Evenimente

Mediterranean Guitar – Concert de chitară flamenco în Valencia

În Valencia fiind, dacă vei vrea să te apropii de muzica spaniolă, o poți face mergând la un concert de chitară flamenco.

Mediterranean Guitar” este un proiect creat de un grup de muzicieni și artiști remarcabili, care pune în valoare rolului chitarei spaniole atât în muzica flamenco, cât și în cea clasică.

Conceptul ”Mediterranean Guitar” s-a născut în 2019, când Toni Cotolí, chitarist de renume național și internațional, a început colaborarea cu o serie de alți mari artiști valencieni – Javier Zamora, Gloria Aleza, Eva Dinora și Irene de la Rosa.

Spectacolele sunt o combinație rafinată de dans, percuție, poezie și muzică clasică.

Spre deosebire de alte spectacole de flamenco din Valencia, ele nu sunt create special pentru turiști, ci pentru publicul larg, sunt frecventate mai ales de localnici și străinii care locuiesc în Valencia.

Misiunea ”Mediterranean Guitar” este nu doar de a familiariza publicul cu fațetele diverse și complexe ale chitarei clasice și flamenco, ci și de a îmbunătăți mediul în care trăim prin intermediul celor mai puternice instrumente pe care le cunoaștem, arta și cultura.

Spectacolele au loc în Cabanyal, cartier din Valencia, aflat la malul mării din Valencia, în apropiere de Portul Nord și de Plaja Las Arenas.

Informații spectacole

Despre zilele în care au loc concertele, locațiile și rezervarea biletelor, găsiți informații bilingve, pe link-urile de mai jos:

  • În engleză, aici.
  • În spaniolă, aici.

Dacă vrei să afli ce concerte în direct sunt în Valencia în locații intime, nu stadioane, intră pe grupul de Facebook Valencia Live Music Bars.

Dacă vrei să afli ce poți face în Valencia în câteva zile, îți recomand articolul Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

Casa pisicilor din Valencia

😺 Casa Pisicilor – Casa de los Gatos sau “La Gatera” din Carmen, cartierul istoric al Valenciei, este o curioasă casă în miniatură care servește drept adăpost pentru pisici.

Casa este opera meșterului și sculptorului Alfonso Yuste Navarro, în 2003. Felinele ocupau deja terenul alăturat încă din 1094, lucru știut în oraș.

Lucrarea este complet detaliată: ușa cu stema heraldică, ferestrele (una dintre ele prezintă o fotografie a lui Charles Chaplin), scările, fântâna, acoperișul, un panou “asigurat împotriva incendiilor”…

Ușa de intrare a acestei căsuțe poate fi deschisă pentru ca pisicile care locuiesc pe terenul adiacent să poată intra și ieși cu ușurință.

Sculptorul a realizat această sculptură în 2003, în semn de omagiu pentru “cele patru pisici”, după cum spune inscripția.

Inscripția se referă la o legendă despre “cele patru pisici”.

În anul 1094, pe vremea El Cid, catolicii credeau că pisica era un animal diabolic, de pe lumea cealaltă, și că era purtător de ghinion.
Unul din ordinele Cidului a fost acela de a executa toate pisicile din Valencia la acea vreme (Balansiya), după cucerirea regatului, în același an. Se spune că din acea “cruciadă” împotriva pisicilor au rămas patru pisici.

📌 Locație: Calle del Museo 9 (stradă care unește Plaza del Carmen cu vechea Plaza de Na Jordana).

  • Înregistrarea aparține autorului Valenciana.ro

Sărbătoarea ”San Vicente Ferrer”

Valencia celebrează ”San Vicente Ferrer” în a doua zi de luni după Paște.
El este patronul Comunității Valencia.
 
Vicente Ferrer s-a născut în Valencia, 23 ianuarie 1350. Călugăr dominican, predicator, logician și filozof, el a fost cunoscut în diferite regiuni ale Europei pentru prelegerile sale, dar și pentru puterea de a face minuni.
 
Se spune că prima minune pe care a făcut-o a fost când era copil. Într-o zi, când se juca în curtea casei sale, unuia dintre copii i-a căzut un pantof în puțul din curte. Vicente a reușit să ridice nivelul apei și, astfel, să aducă pantoful la suprafață.
 
După canonizarea sa în 1455, a devenit principalul patron al orașului Comunității Valencia..
 
San Vicente Ferrer este reprezentat printr-un sfânt îmbrăcat în haina alb-negru a călugărilor dominicani, având degetul arătător ridicat. Se spune că în predicile sale ridica degetul arătător în semn de afirmare.
 
În 1410 San Vicent Ferrer a creat Școala pentru copii orfani, loc în care minorii erau lăsați în grija congregației religioase cunoscute sub numele de Beguines. De aceea el este considerat un protector al copiilor.
 
Cu ocazia festivității de San Vicente Ferrer, pe străzile și în piețele din Valencia se ridică mici scene, pe care au loc momente teatrale reprezentându-l pe San Vicente înfăptuind o minune.
 
La miezul zilei , falleri și fallere defilează pe străzile din centrul Valenciei.
Se face și o ofrandă de flori la casa natală, Pouet de Sant Vicent. Buchete de flori sunt prinse în cofrajul din lemn pregătit dinainte în fața casei. Deasupra acestuia este un tablou cu chipul sfântului realizat din flori.
Casa natală a fost transformată într-o capelă.
Ea poate fi vizitată în timpul anului, se află in centrul istoric, aproape de Căpitănia Valenciei, Plaza Tetuan.
Tradițional, după încheierea paradei, are loc o mascletá (spectacol pirotehnic).
 
În video am incercat să surprind momente importante ale paradei, inclusiv o reprezentare a lui Dan Vicente Ferrer (cu degetul ridicat), un aranjament floral mare, pe roți (în final este depus în fața casei) și momentul sosirii steagului Comunității Valencia.
 
Se spune că acest steag este singurul din lume care nu se apleacă nici în fața unei realități. De ziua comunitații, când este coborât din sala unde este păstrat în primărie, este coborât tot timpul în poziție verticală. 🙂
 
La fiecare manifestare la care am fost prezentă și la care steagul a făcut parte din ea, în momentul apariției lui, atmosfera s-a anima (se observă și în video), iar dacă erau persoane care stăteau pe scaun, se ridicau, fără excepție!
 
