Când vreau să fiu singură, dar totuşi în lume, vin La Riba Roja, barul lui Ester şi al Farei ….
Aici e o atmosferă ca de familie, cea specifică unui bar spaniol, aşa cum am cunoscut-o când am venit prima oară în Spania.
Majoritatea celor care vin se cunosc, stau de vorbă despre nimicuri, îşi povestesc frânturi din viaţă. Proprietarul este cu ochii prezent pe orice nou client, dar şi implicat în discuţiile de la tejghea.
Oameni și locuri
La Riba Roja am două locuri preferate: unul în buza localului, de unde văd mai mult în stradă şi aici, la tejghea, lângă jamon. Aici aud şi muzica, rock vechi, Dire Straits, Etta James, Earl Hooker, Stevie Ray Vaughn, dar şi zdrăngănitul vaselor. Sunetul ăsta mă duce cu gândul la mama bucătărind …..
Unii vin preţ de o cafea, alţii pleacă dupa trei-patru beri. În răstimp, Ester şi Fara vorbesc ceva, aşa, ca între mamă şi fiică şi termină răzând cu capul dat pe spate ori iau masa împreună…. se întrerup la orice cerere sau nouă prezenţă, apoi reiau acţiunea.
Şi dacă cineva vrea un sandwich care nu e în vitrină ori nu prea ştie ce vrea, atunci Ester îl descoase un pic despre poftă şi-apoi îi prepară repede ceva!
Chelner și artist
Când Fara are timp, desenează. E studentă la Arte Plastice, ultimul an. Am găsit-o într-o zi desenând în intrarea localului. Stătea pe locul care ziceam că îmi place. Cocoţată pe scaunul de bar, îndoită ușor de spate peste caiet, mișca repede creionul pe foaie….. acolo era aproape de mese şi clienţi, vedea orice mişcare. I-aş fi făcut o poză, cu greu m-am abţinut, dar am fost sigură că o s-o întrerup.
E aici, La Riba Roja, un loc ìn care vin, mai ales când vreau să am o stare de acasă. De acasă din acela intim, ce nu poate fi povestit, doar simţit, mirosit, auzit… Nu e vreun peisaj cu munţi sau pisici, e doar o lume în care pot să mă simt oricum, dar mai ales, acasă.
– Pe mama mea o văd ca pe o lupoaică, mi-a spus Fara într-o zi. A fost răspunsul la ce îi spusesem despre Ester, mama ei și patroana barului:
– Mi se pare o persoană delicată, diplomată, dar şi foarte puternică!
– Indiferent despre ce e vorba, mama pune suflet, dar e şi foarte fermă! E mult mai puternică decât pare, uneori şi eu mă mir de ea! Dar până la urmă suntem două femei singure care avem de-a face cu tot felul de oameni. Și ea are felul ăsta, de a-i apăra pe cei dragi!
Energia care atrage
Trec zilnic prin faţa La Riba Roja și trag și cu coada ochiului la atmosfera dinăuntru. Nişte oameni care şi-au luat soarta în mâini! Nu e mai puţin important că sunt femei.
– Fara, vreau să te întreb ceva, când ai timp!
– Acum, îmi spune zâmbind inocent, de partea cealaltă a barului. E o copilă crudă și asta se vede pe chipul ei. Mie cel mai mult îmi place când râde cu poftă din orice glumă făcută de cineva.
– Eu nu vreau nimic de la voi, dar scriu despre voi pe facebook, voi mai scrie şi nu vă găsesc oamnii. Vreau ca de fiecare dată când scriu, să dau check inLa Riba Roja, să ştie lumea de voi…. meritați!
Ester venise lângă ea. S-au privit zâmbind cu înțeles şi mi-au răspuns vorbind deodată:
– Nu avem Facebook şi nu ne interesează! Rur şi simplu nu vrem!
– Dar aş vrea ca încet, încet lumea să vă cunoască, e ca o casă aici! Nu mai găsești în multe baruri din oraș atmosfera asta!
