Orchata și suc natural de portocale oferite gratis, în Valencia, pe 10 și 11 martie

O mie de litri de orchata și două mii de litri de de suc natural de portocale se vor oferi gratis marți, 10 și miercuri, 11 martie de la 12.00 la 14.00 în fața intrării principale în Plaza de Torros.

Acțiunea intitulată “Horchatada y Naranjada fallera” se află la cea de-a XI-a ediție.

Manifestarea este organizată de “Federación de Ocio Turismo Juego Actividades Recreativas” (FOTUR) în colaborare cu “Denominación de Origen Chufa Valencia”, “Consejo Regulador I.G.P. Cítricos Valencianos” și Patronat Provincial de Turisme “València, Turisme”, PRODJ și compania ZUMMO.

Atmosfera va fi animată de un DJ, iar Patronat Provincial de Turisme “València, Turisme” va distribui gratis informații turistice despre orașul Valencia.

Ce este orchata

Horchata este denumirea generică pentru o varietate de băuturi răcoritoare din lapte de plante, de obicei cereale. Orchata valenciană este făcută din chufas (termenul spaniol pentru ”tiger nuts”, nuci de tigru). Ele sunt tuberculul plantei ce are aceeași denumire.

Orchata este o băutură răcoritoare preparată cu apă, zahăr și nuci de tigru umede sau măcinate.

Chufa este considerat super-aliment datorită proprietăților sale nutriționale incredibile. Este bogată în minerale (fosfor, calciu, potasiul, magneziu și fier), grăsimi nesaturate, proteine și vitamine (vitaminele C și E) și are un aport important de enzime ce ajută digestia. Horchata îmbunătățește hipertensiunea arterială și este recomandată în dietele fără colesterol. Datorită aportului mai mic energetic este mai bună decât laptele de soia.

Informații utile despre eveniment

Program:

– Marți, 10 martie, între 12.00 și 14.00 – două mii de litri de suc proaspăt de portocale.

– Miercuri, 11 martie, între 12.00 și 14.00 – două mii de litri de orchata.

Loc: Intrarea pricipală în Plaza de Torros, Calle Xàtiva, 28, 46004, Valencia

Cum ajungi la Plaza de Torros

– Cu metroul până la stația Xàtiva, liniile 3, 5, 9.

– Cu autobuzele EMT liniile 5, 32, 73, 81.

– Cu Valenbisi. Harta stațiilor o poți vedea aici. Pe durata Las Fallas, anumite stații ale Valenbisi sunt închise temporar, unele fiind chiar lângă Plaza de Torros. Iată mai jos lista stațiilor închise temporar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1169