Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus a doua parte a zilei de vineri, 03 aprilie și un video care să te inspire la sport în timpul carantinei.
Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.
Știri interne
1. Situația în Spania
În ultimele 24h, Spania a depășit Italia în numărul de cazuri cu coronavirus: 117.710 comparativ cu 115.242 înregistrate în Italia, dar a reușit să reducă creșterea deceselor pentru prima dată pe parcursul unei săptămâni.
În ultima zi, numărul de decese a fost de 932, ceea ce a făcut ca numărul total să se ridice la 10.935, ceea ce reprezintă 20% din decesele la nivel mondial. Spania este a doua țară la nivel mondial ca număr de decese, după Italia și înaintea Chinei.
Autoritățile medicale au plasat weekendul trecut „impactul celui mai greu val” al pandemiei și au observat o schimbare a tendinței începând cu 25 martie. “În perioada 15-25 martie, creșterea a cazurilor a fost de 20%, iar începând din 25 martie este de 12%”, a explicat directorul adjunct al Centrului de Coordonare a Alertelor și Urgențelor în Sănătate, María José Sierra.
Partea pozitivă este că 1 din 4 cazuri cu coronavirus a fost deja vindecat. Totalul recuperat în Spania este de 30.514, ceea ce reprezintă 25,9% din totalul cazurilor.
Rata de infectare a scăzut astăzi la 6,7%, cea mai mică de până acum, singurul semn încurajator că Spania ar fi depășit vârful epidemic.
2. Posibilitatea extinderii carantinei
Guvernul spaniol urmează să decidă daca va extinde starea de urgenta cu încă 15 zile după data de 11 aprilie. Acest lucru se vă face pe baza unor așa-numite “criterii tehnice” stabilite de Ministerul Sănătății în funcție de capacitatea de răspuns a spitalelor, informează cotidianul La Vanguardia.
3. Aplicația Confinapp
Autoritățile Comunității Catalonia au lansat, vineri, aplicația Confinapp pentru a oferi răspunsuri celor interesați la întrebările legate de starea de alarmă, Covid-19 și pentru a oferi servicii în funcție de nevoile detectate. (RTVE)
4. Deciziile universităților publice din Comunitățile Madrid, Catalonia și cea Valenciană
La conferința rectorilor universităților publice din Comunitatea Madrid s-a decis că „universitățile vor continua activitatea academică virtual” și „vor adopta deciziile corespunzătoare ținând cont de propria autonomie, pentru a termina acest an universitar”.
Consilierul pe învățământ superior, Carolina Pascual, și rectorii universităților publice valenciene au convenit în această dimineață să renunțe la cursurile cu prezență pentru restul anului universitar, iar activitatea academică să continue prin internet. La fel se va întâmpla și cu evaluarea studenților, care va fi realizată electronic. În ceea ce privește universitățile private, decizia nu este luată în totalitate.
Autoritățile și rectorii universităților catalane au convenit că toate activitățile didactice vor fi reluate după Paște, în sistem electronic, și vor continua virtual în aprilie și mai, în așteptarea evoluției pandemiei COVID-19. (Las Provincias)
5. Timpul petrecut pe internet de spanioli în parioada carantinei
De la declanșarea carantinei, spaniolii petrec în medie 79h pe săptămână pe internet, ceea ce reprezintă aproape 47% din timpul unei săptămâni, arată un studiu recent efectuat. (Las Provincias)
Știri externe
1. Olanda
În Olanda, medicii le recomandă pacienţilor vârstnici să se gândească bine înainte de a fi de acord să fie trataţi de COVID-19 la terapie intensivă, situaţie care a atras critici legate de faptul că s-ar dori limitarea accesului la tratament în aceste secţii cu deficit de paturi.
Olanda se apropie cu paşi repezi de atingerea capacităţii sistemului de sănătate la doar o lună de la izbucnirea epidemiei, fiind în curs eforturi de dublare a numărului de paturi la terapie intensivă.
