Mai aproape de mintea unui geniu: Expoziția ”Leonardo Da Vinci. Inventatorul” în Valencia

Expoziția ”Leonardo Da Vinci. Inventatorul” a sosit în Valencia!

Artist, gânditor și om de știință Leonardo Da Vinci a fost reprezentantul emblematic al Renașterii. A trăit cu mult înaintea vremurilor sale și a lăsat o moștenire științifică inegalabilă, marcând începuturile tehnologiei și științei așa cum le înțelegem astăzi.

Din 4 decembrie 2020 până pe 7 februarie 2021, Ateneo Mercantil din Valencia găzduiește Expoziția ”Leonardo Da Vinci. Inventatorul ”.

Cele aproximativ douăzeci de exponate sunt realizate pe baza desenelor din Codicele de la Madrid (păstrat în Biblioteca Națională) și din Codicele Atlantic (păstrat în Biblioteca Ambrosiana din Milano). Ele au fost interpretate și transpuse în machete de către arhitecți, tâmplari și meșteri.

Expoziția pune în valoare faptul că în invențiile sale, da Vinci a fost influențat de elementele importante ale naturii: aer, apa, pământ.

Ce prezintă expoziția

Barca cu vâsle, costumul de scufundare, parașuta, aripile bătătoare, mașina blindată, macaraua, liftul coloanei, mașina sau bicicleta sunt câteva dintre obiectele desprinse din desenele lui da Vinci care pot fi văzute. Expunerea lor împreună un face decât să consolideze ideea că autorul lor a fost un vizionar.

Invenții pentru aer

Dorința de a zbura l-a captivat pe Leonardo. Expoziția prezintă concepția acestuia despre aripa articulată, un dispozitiv asemănător cu deltaplanul de astăzi.

Invenții ”terestre”

O bicicletă, al cărei design nu este realizat de Da Vinci, este reprodusă pentru evidențierea faptului că mecanismul lanțului a fost utilizat de acesta pentru a activa mișcarea pedalelor permițând astfel circulația vehiculului cu două roți.

Poate fi văzută și mașina proiectată de da Vinci acum 500 de ani. Această mașină auto din lemn își reglează mișcarea prin intermediul arcurilor cu foi și este capabilă să parcurgă mai mulți metri în mod autonom, profitând de energia acumulată în mai multe arcuri tensionate sub formă de spirală.

Printre reproduceri se regăsesc un tanc blindat conceput ca un tun cu mai multe de 33 de guri, un tambur care, prin intermediul unui mecanism activat cu o manivelă, generează un zgomot similar cu cel făcut de o trupă de soldați care avansează. A fost conceput pentru a speria partea inamică în momentele de război.

Invenții pentru apă

Costumul de scufundare proiectat de da Vinci, care are aripioare pentru mâini, este un echipament foarte asemănător cu cel utilizat în prezent. Costumul era confecționat din piele și era conectat la un clopot situat la suprafață la suprafață printr-un furtun de aer format din stuf.

Barca cu vâsle este un alt exemplu care arată că nici transportul pe apă nu a scăpat de inventivitatea lui Leonardo.

Modelele expuse sunt însoțite de standuri interactive cu animații 3D ale funcționării mașinilor.

Expoziția are și un ghid didactic, cu explicații prezentate pe afișe și panouri. Ele furnizează informații ce ghidează vizitatorul atât printre descoperirile inventatorului, cât și în contextul timpului acestuia.

* * * Valenciana.ro este rezultatul exclusiv al muncii autorului și este finanţat doar de acesta și de donațiile cititorilorRăsplătește informațiile funizate, efortul și timpul autorului, aici! * * *

Informații 

– Coordonate de contact:

– Program:

  • În zilele lucrătoare: 11:00 – 14:00 și 16:00 – 20:00
  • Sâmbătă, duminică, sărbători, weekend-uri prelungite și Crăciun (23 decembrie – 7 ianuarie): 11:00 – 21:00.
  • Pe 24 și 31 decembrie: 11:00 – 15:00 și pe 1 ianuarie 15:00 – 21:00.
  • 25 decembrie închis.

– Tarife:

  • Zile lucrătoare: Peste 12 ani – 7 euro, minori 5 – 12 ani, pensionari, șomeri, studenți, lucrători din domeniul sănătății și persoane cu card de tineret – 5 euro.
  • Sâmbătă, duminică, sărbători, 7 decembrie și Crăciun (de la 23 decembrie 2020 până la 10 ianuarie 2021) – 9 euro adulți și 7 euro  copii, pensionari, șomeri, studenți, sănătate și persoane cu card de tineret.
  • Pentru biletele și pachetele de familie pot fi vizualizate aici.
  • Online, biletele pot fi achizișionate de pe site-ul expoziției.

– Adresă: Ateneo Mercantil de Valencia, Plaza del Ayuntamiento, 18, (Salón Noble)

– Cum ajungi în Plaza del Ayuntamiento

– Cu autobuzele EMT numerele 1 (Stația Correo), 6, 8, 11, 70, 10, 32, 71, 81 (Stația Barques, Plaza del Ayuntamiento)

– Cu metroul, cea mai apropiată stație Colon, de aici 400 m de mers pe jos.

– Cu Valenbisi, stația este în Plaza del Ayuntamiento, 11, Plaza Ayuntamiento – Cotanda.

* * *

– Surse de informare: Valenciabonita.es, Lasprovincias.es, ABC.es

– Fotografia articolului aparține Lasprovincias.es

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1019