Situația coronavirus. Știrile din prima parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie

Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus din prima parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie, o știre veselă, acces 24h către o plajă din Ko Samui, Tailanda și o rezervație de elefanți din Africa, precum și un video cu parodia unei cunoscute poezii românești.

Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.

Știri interne

1.Situația în Spania

În Spania, în a 21 zi de carantină, bilanțul coronavirus arată astfel: 11.744 persoane au murit din cauza Covid-19 de la începutul pandemiei  după ce în ultimele 24h s-a înregistrat moartea a 809 persoane. Continuă tendința în scădere, fiind pentru a doua zi consecutiv cu o reducere a numărului de decese care a atins apogeul joi, 2 aprilie, cu 950 de decese. În total, în Spania sunt 124.736 infectați. 34.219 persoane s-au recuperat în urma vindecării.

Date din comunități autonome

Comunitățile cu cel mai mare număr de cazuri continuă să fie Madrid cu 34.188 de cazuri și 4.483 decese, Catalonia 23.460 cazuri și 2.335 decese, Castilla y León 7.875 și 723 decese.

Acestea sunt urmate de: Castilla-La Mancha 8.523 și 916 decese, Țara Bascilor 7.827 decese și 444 decese, Andaluzia 7.374 cazuri și 376 decese, Comunitatea Valencia 6.624 și 511 decese, Galicia 5.219 și 138 persoane decedate, Navarra 2.836 și 151 de morți decese, Aragon 2.889 decese și 224 morți, Rioja 2.224 și 109 decese, Extremadura 1.893 și 200 de decese, Asturias 1.433 și 70 de morți, Insulele Canare 1.490 cazuri și 73 de victime, Cantabria 1.321 și 64 decese, Insulele Baleare 1.257 și 69 decese, Murcia 1.145 cazuri și 46 decese, Melilla 70 și 2 morți, Ceuta 62 și un deces. (El Mundo)

2. Decizia de prelungire a carantinei

Președintele Guvernului, Pedro Sánchez, va decide sâmbătă dacă va solicita o prelungire a stării de alarmă pentru încă 15 zile începând cu 11 aprilie. Decizia va fi luată în urma întâlnirii cu Comitetul Științific și Comitetul Tehnic pentru Managementul Crizei Coronavirusului. (RTVE)

3. Guvernul acționat în judecată la Curtea Supremă

Sindicatul Central Independent al Funcționarilor (CSIF), sindicat majoritar din serviciul public, acuză guvernul că a ignorat cerințele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în care i s-a solicitat să colecteze materialul de sănătate necesar pentru a face față pandemiei coronavirusului și, în consecință, consideră că infecțiile și decesele apărute în rândul personalului sanitar “pot constitui infracțiuni împotriva lucrătorilor”.

În acest sens, sindicatul, care a depus deja o plângere la Curtea Supremă și a întreprins acțiuni legale în toate comunitățile autonome, constată că, în ciuda “ușoarei îmbunătățiri a presiunii medicale” care a fost detectată în secțiile de urgență din spitale, unitățile de terapie intensivă “continuă să fie la limită în toată țara”.

Potrivit datelor aceluiași sindicat, spitalele cu cea mai proastă situație sunt cele din Madrid, Vall d’Hebrón, Albacete, Soria, Segovia, Costa del Sol, General de Alicante, Alcázar de San Juan, La Fe de Valencia, Valladolid și Salamanca. (El Mundo)

3. Ghid pentru acces online la slujbele religioase de Paști

Congresul Episcopal Spaniol (CEE) a realizat o publicație online care va facilita participarea credincioșilor la slujbele religioase ocazionate de Sărbătoarea Paștilor.

Materialul, pregătit de Secretariatul Comisiei Episcopale a Liturghiei, poate fi descărcat în format PDF începând de vineri, 3 aprilie, gratuit, de pe Cope.es, precum și de pe site-urile CEE (www. Conferenceepiscopal.es) și revista Ecclesia (www.revistaecclesia.com). (El Mundo)

4. Materiale de protecție ale guvernului spaniol, blocate de Turcia

Turcia a blocat un avion cu sute de aparate respiratorii destinate bolnavilor grav de coronavirus achiziționate de Ministerul Sănătății spaniol.