Dacă ar trebui să definesc Valencia printr-un cuvânt, el ar fi “tradiție”.
Viața cotidiană, dar și festivitățile, nu sunt altceva decât diverse și nuanțate manifestări ale spiritului tradițional al acestei comunități.

Portocalii din Valencia

Portocalii din Valencia sunt plini de fructe, ca niște pomi de Crăciun cu globuri, în ianuarie și februarie.

Să te plimbi prin Valencia în luna ianuarie, ca turist, nu este o plăcere, pentru că, de obicei, este cea mai rece perioadă a anului, și cum umiditatea este mare, senzația de frig este mult mai puternică decât sunt gradele în realitate.

Dar din în ceea ce privește spectacolul dat de portocali, este luna potrivita. La fel și februarie.

Portocalii și mandarinii, care sunt pe toate străzile, sunt plini de fructe, așa că a te plimba fără niciun scop, poate deveni o plăcere. Pentru mine este, nu mă pot opri din a mă minuna și a mă bucura de ei. Și mă mir la fel, de fiecare dată când îi văd doldora de fructe, ca atunci când sunt în floare și trecând pe lângă ei, le poți siți mirosul unic.

Dar, deși sunt atât de atractivi, fructele lor nu se pot mânca, sunt foarte amare. Nici măcar dulceață nu se poate face din ele. Arborii sunt doar decorativi.

Mai jos sunt două momente pe care le-am surprins în acest ianuarie, 2023.

În primul video sunt câțiva portocali (primul din filmare este mandarin) pe o stradă mică, într-un cartier oarecare din Valencia.

Videoul următor l-am făcut după ce angajați ai primăriei au scuturat un portocal. Din păcate nu am surprins momentul, e foarte interesant.

Utilajul are niște brațe metalice cu care fixează trunchiul pomului, apoi începe să vibreze foarte puternic. Efectul este că din cauza mișcării bruște și în forță, portocalele cad. Cad multe pe trotuar, dar majoritatea cad pe pânza ce unește brațele utilajului formând un covor.

Nu toți portocalii sunt scuturați, ci doar cei aflați în locuri cu mult trafic și care sunt plini de fructe, pentru siguranța trecătorilor (se poate aluneca pe portocale zdrobite), dar și din motive de curățenie.

Fotografiile și înregistrările aparține Valenciana.ro

Fotografia articolului este făcută în Plaza de la Virgen, portocalii sunt cei din curtea guvernului regional (unde se află și lămâi 🙂 )

Inedit în Valencia: cafenea într-un magazin cu haine

O cafenea într-un magazin cu haine? Nu, nu e o glumă! Este un loc inedit în Valencia, în care poți savura o cafea delicioasă.
Dacă ești în centrul orașului (aproape de Estación del Norte – Gara de Nord) și vrei să bei o cafea bună într-un ambient special și retras de la agitație, Cafeneaua Poppyns, este locul.
Dincolo de cafeaua în sine, care este foarte bună (din păcate greu de găsit în Valencia 🙂 ), spațiu este unic prin faptul că este … un magazin de haine. Înainte de a ajunge în cafenea, treceți printr-un magazin de haine și accesorii.  Prețurile nu sunt tocmai mici, dar reflectă stilul și calitatea produselor.
Spațiul destinat cafenelei este și el unul cu stil, indiferent că e vorba de interior sau de terasă (acoperită).
Pentru mine este locul preferat în care îmi beau cafeaua, în Valencia!
Prețurile sunt la fel ca la orice cafenea din centru, pentru două cafele și o apă minerală am plătit 6,30 euro.
Ca să îți faci o idee, iată un video pe care l-am făcut cu ocazia ultiei …. cafele. 🙂

Dacă vrei să afli ce poți să faci și să vezi în Valencia, îți recomand acest articol: Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.

El Día de Reyes – Ziua Regilor

Día de Reyes – Ziua Regilor (în traducere) este festivitatea religioasă care are loc în fiecare an, pe 6 ianuarie, în țările vorbitoare de limbă spaniolă.

Sărbătoarea celebrează adorarea Pruncului Iisus de către cei trei magi, care au venit din Orient pentru a-l cinsti.

Îndrumați de stea, cei trei regi, Melchior, Gaspar și Balthasar, vin la Ierusalim, ca să-și aducă darurile în fața lui Isus: smirna ca simbol al umanității, aurul reprezentând regalitatea și tămâia semn al divinității. 

Día de Reyes marchează sfârșitul sezonului de Crăciun în țările vorbitoare de limbă spaniolă.

Día de Reyes – Ziua Regilor este una dintre cele mai vechi sărbători liturgice; ea înseamnă revelație sau apariție, cu referire la faptul că pruncul Iisus s-a arătat lumii păgâne, reprezentată de magi.

În ajun, pe 5 ianuarie, în aproape toate localitățile, au loc defilări cu reprezentări ale momentelor și personajelor de pe vremea nașterii lui Iisus.

Deliciul paradei, la propriu și la figurat, îl reprezintă caramelele și bomboanele pe care participanții le aruncã în public. De aceea, sărbătoarea este așteptată cu nerăbdare de copii.

Până cu nu mulți ani în urmă, în Spania, a fost mai importantă decât Crăciunul.

Tradițional, de această sărbătoare, în Spania se gătește și mănâncă o prăjitură numită roscon (în foto).

  • Fotografia aparține lui Carlos Jimenez Gallego

Cine erau magii

Evanghelia Sfântului Matei este singura sursă care vorbește despre magi, deși nu confirmă că aceștia au fost regi. Termenul magicieni s-ar putea referi mai degrabă la faptul că erau înțelepți.
El Día de Reyes este una dintre cele mai vechi sărbători liturgice care există, o festivitate a bisericii datolice.
Unii istorici situează începutul sărbătorii în secolul al III-lea în Orient, urmând ca din sec. al V-lea să câștige popularitate și să se răspândească și în Europa.

Cuvântul “magus” provine din persa (farsi) ma-gu-u-sha, care înseamnă preot, referindu-se la o castă de preoți persani sau babilonieni care studiau stelele, în dorința lor de a-l căuta pe Dumnezeu.