Cum însă mii de pacienţi cu COVID-19 inundă deja secţiile de terapie intensivă, se aşteaptă ca în câteva zile să nu mai existe locuri disponibile. Spitalele se tem că Olanda va fi forţată să urmeze exemplul Italiei, unde medicii au trebuit să ia decizii de viaţă şi de moarte şi să-i aleagă pe pacienţii ce urmau să primească tratament.
Numărul deceselor provocate în Olanda de epidemia de COVID-19 a crescut cu 148, ajungând la un total de 1.487, au comunicat vineri autorităţile sanitare.
Totodată, bilanţul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus este de 15.723. (Agerpres)
2. Italia
În Italia, carantina va fi probabil prelungită până după 1 mai, a declarat vineri şeful Agenţiei de Protecţie Civilă din Italia, Angelo Borrelli, la postul public de radio RAI.
Săptămâna aceasta guvernul italian a extins carantina până pe 13 aprilie, situație care presupune restricţii severe privind deplasările şi suspendarea tuturor serviciilor şi firmelor care nu sunt considerate esenţiale pentru menţinerea reţelei de aprovizionare. Într-un interviu acordat radioului de stat RAI, Borrelli a fost întrebat dacă măsurile ar trebui să rămână în aplicare mai multe săptămâni. “Din păcate, vor fi” (menţinute), a răspuns el. “Nu cred că această situaţie… se va încheia până la 1 mai, trebuie să fim foarte riguroşi”, a spus Angelo Borrelli.
Până joi Italia a înregistrat oficial 13.915 de decese cauzate de COVID-19, mult mai multe decât orice altă ţară din lume. (Agerpres)
3. Marea Britanie
Regatul Unit a înregistrat peste 35.000 cazuri de infecții și aproape 3.000 de decese cauzate de coronavirus. În încercarea de a consolida serviciile medicale, la Londra a fost deschis un spital de 4.000 de paturi, la un centru de convenții.
4. Suspendarea taxelor vamale și a TVA-ului la importurile de dispozitive medicale și echipamente de protecție în U.E.
Comisia Europeană a suspendat taxele vamale și TVA la importurile de dispozitive medicale și echipamente de protecție personală din țări din afara blocului, cu scopul de a facilita fluxul acestui echipament către UE. Măsura se aplică în special măștilor, echipamentelor de testare Covid-19, aparatelor respiratorii și altor echipamente medicale. Ea va intra în vigoare retroactiv, începând cu 30 ianuarie și va dura șase luni, cu posibilitatea prelungirii. (EP)
5. România: suspendarea ratelor la credite, a executării silite și a plății asigurărilor sociale
Credite
În România, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, vineri, cu mai multe amendamente, proiectul de lege pentru suspendarea rambursării creditelor.
“Obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se suspendă, la cererea debitorului, cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare. Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente suspendate a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare”, prevede acest proiect de lege.
Executare silită
Se suspendă “orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi“. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Contribuțiile asigurărilor sociale
Camera Deputaţilor a adoptat, vineri, în şedinţă online, proiectul care prevede și amânarea pentru 3 luni a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de către operatorii comerciali afectaţi de starea de urgenţă şi a plăţii serviciilor de utilităţi de către persoanele fizice vulnerabile. (Agerpres)
6. Ford Motor prelungește suspendarea serviciilor
Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat vineri că măsură de suspendare a producţiei de vehicule şi motoare la majoritatea facilităţilor sale din Europa a fost prelungită, cel puţin, până la data de 4 mai.
Luna trecută al doilea producător american de autovehicule a informat că suspendarea activităţilor de producţie în Europa va dura “câteva săptămâni”, în funcţie de intensitatea pandemiei de COVID-19.(Agerpres)
7. Singapore
Autorităţile din Singapore au anunţat vineri închiderea şcolilor şi a majorităţii locurilor de muncă timp de o lună, în cadrul măsurilor mai stricte ce vizează stoparea recentei creşteri a numărului de infectări cu coronavirus.
