Situația coronavirus. Știrile din a doua parte a zilei de joi, 02 aprilie

Articolul de față cuprinde știri din Spania și din alte țări referitoare la situația coronavirus din a doua parte a zilei de joi, 02 aprilie și reclama unei companii de articole sportive, adaptată vremurilor de carantină.

Articolul nu oferă știri exhaustive despre situația Covid-19! El cuprinde măsuri importante luate de autorități, informații de interes general din Spania și din alte țări.

Știri interne

1. Situația în Spania

Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății, în Spania sunt 110.238 de persoane infectate, 6.092 internate în unități de terapie intensivă, 10.003 au decedat și 26.743 s-au vindecat.

În ultimele 24h, în Spania au fost înregistrate 8.102 noi cazuri și 950 de persoane au murit din cauza coronavirus, cel mai mare număr de decese înregistrate într-o zi de la declanșarea pandemiei.

Comunitățile cele mai afectate

Comunitatea din Madrid înregistrează un total de 32.155 de cazuri confirmate de coronavirus și 4.175 de decese. 1.528 de pacienți au necesitat internarea în terapie intensivă și 12.400 de persoane s-au vindecat.

Catalonia continuă să fie a doua comunitate autonomă cea mai afectată de pandemie, cu un număr total de 21.804 de cazuri confirmate, dintre care 1.855 au necesitat internarea în unități de terapie intensivă. 2.093 de persoane au decedat din cauza coronavirus și 6.917 s-au recuperat.

Castilla-La Mancha cu 7.682 de cazuri confirmate și 854 de decese, Castilla și León cu 7.355 de infecții și 641 de decese, Țara Bascilor cu 7.317 cazuri și 412 decese, sunt celelalte trei comunități cele mai afectate de Covid-19.

Ministrul Sănătății, Salvador Illa a asigurat că “suntem într-o etapă de stabilizare a epidemiei și ne așteptăm la încetinire”, în expunerea făcută în fața Comisiei de Sănătate și Consum din cursul acestei dimineți.

2. Situație ERTE și șomaj

Ministrul Muncii și Economiei Sociale, Yolanda Díaz, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că 620.000 de lucrători sunt afectați până în prezent de solicitările privind procedura ERTE făcute de 9.670 companii din cauza crizei de coronavirus. Ministrul a ținut să sublinieze că lucrătorii care sunt afectați de ERTE “nu sunt șomeri, sunt în concediu și că ERTE servesc la prevenirea distrugerii locurilor de muncă”. Nu există șase milioane de șomeri”, cum se vehiculează în presă, a mai arătat ministrul.

În ceea ce privește prestația specifică pentru grupul de angajați independenți, Ministrul Securității Sociale și Migrației, José Luis Escrivá, a menționat în cadrul aceleiași conferințe că a fost solicitată de aproximativ 500.000 de persoane.

În legislația spaniolă, ERTE este o procedură prin care o companie aflată într-o situație excepțională încearcă să obțină autorizația de concediere a lucrătorilor, de suspendare a contractelor de muncă sau de reducere a timpului de muncă temporar, atunci când se confruntă cu dificultăți tehnice sau organizatorice care pun continuitatea companiei în pericol.

3. Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului

Astăzi se sărbătorește Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului. În plină criză sanitară, cu țara aproape paralizată de starea de alarmă, copiii cu autism necesită mai multă atenție, empatie și sensibilitate. Carantina îi pune în mare dificultate pe acești copii pentru care socializarea este mai mult decât necesară, reprezintă o nevoie. 

Din acest motiv, Confederația Spaniolă de Autism ne cheamă pe toți să participăm la o manifestare de susținere. Sub deviza „Micile gesturi sunt responsabile pentru schimbările mari”, toată lumea este chemată să iasă pe balcon sau la fereastră la ora 21:00 cu o lumină albastră, pentru a oferi o mai mare vizibilitate acestui grup.

