9 octombrie, Ziua Comunității Valenciene. Semnificații și tradiții. Program 2020

9 octombrie, Ziua Comunității Valenciene, celebrează intrarea regelui Jaume I, în 1238, în Valencia și eliberarea orașului de sub stăpânirea musulmană.

Sărbătorirea zilei a început, probabil, odată cu primul centenar al evenimentului (în 1338) devenind în timp un festival anual. În ajunul zilei de 9 octombrie, dar și pe tot parcursul ei, se aruncau petarde. Conform cronicilor, a existat un an în care 13.000 de petarde au fost lansate de pe terasa clădirii actuale a guvernului. 

9 octombrie, Ziua Îndrăgostiților valencieni

9 octombrie este și Ziua Îndrăgostiților în Valencia, de ea fiind legată tradiția populară ”Mocadorà”.

Potrivit obiceiului, bărbații dăruiesc femeilor dulciuri făcute din marțipan care reprezintă diferitele fructe și legume din regiunea valenciană. Dulciurile se oferă învelite într-o batistă, ”mocaorà” în valenciană, ”mocadorà” în spaniolă, de aici și numele obiceiului. Tradiția a rămas până în prezent, strâns legată de gastronomia valenciană.

Tradiția ”mocadorà” datează din secolul al XVIII-lea și este strâns legată de istoria zilei de 9 octombrie.

După Războiul de Succesiune, au fost adoptate o serie de măsuri legislative care, printre altele, au interzis și sărbătorirea intrării lui Jaime I în Valencia. Atunci, Ordinul Cofetarilor din oraș a decis să o sărbătorească cu dulciuri în formă de fructe și legume (cu referire la ferticilitatea câmpurilor valenciene), dar și în forme care să  imite petardele interzise, ”piuletes i tronadors”. Inițiativa s-a menținut până în prezent.

Datorită formei lor falice sau rotunde, ”piuletes i tronadors” (piuleta y tronado în spaniolă) aminteau de organele sexuale masculine și feminine. Piula sau piuleta (petardă mică în spaniolă) este, de asemenea, un mod vulgar de a denumi penisul în valenciană. În foto, ”piulete i tronador”.

Cum pe 9 octombrie se celebra și Sant Donís, patronul îndrăgostiților valencieni, atunci această zi a fost transformată în Ziua Îndrăgostiților. Pentru valencieni are valoarea zilei Sfântul Valentin, din 14 februarie.

Patiserii valencieni se pregătesc temeinic pentru această zi și gătesc mii de figuri de marțipan. Se estimează că peste 70.000 de kilograme de marțipan sunt folosite pentru a produce aproximativ 200.000 de ”mocadoràs”.

Activități și manifestări în 8 și 9 octombrie 2020

Anul acesta, din cauza coronavirus, multe evenimente nu vor putea fi organizate.

Totuși, având în vedere anularea Las Fallas 2020 și a spectacolelor pirotehnice ce aveau loc în timpul sărbătorii, pe 8 și 9 octombrie, în diferite orașe din comunitate, vor fi organizate mascletá, spectacole pirotehnice, și focuri de artificii.

În orașul Valencia, o mascletà va avea loc la ora 13:00. Lansarea nu se va face însă în Plaza del Ayuntamiento, ci de pe acoperișul Primăriei,.

Iată programul complet, pe localități:

În plus, Senyera, drapelul Comunității Valenciene, care era purtat într-o procesiune până la statuia lui Jaume I, anul acesta va putea fi doar vizitat în camera de sticlă a Consiliului municipal al orașului Valencia.

În video, festivitatea coborâriiSenyera, din balconul primăriei din 2019:

Procesiunea coborârii steagului Comunităţii Valenciene din balconul oficial.La final toată lumea a cântat imnul.#DiaComunidadValenciana #ElDiadelaComunidadValenciana #DiadelaComunidadValenciana #lovevalencia #visitvalencia #valenciabonita #valenciacity #valencia #valenciana #lovespain #travelspain

Publicată de Valenciana pe Miercuri, 9 octombrie 2019

Anul acesta, zilele de 8 și 9 octombrie au fost declarate sărbători legale, astfel că supermarket-urile vor avea program special, iar și băncile vor fi închise.

Toate evenimentele și activitățile organizate vor avea loc cu respectarea măsurilor de protecție și siguranță sanitară.

Dacă vrei să afli oferta Orașului Artelor și Științelor cu ocazia zilei de 9 octombrie, atunci îți recomand articolul acesta.

* * * 

Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse din oraș, urmărește-mă pe Facebook.

* * *

Sursă informații: Valenciabonita.es, Lovevalencia.es

Fotografia articolului aparține publicației Lovevalencia.es

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1357