veterinare, farmaciile, care își pot menține programul lor obișnuit.

– Menținerea obligativității măștii de protecție în toate spațiile publice, pentru persoanele care au peste 6 ani. Masca se va purta și pe durata efectuării exercițiilor fizice sau oricărui tip de mișcare în zonele urbane, în intervalul 10:00-19:00.

– Menținerea anulării tuturor festivităților ocazionate de Las Fallas și Semana Santa.

Buletinul Oficial în care au fost publicate măsurile poate fi vizualiz aici.

Noi reguli privind purtarea măștii de protecție

În cursul zilei de marți, 30 martie 2021, în BOE (Buletinul Oficial al Statului) nr. 76 au fost publicate noile reguli privind purtarea măștii de protecție.

Ele sunt valabile pe întreg teriotriul Spaniei, până când guvernul central ”va declara sfârșitul crizei sanitare.”

Regulile sunt următoarele:

Purtarea măștii este obligatorie pentru toate persoanele de peste șase ani, pe străzi, în toate spațiile publice închise sau deschise, în toate mijloacele de transport, chiar și pe plajă când există o distanță de siguranță de 1,5 m între cei prezenți sau dacă nu este nimeni.

Excepții de la purtarea măștii:

1. Persoanele care au o boală sau o dificultate respiratorie care s-ar putea agrava din cauza măștii sau care, din cauza incapacității sale nu își poate înlătura singură masca sau care prezintă tulburări de comportament care fac improprie utilizarea.

2. Persoanele care practică sportul în aer liber individual.

3. În cazurile de forță majoră sau de necesitate.

4. În situațiile în care folosirea măștii este incompatibilă cu natura activității întreprinse, fără ca aceasta să contravină normelor de protecție ale autorităților sanitare.

Știri de ultimă oră

Potrivit știrilor de ultimă oră publicate de Las Provincias, La Vanguardia, ABC, guvernul Comunității Valencia va menține toate restricțiile datorate Covid-19 până la acea dată (n.a. 12.04.2021). El ar putea anunța mai devreme o relaxare a măsurilor, condiționată de evoluția pandemiei de coronavirus, dar, în orice caz, nu va intra în vigoare decât marți. 13 aprilie.

* * *

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Valencia – Orașul Artelor și Științelor

Ce poți face cu copiii în Valencia

– Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia.

Aici afli mai multe informații despre Parcul Turia, cel mai mare parc al Spaniei.

– Despre natură, parcuri și grădini poți afla mai multe aici și aici .

– Despre Parcul Cabecera, al doilea parc mare al Valenciei, aproape de Bioparc, poți citi aici.

Dacă ești adult și vrei să te copilărești, citește despre Parcul Guliver.

 – Ești interesat de artă, ți-ar plăcea să vezi picturi de El Greco, Caravaggio, atunci citește Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia.

– Ce monumente poți vizita gratis afli aici și aici.

* * *

* Sursa de informare: BOE, DOGV

* Fotografia articolului aparține autorului acestuia.

Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania cuprinde 8 zile festive, care nu pot fi înlocuite sub niciun motiv, la care se adăugă alte sărbători naționale, dar pe care comunitățile autonome le pot substitui cu altele care, prin tradiție, sunt ale lor.

În plus, fiecare municipalitate trebuie să aleagă alte 2 festivități locale pentru a atinge numărul de 14 sărbători legale recunoscute ca obligatorii în Spania.

Sărbătorile legale naționale sunt remunerate și nu se recuperează.

În 2021, în Spania, sunt, ca de obicei, 14 sărbători: 8 festivități sunt naționale, sărbătorite în toată țara, 4 sunt stabilite de fiecare comunitate autonomă și alte 2 corespund unor sărbători locale.

Sărbătorile legale la nivel național în 2021

1 ianuarie, vineri, Año Nuevo (Anul Nou)

6 ianuarie, miercuri Epifanía del Señor/Día de los Reyes Magos  (Boboteaza)

2 aprilie, Viernes Santo (Vinerea Mare)

1 mai, sâmbătă, Fiesta del Trabajo (Ziua Muncii)

12 octombrie, luni, Fiesta de la Hispanidad (Ziua Spaniei)

6 decembrie, luni, Día de la Constitución (Ziua Constituției)

8 decembrie, miercuri, Inmaculada Concepción

25 decembrie, sâmbătă, Natividad del Señor (Nașterea Domnului).

În foto, calendarul sărbătorilor naționale în 2021:

Punți înainte sau după sărbătorile legale

Având în vedere că există câteva sărbători care cad luni, apare posibilitatea de a face o punte.

