Dacă vrei să vii în vacanță în Valencia cu animalul de companie, înainte de a porni la drum e bine să știi câteva reguli.
Articolul de față se referă la regulile aplicabile în spațiile publice și pe mijloacele de transport în orașul Valencia, pe tren în Comunitatea Valencia și pe linia de autobuze ALSA, pentru că legătura între diferitele destinații din comunitate, inclusiv de la și către aeroportul Manises, este făcută de acest operator (cel mai mare transportator de persoane din Spania).
Reguli pentru spațiile publice din Valencia
Din motive lesne de înțeles, am să fac referire doar la câini.
În spațiile deschise, câinele va fi ținut în lesă, iar cei cu potențial periculos vor purta botniță.
În tot orașul Valencia există spații special amenajate pentru câini, îngrădite. Ele sunt marcate cu un semn, o tablă pe care este un câine.
Există șo locuri speciale pentru a-și face nevoile, da rnu sunt atât de dese. Dacă ieși cu câinele pe stradă, asigură-te că ai la tine mănușă și pungă pentru a strânge mizeria după el. De asemenea, și o sticlă cu apă cu care să stropești după ce a urinat. Mai ales vara, din cauza căldurii, miroase foarte rău. Dacă ești prins că nu aduni mizeria după câine, poți fi amendat!
La terasele localurilor, dacă localul respectiv nu interzice expres, este permis cu animalul de companie.
Câinii nu au voie în piscinele publice și pe plaje.
Cu toate acestea, am văzut frecvent persoane plimbându-se cu câinele pe malul mării. E adevărat că se întâmpla dimineața devreme sau seara târziu, nu în sezon de plajă când stă lumea la soare. În niciuna dintre situații nu am văzut un câine în lesă și marea majoritate erau de talie mică, puțini de talie medie. Probabil este una din situațiile frecvente în Spania, în care deși legea prevede ceva anume, în realitate sunt tolerate situațiile contrare fără consecințe de amendă.
În ceea ce privește statul la plajă cu un câine, nu am văzut pe nimeni.
Plaje canine în provincia Valencia
În provincia Valencia sunt trei plaje la care este permisă intrarea cu un câine. Ele sunt:
- Pinedo, în intervalul 15 iunie-30 august. În restul anului este interzis a se intra cu câinele. Plaja Pinedo se află la sud de Valencia și este cea mai apropiată de oraș. Cum ajungi la această plajă, afli pe harta Google aici.
- La Torreta-Santa Elvira, în localitatea El Puig. Se află la nord de Valencia, este o plajă de nisip și pietre. Se spune că este una dintre cele mai bune plaje pentru câini din întreaga comunitate. Cum ajungi afli pe harta Google aici.
- Alboraya, la nord de Valencia. Este o plajă de nisip. Cum ajungi, afli pe harta Google aici.
Cum nu am fost la niciuna dintre aceste plaje, nu pot spune nimic despre calitatea lor, rămâne să le încerci tu.
- Care sunt plajele canine în Comunitatea Valencia, afli aici (articolul este în spaniolă, dar denumirile localităților le înțelegi fără să fii cunoscător al limbii spaniole).
- Despre plajele din Valencia poți afla mai mult din articolul Plajele Valenciei, mic ghid de utilizare.
Câinii nu vor avea voie în următoarele incinte:
- În unitățile alimentare.
- În locurile de divertisment public.
În localurile, magazinele, unitățile care permit intrarea cu câini, trebuie să fie ținuți într-o lesă de maxim 2m și, dacă au potențial periculos, să poarte botniță.
Transportul cu autobuzele publice ale EMT
Dacă vrei să te deplasezi cu autobuzele companiei publice de transport din Valencia, EMT, însoțit de animalul de companie, trebuie să știi următoarele:
– Ai nevoie de cardul de călătorie special pentru el, Tota EMT Mascota. Cardul permite deplasarea pe toate liniile de autobuz publice ale EMT în Valencia fără restricții.
