Cafeneaua Mayan, savoare de Guatemala în inima Valenciei

O dimineață de pe la jumătatea lui martie 2019, plecasem la vânătoare de fallas-uri prin Valencia. Eram lângă Torres de Quart, Turnurile Quart, când corpul îmi tot spunea că mai vrea o cafea. Deși băusem una înainte de plecare, altfel n-aș fi reușit să ies din casă.

Mayan Coffees sau cafeneaua Mayan. E scris în dreptunghiul alb desenat pe peretele gălbui, sub o cană mare, cu conturul verde. Sub ea, tot cu verde: ”Cultivăm. Prăjim. Servim”. De-a lungul peretelui, spre intrare, niște table suspendate, una în spatele celeilalte, se mișcă ușor în vânt. Prima îmi atrage atenția: ”Cafea de la ferma noastră”.

Odată ce le-ai trecut pragul, unele localuri te surprind. Interiorul îți oferă o altă imagine decât cea la care te așteptai de-afară. La Cafeneaua Mayan, prevestirea galbenului din exterior, de atmosferă caldă, simplă și plăcută se continuă în interior. Ca și când o pensulă uriașă a pictat totul dintr-o mișcare.

În fața intrării, un bar mic, cu două scaune. Sunt ocupate de un cuplu. Înaintez căutând un reper: cer la bar sau să merg la masă? Când dau cu ochii de aglomerația de pe jumătatea stâng-a barului mă opresc. O tavă cu croisante, un bol cu portocale și două suporturi de sticlă cu picior, de sub ale căror capace par a râde o prăjitură cu mere și una cu morcovi. Nuanțele de maro, consistența blatului, dar și a glazurii care nu era țeapănă, sunt semnele unei prăjituri de casă.

Recomandare cu surprize

Doamna alături de care ajung, îmi vede privirea lungă și mă îndeamnă în engleză:

– E foarte bună, încearc-o!! Se referea la prăjitura cu morcovi că la ea mă holbam.

Întorc capul spre ea. Un chip blând și luminos, de o frumusețe elegantă îmi inspiră încredere. Decid să beau cafeaua cu o felie de prăjitură.

Aștept ca baristerul să își termine ritualul la mașina de cafea și să mă privească. Nu vreau să îl deranjez, pare într-o lume aparte. El, mașina de cafea, ceștile, pe care le întoarce cu fața în sus, cana în care toarnă lapte și celelalte ustensile din jur. Sunt acolo, în acel local, dar totuși separați de restul spațiului prin ceva.

Cred că simțurile îi sunt adaptate mediului de lucru. Nici n-apuc să termin gândurile și întorcându-se spre mine, mă întreabă ce vreau.

– Un capucino și o prăjitură cu morcov.

– Imediat! îmi răspunde și-și continuă ritualul.

În trecere prin Guatemala

Mă duc spre partea din spate a cafenelei, la o poliță-bar din dreptul ferestrei și mă cocoț pe scaun. De la înălțimea lui pot studia localul fără să par indiscretă.

Locația nu e mare, să aibă poate zece mese cu totul. Ce atrage și dă sentimentul de familiaritate, nu sunt atât dimensiunile, cât decorațiunile și desenele de pe pereți. Suportul de șervețele așezat într-o găină sau cocoș tricotat, maro cu galben, niște mingi mari și ovale, portocalii, prinse într-un cui, circuitul cafelei de când e floare până când ajunge-n cană desenat cu verde, cantitatea de cafea din fiecare tip al băuturii pictată în dreptul barului. În spatele a două fotografii alb-negru cu Turnurile Quart în anii ’60, un desen ce mă duce cu gândul la cultura Maya. Este reprezentat tot circuitul cafelei prin simboluri și linii.

– Cafeaua și prăjitura! mă trezește vocea celui care îmi aduce comanda.

Când soția e în bucătărie …..

Poate că rândurile de față ar fi trebuit să înceapă de aici, când am sorbit cafeaua și am mestecat o bucată de prăjitură. Gustul a fost atât de fin că părea mai degrabă o senzație decât o explozie de savoare în gură. Despre ce era vorba, de fapt, am aflat când m-am dus să plătesc. De fapt mi-am creat ocazie să mă bag în seamă, ceva mă chema către tejgheaua de la intrare.