Se credea că aceștia erau monarhi ale unor popoare din ținuturile Orientului, fiind oameni puternici, înțelepți și nobili.

Conform reprezentărilor fizice antice ale magilor, aceștia erau înfățișați în costume persane, ținând ofrandele cu mâinile acoperite de mantie.

Începând cu secolul al IX-lea, au fost reprezentați ca regi, cu coroane pe cap.

Inițial, magii erau considerați a fi de origine arabă sau persană. Mai târziu, ei au simbolizat cele trei continente cunoscute până atunci: Asia, Europa și Africa. Începând cu secolul al XV-lea, au ajuns să reprezinte întreaga umanitate.

Dacă în această perioadă a anului sunteți într-un oraș spaniol, mai ales dacă aveți copii, vă recomand să nu ratați defilarea! E o experiență care vă va aduce mai aproape spiritul spaniol și care îi va bucura pe cei mici.

* * *
În video am surprins câteva momente de la parada Día de Reyes care a avut loc în Valencia în 2023.
Cum se vede la început, străzile pe care au trecut cei trei magi și întreaga procesiune festivă au fost pline ochi de oameni.
din primele rânduri veniseră dotați cu pungi pe care le țineau deschise ca să prindă cât mai multe din bomboanele aruncate.
În final este primul mag care și-a facut aparția, Melchior

Ce poți să faci în Valencia la sfârșitul de săptămână 29-31.07

Sfârșitul de săptămână 29-31.07 aduce încheierea festivității ”Gran Fira de Valencia” – Marele Târg al Valenciei – și una dintre cele mai frumoase tradiții pe care eu le-am cunoscut aici: bătaia florilor.

Dar să luăm lucrurile în ordine cronologică! 🙂

Vineri, 29.07

Correfoc

Este o manifestare pirotehnică, întâlnită și la alte festivități publice, care îmbină dansul cu artificiile.

Străzile pe care va avea loc defilarea se vor umple de culoare, lumină, praf de pușcă și, nu în ultimul rând de demoni! 🙂

Manifestarea începe la ora 23:00 pe Calle Barcas, continuă prin Plaza del Ayuntamiento și Avenida Marqués de Sotelo pentru a se termina în fața Estación del Norte de València.

  • Spectacolul are participarea L’Infern Faller, Socarrats de Campanar, Dimonis de Montolivet și Colla de Dimonis de Massalfassar și a unei trupe de batucada.

Un lago de conciertos

Este vorba de tradiționalele reprezentații ale absolvenților Școlii de Muzică Berklee Valencia.

Ele au loc pe esplanada Muzeului Științelor (din Orașul Artelor și Științelor), începând cu ora 20:00.

Intrarea este liberă și gratuită.

  • Recomand să mergeți mai devreme, sunt puțin scaune dinsponibile și mult public.
  • Recomand și spectacolele, sunt pline de efervescența tinereții, emoții în fața publicului, bucuria terminării … și nu în ultimul rând, de talen.

Duminică, 31.07

”Batalla de las flores” – Bătaia florilor, este, după părerea mea, cea mai frumoasă tradiție din această zonă.

Manifestarea începe la ora 20:00 și are loc pe Paseo de la Alameda, aproape de intrarea în Grădinile Viveros.

Intarea este liberă și gratuită (biletele s-au epuizat).

Întâi are loc o defilare  a carelor alegorice, decorate de artiști falleri, pentur ca după premierea acestora, să înceapă bătaia cu flori propriu-zisă.

În urma ei va rămâne un covor de flor, de crăițe, pentru că sunt singurele flori folosite.

Începând cu ora 16.00, traficul va fi închis în zona Plaza América – Puente de las Floresîn direcția Jacinto Benavente – Puente l’Exposicion.

  • Se recomandă consultarea liniilor EMT, deoarece unele linii vor fi afectate.
  • Circulația autobuzelor EMT o poți verifica aici (mergi în stânga la ”Ver lineas” și selectezi numărul dorit).

Iată un moment de la ”Batalla de las flores” din 2019, din timpul apradei carelor alegorice.

Summer Market

În perioada 28.07 – 14.08, Plaza de Tapinería găzduiește Summer Mkt.

Este vorba de o piață a telorndințe de vară la îmbrăcăminte, accesorii.

Intarea este liberă și gratuită.

Piața este deschisă de joi până duminică, de la 11:00 la 14:30 și de la 18:00 la 21:30.

Link eveniment aici.

Concerte de muzică live

– Vineri, 29.07, la Cafeneaua Etcetera, are loc un concert în direct desoul, funk, blues.

  • Intrare liberă. Detalii aici.
  • Localul este mic, intim, dacă vreți să rezervați loc, trebuie să sunați.

– Dacă vreți să vedeți un spectacol de flamenco, aflați informații de aici.

Programul concertelor și al festivalurilor care au loc în această vară în Valencia, îl vedeți aici.

– Sâmbătă și duminică, Ernesto Urra va sărbători cei 22 de ani de la venirea în Valancia (din Cuba) cu concerte. 

  • Informații pentru concertul de sâmbătă aici și pentru cel de duminică, aici.

Expoziție de pictură Joaquín Sorolla

Fundația Bancaja a inaugurat în iulie expoziția ”La edad dichosa” -”Epoca fericită”, prima trecere în revistă a reprezentării copilăriei în pictura lui Joaquín Sorolla.

Expoziția cuprinde 86 de lucrări ale pictorului valencian.

Lucrările prezentate provin din 40 de colecții publice și private în toată Spania, precum Muzeul Sorolla, Fundația Muzeului Sorolla, Muzeul Prado, Colecția Carmen Thyssen-Bornemisza, Muzeul de Arte Frumoase din Bilbao, Muzeul de Arte Plastice din Asturias sau Consiliul Municipal din Valencia, printre altele.

Expoziția poate fi văzută în Valencia până pe 13 noiembrie 2022.

Joaquin Sorolla este un pictor valencian foarte puțin cunoscut, de o mare valoare internațională și cu lucrvări de excepție. Lucrările lui, în general, dar mai ales cele cu momente de la malul mării, par fotografii.

