Marele Festival al orașului Valencia

Ai crezut că dacă a venit vara și s-a instaurat căldura, spiritul petrecăreț al valencienilor se va domoli? Dacă da, îți spun sincer că te-ai înșelat! Cum, de fapt m-am înșelat și eu!

Foarte scurtă prezentare a ”Marelui Festival al orașului Valencia”

În cursul lunii iulie, între 30 iunie și 28 iulie 2019, în orașul Valencia se desfășoară Marele Festival al Valenciei cunoscut local sub denumirea de ”Gran Fira de Valencia” 2019 sau ”Gran Feria de Julio” 2019.

”Fira” sau ”feria” s-ar traduce în română prin târg. Am ales să folosesc termenul ”festival” având în vedere multitudinea și diversitatea manifestărilor.

Festivalul orașului Valencia are o vechime de peste de 148 ani. Prima oară a avut loc pentru în 1871 și a fost organizat în scopul de a apropia locuitorii orașului de cultura festivă.

Marele Festival al Valenciei 2019

”Gran Fira de Valencia 2019” aduce în luna iulie în orașul Valencia iulie mai mult de două sute de activități, cele mai multe dintre ele gratuite. Vor avea loc concerte, spectacole de teatru și umoristice, festivități stradale și cu flori, sport, activități pentru copii, manifestări tradiționale, spectacole pirotehnice.

În programul acestui an este inclusă și o ”correfira” (în traducere exactă ”aleargă prin festival”). Este o scenă mobilă, care pe parcursul lunii iulie se va deplasa în diferite cartiere ale orașului, oferind activități muzicale și de teatru pentru copii și adulți.

Activități și manifestări

Inaugurarea

Duminică, 30 iunie vor avea loc mai multe manifestări prin care se va sărbători deschiderea festivalului.

– La ora 19.30, din Plaza de la Reina pleacă pe ritm de muzică festivă o paradă din care vor face parte o pereche de giganți (pe numele lor Quiqueta y Nelet, sunt curioasă și eu să văd care sunt dintre cei zece) și alte personaje populare. Traseul se va termina în Piața Primăriei.

– La 20.30 în Piața Primăriei va avea loc un mic spectacol priotehnic.

– La 21.30 un Piața Primăriei este organizată o petrecere în aer liber cu dj.

Maurii și creștinii (Moros y cristianos)

În perioada 4-7 iulie va avea loc seria de festivalul ”Maurii și creștinii”. Locul de desfășurare este pe faleză, după Hotelul ”Las Arenas”, în direcția Playa Cabanyal. Vor avea loc acte, manifestări specifice și o piață cu tematică arabă, ce va include mâncare, dulciuri, obiecte ornamentale și de îmbrăcăminte.

”Moros y cristianos” este o festivitate populară foarte cunoscută în Spania, mai ales sudul comunității valenciene. Ea celebrează luptele care au avut loc în perioada Reconquistei spaniole, când regii spanioli i-au expulzat pe musulmani de pe aceste teritorii (sec. XVII).

Festivitatea ”Moros y cristianos” este declarată bun de interes național. Ea constă în principal într-o paradă în care defilează soldați ale ambelor tabere, dar și diverse personaje sau simpli oameni ai vremurilor respective.

 

Nopțile folclorului

Pe 5 și 6 iulie se desfășoară ”Nopțile folclorului”. Ele însumează o serie de activități legate de muzica populară și elemente ale culturii tradiționale. Dansuri și spectacole muzicale vor avea loc în Plaza ”Mare de Déu”.

Noaptea la mare

Sâmbătă, 13 iulie, pe malul Mării Mediterane, în zona ”La Marina de Valencia”, va avea loc un un spectacol pirotehnic, ”Piromusica”, urmat de petrecere și muzică în aer liber.

Marea noapte a festivalului

În noaptea de sâmbătă 20 iulie, în diferite locații din centrul orașului (Plaza del Patriarca, Plaza de Pilar și Plaza del Ayuntamiento) vor avea loc manifestări muzicale și teatrale pentru copii și adulți.

Totodată, muzeele  vor fi deschise până la miezul nopții!

Bătaia cu flori

Pe data de 28 iulie, într-o zonă delimitată a Paseo de la Alameda, va avea loc ”Batalla de las flores”, adică bătaia cu flori. Manifestarea debutează cu o defilare a carelor alegorice ornate cu flori pe diferite teme. Finalul este marcat de o bătaie csu flori în care toți participanții inclusiv publicul, aruncă cu flori unii în alții.

Festivitatea ”Bătaia cu flori”, Valencia 2017 

 

Bâlciul de vară

Ca în fiecare an târgul de distracții coincide cu ”Marele festival al Valenciei”. Este organizat pe vechiul curs al râului Turia, între Podul Expoziției și Podul Florilor.