– Avem nevoie de clienţi, suntem pe Tripadvisor, dar vrem să rămânem ca o familie! Oricine vine e bine primit, dar nu vrem să ne facem reclamă! Ne place așa, să vină oamenii spontan! Dacă lumea ne simte trecând pe trotuar, e bine!! Noi asta vrem!
Față în față
Când le văd împreună, muncind cot la cot, mâncând sau stând pur și simplu ca nişte buni amici, mi se umple sufletul. Între ele este un echilibru vizibil şi nu uşor de atins în relaţiile părinţi-copii.
Acum barul s-a umplut de oameni din cartier, vorbesc, râd între ei şi împreună cu Ester şi Fara printre comenzi. Unii deja îmi sunt cunoscuţi după chip.
În La Riba Roja e o armonie a momentului, o legătură care se creează între oameni greu de găsit. Mai ales azi, când investim mai mult timp și energie în virtual decât în a trăi momentul alături de cineva.
Era trecut de 17.30 când am ajuns lângă casă. După o scurtă negociere am primit învoirea de a intra la La Riba Roja pentru un pahar de vin. De obicei am de dus o mică luptă interioară, știu că un pahar se vor face două și de multe ori chiar trei. Dar voința a bătut din nou rațiunea și a zis ok!
Ester și Fara
La Riba Roja este un bar tipic spaniol, cu ceva farmec în plus: mic și îngust, se-ntinde pe lung, nu are nimic din aerul unei taverne vechi de cartier. La intrare, pe stânga, are o vitrină de colț, cu sandwich-uri, diverse produse de patiserie, un bol mare cu portocale, semn că fac fresh (storc portocale proaspete). Îi urmează tejgheaua lungă, cu patru-cinci scaune, cu maneta din care pare a curge bere fără oprire, dulapul cu sticle de băuturi și trei pahare cu picior pline de bani mărunți. O mașină mare de făcut cafea și un tonomat de muzică, din cele pe care le vedem în filmele americane. Pare că nu cunoaște muzica modernă. De câte ori am fost acolo am auzit doar Ray Charles, Bee Gees și The Beatles&co.
Proprietara este Ester, o femeie de statură potrivită, cu părul negru prins în coadă, în jur de vreo 50 de ani. Mai mult o simți decât o vezi, nu stă o clipă locului. Când nu trebăluiește, fie e la laptopt, fie la o țigară, fie de vorbă cu fiica ei, Fara. Așa ca două prietene. Le-am urmărit cu coada ochului de câteva ori. Fara are de 22 de ani, și este singurul ajutor. Nu au angajați. E tânără, frumușică, deloc excentrică, amabilă, și ușor reținută. Dacă o întrebi ceva răspunde cald și zâmbind, apoi pare a se retrage în ea.
Oamenii locului
Când mă întorc acasă din preumblări și am chef de o cafea sau un vin, intru la Ester. Mă așez la bar, Fara deja știe că vreau una copa de vino blanco (un pahar cu vin alb). În timp ce-l beau, îi privesc pe cei care se opresc pentru o cafea, unul, două sau mai multe pahare, să mănânce un sandwich sau doar să o întrebe pe Ester de sănătate.
Într-o seară a venit băiatul care vinde bilete de loterie și Ester l-a servit imediat. Nu l-a tratat ca de-al casei, n-a amânat pentru că se cunoșteau sau pentru că el are degetele de la mâini contorsionate de o boală. Au schimbat câteva cuvinte, au râs, el a plecat după ce și-a mâncat și plătit jamon-ul.
În altă zi a venit o femeie care se sprijinea și împingea în același timp de un cadru cu roți. Mică și slabă, îngrijită și ridată tare de parc i-ar fi crestat cineva tenul. Nu cred să fi avut mai mult de 65 de ani. Tremura ca varga din toate încheieturile. Indiferent că se mișca sau stătea, era într-un tremur continuu ca și cum trupul ei încerca să spună ceva. Ester a lăsat baltă ce făcea în spatele barului și s-a dus s-o ajute.