Singapore a fost lăudat pe plan internaţional pentru bătălia purtată timp de două luni împotriva coronavirusului, în care a evitat însă să impună restricţiile de deplasare devenite tot mai frecvente în lume.
Autorităţile au declarat că recordurile de noi infectări consemnate în această săptămână, care au urcat numărul total la 1.114, arată necesitatea unei abordări mai ferme.
“Am decis ca, în loc să înăsprim progresiv restricţiile în următoarele câteva săptămâni, ar trebuie să luăm acum o măsură decisivă, spre a preveni o escaladare a infecţiilor”, a declarat prim-ministrul Lee Hsien Loong, precizând că guvernul va anunţa săptămâna viitoare mai multe măsuri de sprijin pentru familii şi firme.
Noile măsuri vor fi în vigoare între 7 aprilie şi 4 mai, dar vor putea fi prelungite dacă situaţia nu se ameliora.
În luna următoare vor funcţiona de asemenea clinicile, spitalele, utilităţile, transporturile şi serviciile bancare cheie, iar restaurantele vor putea să asigure doar servicii de livrare.
Singapore, un mare hub financiar şi de transporturi, se pregăteşte pentru cea mai gravă recesiunea din istoria sa de 55 de ani, guvernul anunţând deja măsuri de ajutor pentru acest an echivalente cu 11% din PIB. (Agerpres)
8. Sergio Rossi a decedat
Producătorul italian de încălțăminte de lux Sergio Rossi, în vârstă de 85 de ani, a murit după ce a fost diagnosticat și internat cu coronavirus, a anunțat vineri primarul orașului din centrul țării unde designerul s-a născut, San Mauro Pascoli.
El a fost printre fondatorii zonei ce produce încălțăminte de înaltă calitate din Forlì și Cesena, la mijlocul secolului XX”, a declarat Luciana Garbuglia, primarul din San Mauro Pascoli.
Grupul francez de modă de lux Kering a preluat brandul în 1999. Acesta a trecut în proprietatea fondului italian de investiții Investindustrial în 2015, când Rossi se retrăsese deja. (Agerpres)
9. William Frankland, bunicul alergologiei, a murit
Cercetătorul britanic William Frankland, un pionier în alergologie şi imunologie, care a creat tratamente de desensibilizare pentru pacienţii diagnosticaţi cu rinită alergică (febra fânului), a murit joi la vârsta de 108 ani.
Printre numeroasele evenimente ieşite din comun din viaţa medicului Alfred William Frankland se află şi supravieţuirea timp de trei ani într-un lagăr de concentrare japonez şi curajul de a-i spune dictatorului Saddam Hussein să renunţe la fumat.
Cercetătorul britanic, supranumit “bunicul alergologiei”, a continuat să publice lucrări şi să participe la dezbateri ştiinţifice mult timp după ce a depăşit pragul de 100 de ani şi a devenit Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) la vârsta de 103 ani. (Agerpres)
* * *
La nivel mondial, pandemia de coronavirus a afectat 1.040.499 persoane și a produs 55.181 decese. Un total de 222.240 persoane s-au vindecat în urma infectării.
Acestea sunt știrile din a doua parte a zilei de vineri, 03 aprilie și datele valabile la închiderea ediției.
Știrile din prima parte a zilei de vineri, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile primei părți a zilei de vineri, 03.04.2020.
Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.
Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.
Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.
Să zâmbim!
În video, o pensionară a urmat recomandările unui medic de a-și petrece timpul ocupându-se de lucrurile pe care nu avea timp să le termine.
Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.
Să auzim de bine!!
Să petrecem carantina râzândSport în timpul carantinei: parkour.#MeQuedoEnCasa #QuedateEnCasa #stauincasa
Publicată de Valenciana pe Vineri, 3 aprilie 2020
#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa
* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia
* Fotografia articolului este din arhiva personal