Cei care locuiesc în comunități în care el Jueves Santo (Joia Mare) este o sărbătoare regională, se vor putea bucura de un weekend de patru zile.

Cele două mari punți ale anului sunt în lunile octombrie și decembrie, profitând de sărbătoarea din 12 octombrie care cade marți – cu posibilitatea de a o prelungi cerând concediu luni – și de sărbătorile apropiate din decembrie, Ziua Constituției și Inmaculada Concepción.

Acestor festivități li se alătură altele locale. Spre exemplu, în Comunitatea Valencia și în Catalonia, el Jueves Santo (Vinerea Mare) a fost înlocuită cu el Lunes de Pascua. Locuitorii celor două comunități au parte de un weekend prelungit.

Similar, luni, 16 august, a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care de data aceasta cade într-o duminică, va avea loc doar în Andaluzia, Aragon, Asturia, Castilla y León și Insulele Canare.

Sărbătorile legale în Comunitatea Valencia în 2021

Calendarul sărbătorilor Comunității Valencia pentru 2021 este format din 13 sărbători (9 cu caracter de stat și 4 autonome), remunerabile și nerecuperabile. 24 iunie este considerată o remunerabilă și recuperabilă.

Iată lista completă a sărbătorilor comunității, așa cum a fost publicată în Buletinul Oficial:

1 ianuarie, vineri, Año Nuevo (Anul Nou)

6 ianuarie, miercuri, Epifanía del Señor/Día de los Reyes Magos (Boboteaza)

19 martie, vineri, San José

2 aprilie, Viernes Santo (Vinerea Mare)

5 aprilie, Lunes de Pascua (Paștele)

1 Mai, vineri, Fiesta del Trabajo (Ziua Muncii)

24 iunie joi, San Juan

9 octombrie, sâmbătă, Día de la Comunitat Valenciana (Ziua Comunității Valenciene)

12 octombrie, marți, Fiesta Nacional de España/Día de la Hispanidad (Ziua Națională a Spaniei)

1 noiembrie, luni, Fiesta de Todos los Santos (Ziua Morților)

6 decembrie , luni, Día de la Constitución (Ziua Constituției)

8 decembrie, miercuri, Inmaculada Concepción

25 decembrie, sâmbătă, Natividad del Señor (Nașterea Domnului).

În plus, fiecare municipalitate alege 2 sărbători locale care se adaugă la cele de stat și regionale.

Calendarul sărbătorilor Valenciei pentru 2021 are în plus alte 2 zile, remunerate și care pot fi recuperate. Ele sunt:

22 ianuarie, vineri, San Vicente Mártir.

12 aprilie,  a doua zi de luni după Paște, San Vicente Ferrer.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului și este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor. Răsplătește informațiile funizate, efortul și timpul autorului, fă o donație aici* * *

Calendarul sărbătorilor Alicante pentru anul 2021

Include 15 sărbători. Dintre acestea, 8 sunt naționale, 5 regionale și 2 locale. 24 iunie este considerată o vacanță plătită, dar recuperabilă.

Lista completă a sărbătorilor în Alicante:

1 din ianuarie, vineri, Año Nuevo (Anul Nou)

– 6 ianuarie, miercuri, Epifanía del Señor/Día de los Reyes Magos (Boboteaza)

– 19 martie, vineri, San José

2 aprilie, Viernes Santo (Vinerea Mare)

5 aprilie, Lunes de Pascua 

15 aprilie, joi, Santa Faz (sărbătoare locală)

1 mai, vineri, Fiesta del Trabajo (Ziua Muncii)

23 iunie, miercuri, ziua anteriorară San Juan (sărbătoare locală)

24 iunie, joi, San Juan

9 octombrie, sâmbătă, Día de la Comunitat Valenciana (Ziua Comunității Valenciene)

12 octombrie, marți, Fiesta Nacional de España/Día de la Hispanidad (Ziua Națională a Spaniei)

1 noiembrie, luni, Día de Todos los Santos (Ziua Morților)

6 decembrie, luni, Día de la Constitución (Ziua Constituției)

8 decembrie, miercuri, Inmaculada Concepción

25 decembrie, sâmbătă, Natividad del Señor (Nașterea Domnului).

Calendarul de lucru al Castellón pentru anul 2021

Include 15 sărbători. Dintre acestea, 9 sunt naționale, 4 regionale și 2 locale. 24 iunie este considerată o vacanță plătită și recuperabilă.