N-am știut cum să procedez, dacă să intervin sau nu. M-am ridicat de pe scaun și l-am tras cât a încăput sub tejghea. Pe Ester a îndepărtat-o respectuos cu o mână și a zis ceva la fel de tremurat. De fapt a fost de ne-nțeles. A înaintat la fel, iar când a ajuns în dreptul meu s-a oprit și mi-a spus ceva. Cred că același lucru, că se descurcă singură, probabil. Și-a continuat drumul împingând la cadru până la capătul barului, acolo s-a oprit și a făcut o comandă. Ester s-a aplecat la urechea ei, femeia a repetat și într-un final a reușit să înțeleagă: un sandwich cu jamon și o cola. După ce i le-a adus, am urmărit-o pe bătrână cum mănâncă. Tremurul i se oprise. Era toată acolo, împărțindu-se între o mușcătură și o gură de cola.
Ritm și atmosferă
În fața barului sunt opt mese rotunde, mici. Orice ar face înăuntru Ester și Fara, dacă aud zgomot de scaune trase, imediat își lungesc gâtul uitându-se afară. Dacă s-a așezat cineva, lasă ce fac și se duc în grabă spre mese unde iau comanda.
Azi când am ajuns, cânta Ray Charles, Fara era la mașina de cafea, iar Ester luase frigiderul la control și curățat. Am privit-o cum cerceta buchisind fiecare produs, unde nu vedea data de expirare o întreba pe Fara, schimba ambalaje, apoi scotea raftul de sticlă și îl spăla proptindu-l de un sul de hârtie de bucătărie. Din când în când cânta versurile melodiei în engleză și dădea din cap.
Nu mai știu cum am intrat în vorbă și mi-a explicat în câteva cuvinte diferența între data expirării și perioada rezonabilă de consum.
Volanul
– Ester, vreau să te întreb ceva! i-am zis când a făcut pauză.
– Sigur.
– S-a deschis un bar lângă tine. Cum te simți?
S-a oprit din așezatul mâncării în frigider și m-a privit în ochi. Era chiar în fața mea. Chipul ei nu are trăsături dure, dar acum privirea i s-a transformat în săgeată.
– Cum să mă simt?? Îți dai seama că în primele zile am fost …..
Și s-a oprit.
– Dar tu cum te-ai simți? mă întreabă.
– Îngrijorată, speriată că îmi ia clienții!! e firesc, sunteți ușă în ușă. Mă crezi sau nu, dar de când am văzut că au deschis, seara înainte de culcare m-am gândit la voi două, la tine și la Fara, întrebându-mă oare ce simțiți?
– Aș minți să spun altceva! Am simțit nu doar frică ci și supărare! Dar asta e ceva firesc! Creierul omului e făcut din două părți: rațiune și emoție!! E firesc să preia emoția controlul mai ales în situații ca asta, când muncești și nu ști dacă vei avea suficienți bani la sfârșit de lună pentru plăți. Dar dacă te lași după emoție, mintea intră în nori și nu mai gândești limpede. Așa că trebuie să-ți revii!!! Ce faci? Că în viața asta, tu ai mâinile pe volan!! Dacă le iei, pierzi controlul!
Lecția greșelilor
Replica ei m-a prins nepregătită. Ester a continuat:
– Ei, normal că îmi este frică, dar nu o las să mă conducă!! Fac totul cât pot eu de bine! Eu știu că mai am niște mici corecturi de făcut aici, dar am să le fac. Încet-încet! Și îmi văd de drumul meu!! Când am deschis barul ăsta, ei erau aici. Nu patronii de acum, alții, erau venezueleni. Au închis repede. Nu din cauza mea, ci pentru că au făcut greșeli. Acum au venit tot niște venezueleni. Dacă fac ca și ceilalți, e clar unde ajung!! Iar eu, spre deosebire de atunci știu unde au greșit ei și ce am eu de lucrat la mine!! Așa că sper să fie bine! Înțelegi?
Și a încheiat cu un zâmbet larg, plin de satisfacție. Apoi s-a întors scurt pe călcâie la frigider și a continuat așezatul mâncării.