Arancha González Laya, Ministrul Afacerilor Externe, a explicat într-o conferință de presă că, în ultimele zile, Guvernul turc a impus restricții la exportul de dispozitive medicale pentru a le “pune la dispoziția propriului sistem de sănătate”. Problema este că marfa rechiziționată a fost fabricată în Turcia în numele unei companii spaniole care a adus componente pentru fabricarea sa din China. După ce aparatele au fost transportate în avion, autoritățile turce au decis să o păstreze.

Ministrul a vorbit de trei ori săptămâna aceasta cu ministrul turc de externe pentru a debloca transportul. Executivul turc a dat asigurări că acest material va putea ajunge în Spania „în câteva săptămâni”. Cu toate acestea, surse străine sunt sceptice cu privire la o livrare care se tem că nu se va produce. (El Mundo)

5. Medicament în testare

Cercetătorii de la Institutul de Bioinginerie din Catalunya (IBEC) împreună cu cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia, Institutul de Biotehnologie Moleculară al Academiei Austriece de Științe și Institutul de Științe ale Vieții (LSI) al Universității din Columbia Britanică, au realizat realizat un medicament care blochează efectele COVID-19 în stadiul său infecție precoce.

Medicamentul se află în faza clinică a testelor și a fost creat folosind tehnici de bioinginerie. (RTVE)

Știri externe

1. Italia

In Italia de Nord pare ca se dezvolta imunitatea colectiva. Din 60 de voluntari italieni care au mers sa doneze sange intr-o localitate, 40 (70%) au fost testati pozitiv, avand deja anticorpi impotriva noului virus. Nici unul dintre ei nu stia ca a avut virusul.

În Lombardia, regiunea din nordul Italiei cea mai afectata, a scăzut numarul deceselor fiind la minumul ultimelor 9 zile, la 351 și a crescut numărul cazurilor pozitive, 1.455 de persoane fiind diagnosticate cu Covid-19 în ultimele 24h. De la începutul pandemiei, în Lombardia s-au înregistrat 8.311 de decese.

Ultimele date furnizate de Protecţia Civilă italiană arată o creştere a numărului bolnavilor la 2.339.

Din păcate rămâne stabil şi numărul victimelor. În ultimele 24h au murit 766 de persoane, numărul total al deceselor ajungând la 14.681.

Numărul persoanelor vindecate rămâne aproximativ la acelaşi nivel, 19.758. (Cronica.ro și La vanguardia)

2. China

Situația actualizată

Ministerul Sănătății din China a comunicat sâmbătă că există un caz de coronavirus de transmisie locală înregistrat în provincia Hubei, unde se află Wuhan, și 18 infecții importate din străinătate. Astfel, numărul total al infecțiilor s-a ridicat la 81.639. În plus, 4 noi decese au fost înregistrate, ceea ce a dus la un număr total de 3.326. (La Vanguardia)

Moment de reculegere națională

Sâmbătă dimineaţa timp de trei minute, la ora locală 10:00 (02:00 GMT), China s-a oprit pentru un moment de reculegere în memoria persoanelor decedate ca urmare a îmbolnăvirii cu COVID-19. Sirenele au sunat pe întreg teritoriul ţării, în timp ce maşinile, trenurile şi vapoarele au lansat semnale sonore în semn de omagiere a celor 3.326 de persoane decedate. (Agerpres)

3. Statele Unite

Situația actualizată

Statele Unite au înregistrat un nou record mondial al deceselor în 24h cu cele aproape 1.500 din ziua de  vineri, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins. Numărul total al victimelor de la începutul pandemiei se ridică la 7.406, potrivit bilanțului universității. (Las Provincias)

Până în prezent, în Statele Unite s-au înregistrat 277.475 de cazuri de contagiere cu Covid-19. 12.283 persoane s-au vindecat.

Arest la domiciliu

Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a ordonat eliberarea mai multor deţinuţi din cauza pandemiei de Covid-19 şi a avertizat că închisorile se confruntă cu situaţii de urgenţă. Barr a spus, prin ordonanţa de urgenţă, că primii care vor fi eliberaţi şi plasaţi în arest la domiciliu vor fi cei deţinuţi în închisorile federale care au fost cele mai afectate de Covid-19, între care Oakdale din Louisiana, Elkton din Ohio şi Danbury din Connecticut.

Ordinul lui Barr a venit după ce cinci deţinuţi de la FCI Oakdale 1 şi doi de la FCI Elkton 1 au murit din cauza Covid-19.