Aceasta este lista completă a sărbătorilor în Castellón în 2021:

1 din ianuarie, vineri, Año Nuevo (Anul Nou)

– 6 ianuarie, miercuri, Epifanía del Señor/Día de los Reyes Magos (Boboteaza)

8 martie, luni, La Magdalena (festival local)

– 19 martie, vineri, San José

2 aprilie, Viernes Santo (Vinerea Mare)

5 aprilie, Lunes de Pascua 

1 mai, vineri, Fiesta del Trabajo (Ziua Muncii)

24 iunie, joi, San Juan

29 iunie, marți, San Pedro (Sfântul Petru)

9 octombrie, sâmbătă, Día de la Comunitat Valenciana (Ziua Comunității Valenciene)

12 octombrie, marți, Fiesta Nacional de España/Día de la Hispanidad (Ziua Națională a Spaniei)

1 noiembrie, luni, Día de Todos los Santos (Ziua Morților)

6 decembrie, luni, Día de la Constitución (Ziua Constituției)

8 decembrie, miercuri, Inmaculada Concepción

25 decembrie, sâmbătă, Natividad del Señor (Nașterea Domnului).

Buletinul Oficial cu zilele sărbători legale din fiecare comunitate, îl poți vedea aici.

Sărbătorile fiecărei comunități și ale localităților lor, le poți vedea aici.

Cele mai cunoscute zile festive în întreaga Spanie, pentru anul 2021, le poți vedea aici.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului și este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilor. Răsplătește informațiile funizate, efortul și timpul autorului, fă o donație aici!

* * *

Surse de informare: Gva.es, Elconfidencial.com, Elmundo.es, Elperiodico.es

Fotografiile sunt făcute după publicațiile online ale Buletinului Oficial.

În 2020, Comunitatea Valencia nr. I în top plaje cu steag albastru din Spania

În 2020, Comunitatea Valencia ocupă locul I în clasamentul plajelor cu steag albastru din Spania.

Ea deține un număr de 148 de steaguri albastre, acordate pentru 134 pe plaje și 14 în porturi.

Alicante, cu cele 86 de locații cu steagu albastru, conduce clasificarea la nivel de stat și regional. Este urmat de Castellón care deține 31 și de Valencia cu 30 de locații cu steag albastru.

În clasamentul orașelor, Orihuela, provincia Alicante, se află pe primul loc cu 11 locații cu steagul albastru. Este urmat de Valencia cu 7 astfel de locații și Benicàssim, în Castellón cu 5.

Cele 148 de steaguri albastre “garantează calitatea turistică a coastei Comunității Valencia” și fac din aceasta o destinație de calitate sigură și pentru mediu.

Ce este steagul albastru

Steagul albastru este un calificativ acordat de Fundaţia Mondială de Educaţie pentru Mediu (FEE) pentru plaje sau porturi. El oferă garanţia că în aceste locuri apa şi nisipul sunt curate şi că există suficienţi salvamari pregătiţi să intervină în situaţii de risc.

În același timp, steagul albastru este și un simbol al protecţiei mediului la standard înalt.

Pentru a primi aceast calificativ, plajele trebuie să îndeplinească o serie de criterii.

Plaje din Comunitatea Valencia cu steaguri albastre în 2020

Iată care sunt cele 134 de plaje ale Comunității Valencia cu steaguri albastre în 2020:

În contextul crizei sanitare, reprezentanții autorității de turism din Comunitatea Valencia și-au exprimat preocuparea pentru intensificarea controalelor asupra calității apei, precum și pentru creșterea punctelor de eșantionare și respectării reglementărilor de siguranță, pentru ca plajele comunității să ofere garanțiile privind calitatea apei, a nisipului și furnizarea serviciilor.

Spania, țara cu cel mai mare număr de steaguri albastre la nivel mondial

În 2020, Spania va avea 589 plaje cu steag albastru, cu 23 mai multe decât anul trecut. În total, Spania are 688 locații care beneficiază de această distincție, aici fiind incluse și porturi.

La nivel mondial, Spania continuă să fie țara cu cel mai mare număr de plaje cu steag albastru, urmată de Grecia, Turcia și Franța.

În mai 2019, cele mai multe plaje care au obţinut certificarea “steagul albastru” sunt în Spania, 560 , urmată de Grecia cu 480.

Dacă vrei să afli ce plaje sunt în orașul Valencia și ce facilități oferă, citește articolul Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare.

* * *

Sursă de informare: Valenciabonita.es

Fotografia articolului este din arhiva personală, Cala de Moraig.

De luni, 01 iunie, Comunitatea Valencia intră în faza a 2-a

Începând de luni, 01 iunie, Comunitatea Valencia intră în faza a 2-a a “Planului pentru tranziție la noua normalitate”. Anunțul a fost făcut azi de Salvador Illa, Ministrul Sănătății.
 