Fundația Bancaja, cea care găzduiește expoziția, se află chiar la intrare în centurl vechi, istoric al Valenciei.

Informații utile despre Fundația Bancaja, aici.

În ”Trei locuri noi și inedite în Valencia” afli ce mai poți face în Valencia.

O bere, un mojito sau un vin seara, pe plajă

Dacă vrei să bei seara ceva chiar pe malul mării, poți să mergi la unul din barurile de pe plaja Patacona.

Primul, cum intri dinspre Malvarrosa e La Más Bonita.

Iată ce atmosferă era în una din serile lui iunie, a.c.

* * * 

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

În Valencia mănânci cel mai bun burger din Spania

Piscinele municipale în aer liber din Valencia, vara 2022

Din 24 iunie, petreceri tematice nocturne la Piscina Parque del Oeste!

Cele mai cunoscute parcuri acvatice în Comunitatea Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul plajelor cu steag albastru din Spania

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Gandia – cea mai mare expoziție LEGO din Comunitatea Valencia

La 70 km distanță sud de Valencia, se află localitatea-stațiune Gandia.

Până pe 30 august 2022, zilnic, de luni până duminică, în intervalul 17:00 – 22:00, orașul Gandia găzduiește cea mai mare expoziție LEGO din Comunitatea Valencia.

Expoziția se află în așa-numitul Espai Baladre de pe plaja Gandia, în interiorul parcului Baladre.

Expoziția constă în machete și diorame însumând peste 600.000 de piese LEGO, create de persoane fizice, majoritatea aparținând asociației fanilor Lego din Valencia, ValBrick RLUG (Recognized LEGO User Group).

La expoziție participă și câștigătorii concursului de televiziune LEGO MASTERS Spania.
Ca o contribuție specială la celebrarea a 130 de ani de la deschiderea portului Gandia (care va avea loc pe 22 octombrie 2022), a fost construită cu piese Lego clădirea portului, Grao Sheds.

Dacă informațiile de mai sus nu sunt suficiente pentru o vizită de o zi în Gandia, atunci am să îți spun că plaja de 6km a Gandiei este foarte frumoasă, personal îmi place mai mult decât Plaja Malvarrosa, Valencia. Nisipul este fin, plaja curată și apa Mediteranei mult mai curată. Iar chiringuito, barurile pe plajă sunt numai bune pentur relaxare! Iar faleza este și ea mare și frumoasă!

Tot la Gandia poți vizita și Palatul Ducal Borja.

  • Este un locul nașterii San Francisco de Borja, un palat gotic în stil valencian din sec. XVII, cu gresie originală ale vremii.
  • Este considerat unul dintre cele mai importante conace impunătoare ale Coroanei Aragonului.
  • Camera lui Francisco de Borja se păstrează practic așa cum era atunci.

Mai rămâne sigur, o chestiune de costuri, pentru că cel mai ieftin, cu autobuzul, presupune un cost de 18 euro/persoană dus-întors. Aceasta este una din rutele în care diferența de cost autobuz-tren este insesizabilă.

Informații utile

– Perioada: Până pe 3o august, zilnic, în intervalul 17:00 – 22:00.

– Locație: Espai Baladre – Carrer de la Rioja nr.10.

– Intrare gratuită.

– Contact și detalii: Pe site-ul expoziției, aici.

– La Gandia poți ajunge:

  • Cu autobuzele ALSA, link aici. Autogara în Valencia este pe Carrer de Menéndez Pidal, 13, 46009, Valencia. Stație de metrou apropiată Turia.
  • Cu trenul. Verifică aici.
  • Cu mașina, pe autostrada AP-7.

Mănăstirea San Jeronimo de Cotalba

Citește aici (e scurt) experiența mea inedită, s-ar putea să-ți placă! 🙂

* * *

Până pe 31.07, în Valencia poți călători gratuit cu metroul și tramvaiul, în Alicante și Castellon cu tramvaiul!

Cum te deplasezi dintr-un punct al Valenciei în altul cu autobuzele liniei EMT, afli aici.

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Diferite hărți ale Metrovalencia, le poți descărca de aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Articole carte s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce este Valenca Tourist Card?

Știai că Valencia are mica ei Veneție și o ”Capelă Sixtină”?

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

San Juan del Hospital – cea mai veche biserică din Valencia

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Cu copiii în Valencia

Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Visitvalencia.com, Valenciabonita.es

Fotografia și înregistrarea aparțin Valenciana.ro.

Ce poți să faci în Valencia la sfârșitul de săptămână 22-24.07

La sfârșitul de săptămână 22-24.07, Valencia oferă o diversitate de manifestări și activități!

Feria del Vermut – Târgul de vermut

De vineri 22 iulie până duminică 24, Plaza Tapinería găzduiește Feria del Vermut!

Mai exact, evenimentul are loc în localul Amarillo din Mercado de la Tapinería -nr. 15, dar participă mai multe localuri.

Intrarea este liberă și gratuită, nu și băuturile și mâncarea.

La eveniment vor fi prezente principalele crame producătoare de vermut din Comunitatea Valenciană, Madrid, Murcia și Andaluzia.

  • Vermutul este o băutură cunoscută și la modă, principalul rival al berii la aperitive.
  • Atmosfera festivă va avea va avea parte și de muzică bună.
  • Mercado de Tapineria este un spațiu cunoscut pentru astfel de manifestări în Valencia. Este în aer liber, înconjurat de localuri, și se află în cartierul Carmen, centrul vechi, istoric al orașului.

Program: Vineri de la 19:00 la 22:00, sâmbătă de la 12:00 la 22:00 și duminică de la 11:00 la 15:00.

Gran Nit de Valencia 2022

Are loc sâmbătă, 23 iulie, în cadrul ”Gran Fira”. Începând de la ora 19:00 a zilei de sămâbătă, orașul Valencia se umple de activități.

Defilarea Cercafira

La ora 19.00, diferite personaje, printre care giganții Quiqueta și Nelet sau liliacul Valentín însoțiți de Fanfara ”Folk i Festa”, personaje de la Jurassic World, dar și mulți alții, vor defila pe traseul Plaza Tetuán – Calle de la Paz – Plaza de la Reina – Calle San Vicente Mártir – Plaza del Ayuntamiento.