Biroul Federal al Penitenciarelor a transmis vineri că 91 de deţinuţi şi 50 de angajaţi din 122 de instituţii au fost infectaţi cu Covid-19, însă presa scrie că numărul acestora este mult mai mare. (BBC)

4. Germania

Clubul Borussia Dortmund a anunţat că stadionul Signal Iduna Park va deveni centru de tratament pentru pacienţii bolnavi de coronavirus, dar şi pentru cei posibil infectaţi.

Bundesliga a fost suspendată până la data de 30 aprilie, însă perioada de suspendare ar putea fi mărită. În Germania au fost confirmate 91.159 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar 1.275 de oameni au murit. (Agerpres)

5. Franța

Epidemia de coronavirus din Franţa a ucis peste 6.500 de persoane, dintre care 5.091 în spitale şi cel puţin 1.416 în cămine de bătrâni şi alte unităţi de asistenţă medicală şi socială, potrivit unui ultim bilanţ oficial comunicat vineri. În ultimele 24h, au fost înregistrate încă 588 de decese în spitale, a declarat directorul general al Sănătăţii, Jerome Salomon. Bilanţul total, cu cifrele incomplete de la alte aproximativ 3.000 de unităţi, a ajuns la 6.507 de morţi. (Agerpres)

6. Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat carantină obligatorie pentru persoanele cu vârste mai mici de 20 de ani începând de vineri, la miezul nopţii, înăsprind astfel măsurile pentru a opri epidemia de coronavirus care se răpândeşte în Turcia.

Vehiculele nu vor mai avea permisiunea de a intra sau de a ieşi în 31 de oraşe, între care Istanbul şi Ankara, timp de 15 zile, a anunţat Erdogan în timpul alocuţiunii televizate.

Persoanele de peste 65 de ani şi bolnavii cronici sunt deja obligaţi să stea acasă.  (News.ro)

În prezent, Turcia înregistrează 20.921 de cazuri active și 425 de decese. 484 de persoane s-au recuperat în urma infectării.

 7. Cel mai afectat continent

Cu un total de 574.525 de cazuri active și 40.768 de morţi, Europa este continentul cel mai afectat de pandemia de Covid-19. Zonele roşii ale continentului sunt reprezentate de Italia, unde s-au înregistrat 14.681 decese și Spania cu 10.935. (News.ro)

8. Organizația Mondială a Sănătății

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus avertizează că dacă statele se grăbesc să ridice restricţiile impuse pentru combaterea răspândirii COVID – 19, virusul s-ar putea reactiva, iar impactul economic ar putea fi mai grav şi prelungit.

El insistă că cele mai importante măsuri sunt identificarea, testarea, tratarea cazurilor, dar şi urmărirea contactelor acestora. (News.ro)

9. Situația la nivel global

Ultima actualizare zilnică a datelor de la Universitatea Johns Hopkins confirmă progresul coronavirus din lume cu 5.741 de decese noi de la o zi la alta (un total de 58.901 de decese), 1.099.389 de infecții (82.988 mai multe în doar 24 ore). 234.069 persoane s-au vindecat în urma infectării. (El Mundo)

Știre veselă

Premierul regiunii Western Australia a semnat un decret prin care îi permite iepurașului de Paști să poată călători și să ajungă la copiii care-l așteaptă. Anunțul a fost făcut după ce un copil a trimis un email în care își exprima îngrijorarea că restricțiile de circulație îl vor împiedica pe iepuraș să ajungă în orașul lui de Paști. (Cronica.ro)

* * *

 Ți-e dor de plajele din Tailanda? Click aici și ai acces în direct, 24h, la Crystal Bay Yacht Club din Lamai, Koh Samui. 

Iubești elefanții? Aici îi poți vedea 24h pe cei din rezervația Africam Tembe Elephant Park.

* * *

Acestea sunt știrile din prima parte a zilei de sâmbătă, 04 aprilie și datele valabile la închiderea ediției.

Știrile din prima parte a zilei de vineri, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile primei părți a zilei de vineri, 03.04.2020, iar cele din a doua parte, aici.

Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.

Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.

Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.

Să zâmbim!

În video, o parodie după poezia “Mama lui Ștefan cel Mare” a lui Dimitrie Bolintineanu, adaptată situației actuale.

Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.

Să auzim de bine!!

.

Pandemia lui Ștefan cel Mare 😂😷

Publicată de Flick Domnul Rimă pe Joi, 19 martie 2020

#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa

* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia

Fotografia articolului este din arhiva personală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1636