Condițiile de intrare în Spania din 07 iunie 2021

Ceea ce zilele trecute era o simplă știre, astăzi, 05.06, a devenit o certitudine: persoanele care au primit doza integrală de vaccin, pot intra în Spania fără testul PCR.

Măsura, dar și alte noi reguli, au fost legiferate prin publicarea rezoluției Ministerului Sănătății în B.O.E. nr. 134 din 05.06.2021 (Monitorul Oficial al Spaniei).

Norma reglementează detaliat condițiile de intrare în Spania, atât pe cale aeriană, maritimă, dar și terestră.

Toate măsurile și regulile dispuse intră în vigoare din 07 iunie 2021 și vor fi valabile pe termen nelimitat, până la finalizarea situației Covid 19.

În continuare, măsurile privind intrarea în Spania, așa cum prevăzute în lege.

Reguli generale

Formular de control sanitar

Toate persoanele care intră pe teritoriul Spaniei pe cale aeriană, maritimă sau sunt în tranzit către alte țări, indiferent de vârstă și naționalitate, trebuie să completeze înainte de plecare un formular online de control al sănătății.

Formularul îl găsești aici sau în aplicația Spain Travel Health –SpTH, disponibilă pe Android și iOS.

  • Deși legea nu îi menționează expres (în categoria celor care trebuie să completeze formularul sanitar) și pe cei care vin pe cale terestră, pe pagina guvernului spaniol, la detalierea normelor, se menționează că toate persoanele care intră în Spania trebuie să completeze formularul.

După completarea formularului de control sanitar, SpTH va genera un cod QR individualizat pe care călătorul trebuie să îl prezinte companiilor de transport înaintea transportului, precum și în controalele sanitare de la punctul de intrare în Spania.

Control la sosire

Toate persoanele care sosesc în Spania ca destinație finală, la sosire, trebuie să fie supuse, unui control de sănătate la primul punct de intrare.

Acest control va include: măsurarea temperaturii, un control al documentelor (act identitate plus documente sanitare în funcție de zona din care vine) și un control vizual (controlul vizual este cel obișnuit, de la vamă).

Reguli pentru cei care vin din zone de risc

Lista țărilor sau a zonelor de risc, precum și criteriile de includere în aceasta, o găsești aici. Această listă este valabilă 07-20.06.2021. 

Lista țărilor de risc se actualizează la fiecare șapte zile. Ca să fii la curent, o poți verifica aici.

Persoanele care vin din țări sau zone clasificate de risc, trebuie să furnizeze informații și să dețină unul dintre următoarele documente:

  • Certificatul digital verde (GDC) în cazul UE (când va intra în vigoare și va fi disponibil)
  • Un document justificativ al celor indicate mai jos, indiferent dacă persoana vine dintr-un stat membru al UE sau dintr-o țară terță.

Copiii sub 6 ani nu sunt obligați să prezinte aceste certificate.

Certificatele trebuie să fie scrise în spaniolă, engleză, franceză sau germană. Dacă nu este posibil să îl obții în una din aceste limbi, documentul justificativ trebuie să fie însoțit de o traducere în spaniolă de către un organism oficial.

Pasagerii vor trebui să prezinte personalului de la compania de transport, certificatul.

Prezentarea certificatului poate fi solicitată și la controlul sănătății la sosirea în Spania.

Tipuri de certificate

a) Certificat care confirmă că titularul a primit un vaccin împotriva COVID-19 (certificat de vaccinare). Informațiile de mai jos nu se referă la certificatul digital verde al UE.

Certificatului de vaccinare trebuie să includă următoarele informații:

  1. Numele și prenumele titularului.
  2. Să fie identificat organismul emitent al certificatului de vaccinare (denumirea clinicii, spitalului, centrului, punctului sanitar etc.).
  3. Data vaccinării, indicând data ultimei doze administrate (unde sunt două doze). De la data vaccinării trebuie să fie trecut cel puțin 14 zile pentru a nu mai fi nevoie de testul PCR.
  4. Tipul vaccinului administrat. Să fie unul din cele autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente sau dintre cele care au finalizat procesul de utilizare de urgență a Organizației Mondiale de Sănătate.
  5. Numărul de doze administrate (să rezulte că vaccinul a fost administrat în regim complet).
  6. Țara emitentă.
  7. Identificarea organismului emitent al certificatului de vaccinare.

b) Certificat care indică rezultatul unui test de diagnosticare a infectării cu COVID-19 pe care titularul l-a efectuat (certificat de diagnosticare).

Certificatului de diagnosticare trebuie să includă următoarele informații:

  1. Numele și prenumele titularului.
  2. Țara emitentă.
  3. Data efectuării testului – trebuie să fie făcut în ultimele 48h la sosirea în Spania.
  4. Rezultatul să fie negativ.
  5. Tipul de test realizat. Testele de diagnostic admise ale infecției cu SARS-CoV-2  vor fi: teste de amplificare a acidului nucleic molecular (NAAT), teste de detectare a antigenului incluse în lista comună a testelor rapide publicat de Comisia Europeană,

c) Certificat care confirmă faptul că titularul s-a recuperat după COVID-19 (certificat de recuperare).

