Baruri pe plajă în Valencia

Pe plajă în Valencia, vara, că stai în timpul zilei sau faci seara o plimbare, s-ar putea să ți se facă poftă de o bere sau de un pahar cu vin.

Așa că am pregătit o listă cu barurile pe care le găsești pe plajele aflate în interiorul orașului.

  • Despre plajele din Valencia citește aici.
  • Vrei să afli ce plaje sunt pentru căini în întreaga comunitate valenciană? Află aici! Articolul este în spaniolă, dar te vei orienta după numele plajelor și pe harta din interiorul articolului unde acestea sunt marcate.

Cum în Spania este o adevărată cultură a barurilor, nu se putea mai ales cele de pe plajă, care au o atmosferă relaxantă, să rămână fără un nume.

Barurile pe plajă se numesc ”chiringuito” și sunt foarte populare în aproape toate țările de sorginte spaniolă.

La un chiringuitp ele poți să bei sau să mănânci o gustare. În ce privește mâncarea depinde de fiecare local, dar, în general, nu au feluri de mâncare ca la restaurant, ci eventual ceva frugal, pe lângă chips-uri, alune și alte ”mărunțișuri” sărate.

Cât despre atmosferă, este una cu adevărat de vacanță. Toți cei care vin la bar sunt îmbrăcați lejer, de plajă, iar muzica este nelipsită.

Înainte de a trece la enumerarea chiringuito din Valencia, trebuie să îți spun că ele se află pe plajele de la capătul plajei Malvarrosa. Administrativ, ele aparțin localității Alboraya, cu care Valencia se învecinează, dar plajele sunt lipite una de alta, așa că nici nu ști când ai trecut dintr-o localitate în alta.

Îți spun asta ca să nu mergi pe Arenas, Malvarrosa sau Cabanyal cu așteptarea că vei putea petrece timp la un chiringuito pe acea plajă. 🙂

Baruri pe plajă în Valencia

– La Mas Bonita Chiringuito Beach, Patacona

  • Adresă: Passeig Marítim de la Patacona, 21, 46120 Alboraya, Valencia
  • Web: La Mas Bonita Chiringuito
  • Instagram – în Spania este foarte utilizat.
  • Program: Deschis zilnic de la 10:00 la 23:00.
  • La Mas Bonita are și restaurante și cofetării/cafenele, un restaurant chiar la marginea plajei. Atmosfera este foarte plăcută, dar mai tot timpul este aglomerat, așa că e de preferat să faci rezervare. Siteaici.

– Chiringuito ElOcho, Patacona

  • Adresă: Calle de la Patacona 46120 Alboraya, Valencia
  • Tel: +34.666.228.856
  • Facebook
  • Instagram
  • Program: Neprecizat

Chiringuito Tres14beach, Patacona 

  • Adresă: Avenida Mare Nostrum, 52, Playa de la Patacona, Alboraya
  • Contact: Whatsapp: +34.601.633.696
  • Web
  • Instagram
  • Program: Luni-Joi: 08:00-16:00, Vineri-Sâmbătă: 08:00-22:00, Duminică: 08:00-20:00

Chiringuito Patasur, Patacona 

  • Adresă: Passeig Marítim de la Patacona, 50 46120 Alboraya, Valencia
  • Tel: +34.666.229.007
  • Facebook
  • Instagram
  • Program: Neprecizat

Cum ajungi la baruri

Pentru a ajunge la oricare dintre ele, ai următoarele opțiuni de transport public.

  • Cum ajungi: 
  • Cu autobuzele publice EMT numărul 31  stația Mare Nostrum pentru ElOcho, la stația Mare Nostrum Alboran pentru Tres14Beach și Patacona și la stația Paseig Maritim Mendizabal. Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.
  • Cu tramvaiul (tranvia) liniile 4 și 6 până la stația Eugenia Viñes. De aici cu autobuzul 31 până la una din stațiile de mai sus. Despre cum să circuli cu Metrovalencia și Tranvia (tramvaiul), citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.
  • Cu Valenbisi, cele mai apropiate stația 170 (Isabel de Villena – Mendizábal). De aici este de mers pe jos o distanță de 1,2km până la cel mai depărtat, ElOcho. Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Dacă vii în Valencia până pe 15 august 2021, îți recomand Expoziția ”El Oro de Klimt”, indiferent că ești sau nu cunoscător de artă! Află despre ce este vorba aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

– Cât costă o vacanță în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului.