– Gustoasă tarta asta de morcovi, e făcută în casă?

… soțul dă din casă

Cel care mă servise e la bar. Zâmbește ușor și îmi spune:

– E făcută de soția mea! și arată spre bucătărie. O cheamă pe Gladys, îi spune că mi-a plăcut.

– Mulțumesc! Îmi place să fac prăjituri, e o rețetă din familie! Și ce e aici și nu e al meu, spun asta! Uite, cum sunt croisantele! Pe ele le cumpăr! Prăjitura cu morcov una pe zi.

Îmi povestește puțin despre blat, care nu e nici sec, dar nici foarte însiropat și despre morcovii pe care îi folosește. Nu îi aud cuvintele, doar le înghit cu noduri.

Și prăjitura cu mere avea față de ”casă”, dar nu mai puteam suporta alte detalii culinare.

Generații de oameni și boabe

– Și cafeneaua? întreb, intuind că ei nu sunt niște simpli angajați.

Cafeneaua Mayan am deschis-o în urmă cu cinci ani. Când bunica mea a lăsat moștenire plantația de cafea, La Morenita (Guatemala), ne-am gândit să facem ceva mai mult! De trei generații familia noastră se ocupă de cafea! Am vrut să aducem oamenilor povestea cafelei, să știe tot procesul, de la arbore și până când ajunge în ceașcă…. Plantația noastră nu e mare, are o suprafață de 4000mp și se află la o altitudine de 1350m și ceea ce ajunge azi la Mayan este rezultatul muncii oamenilor de acolo. Am format o cooperativă și în ea lucrează persoane de toate vârstele, îmi spune Gladys și face o pauză, probabil să vadă dacă am înțeles.

Fața nevăzută a cafelei

Zâmbesc în semn de plăcere, dar nu văd esențialul. Continuă:

– Pe plantație lucrează și copii! În America de Sud e sărăcie …… De aceea avem bolul acela (n.a. și-mi arată cu mâna bolul imens de sticlă de pe bar în care sunt monede). Tot ce se strânge acolo merge la copii. Forța de muncă de pe plantațiile de cafea este mult subevaluată!! Companiile mari au cumpărat plantații și plătesc lucrătorii cu foarte puțin. Noi nu am vrut să o vindem pe a noastră și nici să profităm de pe urma celor care muncesc așa că am format cu ei o cooperativă, iar câștigurile le împărțim. De doi ani exportăm și în Orientul Mijlociu și pentru asta suntem foarte bucuroși, pentru că ferma noastră se susține din eforturile proprii, putem să îi plătim pe oameni astfel încât să fie mulțumiți! Iar toate fermele de cafea cu care colaborăm sunt ale particularilor, nu aparțin unor companii.

O cafea cu spumă de pasiune

O privesc și ascult pe Gladys cum vorbește și mă întreb oare ce iubește mai mult: cafeaua sau spiritul de comunitate? Deși, dacă stau bine să mă gândesc, cam greu să vorbești despre ele separat. Cafeaua are nevoie de colectivitate ca din arbore să ajungă licoare, iar pe de altă parte, orice comunitate când se reunește, o face în jurul unor căni cu cafea. În drumul ei cel lung, cafeaua unește invizibil existențe.

– Toată cafeaua dela Cafeneaua Mayan este de pe plantația noastră!! Noi o prăjim aici, noi o preparăm, nimeni nu intervine în procesul ăsta înafară de noi! Sunt importante solul în care crește arborele, aciditatea lui, temperatura la care crește și mai ales tot ce se întâmplă după ce e culeasă.

– Am văzut desenele astea, îi spun arătând la cele de pe pereți.

– Da, reprezintă circuitul cafelei. Aici este ca o poveste, are și text, e pe înțelesul oricui, iar aici, mai simplu și în stil guatemalez. Am vrut să atragem atenția celor care vin aici asupra procesului cafelei! Este unul lung și presupune multă muncă!! Uite, la orice masă ai sta, vezi unul dintre desene! îmi arată răsucindu-se ușor pe loc.