– Ester, toată admirația pentru cum gândești și ce faci!
Cum era pe sfert înăuntru, s-a tras puțin înafară, cât să poată întoarce capul, mi-a mulțumit privindu-mă și a reintrat pe jumate în frigider.
Unele zile sunt așa, fără întâmplări, peisaje care să îmi taie respirația, fără mare ori evenimente. Sunt despre viața de zi cu zi, despre griji și a fi, dar mai ales despre normalitate.
Informații utile
– Adresa: Carrer del Dr. Manuel Candela, 39, 46021 València
Autobuzele de transport în comun EMT, Liniile 30 și 40.
Dacă ai bugetul limitat sau ești interesat să mânânci ieftin și bun în Valencia, am să îți recomand locul din care eu cumpăr de mâncare mai mai mulți ani!
Soluția ca să mănânci bun și ieftin în Valencia, sunt localurile pe a căror firmă e scris ”Comida para llevar” -mâncare de luat,în traducere aproximativă sau ”Comida casera” – mâncare făcută în casă sau comida al horno – mâncare în cuptor.
Specific le este faptul că nu au locuri unde să stai și să mănânci, acolo doar se gătește mâncarea. Sunt niște bucătării industriale, amenajate cu aragaze, plite, rotisoare unde se gătește mâncarea. Se pregătesc mai multe feluri, iar unele locuri au și un meniu al zilei.
Astfel de localuri se găsesc peste tot în Spania, deci și în Valencia.
Un mare plus al acestor tip de localuri este faptul că au deschis chiar în timpul prânzului, în general între 12.00 și 16.00. Cum știi, în Spania este ora siestei și foarte multe restaurante sunt închise în acest interval.
Nu în toate localurile ”comida para llevar” se mănâncă bine!!! Înainte de a cumpăra, întreabă pe cineva din oraș, gazda sau la hotelul la care stai. Ei pot să îți recomande un astfel de loc cu mâncare bună, sunt cele mai indicate persoane. Dacă nu ai pe cine întreba, intră pe Google și dă o căutare după astfel de localuri sau pe Tripadvisors. Mai ale pe ultimul vei găsi și impresiile celor care au mâncat acolo!
Unul din lucrurile pentru care spaniolii sunt admirați este că știu să îți trăiască viața. Așa că tot mai puțini își petrec timpul în bucătărie și aleg să cumpere de la ”comida para llevar”. Este valabil mai ales pentru cei care muncesc, care la ora 14:00 iau pauza de masă. Este ora la care restaurantele se umplu, iar astfel de locuri sunt și ele aglomerate.
De obicei, un local ”comimda para llevar” deschide la ora 12:00.
Ele sunt foarte numeroase, trebuie doar să fii atent, când ești pe stradă să te uiți după ele. Cred că apare câte unul la fiecare sută de metri.
Mâncare cu specific local
În urmă cu vreo cinci ani am descoperit un astfel de loc. Se cheamă Asador Boro și se află în zona portului.
Inițial nu am văzut decât paella și puntillas (pui de caracatițe prăjiți), probabil doar asta mă înteresa! În timp, am văzut însă că meniul este foarte divers.
Aici vei găsi paella valenciană (cu pui și carne de iepure), paella de mariscos (cu fructe de mare), fideúa (în loc de orez este fidea cu fructe de mare), aroz al horo (orez la cuptor cu roșii și cârnați), pui și cartofi la rotisor, cod prăjit, pulpe de pui cu cartofi (o mâncare cu sos), calamari prăjiți, falcă de porc, vinete umplute. Acestea sunt felurile de mâncare preparate specifice sau preparate tradițional.
Localul oferă mai multe feluri de mâncare inclusiv pizza, dar și un meniu al zilei. Dacă sunteți multe persoane și vrei să fii sigur că vei găsi anumite feluri, poți suna să îți rezerve ce vrei. Ție îți va rămâne doar să te duci, să plătești și să iei mâncarea.