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre

– Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Valenciabonita.es, rețelele sociale ale barurilor.

Fotografiile articolului sunt luate de pe conturile de socializare ale barurilor. În fotografia articolului este chiinguito La Mas Bonita.

 

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

Din cei 25 km de coastă pe care îi are Valencia, 19,5 km sunt de plajă.

Toate plajele Valenciei sunt accesibile cu mașina, majoritatea și cu transportul în comun. Datorită curățeniei, clarității apelor și calității serviciilor puse la dispoziția turiștilor, multe dintre ele au steagul albastru.

Ce este “steagul albastru”

Steagul albastru este un calificativ acordat de Fundaţia Mondială de Educaţie pentru Mediu (FEE) pentru plaje sau porturi, care oferă garanţia că în aceste locuri apa şi nisipul sunt curate şi că există suficienţi salvamari pregătiţi să intervină în situaţii de risc. În același timp, steagul albastru este și un simbol al protecţiei mediului la standard înalt. Pentru a primi aceast calificativ, plajele trebuie să îndeplinească o serie de criterii.

În articolul de față voi prezenta pe larg doar plajele ce aparțin orașului Valencia.

Plajele orașului Valencia

Pentru o mai ușoară clasificare, am urmat distincția făcută de alții între cele din nordul și cele din sudul orașului.

Unite de o promenadă activă, Malvarrosa, Cabañal/ Las Arenas și Patacona/Alboraya sunt plajele Valenciei situate în partea de nord.

Cei care preferă să se îndepărteze de centrul urban și de agitația promenadei, fără a fi nevoie să călătorească prea mult, au acces plajele Valenciei din sud: Pinedo, L’Arbre del Gos, El Saler, El Garrofera, La Devesa și Perellonet.

Plajele din sud își păstrează aspectul sălbatic într-o măsură mult mai mare și tind să aibă un număr mai mic de oameni comparativ cu cele din nord.

*Fotografia aparține valenciaplaza.com.

Plajele din nordul Valenciei

Playa El Cabañal – Las Arenas

Locație și descriere: Se află în apropierea portului Valenciei. Are 1200 m lungime și 60 m lățime și este o plajă cu nisip fin. Fiind cea mai apropiată de centrul orașului și în continuarea cartierului Cabanyal, este cea frecventată de familiile cu copii aflate în vacanță în Valencia.În lunile aprilie-octombrie este unul dintre cele mai pline de locuri din viața de noapte din Valencia.

Caracteristici: • Plajă cu nisip fin • Semnul Q de „calitate turistică” • Închiriere de umbrele și șezlonguri • Pasarelă de acces pentru persoane cu mobilitate redusă • Dușuri de corp și picioare •WC • Post Cruce Roșie • Salvamar • Spații amenajate pentru volei • Restaurante • Parcare • Stație autobuz • Taxi.

Cum ajungi: Autobuzele  EMT 92, 19, 32, 95, 18, N1, N9. Despre  transportul în comun în Valencia am scris aici.

Plaja La Malvarrosa

Locație și descriere: Este situată la nord de portul Valencia, în continuarea Plajei Cabanyal. Cu cei 1800m lungime și 60m latime, este plaja cea mai cunoscută a orașului. Largă și deschisă, cu nisip fin auriu, Malvarrosa este mărginită de o promenadă cu palmieri unde sunt  baruri și restaurante. Aici poți gusta mâncăruri din bucătăria locală, precum paella și fideuá.

Caracteristici: •Plajă cu nisip fin • Semnul Q de „calitate turistică” • Pasarelă de acces pentru persoane cu mobilitate redusă • Închiriere de umbrele și șezlonguri • Dușuri de corp și picioare • WC • Post Cruce Roșie • Salvamar • Serviciu gratuit de asistență la baie pentru persoanele cu handicap (de la 11:30 la 18:30) • Spații amenajate pentru volei • Spații amenajate pentru joacă copii • Restaurante • Serviciul de supraveghere poliție • Parcare • Stație autobuz • Taxi

Cum ajungi: Autobuzele EMT 92, 19, 32, 31, 98, N1 (de noapte).