Spectacole muzicale, de dans, teatru

Tot la ora 19:00, în în Plaza de la Virgen, Plaza del Mercado, Plaza del Pilar și alte piețe din cartierul Carmen, vor avea loc spectacole muzicale, de teatru, dans și monologuri .

  • Spectacole sunt gratuite și au loc în aer liber.

La ora 20:00, Plaza del Ayuntamiento va începe un spectacol muzical live cu trupe spaniole. Vor evolua DJ Nerea Sanfe, Tito Pontet sau grupul valencian El Diluvi.

  • Intrare gratuită.

Muzee deschise până la miezul nopții și cu intrare gratuită

Sâmbătă noaptea, muzeele orașului rămân deschise până la ora 00:00 și în care cultura, dansul, teatrul și chiar paradele vor inunda străzile din centrul orașului Valencia.

Iată ce muzee poți vizita gratuit și până după miezul nopții, sâmbătă noaptea în Valencia:

Muzeele deschise de Gran Nit de Valencia până la ora 00:00 sunt:

Casa Museo Benlliure

Museu d’Història de València

Palacio Cervelló

Lonja de València 

Centre Arqueològic de L’Almoina

Museo del Arroz

Museu de Belles Arts de València

L’ETHNO. Muzeul Valencià d’Etnologia

Muzeul de Preistorie 

Museo Nacional de Cerámica y Artes Suntuarias “González Martí” 

Excepții:

De asemenea, în cadrul Gran Nit de Valencia,

Mini-mascletà digitală

La 23:30, pe Paseo de la Alameda va avea loc o mini-mascletà digitală semnată de firma pirotehnică Peñarroja.  Un concert complet gratuit care va începe la ora 22:00.

Concerte de muzică live

– Vineri, 22.07, la Cafeneaua Etcetera, are loc un concert în direct de bossa nova.

  • Localul este mic, intim, dacă vreți să rezervați loc, trebuie să sunați.

– Dacă vreți să vedeți un spectacol de flamenco, aflați informații de aici.

Programul concertelor și al festivalurilor care au loc în această vară în Valencia, îl vezi aici.

În ”Trei locuri noi și inedite în Valencia” afli ce mai poți face în Valencia.

O bere, un mojito sau un vin seara, pe plajă

Dacă vrei să bei seara ceva chiar pe malul mării, poți să mergi la unul din barurile de pe plaja Patacona.

Primul, cum intri dinspre Malvarrosa e La Más Bonita.

Iată ce atmosferă era în una din serile lui iunie, a.c.

* * * 

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

Piscinele municipale în aer liber din Valencia, vara 2022

Din 24 iunie, petreceri tematice nocturne la Piscina Parque del Oeste!

Cele mai cunoscute parcuri acvatice în Comunitatea Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul plajelor cu steag albastru din Spania

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Gandia – cea mai mare expoziție LEGO din Comunitatea Valencia

La 70 km distanță sud de Valencia, se află localitatea-stațiune Gandia.

Până pe 30 august 2022, zilnic, de luni până duminică, în intervalul 17:00 – 22:00, orașul Gandia găzduiește cea mai mare expoziție LEGO din Comunitatea Valencia.

Expoziția se află în așa-numitul Espai Baladre de pe plaja Gandia, în interiorul parcului Baladre.

Expoziția constă în machete și diorame însumând peste 600.000 de piese LEGO, create de persoane fizice, majoritatea aparținând asociației fanilor Lego din Valencia, ValBrick RLUG (Recognized LEGO User Group).

La expoziție participă și câștigătorii concursului de televiziune LEGO MASTERS Spania.
Ca o contribuție specială la celebrarea a 130 de ani de la deschiderea portului Gandia (care va avea loc pe 22 octombrie 2022), a fost construită cu piese Lego clădirea portului, Grao Sheds.

Dacă informațiile de mai sus nu sunt suficiente pentru o vizită de o zi în Gandia, atunci am să îți spun că plaja de 6km a Gandiei este foarte frumoasă, personal îmi place mai mult decât Plaja Malvarrosa, Valencia. Nisipul este fin, plaja curată și apa Mediteranei mult mai curată. Iar chiringuito, barurile pe plajă sunt numai bune pentur relaxare! Iar faleza este și ea mare și frumoasă!

Tot la Gandia poți vizita și Palatul Ducal Borja.

  • Este un locul nașterii San Francisco de Borja, un palat gotic în stil valencian din sec. XVII, cu gresie originală ale vremii.
  • Este considerat unul dintre cele mai importante conace impunătoare ale Coroanei Aragonului.
  • Camera lui Francisco de Borja se păstrează practic așa cum era atunci.

Mai rămâne sigur, o chestiune de costuri, pentru că cel mai ieftin, cu autobuzul, presupune un cost de 18 euro/persoană dus-întors. Aceasta este una din rutele în care diferența de cost autobuz-tren este insesizabilă.

Informații utile

– Perioada: Până pe 3o august, zilnic, în intervalul 17:00 – 22:00.

– Locație: Espai Baladre – Carrer de la Rioja nr.10.

– Intrare gratuită.

– Contact și detalii: Pe site-ul expoziției, aici.

– La Gandia poți ajunge:

  • Cu autobuzele ALSA, link aici. Autogara în Valencia este pe Carrer de Menéndez Pidal, 13, 46009, Valencia. Stație de metrou apropiată Turia.
  • Cu trenul. Verifică aici.
  • Cu mașina, pe autostrada AP-7.

* * *

Până pe 31.07, în Valencia poți călători gratuit cu metroul și tramvaiul, în Alicante și Castellon cu tramvaiul!

Cum te deplasezi dintr-un punct al Valenciei în altul cu autobuzele liniei EMT, afli aici.

Care este traseul unei linii EMT, afli aici (mergi în stânga la ”Ver lineas” și selectezi numărul dorit).

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Diferite hărți ale Metrovalencia, le poți descărca de aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Articole carte s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce este Valenca Tourist Card?

Știai că Valencia are mica ei Veneție și o ”Capelă Sixtină”?