Familia de la Cafeneaua Mayan

– E tare plăcut aici la voi, la Cafeneaua Mayan e o atmosferă ca de familie!

– Păi suntem o familie! El e soțul meu, Oscar (n.a. cel care îmi adusese cafeaua și prăjitura), iar ea este mama mea, dar nu lucrează aici, adaugă râzând. Mi-o arată pe doamna de la bar, cea care îmi recomandase prăjitura.

Mă întorc către ea și îi spun râzând:

– M-ai păcălit!!

Își dă ușor capul pe spate amuzată:

– De ce, nu a fost bună?

Doamna și domnul sunt americani, le place să călătorească și câteva luni pe an le petrec în Valencia. Le plac orașul, clima, oamenii …..

Ați vrea să-mi zâmbiți la poză?

– Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă fac o poză tuturor. Asta doar dacă vreți și sunteți de acord să o pun în articol.

Aud un cor de ”Sigur!” Gladys și Oscar vin grăbiți și se așează alături de doamna și domnul. De partea cealaltă a barului, baristerul își vede de treabă fără să atragă atenția. Oscar îl strigă și îi face semn cu mâna să se alăture:

– Christian, vino! Vino și tu!! Doar ești parte din Familia Mayan!

Orice turist care ajunge în Valencia vizitează și Turnurile Quart, care sunt un obiectiv turistic. Odată ajunși aici, nu ratați Cafeneaua Mayan, e chiar în spatele turnurilor! La prețuri decente o să aveți parte de o experiență cu savoare și zi de Guatemala!

Informații utile

– Adresă: Calle Murillo 54, 46001, Valencia

– Program zilnic: 09.00-20.00

– Informații suplimentare: se poate servi mic dejun și ceai.

Cum ajungi: 

– Cu autobuzele companiei de transport public EMT, Liniile 5, 73.

– Cu Metro, cele mai apropiate stații de metrou până la Torres De Quart: stația Pont De Fusta Linia 4 – Mas Del Rosari , stația Àngel Guimerà Linia 9 -Riba-Roja De Túria.

– Cu bicicleta.

 

Cartierul Cabanyal Valencia, culorile unei lumi dispărute

Aşteptările prea mari fac realităţile mici și aduc dezamăgirea. Să primeşti ce-ţi oferă viața, printre griji şi probleme, să te bucuri de ce ai, e lecţia pe care mã strãduiesc sã o învăţ de ceva vreme.  Speranţa are valoarea lui a fi şi acum.

Ce este Cabanyal

Fost sat pescăresc, Cartierul Cabanyal din Valencia este aşezat aproape şi cu faţa la Mediterana. Integrat în Valencia în 1890, mai poartă încă emblema sãrãciei, a problemelor sociale.

În ultimii ani, primăria s-a implicat în reabilitarea cartierului, atât prin reconstrucţia caselor, dar şi cultural, prin organizarea şi susţinerea unor evenimente care să-l aducă în centrul atenţiei şi sã-i creascã faima.  Procesiunile publice care au loc în Săptămâna Mare, festivitãţi cunoscute sub numele de Semana Santa Marinera, dar şi cea din Duminica Învierii, sunt dovada cea mai bunã.

  

Ce îi dă farmec cartierului? Casele lui cu fațadele colorate sau amenajate cu faianţă. Lipite unele de altele refac atmosfera unei lumi dispărute și uitate, cea a pescarilor. O viață plină de nevoi și neajunsuri, în care singurele certitudini erau ajutorul comunității, Dumnezeu și marea. Casele din Cabanyal reprezintă contrastul între o realitate dură şi aspirațiile oamenilor către frumos.
Casele din Cabanyal sunt subiecte de fotografie pentru artiști fotografi din Spania şi străinătate. Și nu de puține ori, plimbându-mă pe străzi, am întâlnit turiști care veniseră să le admire. Valoarea arhitecturală a caselor din Cabanyal le-a dus în albume de fotografii. Dar oricât de realistă ar fi o fotografie, în cazul Cabanyal e ceva ce ele pierd: atmosfera specifică.

