Jardin del Parterre, Grădina Parterre este o altă oază de verdeață în inima orașului Valencia, situată în Plaza Pl. Alfonso el Magnánimo.
Grădina s-a născut în 1850 odată cu plantarea arborilor din grădina Palatului Arhiepiscopal din Valencia, mai exact a unei specii foarte rare aduse din India. În ani care au urmat, au fost plantați magnolii, palmierii și araucari.
Dimensiunea și forma de astăzi a grădinii s-a definitivat la sfârșitul sec. al XIX-lea odată cu instalarea statuii ecvestre a regelui Jaume I Cuceritorul.
Mai demult, grădina avea patru chioșcuri circulare, câte unul în fiecare colț. După inundația provocată de râul Turia în 1957, acestea au fost dezmembrate și remontate în alte grădini din Valencia (Grădinile Parcent).
Inundația a deteriorat grădina și a distrus fântânile pe care le avea. Mulți dintre arborii aflați aici au fost distruși, trebuind să fie replantați. Printre copacii care au supraviețuit inundației se remarcă gigantul ficus, aflat în spatele punctului de alimentare cu benzină, Repsol.
Ficusul face parte din categoria arborilor monumentali, iar după părerea mea este cel mai mare din Valencia.
Coroana lui are 40m diametru, trunchiul 12m și a fost plantat acum 169 de ani.
Când mergi în centrul vechi, nu uita să îi faci o vizită, te va impresiona!
- Articole de interes:
- Ce poți face patru zile cu copiii în Valencia
- Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa
- Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci
- Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia
Fântâna și statuia din Jardin del Parterre
În Grădina Parterre se află și o fântână de marmură, în stil baroc. Ea îl reprezintă pe zeul mării, Neptun, cu tridentul în mână.
Statuia provine dintr-o livadă dispărută, unde era amplasată într-o nișă deschisă în perete. Inițial a fost montat în Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta, în 1818, pentru ca în 1960 să fie mutată aici.
În centrul grădinii se află sculptura ecvestră a regelui Jaume I Cuceritorul. Sculptura îl reprezintă pe regele Jaime I într-un costum de războinic montat pe calul său într-un ritm și în atitudinea de a conduce trupele în cucerirea lor către orașul Valencia.
Jaume I Cuceritorul a eliberat orașul Valencia de sub ocupația arabă (1238) și a fondat regatul Valenciei.
Ideea statuii îi aparține directorului ziarului Las Provincias. În 1876 ea a fost aprobată de consiliul local cu condiția să fie realizată prin subscripție publică.
În 1878, banii necesari pentru proiect nu fuseseră încă adunați. Realizarea statuii a generat multe discuții, motiv pentru care până la finalizarea sa au trecut 15 ani.
Statuia a fost inaugurată în iulie 1891. Piedestalul are 7m înălțime, iar pentru rege și calul său s-au folosit cincisprezece tone de bronz.
Mergând în afara grădinii, vei constata că gardul din piatră pare a fi o bancă, separată din loc în loc de brațe de metal. Asta se datorează faptului că el a fost suport pentru băncile din Grădina Glorieta, cu care se învecinează. Au fost montate ca și gard al Parterre în 1901.
De Ziua Comunității Valencia, pe 9 octombrie, are loc o ceremonie solemnă și tradițională, în care steagul comunității este preluat din primărie și adus la statuia lui Jaume I. Cu această ocazie, se cântă imnul comunității și se depun coroane de flori de asociații militare.
Este o ceremonie aparte, la care îți recomand să asiști măcar pentru câteva minute.
În filmare, câteva minute din ceremonia din 2018.
În serile de vară, grădinile ”Parterre” este un loc plăcut de relaxare.
Grădina este deschisă 24h din 24h, vizitarea este gratuită.
De unde numele ”Parterre”
Parterre este un stil de amenajare al grădinii caracterizat prin plantarea de paturi de flori, plante perene sau arbuști despărțite prin zone cu pietre și trasarea unor cărări de pietriș, toate dispuse simetric.
Cuvântul ”parterre” provine din franceză și în domeniul floriculturii și al design-ului peisagistic înseamnă ”la sol”, dar cuvântul mai are și alte semnificații.
Grădina este deschisa spre vizitare 24h din 24h, gratuit.
Cum ajungi la Jardin del Parterre
– Adresa: Plaza Alfonso el Magnánimo
– Cu autobuzele publice EMT numerele: 28, 95 (stația Tetuan), 16, 26 (Porta del Mar-Gloriete) 11, 70, 71 (Stația Porta del Mar-General Palanca), 4, 10, 24, 25 (stația Porta del Mar – Navarro Reverter Impar), 4, 10, 13, 94, 95 (stația Porta del Mar – Navarro Reverter Par), 6, 11, 32, 70, 71, 81 (stația Porta de la Mar – Palau de Justicia), 8, 13 (stația Porta del Mar Plaza), 8, 10, 28, 32, 81 (stația Porta del Mar Colon).
- Despre EMT citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.
– Cu metroul, liniile 3, 5 (stația Colon), 5, 7 (stația Alameda). De la fiecare dintre aceste stații este o distanță de mers pe jos de aproximativ 500m.
- Despre cum să circuli cu Metrovalencia, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul, verifică aici.
– Cu Valenbisi, cele mai apropiate stații: 9 (Tetuan), 13 (Alfonso el Magnánimo – Nave), 28 (Navarro Reverter – Grabador Esteve).
- Dacă vrei să afli cum poți folosi Valenbisi ca turist, îți recomand acest articol.
* * *
Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.
* * *
Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia
– Cât costă o vacanță în Valencia
– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști
– Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia
– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia
– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia
– Despre natura în Valencia poți citi în: Parcul Turia, grădinile din albia râului, Parcul Cabecera, o altă grădină imensă a orașulului Valencia, Valencia la pas: Grădina Monforte.
– Despre ficușii monumentali faimoși în Valencia citește aici și aici.
* * *
Surse de informare: www.Jdiezarnal.es, www.viuvalencia.com
Fotografiile articolului aparțin autorului.