Certificatul de recuperare:

  1. Să fie emis de o autoritate competentă sau de către un serviciu medical la cel puțin 11 zile după efectuarea primului test de diagnostic NAAT cu un rezultat pozitiv.
  2. Este valabil 180 de zile de la data prelevării probei.
  3. Numele și prenumele proprietarului.
  4. Să aibă data efectuării primului test de diagnostic pozitiv pentru SARS-CoV-2.
  5. Să menționeze tipul testului NAAT efectuat.
  6. Să aibă țara emitentă.

Când va intra în vigoare certificatul digital Covid al UE, pasagerii care vin din țări sau zone cu risc vor utiliza un certificat Covid Digital al UE, în oricare dintre modalitățile sale: vaccinare, diagnostic sau recuperare. Acestora li se va genera în procesul de completare a formularului de control al sănătății, după validarea automată de către SpTH, un cod QR cu denumire ”Fast Control”, ceea ce va însemna că nu va fi necesar să prezentați Certificat digital EU la îmbarcare sau la controlul sanitar la sosire.

Excepții de la prezentarea certificatelor

Sunt exceptate de la prezentarea unuia dintre tipurile de certificate menționate mai sus, celor care vin pe cale terestră și aparțin uneia din următoarele categorii:

  1. Profesioniști în transportul terestru în exercitarea activității lor profesional.
  2. Muncitori transfrontalieri.
  3. Locuitorii din zonele de frontieră, pe o rază de 30 km în jurul locului lor de reședință.

Reguli pentru cei care nu vin din zone de risc

Pasagerii din țări sau zone care nu sunt incluse în lista de risc, NU le va fi necesar un certificat sanitar.

Ei trebuie să completeze formularul de control al sănătății prin SpTH (descarcă de aici) și să obțină un Cod QR.

Reguli pentru pasageri ai croazierelor internaționale

Vase de pasageri de tip croazieră care efectuează călătorii internaționale și navighează în apele mării teritoriale, pot intra în porturile spaniole deschise cu respectarea condițiilor stabilite în ”Măsuri sanitare pentru restabilirea navelor de croazieră internaționale

Colectarea informațiilor despre pasageri pe navele de tip croazieră se va face prin intermediul aplicației ”Formular de localizare digitală a pasagerilor din UE”.

Acești pasageri nu trebuie să utilizeze formular de control al sănătății prin SpTH.

Sunt excluse acestor prevederi, echipajele din mijloacele de transport internațional necesare pentru desfășurarea activității de transport.

Pasagerii sub șase ani sunt scutiți de prezentarea certificatelor de mai sus. Ei trebuie să aibă codul QR obținut după completarea formularului de control sanitar prin SpTH.

Reguli pentru cei suspecți de Covid-19

Dacă în procesul de control sanitar care se efectuează la sosirea în Spania, un pasager e suspectat de Covid-19 sau de o altă patologie care poate reprezenta un risc pentru sănătatea publică, i se va efectua o evaluare medicală. Evaluarea va include evaluarea stării sale clinice și epidemiologice.

Procesul de evaluare poate include și un test de diagnostic.

Un test de diagnosticare poate fi efectuat și acelor pasageri care provin dintr-o țară în pericol.

În mod excepțional, anumitor pasageri li se poate cere să efectueze un test de diagnostic în 48 h după sosire. Rezultatul va trebui comunicat Serviciilor de Sănătate.

Dacă, după această evaluare, se confirmă sau se menține suspiciunea că pasagerul are Covid-19 sau o altă afecțiune care poate prezenta un risc pentru sănătatea publică, se vor activa protocoalele stabilite pentru comunicarea cu serviciile de sănătate ale comunităților autonome pentru sesizarea și urmărirea lor.

Pasagerii asupra cărora se stabilește că există suspiciuni că ar putea avea Covid-19 sau o altă boală transmisibilă, vor fi supuși unei evaluări de sănătate, care va include evaluarea stării sale clinice și epidemiologice.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * * 

Dacă vii în Valencia până pe 15 august 2021, îți recomand Expoziția ”El Oro de Klimt”, indiferent că ești sau nu cunoscător de artă! Află despre ce este vorba aici.

* * * 

Articole care s-ar putea să te intereseze ca turist în Valencia

Cum ajungi din aeroport în centrul orașului Valencia 

Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci

– Locurile cu cea mai bună panoramă în Valencia

– Cu copiii în Valencia

– Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa

– Muzee pentru copii în Valencia

– Ce muzee din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce monumente din Valencia poți vizita gratis și când

– Ce să faci în Valencia pe vreme urâtă

– Calendarul sărbătorilor 2021 în Spania și Comunitatea Valencia

– Baruri pe plajă în Valencia

– Plaza del Patriarca, o bijuterie culturală, de artă și religioasă a orașului Valencia

– Tribul Apelor din Valencia, cea mai veche instituție juridică din Europaunal

– Parcul Natural Albufera, locul unde se vânează apusurile în Valencia

– Parcul Turia, grădinile din albia râului.

– Valencia la pas: Jardin de la Glorieta, Grădina Glorieta

– Valencia la pas: Jardin del Parterre, Grădina Parterre

– Cu animalul de companie în transportul public din Valencia, pe tren și autobuzele de lungă distanță

* * *

Surse de informare: BOE.ES, SPTH.ES.

Fotografia articolului aparține autorului acestuia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4171