Va fi deschis în perioada 23 iunie-6 august, putând fi prelungit până pe 11 august.

Programul de funcționare: de duminică până joi între 18.00-01.00, iar în zilele de vineri, sâmbătă și în ajunul zilelor festive între 18.00-02.00.

Aici se găsesc distracții pentru toate vârstele și din toate timpurile, de la roată până la caracatiță, barca vikingă, mașinile electrice care se ciocnesc și până la scaunele elastice.

Activități pentru copii

Pe durata festivalului vor fi organizate o serie de activități și manifestări dedicate copiilor. Programul lor paote fi văzut aici.

Evenimente  muzicale

Tot în cadrul Marelui Festivalul al Valenciei au loc două evenimente muzicale importante:

–  Concursul Internațional al Formațiilor Muzicale ”Orașul Valencia” 2019. Pentru detalii și program urmăriți link-ul.

– Festivalul de Jazz (ediția XXIII). Concertele au loc în Palatul Muzicii (Palau de la  Música). Programul poate fi consultat aici.  Vor avea loc și concerte gratuite în grădina palatului. Pe 10 iulie, va avea loc concertul lui Bobby McFerrin și Gimme 5.

Programul integral și detaliat al festivalului poate fi consultat aici.

În loc de încheiere

Adunate, toate activitățile ce vor avea loc în iulie în Valencia, fac o poveste. Una de vară șireală, care va dura aproape o lună de zile. Timp în care distracția și buna dispoziție vor face din nou legea și vor pune stăpânire pe oraș.

Dacă vii în orașul Valencia în luna iulie, nu uita să îți salvezi acest articol! În el ai informații interesante și utile despre ce să faci diferit devizitarea uuni obiectiv turistic!!

Corpus Christi, una dintre cele mai vechi sărbători ale Valenciei. Ce este. Actele importante

Corpus Christi sau “Solemnidad del Cuerpo y la Sangre de Cristo”“Solemnitatea Corpului şi Sângelui lui Cristos” este o sărbătoare a bisericii catolice care celebrează Eucharistia – Împărtăşania.

Corpus Christi se sărbătorește la 60 de zile după Duminica Paștelui, mai exact în a opta duminică după Paşte.

Veche de peste 650 ani, a fost celebrată pentru prima dată în 1246, în Liège (Belgia). În trecut era cunoscută sub numele de “Corpus Domini”.

Sărbătoarea a fost instituită pe 8 septembrie 1264 de către Papa Urban al IV-lea, printr-o bulă papală. Data stabilită pentru celebrare a fost în prima joie după a opta zi de la Rusalii.

Corpus Christi în Spania

Prima procesiune de Corpus Christi a avut loc în 1355, când a fost legiferată de episcopul de Valencia Hugo de Fenollet.

De-a lungul timpului, în cadrul ceremoniilor alături de slujba religioasă solemnă, au fost incluse în procesiunea tradițională, diverse evenimente originare din tradițiile păgâne sau părți din festivaluri locale.

Corpus Christi în Valencia

În Valencia, Corpus Christi este cea mai vechi sărbătoare religioasă.

Până la sfârșitul sec. al XIX-lea, a fost considerată ”Festa Grossa” – “Marea sărbătoare”, cea mai mare și mai importanta sărbătoare a orașului.

De-a lungul timpului a devenit un festival tradițional religios și popular, sărbătorit cu mare devotament.

În prezent, festivitatea este bun imaterial de interesul cultural.

Acte și manifestări importante ale Corpus Christi

Mă voi referi doar la manifestările importante din punct de vedere al interesului popular și nu religios. Ca și turist sau vizitator cred că te interesează partea festivă. 🙂

  • Oricare dintre acțiunele festivității poate începe cu întârziere față de ora menționată! Dacă vei vrea să participi, îți recomand să verifici programul anunțat înainte de ediția respectivă!

Actele și manifestările populare sunt:

1. Mutarea carelor alegorice în Plaza de la Virgen

De obicei are loc în ziua de vineri.

Carele alegorice, rocas:

          * Sunt structuri de lemn, mobile care întruchipează diferite simboluri religioase și laice care au legătură cu Iisus.

          * Inițial au fost construite în perioada 1373 – 1392.

          * Au dimensiuni grandioase, motiv pentru care în spaniolă li se spune “las rocas” – roci, bolovani.

          * Compoziţia lor este neschimbată de sute de ani, de când a fost înfiinţat fiecare.

          * Primul edificiu din Valencia destinat adăpostirii carelor, a fost construit în 1435. În 1446 muzeul a fost făcut prin grija primăriei, cel din prezent aflându-se în aceeași locație.