Pe ”Asador Boro” îl testez de atâția ani, așa că vorbesc de o constanță a calității mâncării. Să ai în vedere că în Valencia se mănâncă sărat, mulți străini se plâng de asta, nu e doar opinia mea, iar ”Asador” nu gătește la fel de sărat. Nu excesiv! Sigur, i se poate întâmpla să-i scape, dar e o excepție!
Feluri de mâncare și prețuri
Meniul zilei la ”Asador Boro” este de 6,50 euro. El include două feluri de mâncare, în fiecare zi este altceva, și un mic desert.
O porție de fideua și una de paella, probabil în jur de 350 gr fiecare costă 8,25 euro. Aici o porție de paella este 4,50 euro, doar fideua este puțin mai scumpă.
Dacă vrei să încerci mai multe feluri de mâncare, am să îți spun una din experiențele mele și cât a costat: o porție de fideua, o jumătate de pui la rotisor și trei jumătăți de cartofi la rotisor. Prețul: 10,50 euro.
În cazul ”Asador Boro”, dacă ai să comanzi mai mult de 30 de euro, vei avea parte de o reducere de 20%.
Cum îmi place orezul, o perioadă am comandat obsesiv paella, schimbând doar uneori cu fideua. Patronul, care este prezent zi de zi servind, m-a îndemnat în una din dăți să încerc și altceva:
– Să știi că avem și meniul zilei, dacă vrei să schimbi. Sunt alte feluri de mâncare. Iar vinerea pregătim cocido completo!
Important: dacă vrei să ai de unde alege, vină cât mai aproape de ora deschiderii, ora 12:00!! Are clienții lui și mâncarea bună se termină repede!
Ce este cocido completo
Atât mi-a trebuit să aud de cocido. Îl cunoscusem cu ceva timp în urmă, mâncând într-un banal restaurant din cartier.
Cocido este un fel de mâncare tradițional în Spania, doar că are denumiri regionale. De origine, este din zona Maridului. În regiunea valenciană este cunoscut sub numele de ”puchero valenciano” sau ”cocido completo”. Se prepară prin fierberea mai multor legume (aici cartofi, morcovi, năut, ceapă) cu diverse feluri de carne (de porc, de pui, de miel, cârnați, chiftea).
Acest fel de mâncare este un fel de doi în unu pentru că acoperă atât felul întâi, cât și pe al doilea. Zeama în care au fiert cele de mai sus se amestecă cu caldo, o zeamă ( scuze de exprimare, dar nu știu cum să o definesc, care se găsește semipreparată șți în supermarketuri) . Ceea ce rezultă este supa care se servește caldă. Felul al doilea este compus din legumele și carnea însoțite eventual de diverse sosuri și bine-nțeles de un pahar cu vin roșu.
Sper să nu-ți fi provocat o furtună în stomac sau în gură, am vrut doar să știi despre ce e vorba. Dacă vei vedea undeva ”cocido completo” sau ”puchero valenciano” să știi despre ce e vorba. Mie îmi place atât de mult că spun că-i o mâncare de dai cu căciula în papagali! Am adaptat puțin vorba noastră românească. La ”Asador boro”, cocido este mâncarea din meniul de vineri.
Acest articol nu este o reclamă plătită la ”Asador Boro”!!
Este un loc de unde cumpăr mâncare de mai mult timp, sunt mulțumită de calitate și am vrut să știi și tu. Știu cum e să fii nou într-un oraș și/sau să vrei să mănânci ceva gustos! Plus că astfel de lucruri nu le găsești în ghiduri turistice!
Informații utile
– Adresa ”Asador boro”: Avenida del Puerto, 86, Valencia 46023
* Cu autobuzele rețele de transport municipale EMT, liniile 4, 92
* Cu bicicleta. Despre rețeaua de biciclete a municipalității, poți citi aici.
El Pollo Criollo
Sau, în românește, ”Puiul rumenit”.
Este un local tot ”comida para llevar”, care prepară carne pe grătar în stil argentinian, parilla, dar nu și de vită și paella valenciana (cu iepure și pui).
