Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus din prima parte a zilei de vineri, 27 martie, câteva știri și un video cu zâmbet.
Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.
Știri interne
1. Situația în Spania
Într-un clasament mondial de nedorit, Spania se află pe poziția a patra, în spatele Italiei, cu peste 57.600 de infectați, iar ca număr de decese pe locul doi cu 4.366, potrivit Ministerului Sănătății. Joi, numărul de decese dintr-o zi a scăzut pentru prima dată în ultima săptămână. 7.015 persoane au fost vindecate adică 12,5% din cazuri, și aproape 3.700 de persoane sunt internate în unități de terapie intensivă. (La Vanguardia).
2. Cele mai afectate comunități autonome
Comunitatea Madrid este în continuare cea mai afectată, cu 17.166 de cazuri, 2.090 decese, 1.221 persoane internate în unități de terapie intensivă și 3.882 externate. Este urmată de Catalonia, care în ultimele zile se confruntă cu o creștere mare: 11.592 cazuri, 672 de decese, 1.021 în terapie intensivă și 1.697 au fost vindecate. Țara Bascilor este a treia regiune autonomă cu cel mai mare număr de cazuri, deși departe de cifrele mari ale primelor două: 3.946 de pozitivi, 180 de morți, 137 în internate în unități de terapie intensivă și 621 vindecați. (La Vanguardia).
3. Teste de coronavirus imprecise
Ministerul Sănătății a confirmat că “primele 9.000 de teste rapide de coronavirus” comandate în China sunt imprecise și au fost returnate, dar a subliniat că această problemă afectează un singur producător și “Spania a achiziționat de la mai mulți furnizori”. În plus, el a subliniat că testele returnate “au avut aprobare europeană pentru achiziționarea și comercializarea sa în spațiul comunitar” și că operațiunea a fost realizată printr-un distribuitor spaniol.
4. Angajarea de profesioniști medicali străini
Guvernul spaniol a promovat angajarea a aproape 200 de profesioniști din domeniul sănătății străini, dar rezidenți în Spania, pentru a face față criza de sănătate cauzată de răspândirea virusului Covid 19 în Spania.
5. Aeroporturile Prat și Adolfo Suárez
Ministrul Transporturilor, José Luis Ábalos, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că Terminalul T2 din aeroportul Barcelona – El Prat va fi închis, toată activitatea urmând să fie concentrată pe T1 și că aeroportul din Madrid, Adolfo Suárez, își reunește toate serviciile pe terminalul T4. Printre măsurile de ameliorare a impactului economic al opririi aeriene, Ábalos a explicat, de asemenea, că companiile aeriene vor putea amâna „timp de șase luni și fără dobândă” plata taxelor de parcare pentru flotele aeriene.
Știri externe
1. USA
Statele Unite au devenit joi țara cu cel mai mare număr de persoane infectate cu coronavirus din lume. Conform numărului actualizat de Universitatea Johns Hopkins există deja mai mult de 85.000, depășind China, care are 81.782 pozitivi.
2. Italia
În Italia, 80.539 de persoane sunt infectate cu coronavirus și 10.361 s-au recuperat. În cursul zilei de ieri a înregistrat 662 decese din cauza coronavirus, cu 21 mai puține decât miercuri. Numărul total al persoanelor decedate a crescut la 8.165.
3. China
Guvernul chinez a anunțat joi închiderea nedeterminată a frontierelor sale pentru străini și a impus o limită pentru zborurile de întoarcere pentru cetățenii săi, măsură care va intra în vigoare sâmbătă, 28 martie.
Țara a înregistrat 55 de noi infecții în ultimele 24h, toate provenind din străinătate, cu excepția unei transmisii locale în provincia Zhejiang. Numărul total de cazuri importate se ridică la 595. 90% dintre ele corespund cetățenilor chinezi, dintre care 40% studenților stabiliți în afara țării, după cum a raportat ieri Luo Zhaohui, vice-ministru de externe, la o conferință de presă. (La Vanguardia)
4. Argentina
Argentina își închide total granițele. Un decret semnat joi seară de președinte, Alberto Fernández, prevede închiderea tuturor granițelor terestre, aeriene și maritime. Măsura, care va dura până pe 31 martie, îi afectează și argentinii aflați în străinătate, care nu vor putea reveni pe durata carantinei. (El Pais)
În Argentina, 589 de persoane sunt infectate, 12 au decedat și 77 s-au recuperat.
5. Germania
Germania a înregistrat în ultimele 24h peste 5.700 de cazuri noi de coronavirus și 55 de victime. Până în prezent, pe teritoriul Germaniei 42.000 de persoane sunt infectate și 253 au decedat. (El Pais)
6. Marea Britanie
Autoritățile de sănătate din Marea Britanie au confirmat joi că țara a înregistrat un număr record de 115 decese cauzate de coronavirus într-o singură zi, ceea ce plasează numărul total de decese cauzate de pandemie la 578.
7. Vatican
Papa Francis a ieșit negativ la testul Covid-19 care a fost efectuat după ce un colaborator al său, un preot italian care locuiește și el cu el în Casa Santa Marta, a fost infectat de coronavirus și a fost transferat la un spital din Roma.
8. Air Asia
Air Asia, cea mai mare companie aeriană low-cost de pe continentul asiatic, își suspendă temporar majoritatea zborurilor sale ca urmare a restricțiilor impuse de guvernele regiunii, a anunțat compania într-un comunicat vineri.
9. Scriitorul Paul Goma a murit
Scriitorul și dizidentul român Paul Goma a murit în noaptea din 24 spre 25 martie din cauza infecției cu coronavirus, într-un spital din Franța.
Potrivit dorinței sale, dar și țînând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pere Lachaise din Paris.
Altfel de știri
1. Zeci de elefanți din tabăra Maesa din Thailanda au fost “eliberați” ieri dimineață, de construcțiile de lemn și metal pe care le aveau purtau pe spate toată ziua pentru a plimba turiști. Anchalee Kalampichit, directorul taberei, spune că este pentru prima dată în ultimii 44 de ani când elefanții nu poartă cuștile la începutul zilei și a anunțat o transformare a afacerii. Elefanții vor fi lăsați să umble liberi pe terenul taberei, iar turiștii vor putea intra ca să-i vadă. Kalampichit a spus că cei 78 de elefanți nu vor mai purta niciodată scaunele pentru turiști.(Yahoo News)
* * *
Știrile din prima parte a zilei de miercuri, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile primei părți a zilei de miercuri, 25.03.2020.
Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.
Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.
Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.
Să zâmbim!
În video, idei de a-și petrece timpul în carantină pentru cei care stau la curte.
Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.
Să auzim de bine!!
Petrecem carantina (și) râzând
Petrecem carantina (și) râzândCe să faci în carantină?#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa
Publicată de Valenciana pe Vineri, 27 martie 2020
#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa
* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia
* Fotografia articolului este din arhiva personală.