- Pentru a aplica pentru acest card, trebuie să completezi un formular de cerere, să prezinți originalul cărții de identitate sau al pașaportului cu o copie a acestuia, carnetul de sănătate actualizat și o fotografie de pașaport a animalului.
- Cardul se solicită și se obține de la birourile de ”Relații cu clienții” ale EMT.
- Cardul costă 5 euro, este valabil doi ani și poate fi reîncărcat.
– Animalul însoțitor nu trebuie să cântărească mai mult de 15 kg, trebuie să aibă cip de identificare și să călătorească într-o cușcă portabilă de maxim 45x35x25 cm.
- Fără cușcă pot călători doar câinii însoțitori, ghid ai persoanelor cu dizabilități, cei ai instructorilor canini și ai forțelor de securitate (dar pe ultimii nu i-am văzut niciodată în autobuz).
– Când urci în autobuz, trebuie să te asiguri că ai un loc în care nu deranjezi ceilalți pasageri și să așezi cușca pe poală sau la picioare.
– În acelaș autobuz sunt permise doar trei animale de companie.
– Nu este permis accesul animalelor exotice, otrăvitoare sau potențial periculoase.
Coordonate de contact
Poți obține informații în engleză (whatsapp, telegram, email), dar și despre oficiile ”Relații clienți” (locații, program și programare), la coordoantele din acest link.
- Cum te deplasezi cu autobuzele companiei publice de transport în Valencia și ce titluri de călătorie ți se potrivesc ca turist, afli aici.
Cardul EMT pentru animalul de companie arată astfel:
Transportul cu metroul și tramvaiul
Dacă te deplasezi cu animalul de companie cu metroul sau tramvaiul în Valencia, nu trebuie să cumperi un titlu de călătorie.
Animalul trebuie să fie de dimensiuni mici și să stea în transportor (cușcă).
Fără cușcă pot călători doar câinii însoțitori, ghid ai persoanelor cu dizabilități, cei ai instructorilor canini și ai forțelor de securitate.
- Despre cum te deplasezi cu metroul în Valencia și titluri de călătorie recomandate, afli aici.
Coordonate de contact
Centre informații clienți, locații fizice în Valencia, program de funcționare, în link-ul de aici.
Telefon: +34. 900 46 10 46
Programul:
- De la 06:00 la 24:00 în zilele lucrătoare..
- De la 07:00 la 24:00: Sâmbăta, duminica și sărbătorile legale.
Cu taxiul
În ceea ce privește taxiurile în Valencia, nu există reglementări, depinde de șofer. Probabil că dacă animalul este în transportor un există nicio problemă.
- Informații despre cum te deplasezi cu taxiul în Valencia, găsești aici.
Transportul cu trenul
Poți călători cu animalul de companie pe trenurile de lungă distanță (AVE, Euromed, Intercity și Alvia), de distanță medie și locale (Media distancia și Cercanías), în următoarele condiții:
– Numai cu bilet pentru animalele de companie și să nu ocupe loc.
- Biletul este gratuit dacă călătorești la clasa întâi, la clasa mare sau în scaunul Grand Comfort. În caz contrar, costul biletului va fi de 25% din prețul în Clasa Standard sau Clasa Standard +.
– Animalul să fie mic, respectiv câine, pisică, dihor și pasăre (nu pasări de curte) și să nu cântărească mai mult de 10 kg.
– Animalul să fie permanent într-o cușcă cu dimensiunile maxime 60x35x35 cm.
– O persoană poate fi însoțită doar de un singur 1 animal de companie.
– Biletele combinate tren + autobuz nu includ animalul de companie.
– Câinii de îndrumare și asistență călătoresc întotdeauna gratuit și nu sunt supuși limitărilor de greutate sau de transport.
Înainte de a călători, verifică toate condițiile de transport și documentația necesară. Informații complete în limba engleză găsești aici.
- Ce sunt cercanías și cum te deplasezi cu ele, afli în articolul Cu transportul în comun din Valencia în localități apropiate. Trenurile cercanías..
Informații referitoare la Cercanías Valencia, răspunsuri la întrebări de interes, afli aici (nu am găsit rubrică de contact direct).