Zilnic, grătarele duduie sub caldura vreascurilor și cărbunilor încinși!
Ce poți găsi? Cârnați – longaniza, morcilla, chorizo – pui, frigărui, coaste de porc și, nu în ultimul rând, cartofi în staniol, pe cărbuni! Pe toate vi le recomand, împreună cu unul din sosurile casei!
Meniul complet îl ai aici! Poți comanda, dar e nevoie să vii și să ridici personal comanda.
Mâncarea nu e ieftină ca la ”Asador”, oricum mai ieftină dect la restaurant, și, ce mai important, merită! Spre exemplu, o pulpă de pui pe grătar costă 4,30 euro!
Sunt aproape sigură că te vei linge pe degete!
-Recomandări:
– Vino cât mai aproape de ora deschiderii! Dacă nu poți și vrei să te asiguri că găsești ce vrei, sună și dă comandă! E nevoie să spui și ora aproxiamtivă la care vii! Personalul nu vorbește engleză, dar e amabil!
– Dacă ai dat comandă, verificați ce vi s-a pus în casoletă, e posibil să mai greșească, fără intenție! Dar se poate îndrepta cât sunteți în local!
– Ca să-ți faci o idee, las aici un video pe care l-amm făcut în iunie 2022. Am greșit când am spus de cartofii pe grătar, probabil că de poftă! 🙂 Eu când îmi cumpăr cartofi, acasă pun puțin parmezan peste ei și îi bag un pic la cuptor!
Informații utile:
– Adresă: Av. Manuel Candela 28, Bajo Izquierda, Valencia.
– Tel: +34.963.301.487
– Program zilnic: 10:30-15:30 și 19:30-22:30
* * *
Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia
– Despre unde poți mânca o paella, la mama ei acasă, afli aici.
O dimineață de pe la jumătatea lui martie 2019, plecasem la vânătoare de fallas-uri prin Valencia. Eram lângă Torres de Quart, Turnurile Quart, când corpul îmi tot spunea că mai vrea o cafea. Deși băusem una înainte de plecare, altfel n-aș fi reușit să ies din casă.
Mayan Coffees sau cafeneaua Mayan. E scris în dreptunghiul alb desenat pe peretele gălbui, sub o cană mare, cu conturul verde. Sub ea, tot cu verde: ”Cultivăm. Prăjim. Servim”. De-a lungul peretelui, spre intrare, niște table suspendate, una în spatele celeilalte, se mișcă ușor în vânt. Prima îmi atrage atenția: ”Cafea de la ferma noastră”.
Odată ce le-ai trecut pragul, unele localuri te surprind. Interiorul îți oferă o altă imagine decât cea la care te așteptai de-afară. La CafeneauaMayan, prevestirea galbenului din exterior, de atmosferă caldă, simplă și plăcută se continuă în interior. Ca și când o pensulă uriașă a pictat totul dintr-o mișcare.
În fața intrării, un bar mic, cu două scaune. Sunt ocupate de un cuplu. Înaintez căutând un reper: cer la bar sau să merg la masă? Când dau cu ochii de aglomerația de pe jumătatea stâng-a barului mă opresc. O tavă cu croisante, un bol cu portocale și două suporturi de sticlă cu picior, de sub ale căror capace par a râde o prăjitură cu mere și una cu morcovi. Nuanțele de maro, consistența blatului, dar și a glazurii care nu era țeapănă, sunt semnele unei prăjituri de casă.
Recomandare cu surprize
Doamna alături de care ajung, îmi vede privirea lungă și mă îndeamnă în engleză:
– E foarte bună, încearc-o!! Se referea la prăjitura cu morcovi că la ea mă holbam.
Întorc capul spre ea. Un chip blând și luminos, de o frumusețe elegantă îmi inspiră încredere. Decid să beau cafeaua cu o felie de prăjitură.
Aștept ca baristerul să își termine ritualul la mașina de cafea și să mă privească. Nu vreau să îl deranjez, pare într-o lume aparte. El, mașina de cafea, ceștile, pe care le întoarce cu fața în sus, cana în care toarnă lapte și celelalte ustensile din jur. Sunt acolo, în acel local, dar totuși separați de restul spațiului prin ceva.