În Spania, numărul total de persoane cu tulburarea spectrului de autism este de 450.000. Se estimează că peste 4.000 de copii cu autism se nasc în fiecare an. În Europa, există un caz cu TSA pentru fiecare 150 de copii de vârstă școlară. (Telemadrid)

5. Ce se întâmplă cu animalele celor care trăiesc singuri și sunt internați de Covid-19?

O problemă a pandemiei de coronavirus, puțin discutată, este incertitudinea proprietari de câini sau pisici care trăiesc singuri și nu au aproape niciun membru al familiei care ar putea avea grijă de animalele lor, în cazul în care ar fi internați în urma infectării cu Covid-19.

Un cuplu în vârstă de peste 80 de ani, cu domiciliul în cartierul San Blas din Madrid, a trebuit să fie spitalizat, iar câinii, Toy și Pino, au fost lăsați singuri.

“Când au fost internați, au sunat un vecin pentru a-i spune că cei doi câini au fost lăsați singuri acasă. Vecinul ne-a sunat și am început un proces destul de complex pentru salvarea lor”, explică Nacho Paunero, președintele Asociației de Protecție a Animalelor El Refugio din Madrid, care nu a ezitat să facă tot posibilul pentru a scoate câinii din casă.

Din fericire, vecinul care i-a contactat a avut o cheie de la casă și trei voluntari de la asociație au mers acolo.

Mulțumită lor, Toy și Pino, care au patru și zece ani, sunt acum îngrijiți perfect într-o casă de plasament, așteptând ca în scurt timp proprietarii lor să se recupereze.

Aceasta a fost prima salvare a lui El Refugio, dar, din păcate, nu a fost singura. Din acest motiv, voluntarii au decis să dezvolte două Unități de Intervenție: prima a fost numită “Acasă singur” și lucrează pentru salvarea câinilor care ar putea fi lăsați singur temporar în timp ce proprietarii lor sunt spitalizați, iar a doua a fost botezată ca “Viața continuă” și este dedicată primirii câinilor care își pierd definitiv proprietarii din cauza pandemiei.

“Ceea ce le recomandăm celor care locuiesc singuri cu animalele lor este ca aceștia să lase cuiva o cheie în casa lor, astfel încât salvarea să nu fie atât de dificilă”, adaugă Paunero. În unele ocazii, voluntarii au fost nevoiți să facă demersuri la spitale și să ridice cheile de la recepția acestora sau să le solicite unui custode al clădirii de domiciliu. (RTVE)

Știri externe

1. Scuzele Președintelui Comisiei Europene în fața italienilor

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut într-o scrisoare deschisă către cetățenii italieni şi publicată joi de cotidianul La Repubblica, că blocul european a greşit pentru că nu a sprijinit Italia încă din primele zile ale crizei de coronavirus”, dar a subliniat că acum acest lucru s-a schimbat.

“Vă prezint scuzele mele, suntem alături de voi! Astăzi, Europa se mobilizează pentru Italia. Însă lucrurile nu au stat aşa de la început!”, a recunoscut oficialul european.

“Trebuie să recunoaştem că, în primele zile ale crizei, confruntaţi cu nevoia unui răspuns european comun, foarte mulţi s-au gândit doar la propriile probleme de acasă“, mai scrie von der Leyen.

Italienii s-au revoltat în faţa refuzului iniţial al Franţei şi Germaniei de a trimite echipamente de protecţie, deşi guvernul de la Roma se confrunta cu cea mai gravă criză a coronavirusului din lume. (Agerpres)

2. Sitem de ajutor public

Comisia Europeană va prezenta o inițiativă de lansare a unui sistem european de ajutor public care menține ocuparea forței de muncă în țările cele mai afectate de coronavirus, precum Spania sau Italia. (La Vanguardia)

3. Coreea de Nord

Coreea de Nord nu are cazuri de infectare cu noul coronavirus, a declarat pentru AFP Pak Myong Su, directorul Departamentului anti-epidemie din cadrul Centrului Naţional pentru Combaterea Epidemiilor.

Acest stat sărac şi izolat diplomatic, înconjurat de China şi Coreea de Sud, două ţări puternic afectate de coronavirus, şi-a închis toate graniţele de la sfârşitul lunii ianuarie şi a luat măsuri drastice de izolare.