Toate cele trei provincii valenciene avansează în planul către “noua normalitate”, iar unele restricții, care erau în vigoare de la decretarea statului de alarmă, vor fi anulate.

Regulile din faza a 2-a

Intervalele orare:
* În faza a II-a nu vor mai exista intervale orare, cu excepția persoanelor de peste 70 de ani, care trebuie să respecte intervalele orare: 10:00 – 12:00 și 19:00 – 20:00.
Restul categoriilor vor avea libertate de mișcare în orice moment, cu excepția perioadelor stabilite pentru persoanele în vârstă.
Se elimină, de asemenea, limitările la nunmărul în care aceste activități pot fi desfășurate zilnic.
 
Deplasarea
* Deplasarea va fi permisă doar în cadrul aceleiași provincii, nu și în afara ei.
Rezidențele de bătrâni
* Este permisă vizita rudelor sau a prietenilor apropiați până la maximum două persoane pentru o. Guvernul a permis comunităților autonome să autorizeze vizitele și să reglementeze modul în care trebuie efectuate. În orice caz, vizitele trebuie să se facă în aer liber.
 
Întâlnirile în grupuri
* Este permisă reunirea a până la 15 persoane în spații deschise, baruri sau restaurante.
Magazinele și centrele comerciale

* Se poate deschide orice magazin comerț indiferent de dimensiunea suprafeței sale cu respectarea distanței sociale de 2 m. În ce privește redeschiderea marilor centre comerciale, capacitatea este limitată la 40% . Clienții nu au voie să folosească zonele comune decât pentru tranzit. Va fi interzisă folosirea băncilor sau a locurilor de joacă pentru copii.

Barurile și restaurantele
* Barurile și restaurantele pot primi clienți și în incinte până la limita de 40% din capacitate. Autoritățile comunităților autonome pot permite creșterea capacității până la 50%. Se va respecta distanța socială de 2 m.
 
Plajele
* Se flexibilizează regulile pentru utilizarea plajelor. Sunt autorizate grupuri de până la 15 persoane. Folosirea dușurilor, a vestiarelor și a barurilor de pe plajă, va fi guvernată de regulile pentru baruri și restaurante. Stabilirea de parcele sau subdiviziuni va fi decisă de autoritățile locale.
 
Piscinele
*Se deschid piscinele de agrement și cele pentru sport, atât în aer liber cât și cele interioare. Accesul se va face pe bază de programare și până la o capacitate maximă de 30% și care să permită respectarea distanței de siguranță.
 
Hotelurile
* Se redeschid zonele comune ale hotelurilor cu o limitare de 1/3 a capacității, cu excepția zonelor de luat masa (restaurant, bar), cărora li se vor respecta regulile pentru restaurante, adică 40%. Pentru piscine și spa-uri, unitatea va determina liniile directoare de utilizare.
 
Activități în natură
* Sunt permise activități în natură de până la 20 de persoane. Se pot deschide parcuri naturale cu o capacitate de până la 20% și telecabine cu o capacitate de 50%.
 
Cinematografele, teatrele
* Cinematografele, teatrele și auditoriile se redeschid cu o 1/3 din capacitatea lor și locurile prealocate. Dacă sunt locuri închise, nu se pot aduna mai mult de 50 de oameni.
 
Vor fi permise vizitele la monumente. 
Bibliotecile
* Este permisă activitatea de consultare în biblioteci și pot fi utilizate calculatoare, atâta timp cât o treime din capacitatea nu este depășită. Împrumutul interbibliotecar este și el permis. Camerele pentru copii și colecțiile cu acces deschis încă rămân închise.
 
Nunțile
* Sunt permise nunțile cu oaspeți. Numărul maxim de persoane trebuie să fie de 100 în spații deschise și 50 în spații închise. Oaspeții nu se pot deplasa între provincii.
 
Lăcașuri religioase
* Capacitatea maximă în biserici, sinagogi sau moschei crește până la 50%, cu respectarea măsurilor de siguranță și igienă. În locurile religioase, cum ar fi bisericile, catedralele sau mănăstirile, vor fi stabilite trasee obligatorii pentru circulația oamenilor.
 
Slujbe și ceremonii religioase
* Limita maximă la slujbele și ceremoniile de înmormântare crește până la 25 de persoane în aer liber și 15 persoane în spații închise.
 
Școlile și centrele educative
* Cursurile cu prezență încep în școli, cu excepția universităților. Fiecare comunitate autonomă va decide când să deschidă școlile, institutele și grădinițele.
Se deschid centrele educative și de formare extrașcolară. Sunt incluse aici și școlile de șoferi.
 