Cred că simțurile îi sunt adaptate mediului de lucru. Nici n-apuc să termin gândurile și întorcându-se spre mine, mă întreabă ce vreau.
– Un capucino și o prăjitură cu morcov.
– Imediat! îmi răspunde și-și continuă ritualul.
În trecere prin Guatemala
Mă duc spre partea din spate a cafenelei, la o poliță-bar din dreptul ferestrei și mă cocoț pe scaun. De la înălțimea lui pot studia localul fără să par indiscretă.
Locația nu e mare, să aibă poate zece mese cu totul. Ce atrage și dă sentimentul de familiaritate, nu sunt atât dimensiunile, cât decorațiunile și desenele de pe pereți. Suportul de șervețele așezat într-o găină sau cocoș tricotat, maro cu galben, niște mingi mari și ovale, portocalii, prinse într-un cui, circuitul cafelei de când e floare până când ajunge-n cană desenat cu verde, cantitatea de cafea din fiecare tip al băuturii pictată în dreptul barului. În spatele a două fotografii alb-negru cu Turnurile Quart în anii ’60, un desen ce mă duce cu gândul la cultura Maya. Este reprezentat tot circuitul cafelei prin simboluri și linii.
– Cafeaua și prăjitura! mă trezește vocea celui care îmi aduce comanda.
Când soția e în bucătărie …..
Poate că rândurile de față ar fi trebuit să înceapă de aici, când am sorbit cafeaua și am mestecat o bucată de prăjitură. Gustul a fost atât de fin că părea mai degrabă o senzație decât o explozie de savoare în gură. Despre ce era vorba, de fapt, am aflat când m-am dus să plătesc. De fapt mi-am creat ocazie să mă bag în seamă, ceva mă chema către tejgheaua de la intrare.
– Gustoasă tarta asta de morcovi, e făcută în casă?
… soțul dă din casă
Cel care mă servise e la bar. Zâmbește ușor și îmi spune:
– E făcută de soția mea! și arată spre bucătărie. O cheamă pe Gladys, îi spune că mi-a plăcut.
– Mulțumesc! Îmi place să fac prăjituri, e o rețetă din familie! Și ce e aici și nu e al meu, spun asta! Uite, cum sunt croisantele! Pe ele le cumpăr! Prăjitura cu morcov una pe zi.
Îmi povestește puțin despre blat, care nu e nici sec, dar nici foarte însiropat și despre morcovii pe care îi folosește. Nu îi aud cuvintele, doar le înghit cu noduri.
Și prăjitura cu mere avea față de ”casă”, dar nu mai puteam suporta alte detalii culinare.
Generații de oameni și boabe
– Și cafeneaua? întreb, intuind că ei nu sunt niște simpli angajați.
– Cafeneaua Mayan am deschis-o în urmă cu cinci ani. Când bunica mea a lăsat moștenire plantația de cafea, La Morenita (Guatemala), ne-am gândit să facem ceva mai mult! De trei generații familia noastră se ocupă de cafea! Am vrut să aducem oamenilor povestea cafelei, să știe tot procesul, de la arbore și până când ajunge în ceașcă…. Plantația noastră nu e mare, are o suprafață de 4000mp și se află la o altitudine de 1350m și ceea ce ajunge azi la Mayan este rezultatul muncii oamenilor de acolo. Am format o cooperativă și în ea lucrează persoane de toate vârstele, îmi spune Gladys și face o pauză, probabil să vadă dacă am înțeles.
