Bioparc Valencia își redeschide porțile joi, 18 iunie

Joi, 18 iunie, Bioparc Valencia își redeschide porțile, după o pauză de trei luni.

Bioparc este un parc zoologic de nouă generație, aflat în partea de vest a Parcului Turia, conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor. Designul său special ascunde barierele vizuale dintre public și viețuitoarele sălbatice.

Bioparc are o suprafață de 100.000 mp și găzduiește mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii.

El este specializat în faună africană, iar vizitarea sa presupune trecerea prin savană (pot fi văzute antilope, girafe și rinoceri, lei), pădurea ecuatorială (unde pot fi văzute gorile, cimpanzei și leoparzi), întâlnirea cu elefanții, o experiență în cea mai renumită peșteră din Africa și vizitarea Insulei Madagascarelocuită de lemuri (care sunt liberi și îți pot tăia calea).

Mai multe despre Bioparc poți afla în acest articol: Bioparc Valencia – în vizită la animale sălbatice din Africa.

Redeschiderea parcului este marcată printr-o promoție la bilete la toate categoriile de vârstă, astfel:

– Bilet adulți: 20 euro în loc de 23,80 euro.

– Bilet +65: 15 euro în loc de 17,50 euro.

– Bilet copii 4-12 ani: 15 euro în loc de 18 euro.

Durata promoției nu este precizată.

Vizitarea se face cu respectarea normelor de siguranță sanitară și socială în vigoare. Este obligatorie purtarea măștii atât în incinte,cât și în aer liber.

Mai multe informații pe site-ul Bioparc.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1477