* Muzeul se numește Museo de las Rocas” sau ”Museo del Corpus de València”. Se vizitează muzeulse vizitează gratuit.

  •          Anul acesta, în 2022, carele alegorice sunt expuse până în octombrie, în Estacion del Norte Valencia, datorită lucrărilor de consolidare la edificiu.

În video, muzeul. Înregistrarea începe cu ”Giganții”, afli mai jos despre ei. 🙂

2. Concertul Orchestrei Municipale Valencia

Are loc sâmbătă seara la ora 20:00. 

Intrarea deschisă publicului, fără plată.

3. Cabalgata del convite – ora 12:00

Are loc în ziua de duminică.

  • Tot duminica la ora 0ra 09:00 și 12:00, are loc un spectacol audio al clopotelor din Turnul Migulete al catedralei. Cu această ocazie sunt trase manual.

Inițial, a reprezentat o invitație făcută de Juratii Orașului pentru ca populația să participe la procesiunea solemnă a Corpus Christi.

Este o defilare, compusă din diferite dansuri tradiționale cu personaje biblice și laice din sec. XV și XVI.

Capelanul din les Roques

Este unul dintre cele mai populare personaje. El reprezintă biserica și misiunea ei de a invita oamenii să celebreze această sărbătoarea. Este călare pe un cal purtând o haină de catifea neagră cu blazonul orașului brodat.

În foto, momentul în care capelanul vorbește mulțimii, Corpus Christi, 2022.

Dansurile

Diverse trupe execută dansuri tradiționale și alegorice spectaculoase pe sunetul dolçainei și al tabalet, instrumente tradiționale valenciene, derivate din clarinet i tamburină.

”La Moma i les Momos”

Este cel mai faimos dintre dansuri.

Are ca personaj central un bărbat îmbrăcat în femeie, cu o tunică albă și o batistă albă care îi acoperă fața. Reprezintă Virtutea.

”Els Momos” reprezintă cele șapte păcate. Ele poartă măști negre, costume negre și galbene, pălării colorate în formă de dragoni și au bețe. Dansul este lupta virtuții cu cele șapte păcate, care încearcă să o doboare cu bastoanele, dar se termină cu victoria acesteia.

Dansurile ”momos” au o origine medievală și provin din Franța.

În foto, dansul ”La Moma y Los Momos”, Corpus Christi, 2019.

”Nanos i Gegants”

Acest dans are loc din 1588.

În el, patru cupluri de uriași și trei de pitici dansează pe ritmul sunetelor de tabalet și dolçaină, interpretând un dans străvechi.

Perechile de uriași simbolizează aderarea la ritualul Euharistiei a tuturor continentelor cunoscute. Dansul uriașilor și piticilor are ca semnificație faptul că atât cei din clasele sociale înalte, cât și cei in cele de jos, se închină Domnului în mod egal.

În foto, moment surprins la Corpus Christi, 2019.

Giganții reprezintă cele cinci continente cunoscute la vremea respectivă și familii de nobili din Comunitatea Valencia.

Foto, Corpus Christi, 2022.

„Degollá”

Simbolizează garda lui Irod care execută de a omorî copiii din Betleem sub doi ani. Sunt cincizeci de indivizi cu aspect demonic, cu chip de mascarada, purtând coroane, îmbrăcați în pânză de sac cu desene grotești, legați la brâu cu o frânghie, care au pungi cu bomboane și un par de carton cu care lovesc publicul.

Momentul dateaza din 1587 si are un caracter butaforic.

La Poalà

Este un alt moment al Cabalgatei în care membrii ”Degollá”, în timp ce trec pe străzile Cabillers și Avellanas, sunt udați cu apă care se aruncă de la balcoane peste ei. De aceea, înainte de începerea Cabalgatei, veți vedea pe aceste străzi atârnând simbolic, în aer, niște găleți.

Gluma este returnată și ei contraatacă pe cei din public. Momentul ese numește ”la poalà”.

”Dansa dels Cavallets sau Morets”

Este interpretat de opt copii îmbrăcați în haine care amintesc de turcii din anturajul regilor Orientului.

În foto, moment surprins la Corpus Christi, 2019.

În foto, momentul artisitic ”Turcii”, Corpus Christi, 2022.

”Els Arquets”

Fete îmbrăcate în păstorițe duc arcade florale. Dansul simbolizează bucuria cu care agricultorii celebrau sărbătoarea.

În foto, moment surprins la Corpus Christi, 2022.

”La Magrana”

”La Magrana” dansatori îmbrăcați ca și calabrezii, reprezintî, de fapt evreii, care la sfârșitul dansului, respectă Euharistia. La finalul dansului se deschide rodia.

