Spectacolele străzilor luminate

Spectacolele străzilor luminate și inaugurarea lor sunt unele dintre momentele cele mai așteptate în ”Las Fallas”. Străzile care concurează an de an se aflî în Cartierele Ruzafa și Malvarrosa. Coincidență sau nu, anul acesta avut loc pe 8 Martie, de ziua noastră, a femeilor.

Împodobirea străzilor a devenit tradiție și, în timp, evenimentul a dobândit amploarea unui spectacol. Timp de 8-10 minute sutele de mii de becuri albe sau colorate se aprind și se sting pe ritmurile unor melodii. Bine-nțeles că pentru un efect deosebit, spectacolele încep după lăsarea întunericului.

Reprezentațiile au devenit tot mai complexe, astfel că între străzile implicate a apărut concurența. De aici până la oficializarea unui concurs nu a fost decât un pas. Premiile, de la 2500 euro în jos, nu acoperă nici pe departe costurile de organizare (se ridică chiar și la 30.000 euro), având o valoare simbolică și onorifică.

Străzi cu tradiție

Amenajarea cu lumini sau panouri luminate are loc pe mai multe străzi din oraș, dar doar anumite străzi din Ruzafa și Malvarrosa au organizat spectacole, în sensul de joc de lumini cu muzică. Ele au fost singurele care au alcătuit categoria A din cadrul concursului.

În anul 2017, străzile Cartierului Ruzafa arătau astfel:

 

Străzile pe care se organizează se află pe raza unor fallas-uri, asociații care ridică monumentele stradale, acestea suportând și costurile de organizare. De aceea, referirea se face la numele asociației și nu strict la al străzii.

Din păcate, anul acesta nu am mai  putut vorbi de spectacolele străzilor luminate, cu muzică și culoare. A avut loc un singur spectacol, aparținând Falla Avenida Malvarrosa – A.Ponz – Cavite. Din motive de securitate (se închide circulația, străzile sunt foarte înguste ceea ce îngreunează luarea unor măsuri de siguranță), celelalte asociații au renunțat la organizarea spectacolelor, limitându-se doar la împodobirea străzilor.

Premiile anului 2019

Prezint premiile de la Categoria A, în ordine descrescătoare, toate aparținând străzilor din Cartierul Ruzafa.

Amenajarea străzilor din acest cartier, nu doar a celor câștigătoare, a însumat aproximativ 600.000 de becuri.

Fiind unicul realizat, am început și încheiat cu spectacolul de lumini și muzică din Malvarrosa.

Premiul I: Falla Cuba-Puerto Rico

A sărbătorit cea de-a 60-a aprindere în acest an, iar proiectul cuprinde 31 de arbori lumini care ajung la aproape 10 metri înălțime și însumează 13.000-14.000 de led-uri.

Premiul al II-lea: Falla Sueca-Literato Azorín

Culorile calde, portocalii, albe și argintii ale arcurilor s-au întins pe o lungime de 23 de metri și au avut o înălțime de 11 metri.

Premiul al III-lea: Falla Cádiz-Los Centelles

Spectacolul de lumini din Cartierul Malvarrosa

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1651