Plajele Arenal/Cabanyal și Malvarrosa sunt în apropierea:

Liniilor de tramvai 4 și 6, stațiile Dr. Lluch și Las Arenas. Distanța de parcurs pe jos până la plajă este de 500 m.

Liniilor 5, 7 și 8 ale Metrovalencia, stația: Marítim-Serrería. De aici este de parcurs o distanță de aproximativ 1km pe jos sau cu taxiul până la cea mai apropiată, Arenal.

Plaja Patacona (Alboraya)

Locație și descriere: Este situată în continuarea Malvarrosa și deși este în apropierea Valenciei, aparține municipalității Alboraya. La Patacona este cea mai bună opțiune pentru cei care doresc să meargă pe plajă fără să părăsească orașul, dar preferă un mediu ceva mai puțin turistic și mai departe de agitația barurilor, restaurantelor, pub-urilor și a zonelor de agrement ale promenadei. Plaja La Patacona este lungă de 1050 m și lată de 110 m, are nisip fin și auriu.

Caracteristici: • Plajă cu nisip fin • Închiriere de umbrele și șezlonguri • Toalete publice și gratuite • Dușuri de corp și picioare • Post Cruce Roșie •Parcare publică

Cum ajungi: Autobuzele: 31, N1 (de noapte). Despre transportul în comun în Valencia am scris aici.

  • Vrei să afli ce plaje sunt pentru căini în întreaga comunitate valenciană? Află aici! Articolul este în spaniolă, dar te vei orienta după numele plajelor și pe harta din interiorul articolului unde acestea sunt marcate.
  • Vrei să știi care sunt regulile de călătorie cu animalul de companie în transportul public, în Comunitatea Valencia? Află aici.

Plajele din sudul Valenciei

Plaja Pinedo

Prima dintre plajele Valenciei cu steag albastru (6 la număr). Este situată la sud de portul orașului și de clubul de iahturi. Lungă de 2,7 km și  lată de 35 de m, este o plajă deschisă și cu nisip fin. În împrejurimi păstrează o zonă de dune și vegetație. În ciuda apropierii de oraș, nivelul de ocupare nu este ridicat în timpul săptămânii. Are o zonă dedicată nudismului. Noaptea oferă o vedere panoramică unică a portului Valencia.

Caracteristici: • Plajă cu nisip fin • Plajă cu steag albastru • Pasarelă de acces pentru persoane cu mobilitate redusă • Permis accesul câinilor • Dușuri de corp și picioare • Post Cruce Roșie • Salvamar • Restaurante •Parcare • Stație autobuz •Taxi

Cum ajungi:

Cu autobuzele liniilor 15, 14 și autobuzele Liniei 25 (orice direcție)

Cu mașina: Pe autostrada CV-500, 11 km, aprox. 22 minute.

Plaja de l’Arbre del Gos

Situată între Pinedo și El Saler, în apropierea Parcului Natural Albufera, Plaja de l’Arbre del Gos se întinde de-a lungul a aproximativ 2600 m, pe o lățime de 40 m.  Deși are nisip fin auriu și steag albastru, nu este foarte cunoscută publicului. Este o plajă ideală pentru a te bucura de soare în liniște. Aici există chiar și o pistă pentru biciclete, ceea ce îți oferă ocazia unei plimbări în apropierea mării.

Caracteristici: • Plajă cu nisip fin • Plajă cu steag albastru • Dușuri de corp și picioare • Post Crucea Roșie • WC • Salvamar • Stație autobuz •Parcare

Cum ajungi:

Cu autobuzul Liniei 25, cele mai apropiate stații sunt: Carrera Del Riu – Montanyars, 614 m distanță, 9 minute de mers pe jos și Ctra. Del Riu – Campingul, 1126 m distanță, 15 minute de mers pe jos.

Cu mașina: Pe autostrada CV-500, 10,1 km de centrul Valenciei,aprox. 21 minute.

Cu bicicleta.

*Fotografia aparține publicației www.visitvalencia.com

Plaja El Saler

Plaja El Saler este situată în inima Parcului Natural Albufera. Dimensiunile sale, 5 km lungime și 35 m lățime, precum și nisipul fin o fac  preferat de turiști și localnici dintre plajele Valenciei. Este înconjurată de dune de nisip și asta o protejează în zilele cu m ult vânt. Dintre plajele Valenciei, El Saler este plaja preferată de către windsurfers și kitesurfers din regiune.