Un alt dans cu panglică, specific mai multor orașe din Comunitatea Valencia, este cel al panglicilor încurcate.

”Els Pastorets”

În foto, moment surprins la Corpus Christi, 2022.

În 2022 au fot introduși în paradă și Regii Magi care, potrivit tradiției, au aruncat cu bomboane în public. 🙂

4. Mutarea carelor alegorice din Plaza de la Virgen – ora 16:30

5. Procesiunea solemnă – Duminică, ora 19:00

Reprezintă apogeul festivității.

Procesiunea are loc pe același traseu din 1355.

Este o defilare solemnă, la care participă o serie întreagă de personaje biblice.

La ora 16.30 începe alaiul, se deschide alaiul de către Garda Municipală Călare în uniformă de gală.

Defilează carele alegorice, care sunt scoae din Plaza de la Virgen, trase de cai.

La ora 17.30, parada dansurilor de-a lungul itinerariului procesiunii, cu dansul ”Giganților” care s-au născut în 1588 după imaginea celor din Toledo și dansează împreună cu „Nanos” un dans străvechi pe ritm. de la Dolçaina i el Tabalet”. În 2002, s-au adăugat doi noi uriași (Carmeleta și Vicentico) dați de Falla de Na Jordana. Din 1588 ”giganții”, care erau inițial patru cupluri, simbolizează aderarea la Euharistie. patru continente cunoscute atunci (Europa, Asia, America și Africa). Există, de asemenea, trei perechi de „nanos” sau capete mari pentru a semnifica faptul că înalți și scunzi s-au închinat Domnului deopotrivă. În prezent există zece uriași.

Continuă dansurile care au fost deja executate dimineața, ”La Moma y los Momos”, ”La Magrana” (rodia), ”els Cavallets”, ”Els LLauradors” și ”Els Turcs”.

Procesiunea în sine începe la ora 19:00 cu sunetul clopotelor cu nota specială a festivității din turnul Miguelete. O echipă din Armată acoperă ieșirea procesiunii.

Procesiunea este motivul principal al festivității. Procesiunea este deschisă de Poliția Locală călare în uniformă de gală și apoi „senyera” flancată de „Les Banderoles” sau Banners. Sunt purtați de trei Regi ai armelor îmbrăcați în haine și manșoane de mătase, capete încoronate, peruci și barbă albă.

Defilează și reprezentanți ai mai multor parohii istorice, ca și cei ai Breslei Dulgherilor.

Steagul orașului Valencia închide procesiunea personajelor. Steagul, dar și scripturile orașului sunt purtate de trei regi cu capete încoronate, peruci și barbă albă.

Când se aud salvele de armă, înseamnă că a fost scoasă din catedrală custodia și pornește în procesiune.

Ce este Custodia Catedralei?

  • În religia catolică, custodia este obiectul bisericesc, fabricat din aur sau alt metal prețios, în care se ține împărtășania.
  • În Spania, custodia reprezintă și o lucrare de aur, pietre și alte metale prețioase, în formă de turn, care au caracter de ofrandă și sunt păstrate în biserici
  • Custodia catedralei a fost realizată din 1940 până în 1954 de aurarul valencian Francisco Pajarón Suay, ca ofrandă din partea poporului valencian pentru răul și pagubele făcute în timpul persecuției religioase din 1936.
  • Aurul, perlele și pietrele prețioase ale custodiei din Valencia au fost donate de valenciani în perioada postbelică.
  • Custodia catedralei este scoasă din catedrală doar cu ocazia Corpus Christi.
  • Custodia Catedralei din Valencia este considerată cea mai mare din lume cu 600 de kilograme de argint și 8 kilograme de aur.

În foto, custodia in timpul procesiunii Corpus Christi, Valencia, 2022.

În timpul trecerii custodiei, din anumite balcoane se aruncă cu petale de trandafiri.

5. Concurs de împodobire a balcoanelor și a vitrinelor

Anumite edificii din centrul istoric, aflate pe traseul procesiunii, sunt împodobite cu flori și decorate.

Se organizează un concurs.

În foto, edificiul a cărui fațadă a câștigat premiul I la fațade, Corpus Christi, Valencia, 2022

În video, momentul decernării premiului I la categoria balcoane împodobite, Corpus Christi, 2019

* * *
Muzeele și monumentele care au intrare gratuită le poți afla aici și aici (măsură rămasă valabilă din pandemie).
* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare

– Despre Cardul Valencia Tourist, afli aici.

Comunitatea Valencia – locul I în topul plajelor cu steag albastru din Spania

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Cu trenul în Valencia și împrejurimi

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

Cât costă o vacanță în Valencia

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Visitvalencia.com

Fotografiile și videourile articolului aparțin Valenciana.ro.