Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia

Port Saplaya, mica Veneția a Valenciei, aflat la 6km distanță, este un cartier construit în anii ’70, în nordul orașului, în continuarea Plajei Alboraya.

Cartierul a fost conectateste la Marea Mediterană printr-un un canal artificial, în jurul căruia s-a așezat apoi viața, devenind un cartier aparte.

Destinația inițială a fost de reședință de vacanță a locuitorilor mai înstăriți ai Valenciei, a început să fie locuit abia în 1975. Cu timpul, a ajuns să fie locuit permanent.

Privit pe hartă, Port Saplaya este un loc izolat. Realitatea de la fața locului nu contrazice cu nimic!

Cel care vine pentru prima oară va fi surprins plăcut de oaza de liniștită și culoare pe care o va găsi aici.

De aceea, Port Saplaya nu mai este demult un cartier exclusivist al valencienilor. Cartierul a devenit o locuință pentru cei care vor să fie aproape de oraș, dar și departe de zgomotul lui.

Deși lipit de plaja Valenciei, Port Saplaya face parte din localitatea Alboraya.

O privire în interiorul Port Saplaya

Odată ce ai trecut arcada zidului muștar-cărămiziu, un fel de intrare oficială, pentru că aici este scris numele locului, decorul piesei se schimbă brusc: zumzetul de fundal al străzii dispare.

Case viu colorate și blocuri cărămizii stau laolaltă, în jurul canalului și a brațelor sale.

Canalul de navigație în jurul căruia e ridicat cartierul are  forma unui palme, cu cele cinci degete răsfirate printre construcții.

Pe fiecare deget, ca niște pescăruși imenși, se leagănă acostate mici ambarcațiuni.

După ce ai trecut de poarta principală, nu ai nevoie de vreo hartă sau un ghid care să te îndrume. Trotuarul-ponton larg, care pleacă din piața deschisă, trece prin fața tuturor caselor și face un tur al locului.

Dacă pe timpul verii, Port Saplaya e o oază de răcoare, pe timpul iernii, decembrie-ianuarie, umezeala este mare. Dacă prinzi și o zi cu vânt, s-ar putea să nu îți mai placă chiar atât de mult! 🙂

Cartierul Port Saplaya are și două plaje, Port Saplaya Nord și Port Saplaya Sud, despărțite de intrarea în port.

  • Deci dacă vrei să faci și plajă, este locul potrivit, apa fiind mai curată ca cea a plajei Malvarrosa din Valencia.

* * *

Despre birourile de informații turistice din Valencia, ce oferă și locațiile lor, poți afla aici

Despre spectacole de flamenco în Valencia poți afla aici

 Muzeele și monumentele care au intrare gratuită le poți afla aici și aici (măsură rămasă valabilă din pandemie).

Mic ghid al plajelor din Valencia găsești aici.

Despre plajele din Comunitatea Valencia cu steag albastru, afli aici.

* * *

Cum ajungi în Port Saplaya, Alboraya

1.  Cu autobuzele companiilor de transport în comun MetroBus:

  • MetroBus Linia 112A – Valencia-El Puig Santa Maria 
  • MetroBus Linia 112B – Valencia-Port Saplaya.

Traseele ambelor linii și orarul de funcționare le găsești în link-ul de aici. Pentru a vedea ora la care ajunge într-o stație, click pe stație. Meniul este în spaniolă, dar vei înțelege.

– Circulă doar în zilele lucrătoare.

Atenționare!! Unele stații ale MetroBus pot fi nesemnalizate!! Eu am luat din stația stația Av. Primat Reig 116 (aproape de Calle Xabia, este un magazin Mercadona) și acolo este DOAR stața autobuzelor publice EMT nr. 1239 – Primat Reig Xàbia!! MetroBus vine la 20-30 minute, nu te impacienta, că vine!! 🙂 

Prețul unui bilet Valencia-Port Saplaya este 1,80 Euro. Biletul se poate cumpăra din autobuz.

Poți folosi călătorii din titlul de transport SUMA (10 călătorii valabile pe metrou, autobuzele municipale, dar și MetroBus, linii care fac legătura între Valencia și localități din jurul ei).

2. Cu autobuzul EMT și un autobuz local al localității Alboraya

Autobuzul companiei publice EMT, Linia 31, care ajunge în Patacona (Alboraya)

  • Stația de pornire este în centrul Valenciei, Poeta Querol-Barques,  (aproape de Plaza del Ayuntamiento, Piața Primăriei).
  • Stațiile și programul de funcționare al Liniei EMI 31, îl poți vedea aici. Click pe fiecare stație pentru a vedea ora la care sosește/pleacă autobuzul.
  • Despre serviciile EMT și bilete disponibile, citește aici. Dacă vrei să afli cum să ajungi dintr-un punct al orașului în altul cu autobuzele publice, verifică aici.