Cu autobuzele ALSA
ALSA este cel mai mare operator de transport de persoane din Spania.
Autobuzele sale leagă localități aflate la distanțe mai mari (a nu se confunda cu liniile metropolitane, care leagă Valencia de localități apropiate).
Am ales regulile ei pentru transportul animalului de companie pentru că operează pe întreg teritoriul Comunității Valencia, dar și pentru a le lua ca reper în cazul altor companii de transport.
De la Aeroportul Manises, Valencia are linii directe către Denia, Gandia și alte stațiuni, astfel că s-ar putea să te intereseze care sunt condițiile de transport dacă vii cu animalul de companie.
– Este permis maxim un singur animal de companie per persoană.
– Animalul trebuie să fie domestic, mic (câine, pisică, dihor, pasăre, dar un de la fermă), cu greutatea de maxim 10 kg.
– Numai în situații excepționale și cu permisiunea tehnicianului, șoferul poate permite alte animale de companie nepericuloase în aceleași condiții, al căror cost va fi același ca și pentru transportul oricărui alt animal.
– Animalul de companie va călători într-un transportator, cușcă furnizată de călător, în cala vehiculului. Cușca va fi închisă pe toată durata transportului.
– Autobuzele din clasa Supra au un portbagaj complet independent, de dimensiuni mari, dotat cu ventilație pentru a asigura o bună calitate a aerului pe timpul călătoriei.
– Autobuzele din clasa Premium, au un bagaj independent, de dimensiuni mari, iar animalul de companie se bucură de același aer condiționat ca și pasagerii.
Alte reguli aplicabile transportului animalului de companie cu autobuzele ALSA
– Trebuie să aibă vârsta de peste 12 săptămâni.
– Trebuie să fie microcipat.
– Să fie însoțite de documentația necesară pentru identificarea animalului și actualizată cu toate vaccinările de reglementare pentru regiunea de origine și destinație (card de sănătate sau pașaport, actualizat și în vigoare).
– Să fie deparazitat intern și extern.
– Să fie complet sănătos, fără răni și să se poată deplasa fără ajutor.
– Femelele însărcinate nu au voie să călătorească și nici cele care au născut în decurs de o săptămână.
– Experții veterinari recomandă să nu călătoriți cu animalele de companie la datele și orele când temperatura ambiantă este peste 25 ° C.
Toate regulile referitoare la călătoria cu animalul de companie, le poți vizualiza aici.
- Dacă ALSA circulă pe o rută de interes pentru tine, poți verifica aici.
Dacă vrei să știi pe ce plaje ai voie cu câinele în Comunitatea Valencia, poți afla aici. Articolul este în spaniolă, dar poți înțelege după hartă și numele locurilor.
* * *
Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.
* * *
Articole care s-ar putea să te intereseze
– Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia
– Cum ajungi din aeroport în gările din Valencia
– Valencia Tourist Card, gratuități și reduceri pentru turiști
– Transportul public în Valencia. Ghid complet
– Ce monumente și muzee poți vizita gratis afli aici și aici.
– Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci
– Ce poți face cu copiii în Valencia
– Port Saplaya, mica Veneție a orașului Valencia.
– Ciudad de las Artes y de las Ciencias, Valencia – Orașul Artelor și Științelor
– Aici afli mai multe informații despre Parcul Turia, cel mai mare parc al Spaniei.
– Despre natură, parcuri și grădini poți afla mai multe aici și aici .
– Despre Parcul Cabecera, al doilea parc mare al Valenciei, aproape de Bioparc, poți citi aici.
– Dacă ești adult și vrei să te copilărești, citește despre Parcul Guliver.
– Ești interesat de artă, ți-ar plăcea să vezi picturi de El Greco, Caravaggio, atunci citește Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia.
* * *
Surse de informare: Emtvalencia.es, Metrovalencia.es, Renfe.com, Alsa.com, Visitvalencia.com, Redcanina.es.
Fotografia articolului aparține publicației online Turismocanino.es, iar cea din interiorul articolului publicației Lasprovincias.es.
4 thoughts on “Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță”