Cum ajungi de la Aeroportul Manises Valencia în Benidorm

Pentru că mai mulți cititori Valenciana au întrebat în ultima vreme ”cum ajung de la Aeroportul Manises Valencia în Benidorm?”, m-am gândit că este un subiect de interes, așa că i-am dedicat un articol.

Aeroportul din Valencia se află la o distanță de 143km de Benidorm.

După toate căutările făcute, a rezultat o concluzie mai puțin plăcută: nu există legătură directă constantă sau sezonieră.

Compania de autobuze ALSA leagă aeroportul Manises de localitătățile Denia, Altea, Benidorm, Alicante, dar cursele sale depind de sezon și cerere.

Pe site-ul ALSA (care este cea mai mare companie de transport persoane din Spania), nu am reușit să identific nicio cursă între aeroport și Benidorm. Poți verifica și tu aici.

Autobuzul, varianta cea mai simplă și ieftină

…. este să mergi cu autobuzul până la autogara din Valencia, Estación de Autobuses de Valencia, și de aici să iei un alt autobuz până în Benidorm. Condițiile de călătorie sunt foarte bune pe ambele tronsoane, pe Valencia-Benidorm e posibil să ai și wifi, așa că nu ai de ce să-ți faci griji din punctul ăsta de vedere.

Autobuzul MetroBus 150 face legătura întra aeroport și orașul Valencia.

Stația se află în afara Terminalului T1 Sosiri, la nivelul 0. Numele stației: Punto 28, Aeropuerto de Manises – Final/Inicio.

Prețul unui bilet: 1,50 euro. Biletul se cumpără de la șofer.

Program de funcționare: de luni până sâmbătă inclusiv, de la 05.25 la 22.25, sâmbăta până la 22.30. Nu merge duminica și de sărbătorile legale.

Frecvența: 30-40 minute.

Durata traseului: 30 minute.

Traseul trece și prin localitățile Manises, Quart de Poblet y Mislata. Traseul integral și stațiile le poți vedea aici.

Cum ajungi la autogară dacă autobuzul 150 nu circulă

Dacă e o zi de duminica sau o sărbătoare legală, de la aeroport la autogară ajungi cu metroul liniile 3 sau 5 până la stația Angel Guimera. Aici schimbi cu linia 1 direcția Betera și cobori la stația Turia.

De la stația de metrou Turia până la autogara Valencia, sunt 400m, pe care cred că va trebui să îi parcurgi pe jos. Dar poți să îți încerci norocul și cu un taxiu. 🙂

  • Autogara Valencia – Estación de Autobuses de Valencia
  • Adresa: Carrer de Menéndez Pidal, 11, 46009 Valencia.

De la autogară iei un autobuz al companiei ALSA în direcția Benidorm.

Prețul unui bilet, la data căutării mele, 23.06.2021, era de 8,55 euro, tarif de vară, redus cu 50%.

Aici poți verifica orele de plecare, dar și să cumperi un bilet online.

Durata călătoriei variază de la 1,45h la 4h.

Cost estimativ bilet: poate ajunge la 22 euro (am avut în vedere că prețul de 8,55 euro este unul redus, iar pe alt site am găsit un preț de 20 euro).

Durata călătoriei de la Aeroportul Manises Valencia – Benidorm: de la 2,5 la 4,5h.

Din Valencia în Benidorm cu trenul?

Deși RENFE, rețeaua de căi ferate a Spaniei, este foarte dezvoltată, nu există legătură directă între Valencia și Benidorm.

Poți face călătoria însă din bucăți, intrând pe site și alegând originea și destinația dorite.

Căutând informații despre variantele de transport, am găsit menționat pe mai multe site-uri TRAM Alacant (Alacant e Alicante în valenciană), cu plecare și din Valencia.

Am intrat pe site-ul TRAM Alacant și am constatat că stații de pornire pot fi doar Denia și Alicante, nicidecum Valencia.

Însă TRAM Alacant, s-ar putea să te intereseze dacă stai în Benidorm și vrei să te deplasezi în alte localități apropiate.

Din Valencia în Benidorm cu mașina

Dacă ai închiriat mașină, din Aeroportul Manises Valencia până în Benidorm ajungi pe autostrada A 7 și drumul național CV 500. Alternativă la A7 este drumul național N332.

Distanța este de maxim 149km, iar timpul este de 1.45h.

Recomandare

Având în vedere că și eu m-am lovit de inadvertențe la fața locului sau nu am găsit informația dorită, vă recomand să trimiteți și un email, în engleză, biroului de turism al comunității, pentru că e posibil să dețină informații actualizate.

Formularul de email: https://www.visitvalencia.com/en/contact-form-0.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

  • Până pe 15 august 2021, în Valencia se află Expoziția ”El Oro de Klimt”. Ți-o recomand, indiferent că ești sau nu cunoscător de artă! Află despre ce este vorba aici.
  • În perioada 01-24 iulie 2021, în Valencia are loc Marele Târg al Valenciei. Informații aici.
  • Despre spectacolele flamenco în Valencia, când și unde, poți afla aici.
  • Află despre noul bilet disponibil în Orașul Artelor și Științelor care îți permite să vizitezi trei importante obiective, aici.

* * * 

Mai multe despre Benidorm, poți afla de aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

– Baruri pe plajă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europaunal

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului.

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre

– Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: Aeropuerto-valencia.com, RENFE.es, ALSA.com.

Fotografia articolului aparține autorului acestuia și reprezintă fațada Gării de Nord din Valencia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4180