Fața nevăzută a cafelei
Zâmbesc în semn de plăcere, dar nu văd esențialul. Continuă:
– Pe plantație lucrează și copii! În America de Sud e sărăcie …… De aceea avem bolul acela (n.a. și-mi arată cu mâna bolul imens de sticlă de pe bar în care sunt monede). Tot ce se strânge acolo merge la copii. Forța de muncă de pe plantațiile de cafea este mult subevaluată!! Companiile mari au cumpărat plantații și plătesc lucrătorii cu foarte puțin. Noi nu am vrut să o vindem pe a noastră și nici să profităm de pe urma celor care muncesc așa că am format cu ei o cooperativă, iar câștigurile le împărțim. De doi ani exportăm și în Orientul Mijlociu și pentru asta suntem foarte bucuroși, pentru că ferma noastră se susține din eforturile proprii, putem să îi plătim pe oameni astfel încât să fie mulțumiți! Iar toate fermele de cafea cu care colaborăm sunt ale particularilor, nu aparțin unor companii.
O cafea cu spumă de pasiune
O privesc și ascult pe Gladys cum vorbește și mă întreb oare ce iubește mai mult: cafeaua sau spiritul de comunitate? Deși, dacă stau bine să mă gândesc, cam greu să vorbești despre ele separat. Cafeaua are nevoie de colectivitate ca din arbore să ajungă licoare, iar pe de altă parte, orice comunitate când se reunește, o face în jurul unor căni cu cafea. În drumul ei cel lung, cafeaua unește invizibil existențe.
– Toată cafeaua dela Cafeneaua Mayan este de pe plantația noastră!! Noi o prăjim aici, noi o preparăm, nimeni nu intervine în procesul ăsta înafară de noi! Sunt importante solul în care crește arborele, aciditatea lui, temperatura la care crește și mai ales tot ce se întâmplă după ce e culeasă.
– Am văzut desenele astea, îi spun arătând la cele de pe pereți.
– Da, reprezintă circuitul cafelei. Aici este ca o poveste, are și text, e pe înțelesul oricui, iar aici, mai simplu și în stil guatemalez. Am vrut să atragem atenția celor care vin aici asupra procesului cafelei! Este unul lung și presupune multă muncă!! Uite, la orice masă ai sta, vezi unul dintre desene! îmi arată răsucindu-se ușor pe loc.
Familia de la Cafeneaua Mayan
– E tare plăcut aici la voi, la Cafeneaua Mayan e o atmosferă ca de familie!
– Păi suntem o familie! El e soțul meu, Oscar (n.a. cel care îmi adusese cafeaua și prăjitura), iar ea este mama mea, dar nu lucrează aici, adaugă râzând. Mi-o arată pe doamna de la bar, cea care îmi recomandase prăjitura.
Mă întorc către ea și îi spun râzând:
– M-ai păcălit!!
Își dă ușor capul pe spate amuzată:
– De ce, nu a fost bună?
Doamna și domnul sunt americani, le place să călătorească și câteva luni pe an le petrec în Valencia. Le plac orașul, clima, oamenii …..
Ați vrea să-mi zâmbiți la poză?
– Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă fac o poză tuturor. Asta doar dacă vreți și sunteți de acord să o pun în articol.
Aud un cor de ”Sigur!” Gladys și Oscar vin grăbiți și se așează alături de doamna și domnul. De partea cealaltă a barului, baristerul își vede de treabă fără să atragă atenția. Oscar îl strigă și îi face semn cu mâna să se alăture:
– Christian, vino! Vino și tu!! Doar ești parte din Familia Mayan!
Orice turist care ajunge în Valencia vizitează și Turnurile Quart, care sunt un obiectiv turistic. Odată ajunși aici, nu ratați Cafeneaua Mayan, e chiar în spatele turnurilor! La prețuri decente o să aveți parte de o experiență cu savoare și zi de Guatemala!
Informații utile
– Adresă: Calle Murillo 54, 46001, Valencia
– Program zilnic: 09.00-20.00
– Informații suplimentare: se poate servi mic dejun și ceai.
Cum ajungi:
– Cu autobuzele companiei de transport public EMT, Liniile 5, 73.
– Cu Metro, cele mai apropiate stații de metrou până la Torres De Quart: stația Pont De Fusta Linia 4 – Mas Del Rosari , stația Àngel Guimerà Linia 9 -Riba-Roja De Túria.