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

San Juan del Hospital – cea mai veche biserică din Valencia

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Cu copiii în Valencia

Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Visitvalencia.com, Valenciabonita.es

Fotografia și înregistrarea aparțin Valenciana.ro.

Localul din Valencia care a câștigat locul I pentru cel mai bun burger din Spania!

Dacă ești iubitor de burgeri, s-ar putea să te intereseze că un local din Valencia a câștigat premiul pentru cel mai bun burger din Spania!

Este vorba de restaurantul Jenkin’s, care a câștigat cea de-a III-a ediție a ”The Champions Burger”.

Campionatul spaniol de hamburgeri s-a desfășurat în perioada 02-05 și 09-12 iunie. S-au întrecut cele mai bune 20 de restaurante cu burgeri din Spania, care au rpezentat 75 de feluri de burgeri. 

Burgerul câștigător – ”Emmy B” nu a fost inclus în meniu, cel puțin la data redactării articolului, 15.07.2022! El a fpst comercializat pentru  lună.

Sper să nu mă înjuri pentru știrea asta, dar cum localul este specializat în burgeri, m-am gândit că te-ar interesa un altul din meniu!

  • ”Emmy B” era făcut din: carne de vită Black Angus, brânză cheddar afumată, ceapă caramelizată, bacon, murături și sos coreean.

Informații, rezervări restaurant Jenkin’s, aici – are mai multe locații în Valencia, poate găsești una aproape de tine!

A II-a și a III-a poziție în concurs au revenit restaurantelor La MurallaAlmenara, Castellón și RaffsValencia.

  •  ”Raffs”, burgerul de pe locul al III-lea, este un burger de vită cu brânză cheddar, rondele de ceapă prăjite, slănină crocantă și sosul Raffs făcut cu caju prăjit. 

* * *

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când (vizitarea gratis a muzeelor municipale a rămas valabilă din pandemie pe termen nelimitat)

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Café del tiempo, cafea valenciană de vară

Comunitatea Valencia – locul I în topul regiunilor cu plaje cu steag albastru din Spania

Cele mai cunoscute parcuri acvatice în Comunitatea Valencia

Piscinele municipale în aer liber din Valencia, vara 2022

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

* Sursă: Valenciabonita.es, Valenciasecreta.com

* Fotografia preluată de pe pagina de Facebook Jenkin’s.

Café del tiempo, cafea valenciană de vară

Café del tiempo este o băutură specific valenciană, care se bea în perioada călduroasă a anului, vara.

Ce are special?

Este un café solo, cum i se spune în Spania la cafeaua expresso, iar separat se aduc un pahar cu gheață și o felie de lămâie.

Clasic, ele se amestecă de la început, iar lămâia se stoarce. Știu, e posibil să strâmbi din nas, te înțeleg pentru că și eu sunt o băutoare a cafelei fără arome! Cum sunt curioasă când sunt într-un loc să trăiesc experiențe de-ale locului, inclusiv gastronomice, am comandat și eu fără mari speranțe! Am fost surprinsă să îmi placă! 🙂

  • Aici este nevoie să explic diferența între café solo și espresso.
  • Café solo este făcută doar din cafea și apă (practic cafea peste care vine apă fierbinte la o anumită presiune).
  • Un espresso este cafeaua făcută la aparatul numit espresor, dar care, în a cărei compoziție intră tot doar cafea și apă.
  • Un café solo este mereu un espresso, dar un espresso nu este mereu un solo!
  • Concluzie: Este vorba de aceeași cafea, diferită de orice alt tip, cafea americană, capuccino, etc.

În video poți vedea o mică demonstrație 🙂

De la acest tip de cafea au apărut și adaptări de vară ale altor tipuri, așa că poți cere un “bombón” –  cafea cu lapte condensat (laptele este doar adăugat cafelei nu și amestecat, astfel cafeaua este din două culori), un “café americano” del tiempo și chiar și un ”cremaet” del tiempo. Cremaet este o cafea flambată, îi spun eu, are alcool, puțină scorțișoară și coajă de lămâie, evident, și cafea căreia i se dă efectiv foc în paharul în care se servește. 

Dacă chelnerul nu înțelege când îi cereți, spre exemplu, un café americano del tiempo – ceea ce e foarte posibil pentru că cei care lucrează în diverse servicii știu doar varianta clasică a unui serviciu sau produs consacrat, fără alte abateri de la ea – cereți-i să vă aducă separat un pahar cu gheață si o bucată de lămâie. 😉

* * *

Cum te deplasezi dintr-un punct al Valenciei în altul cu autobuzele liniei EMT, afli aici.

Care este traseul unei linii EMT, afli aici (mergi în stânga la ”Ver lineas” și selectezi numărul dorit).

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce este Valenca Tourist Card?

Știai că Valencia are mica ei Veneție și o ”Capelă Sixtină”?

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul regiunilor cu plaje cu steag albastru din Spania

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Cu copiii în Valencia

Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Cu trenul în Valencia și împrejurimi

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când (vizitarea gratis a muzeelor municipale a rămas valabilă din pandemie pe termen nelimitat)

Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

* Fotografia și videoul aparțin Valenciana.ro

Ce să faci în Valencia la sfârșitul de săptămână 08-10.07

Dacă ești în Valencia la sfârșitul de săptămână 08-10.07, am adunat în articolul de față variantele de petrecere a timpului care mi s-au părut de interes.

Horchata gratuită în Plaza del Ayuntamiento

Sâmbătă, 9 iulie 2022, între orele 17:00 și 21:00, în Plaza del Ayutamiento, Piața Primăriei Valencia, se sărbătorește o nouă ediție a Zilei Horchata de Valencia.

Ziua Horchata a fost pe 6 iulie, când în Alboraya, locul de origine al băuturii, s-a distribuit spre degustare, horchata gratuit și a avut loc și un mică manifestare artistică.

Tradițional, horchata se bea cu fartons, produse de patiserie dulci, făcute din foietaj.

Horchata de Valencia este o băutură răcoritoare specific valenciană, făcută dintr-un fruct din familia nucilor, numit chufa sau ochi de tigru, care are foarte multe substanțe nutritive și minerale.

  • Mai multe despre horchata, dar și despre localurile tradiționale din Valencia, unde poți bea horchata autentică, afli aici.