Fără prejudecăţi şi standarde înalte, oamenii ies în stradă şi stau împreună. La o bere, o sămânţă sau doar aşa, la o vorbă. Pe şleau şi cu bucurie că asta e tot de-mpărţit. Zâmbetul n-a fost nicicând o iluzie şi mereu gratuit.

Pentru noi, românii, probabil că aceste cartier nu va fi prea curând nici măcare o curiozitate turistică. Am auzit de multe ori: ” Mi-e suficientă sărăcia de-acasă, nu vin în concediu s-o văd şi pe-a altora!”

Cabanyal azi

Astăzi, schimbarea este tot mai vizibilă în Cabanyal, dar încă mai sunt zone “gri”. Când trec noaptea prin cartier, în unele zone găsesc echipaje de poliție stând. Nu ştiu cât e de mare infracţionalitatea, dar unele imagini par desprinse din Ferentari. Cât despre trecerea pe aici pe timpul zilei, fără îndoială, este fără pericol și fără probleme.
Eu am trecut și noaptea, dar nu m-am simţit niciodată în pericol. Probabil se datorează implicării poliţiei, care și când nu e prezentă fizic, pare a veghea. Cei care trăiesc în unele zone de aici, nu se ştie din ce, dorm cu ameninţarea legii în prag.
Dar astfel de locuri sunt niște oaze, izolate şi tot mai puţine, formate din câteva case. Cabanyal se reînnoieşte, se scumpeşte şi este o locație imobiliară tot mai căutată. Aici se ascund chiar nişte localuri cu mâncare delicioasă, în care poți lua masa doar pe bază de rezervare.
În fosta fabrică de gheață, acum este un club cu muzică live. Este renumit în oraș pentru amosfera sa destinsă și pe placul oricărei vârste.
Cel mai mult îmi place Cabanyal primăvara și toamna. Sunt perioadele anului în care lumina are o anume căldură și nuanțe. Sub ea culorile caselor par a prinde viață și chiar și în oazele gri, viața nu mai pare plină de neajunsuri.
 
Că ne place sau nu, Cabanyal există. În golul lăsat de dispariţia unei lumi, cea a pescarilor, şi-au făcut cămin oamenii nimănui. Două lumi la distanță una de alta, dar unite printr-o aceleași realități: sărăcie și culori. Când mă plimb prin cartier și-i observ locuitorii, o întrebare îmi revine insistent: se vor putea ei adapta schimbării le bate la uşă?

Îmi place să cred că răspunsul e doar unul. Aşa cum percep politica autorităţilor din Valencia pe anumite aspecte (vânzătorii ambulanți de trandafiri, ochelari şi brizbrizuri sunt acceptaţi şi toleraţi de poliție, nu alergaţi), sper ca dezvoltarea cartierului să aibă ca efect integrarea acestor oameni și nu izolarea lor.

 

Dacă vreți să faceți o plimbare, vă recomand străzile cu case reamenajate și mai colorate, unde .vă veți simți în siguranță: Calle de la Reina, Calle Barraca, Calle Mediterrani. Calle Francesc Eximenis, Plaza Iglesia de los Angeles, Calle Rocafort (sau Calle d’Antoni Joan)

Cum ajungi în Cabanyal

În Cartierul Cabanyal se poate ajunge cu mijloacele de transport în comun, astfel:

– Cu metroul până la stația Maritim Serreria și de aici tramvaiul (tramvía) linia 8 până la stația Marina Real Juan Carlos I.

– Cu tramvaiul (tramvía) Linia 6, stația Tarongers Faustio Elio.

– Cu unul din autobuzele companiei de transport public EMT, Linia 95 până la capăt (și de aici 10 minute de mers pe jos) sau Linia 32 la Stațiile Pescadors sau Mediteranía de pe faleză (de aici se merge pe jos 7-8 minute).

Dacă vrei să afli ce mijloc de transport trebuie să iei pentru a te deplasa dintr-o locație în alta a Valenciei, vezi aici (varianta în engleză).

Vrei să afli despre bilete de călătorie, care sunt cele mai potrivite pentru tine, citește despre Valencia Tourist Card, dar și aici.

 ***

Mai jos este o înregistrare pe care am făcut-o în una din plimbările mele prin Cabanyal