Dacă cobori în Alboraya la oricare dintre stațiile Av. Blasco Ibáñez – C. Esportiu, Av. Blasco Ibáñez – Rotonda, Av. Mare Nostrum – Av. Blasco Ibáñez, poți lua autobuzul Lina 1 Alboraya, care te va lăsa în Port Saplaya.

  • Program funcționare, aici.
  • Prețul unui bilet 1 euro.

În foto, traseul liniei 31.

* Poza aparține aplicației moovitapp.com.

3. Cu mașina prin nord, pe șoseaua V-21

V-21 unește Valencia cu Autostrada A-7 și pe șoseaua locală CV-311 care unește Alboraya cu Patacona. Google map, aici.

4. Pe jos

Dacă ești sportiv și/sau îți place mersul pe jos, atunci cei 6km de plajă, îi poți străbate mergând. Eventual într-o dimineață, când aerul e răcoros.

* * *

Cel mai vechi tribunal din Europa se află în Valencia și poți asista la ședințele lui! Află aici mai multe!

Află despre cel mai bătrân ficus din Valencia aici!

* * *

Unde să mănânci în Port Saplaya

Restaurante vei găsi și înăuntrul Port Saplaya, dar și afară, pe Paseo Maritimo.

La orele la care în Spania se servește prânzul, 13.30-15.30, aproape toate restaurantele din Port Saplaya au meniu de prânz.

În medie, un meniu costă 16-19 euro/persoană și este format din felul întâi, felul doi și un desert sau o cafea și o apă plată.

Personal am mâncat și mi-a plăcut la:

  • Bistro Belharra: Plaça Major, Port Saplaya, Valencia, tel: +34.634 66 54 28. Inconvenient: luni, marție, miercuri, joi este închis. 
  • Restaurante no 9: Paseo Maritimo 9, Port Saplaya. Plus: deschis zilnic, în afara orelor când se servește meniul zilei se poate comanda ”À la carte”.

  • Două persoane am mâncat pe săturate și am plătit 32 euro. În foto, las brânza prăjită cu dulceață, pasiunea mea. 🙂

* * *

* * *

Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook! 

Informații complete despre Valencia Tourist Card, aici!

Despre chiringuito, barurile de pe plajă, din Valencia, afli aici.

* * *

Gratuit cu Metrovalencia, TRAM Alicante și Castelló

În fiecare duminică până pe 31 iulie 2022, călătoritul cu Metrovalencia (metroul) , TRAM Alicante și TRAM Castellón (tramvaiul) este gratuit.

  • Orarul Metrovalencia direcția aeroport, valabil 2022, poate fi vizualizat aici.
  • Diferite hărți ale Metrovalencia, le poți descărca de aici.
  • Dacă ești în Valencia și vrei să afli cum ajungi cu metroul sau tramvaiul dintr-un punct în altul al orașului, intră aici.
  • Despre bilete de călătorie, ce includ și tarife, afli aici.

Muzeul mătăsii – Museo de la seda Valencia   

Un muzeu mai puțin cunoscut de turiști, dar care aduce aproape vizitatorului, epoca mătăsii, care a fost epoca de aur a orașului.

Vizitând muzeul afli:

  • Cum a fost descoperită mătasea.
  • Cum se reproducea specia de viermi care producea mătase.
  • Cum se făcea această țesătură elaborată și luxoasă și cine o purta la acea vreme.
  • Lucruri interesante despre Valencia, când când a făcut parte din drumul mătăsii.

În  muzeu este disponibilă și expoziția de kimonouri japoneze.

Clădirea muzeului datează din sec. al XV-lea și găzduiește o bogăție de patrimoniu sub formă de fresce, picturi murale și mozaicuri.

  • Aici este și sediul Colegiului Superior al Artelor de Mătase.
  • Arhiva Colegiului este cea mai importantă din Europa dintre toate ordinele meșteșugărești (cuprinde de la începuturi și până în prezent mostre, lucrări sub formă de suluri, cărți și cutii de arhivă).

Informații utile despre Muzeul de mătase

– Locație: Calle Hospital, 7, Valencia. Intrarea fizică prin: Calle Hospital, 9,Valencia

– Program: Luni închis, Marți-sâmbătă – de la 10:00 la 19:00, Duminică de la 10:00 la 14:30.

– Bilete:

* * *
Vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș? Urmărește-mă pe Facebook!

* * *

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Linia publică de autobuz C1 parcurge o parte din centrul istoric din Valencia

– Care sunt și ce oferă autobuzele turistice hop on-hop off în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Muzee pentru copii în Valencia

Ponturi utile pentru un turist în Valencia

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Luggage storage în Valencia. Unde poți lăsa bagajele pentru câteva ore și chiar mai mult

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Despre Valencia, ce nu îți spun ghidurile turistice

 Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Sursă de informare: Valenciasecreta.com, Visitvalencia.com

Fotografiile articolului aparține autorului Valenciana.ro

2 thoughts on “Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11609