Nava amiral a organizației Greenpeace în incinta portului Valencia

Nava amiral ”Rainbow Warrior” a organizației Greenpeace,  este ancorată în portul Valenciei până duminică, 10 iulie. 

  • Este o barca cu pânze construită cu cea mai durabilă tehnologie existentă la vremea sa și care continuă să treacă prin procese de actualizare pentru a o îmbunătăți.
  • De exemplu, a fost instalată o pasarelă la prova pentru a îmbunătăți navigația și, astfel, a cheltui mai puțin combustibil. Toate acestea o fac să fie în continuare una dintre cele mai avansate și eficiente barci cu pânze din lume.

Prezența navei este un demers în cadrul campaniei Greenpeace împotriva combustibililor fosili ca principal responsabil pentru schimbările climatice și finanțarea războiului din Ucraina.

  • Cei care vizitează nava se vor putea alătura Inițiativei cetățenilor europeni (ECI) care solicită în mod oficial încetarea publicității și sponsorizărilor companiilor de combustibili fosili.
  • Dacă un ECI ajunge la un milion de semnături verificate și din cel puțin șapte țări UE, Comisia Europeană este obligată legal să răspundă și poate lua în considerare transformarea cererilor noastre în legislație europeană.

Informații utile

– Locație: La Marina de Valencia

– Perioada: până duiminică, 10 iulie.

– Accesul gratuit, între următoarele ore:

  • Vineri, 8 iulie: de la 18:00 la 21:00.
  • Sâmbătă, 9 iulie: de la 10:00 la 13:00 și de la 18:00 la 21:00.
  • Duminică, 10 iulie: de la 10:00 la 13:00.

Concerte de muzică live

– 02-31 iulie – a 25-a ediție a Festivalului de Jazz Valencia. Info și bilete aici.

– Pe grupul de Facebook Valencia Live Music Bars afli ce concerte sunt în oraș.

– Despre spectacole de flamenco în Valencia, aici.

Programul concertelor și al festivalurilor care au loc în această vară în Valencia, îl vezi aici.

* * * 

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Ágora València din Plaza del Ayuntamiento

În anul 2022, Valencia este Capitala Internațională a Desenului.

Pentru a marca momentul, în Plaza del Ayuntamiento a fost ridicat un pavilion numit Ágora València.

Este o construcție modulară cu o suprafață de 350 de mp, făcută din lemn și tije ceramice, proiectată de arhitectul valencian Miguel Arraiz.

Scopul construcției este de a aduce creativitatea mai aproape de public și de servi drept vitrină pentru designul valencian în acest an.

Acoperișul are un design ondulat care simbolizează valurile Mării Mediterane și este luminat noaptea așa cum farurile ghidează navele de-a lungul coastei.

Pavilionul va rămâne în Plaza del Ayuntamiento până la sfâritul anului 2022.

Aici poți să afli mai multe despre manifestările în cadrul ”Valencia, Capitala Internațională a Desenului” sau despre activitățile pe care le va găzdui Agora.

Informații utile

– Locație: Plaza del Ayuntamiento

– Perioada: până la sfârșitul lui decembrie 2022.

– Accesul gratuit, 24h din 24h.

Cum ajungi în Plaza del Ayuntamiento ( Piața Primăriei)

– Cu autobuzele publice EMT numerele: 6, 8, 10, 11, 32, 70, 71, 81, N8, N10, N2 (stația Plaza del Ayuntamiento Barques), 10, 19, 40, 70, 71, 72 (Periodista Azzati- Plaza del Ayuntamiento), 14, 35, N1, N8, N9 (Marques de Sotelo-Plaza del Ayuntamiento), C1 (Plaza del Ayuntamiento Correos).

  • Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

– Cu metroul, liniile 3, 5, 9 (stația Xativa) și 3, 5, 7, 9 (stația Colon). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 200m.

  • Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.

– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații sunt nr. 11 (Plaza Ayuntamiento – Cotanda), 40 (Barcas, 11), 15 (Ribera – Plaza Ayuntamiento).

  • Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

Iată o înregistrare făcută zilele trecute ca să îți dai seama cum e.

Proiecții pe o instalație gigant în portul de agrement al Valenciei

Pe o cortină circulară de 8 m înălțime și 18 m diametru, formată din 5.600 de tije de silicon suspendate de un inel, au loc proiecții cu momente, imagini din Valencia, dar și în legătură cu design-ului (relativ la faptul că Valencia este Capitala Internațională a Desenului în acest an).

Imaginile sunt proiectate fie pe muzică, fie sonorul este asociat. Spre exemplu, pe imaginile cu flăcări (cu referire la sărbătoarea Las Fallas) se aude focul trosnind.

Intrarea este liberă și gratuită.

Mai multe poți afla aici.

* * *

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

San Juan del Hospital – cea mai veche biserică din Valencia

Piscinele municipale în aer liber din Valencia, vara 2022

Din 24 iunie, petreceri tematice nocturne la Piscina Parque del Oeste!

Cele mai cunoscute parcuri acvatice în Comunitatea Valencia

* * *

Spectacol de artificii

Duminică, 10 iulie, la ora 23:00, în Plaza del Ayuntamiento de València va avea loc un spectacol tradițional de artificii semnnat de compania pirotehnică Zarzoso de Altura (Castellón).

Spectacolul reuperează manifestări tradiționale prirotehnice cu diverse efecte și artefacte, care vor recrea diferite ”echipamente” de artificii de modă veche.

Pe 16 iulie, sâmbătă, la ora 20:00, va avea loc în Plaza del Ayuntamiento, o mascletà de modă veche de modă veche, un montaj care va recrea cu fidelitate spectacolele care aveau loc în anii ’40-’50.

O bere, un mojito sau un vin seara, pe plajă

Dacă vrei să bei seara ceva chiar pe malul mării, poți să mergi la unul din barurile de pe plaja Patacona.

Primul, cum intri dinspre Malvarrosa e La Más Bonita.

Iată ce atmosferă era în una din serile lui iunie, a.c.

Gandia – cea mai mare expoziție LEGO din Comunitatea Valencia

La 70 km distanță sud de Valencia, se află localitatea-stațiune Gandia.