Centrele sportive
* Se deschid unitățile de sport, centrele sportive, accesul fiind permis pe bază de programae și până la limita unei capacități ed 30%. Este permisă utilizarea vestiarelor, antrenamentul individual sau în perechi doar dacă sportul nu presupune contact.
 
Sportul profesionist
* Echipele profesionale ale ligii de fotbal și alte sporturi se vor putea antrena „total”, dar cu restricții, deoarece grupul nu va avea mai mult 14 persoane. Acest lucru împiedică între 11 și 11 meciuri de antrenament în fotbal.
 
Congresele și întâlnirile de afaceri
* Pot avea loc congrese, întâlniri, întâlniri de afaceri și conferințe cu maximum 50 de persoane. Aceasta presupune redeschiderea sălilor de congrese, săli de conferințe sau săli multifuncționale.

Măsuri generale de igienă
* Curățarea și dezinfectarea instalațiilor cel puțin de două ori pe zi și a locurilor de muncă după efectuarea schimbului.

* Distanța dintre vânzător și client va fi de cel puțin un metru atunci când există elemente de protecție sau bariere și de doi metri fără protecție.

* În cazul serviciilor care nu permit respectarea distanței, cum ar fi saloane de coafură, centre de înfrumusețare sau fizioterapie, trebuie utilizat echipamentul de protecție adecvat  pentru nivelul de risc.

* Se vor desinfecta cabinele de probă și scaunele după utilizarea de către o persoană.

Situația comunităților din Spania 

70% dintre comunitățile autonome ale Spaniei se află în faza a 2-a. Iată harta țării mai jos:

Surse de informare: Elmundo.es, Las Provincias.es, Larazon.es

În Comunitatea Valencia se va deschide un cinematograf drive-in cu cel mai mare ecran din Europa

Pe 11 iunie 2020, în cartierul Rabasa din orașul Alicante, Comunitatea Valencia, în fața Decathlon, se va deschide Cinemacar, un cinematograf drive-in cu cel mai mare ecran din Europa.

Ce este un cinematograf drive-in

Este un cinematograf în aer liber, în care filmele se proiectează pe un ecran mare și în care se accede cu autoturismul. Vizionarea filmului se face din autoturism. Conceptul s-a născut în America, New Jersey, în 1920. Acest tip de cinematografe sunt cunoscute și sub denumirea de drive-in.

Ce oferă Cinemacar Alicante

Cinemacar Alicante are un ecran în suprafață de 500mp, amplasat strategic ca înălțime și distanță, astfel încât filmele să poată fi văzute din orice unghi al cinematografului, din mașina, dar și din standurile amenajate pentru a mânca. Este cel mai mare ecran din Europa.

Zona mașinilor, unde acestea pot parca pentru vizionarea filmului, are 45.000mp. Pavajul său este complet asfaltat, reduce posibilitatea existenței particulelor în suspensie și permite dezinfectarea zilnică.

Cinemacar dispune și de 3.000mp, zonă dedicată animalelor de companie, unde acestea sunt găzduite fără costuri suplimentare.

Cinematograful dispune de restaurant cu o terasă mare modernă, cu vedere la scenă și ecran, de standuri de alimente, de grădină, spațiu destinat vizionării filmului sub cerul liber, cu locuri în prima linie, în fața ecranului,  de “loje” premium pentru șase persoane și “loje” premium și scenă pentru spectacole în direct.

De asemenea, Cinemax are cea mai recentă generație de toalete care corespund măsurilor de siguranță și protecție Covid-19. Autoturismele vor fi dezinfectate, iar spațiul în aer liber este dotat cu arce de dezinfectare.

Proiectul Cinemacar s-a născut cu intenția de oferi în circumstanțele actuale, de securitate socială, o ofertă de divertisment diversă (muzică, film, teatru și restaurant), la standarde de calitate și confort, într-un design modern.

Programul proiecțiilor poate fi vizualizat pe site-ul Cinemacar, aici.

Alte cinematografe auto în Comunitatea Valencia

Tot în Alicante, pe 29 mai, își va deschide porțile AutoCine ElSur.

Informații despre locație, proiecții și servicii pe site-ul cinematografului, aici.

În localitatea Denia, Alicante, au loc proiecții la cinematograful drive-in, Autocine drive-in. Aici se proiectează și filme în limba engleză.

Informații și proiecții zilnice, pe site-ul cinematografului, aici.

Sursă informare: Valenciabonita.es, Valenciaplaza.com și site-urile cinematografurilor menționate.