Până în prezent, doar câteva ţări din lume – adesea insule izolate sau ţări devastate de război – nu au raportat cazuri de COVID-19, în cazul multora suspiciunea fiind nerealizarea testelor pe teren.

Potrivit specialiştilor, Coreea de Nord este deosebit de vulnerabilă în faţa acestui virus din cauza unui sistem medical defectuos. Persoanele care au evadat din această ţară au acuzat Phenianul că ascunde epidemia. (Agerpres)

4. China

Conform ultimei părți oficiale ainformări a Comisiei Naționale de Sănătate din China, miercuri au existat și 20 de noi cazuri suspecte de coronavirus, importate. Acest lucru se datorează faptului că mulți chinezi continuă să se întoarcă în țară din zonele afectate, deși străinilor li s-a interzis să intre.

De asemenea, 170 de pacienți au fost eliberați după ce au depășit Covid-19 și aproape 1.900 de persoane care au fost în contact strâns cu cei infectați au trecut de faza de observare medicală.

În China, rămân active 1.863 de cazuri de Covid-19, dintre care 429 sunt încă în stare gravă. Numărul cazurilor suspectate este de 153. (La Vanguardia)

5. Filipine

Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, le-a ordonat forţelor de ordine ”să tragă pentru a ucide” acele persoane care încalcă prevederile impuse de autorităţi în ceea ce priveşte carantina pentru COVID-19, transmite joi EFE.

“Mort. Dacă îmi faci probleme, te bag în mormânt”, a ameninţat şeful statului filipinez în aceeaşi zi circa 20 de persoane din cartierul San Roque, din Manila, care au protestat – fără a avea autorizaţie – în faţa poliţiştilor pentru a primi ajutor din partea statului pentru a se putea descurca.

Izolarea unei bune părţi a populaţiei ţării, inclusiv a Manilei, şi normele stricte de carantină şi izolare au împiedicat milioane de persoane din cartierele sărace ale capitalei care îşi duc traiul de pe o zi pe alta să găsească modalităţi de a supravieţui. (Agerpres)

6. Șomajul în Statele Unite

Numărul americanilor care au solicitat noi ajutoare de șomaj a crescut la 6,65 milioane, deoarece pandemia de coronavirus slăbește economia țării.

Se crede că cifra reală este chiar mai mare, deoarece multe persoane au raportat linii de telefon blocate și dificultăți cu depunerea reclamațiilor online.

Cea mai recentă cifră menționează recordul de aproape 3,3 milioane de oameni din săptămâna precedentă, potrivit datelor Departamentului Muncii.

Graba, care este fără precedent în istoria modernă a SUA, a copleșit multe oficii de stat care gestionează înregistrările. (BBC)

* * *

Acestea sunt știrile din a doua parte a zilei de joi, 02 aprilie și informațiile valabile la închiderea ediției.

Știrile din prima parte a zilei de joii, le găsești în articolul Situația coronavirus. Știrile din a doua parte a zilei de joi, 02.04.2020.

Dacă trăiești în Spania, s-ar putea să te intereseze programul supermarketurilor, al hipermarketurilor și al altor lanțuri de magazine. Informații complete găsești în articolul Situația Coronavirus. Program supermarketuri, hipermarketuri, lanțuri de magazine, poșta publică.

Informații actualizate despre situația din Spania, dar și statistici, poți afla din periodicul El Pais.

Informații despre situația actualizată la nivel mondial poți afla aici.

Să zâmbim!

În foto, o reclamă a unei companii foarte cunoscute, adaptată vremurilor d epandemie.

Dacă ai și tu astfel de înregistrări, te rog să le trimiți pe adresa de email: valenciana.info@gmail.com sau pe mesageria paginii de Facebook a Valenciana ca să le împărtășim cu ceilalți.

Să auzim de bine!!

#QuedateEnCasa #MeQuedoEnCasa #stauincasa

* Surse: El Pais, Las Provincias, La Vanguardia

Fotografia articolului este din arhiva personală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1508