Până pe 30 august 2022, zilnic, de luni până duminică, în intervalul 17:00 – 22:00, orașul Gandia găzduiește cea mai mare expoziție LEGO din Comunitatea Valencia.

Expoziția se află în așa-numitul Espai Baladre de pe plaja Gandia, în interiorul parcului Baladre.

Expoziția constă în machete și diorame însumând peste 600.000 de piese LEGO, create de persoane fizice, majoritatea aparținând asociației fanilor Lego din Valencia, ValBrick RLUG (Recognized LEGO User Group).

La expoziție participă și câștigătorii concursului de televiziune LEGO MASTERS Spania.
Ca o contribuție specială la celebrarea a 130 de ani de la deschiderea portului Gandia (care va avea loc pe 22 octombrie 2022), a fost construită cu piese Lego clădirea portului, Grao Sheds.

Dacă informațiile de mai sus nu sunt suficiente pentru o vizită de o zi în Gandia, atunci am să îți spun că plaja de 6km a Gandiei este foarte frumoasă, personal îmi place mai mult decât Plaja Malvarrosa, Valencia. Nisipul este fin, plaja curată și apa Mediteranei mult mai curată. Iar chiringuito, barurile pe plajă sunt numai bune pentur relaxare! Iar faleza este și ea mare și frumoasă!

Tot la Gandia poți vizita și Palatul Ducal Borja.

  • Este un locul nașterii San Francisco de Borja, un palat gotic în stil valencian din sec. XVII, cu gresie originală ale vremii.
  • Este considerat unul dintre cele mai importante conace impunătoare ale Coroanei Aragonului.
  • Camera lui Francisco de Borja se păstrează practic așa cum era atunci.

Mai rămâne sigur, o chestiune de costuri, pentru că cel mai ieftin, cu autobuzul, presupune un cost de 18 euro/persoană dus-întors. Aceasta este una din rutele în care diferența de cost autobuz-tren este insesizabilă.

Informații utile

– Perioada: Până pe 3o august, zilnic, în intervalul 17:00 – 22:00.

– Locație: Espai Baladre – Carrer de la Rioja nr.10.

– Intrare gratuită.

– Contact și detalii: Pe site-ul expoziției, aici.

– La Gandia poți ajunge:

  • Cu autobuzele ALSA, link aici. Autogara în Valencia este pe Carrer de Menéndez Pidal, 13, 46009, Valencia. Stație de metrou apropiată Turia.
  • Cu trenul. Verifică aici.
  • Cu mașina, pe autostrada AP-7.

* * *

Cu trenul în Valencia și împrejurimi

Cum te deplasezi dintr-un punct al Valenciei în altul cu autobuzele liniei EMT, afli aici.

Care este traseul unei linii EMT, afli aici (mergi în stânga la ”Ver lineas” și selectezi numărul dorit).

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Diferite hărți ale Metrovalencia, le poți descărca de aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * * 

Articole carte s-ar putea să te intereseze:

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce este Valenca Tourist Card?

Știai că Valencia are mica ei Veneție și o ”Capelă Sixtină”?

Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Comunitatea Valencia – locul I în topul plajelor cu steag albastru din Spania

Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

Cu copiii în Valencia

Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Visitvalencia.com, Wikipaella.org

Fotografia și înregistrarea aparțin Valenciana.ro.

San Juan del Hospital – cea mai veche biserică din Valencia

San Juan del Hospital este cea mai veche biserică din Valencia.
Biserica și spitalul San Juan del Hospital au fost fondate în 1238 de către Ordinul Suveran Militar și Ospitalier din San Juan de Ierusalim, cunoscut în prezent ca Ordinul Cavalerilor de Malta.
Drept răsplată pentru ajutorul militar la cucerirea orașului Valencia, Jaime I a donat un teren și o casă situate lângă poarta musulmană din Xerea și cartierul evreiesc.
Acest ordin a fost primul ordin religios și militar fondat în timpul cruciadelor, scopul său fiind în principal asistența spitalicească a pelerinilor.
Din complexul istoric San Juan del Hospital, a rămas doar biserica, care și-a păstrat numele.
San Juan del Hospital se află în centrul vechi, istoric, al Valenciei.Intrarea se face prin Calle de Trinquete de Caballeros.
La intrare sunt evidențiate câteva cruci roșii de pe vremea cruciaților din secolul al XIII-lea, protejate de sticlă.
Vizavi se află o imagine a Fecioarei Miracolului realizată în piatră, realizată de José Luis Roig în 1972, copie a originalului din secolul al XIII-lea.
În interiorul bisericii se găsesc capiteluri din sec. al X-lea de origine musulmană (unul din ele se află chiar la altatr, în dreapta, sus, au o culoare roz pal.
Pe terenul unei părți din complex, în curtea sudică, cu prilejul lucrărilor arheologice din perioada 1987-1998, s-au descoperit urmele unor ziduri romane care susțineau tribunele ”Circului de Valentia”(denumirea orașului pe vremea romanilor).
Circul a fost construit în sec. al III-lea d.Hr.
Dimensiunea sa este de aproximativ 300 m lungime, 70 m lățime și avea o capacitate de 10.000 de spectatori.
În 1995 a fost înființat Centrul Social ”San Juan del Hospital” care are ca scop integrarea socio-laborală a persoanelor aflate în situație de vulnerabilitate sau risc de excluziune socială.

Informații utile despre San Juan del Hospital

– Adresă: Calle Trinquete de Caballeros, 5, Valencia.
– Program: Luni-vineri: 07:00-13:30 și 17:00-21:00, sâmbăta: 09:30-13:00 și 17:00-21:00, duminica: 09:30-13:30 și 17:00-21:00.
– Intrare gratuită.
 
* * *

Cum te deplasezi dintr-un punct al Valenciei în altul cu autobuzele liniei EMT, afli aici.

Care este traseul unei linii EMT, afli aici (mergi în stânga la ”Ver lineas” și selectezi numărul dorit).

Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.

Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

Ce este Valenca Tourist Card?

Știai că Valencia are mica ei Veneție și o ”Capelă Sixtină”?

Unde poți mânca o paella autentică în Valencia, dar și în alte orașe ale Spaniei și ale lumii

Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

lajele Valenciei, mic ghid de utilizare