Tot datorită lungimii sale, atrage și iubitorii de nudism: întotdeauna e posibil să găsești un loc liniștit în care să-ți scoți costumul de baie și să te îndepărtezi de ochii lumii. Atât pe plajă, cât și în oraș se găsesc restaurante unde te poți bucura de bucătăria locală.

Caracteristici: • Plajă cu nisip fin • Plajă cu steag albastru • Dușuri de corp și picioare • Post Crucea Roșie • Salvamar • WC • Restaurante • Hoteluri • Parcare • Stație autobuz • Taxi

Cum ajungi:

Cu autobuzul Liniei 25 orice direcție

Cu mașina: Pe drumul național V-15 sau autostrada CV-500, 10,8km, aprox. 15 minute

Plaja Recatí – Perellonet

Este situată în zona urbanizată a Perellonet, astfel încât gradul său de ocupare poate fi destul de ridicat, mai ales în perioada de vară. Nisipul fin și apele curate și calme o fac ideală pentru familiile cu copii. Plaja Perellonet este lungă de 3600 m și lată de 45 m și deține și ea steagul albastru. La ea se ajunge cu autobuzele publice care circulă în această parte a coastei valenciene.

Caracteristici: • Plajă cu nisip fin • Dușuri de corp și picioare • Salvamar • Post Crucea Roșie • Parcare • Stație autobuz • Taxi

Cum ajungi:

Cu autobuzul Liniei 25

Cu mașina: Pe autostrada CV-500, 23,6km, aprox. 33 minute.

Plaja La Devesa (fosta Malladeta)

Plajă cu nisip fin auriu, lungă de aproape 5 km și lată de 35 m, este cea mai sălbatică dintre plajele Valenciei. Este situată la marginea Parcului Natural Albufera, într-un mediu natural frumos, cu pini, tufișuri și flori care colorează dunele și în care trăiesc păsări. Există, de asemenea, un centru de informații din apropiere pentru a descoperi Parcul Natural și puncte de observare a faunei locale.

Caracteristici: • Plajă cu nisip fin • Plajă cu steag albastru • Acces pentru persoane cu mobilitate redusă • Dușuri de corp și picioare • WC • Post Crucea Roșie • Salvamar • Restaurante • Hoteluri • Parcare

Cum ajungi:
Cu autobuzul Liniei 25 orice direcție, El Palmar sau El Perelló/Perellonet. Este de mers pe jos până la plajă.

Cu mașina: Pe autostrada CV-500, 16 km de distanță de centrul Valenciei, aprox. 25 minute.

* Fotografia aparține autorului acestuia.

Plaja La Garrofera

Situată chiar în cadrul Parcului Natural Albufera, plaja Garrofera oferă 1,5 km de nisip fin într-un loc retras, adăpostit de dune. Lățimea ei este de 37 m și are o suprafață de 5400 mp de dune de nisip. Venind dinspre El Saler, primii 800 de metri de plajă sunt rezervați nudiștilor.

Caracteristici: • Plajă cu nisip fin • Plajă cu steag albastru • WC • Post Crucea Roșie • Salvamar • Chioșc de unde se pot cumpăra băuturi reci și închiria șezlonguri • Parcare

Cum ajungi:

Cu autobuzul 25, El Perellonet/El Palmar, te lasă în Gola de Puchol, la aproximativ șapte minute de mers pe jos.

Cu mașina: Pe autostrada CV-500, 15,7 km, aprox. 22 minute.

Obiectivul acestui articol este de a prezenta oferta diversă a plajelor orașului Valencia. Pentru a afla condițiile altor plaje din Comunitatea Valenciană (Alicante, Castellon), intră aici.

Plajele cu steag albastru din toată Comunitatea Valencia le găsești aiciArticolul este în spaniolă, dar plajele denumirile plajelor sunt enumerate.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

 Transportul public în Valencia. Ghid complet

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Tribunalul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europa

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului.

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre

* * *

Surse de informare: Valenciabonita.es, Visitvalencia.com.

Fotografiile din interiorul articolului aparțin Valenciabointa.es, cea a articolului autorului acestuia.