Ziua Internațională a Femeii va fi sărbătorită anul acesta în Valencia prin activități diverse, dar și proteste de stradă.
Ziua Femeii Artizan
Pe 7 martie la 19.30, Centro de Artesanía de la Comunidad Valenciana (Centrul de Artizanat și Meșteșuguri al Comunității Valenciene) inaugureaza expoziția “Bipolart” a artistei Verónica Palomares, specializată în meșteșugul de carton din piatră. Expoziția are loc în cadrul manifestării “Ziua Femeii Artizan” organizată de Centrul de Artizanat.
Participarea se face pe bază de invitații. Ele pot fi descărcate de aici.
Cum ajungi la Centro de Artesanía de la Comunidad Valenciana poți vedea aici.
Mascletà …. feminină
Este deja o tradiție ca femeie să regizeze mascletà din Plaza del Ayuntamiento de pe 8 martie. În acest an, Reyes Martí va da un spectacolul pirotehnic de șase minute, cu 150 kg de material exploziv, și care în final, va lăsa în aer un fum violet.
Carrera 10KFem 2020
Este o cursa de 10 kilometri, pe care alergătorii trebuie să o completeze în 1 oră și 30 de minute.
La cursă pot participa toate femeile de peste 16 ani.
Cursa va începe la ora 9.00, de pe Paseo de la Alameda, la înălțimea Puente de la Exposición. În zilele de 6 și 7 martie, vor putea fi ridicate tricouri, salopete și sacoșe de la etajul de articole sportive al mallului El Corte Inglés de pe Avenida Francia.
Fiecare participantă se va putea încadra la final, pe culoarul corespunnzător performanței sale:
Culoarul de elită: pentru alergătoarele care termină cursa în mai puțin de 45 de minute.
Culoarul sub 60: pentru alergătoarele care termină cursa în mai puțin de o oră.
Culoarul 60+: pentru alergătoarele care termină cursa într-o 1,30h.
Concert de pian
Tot cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, luni, 9 martie, ora 20.00, la Muzeul Național de Ceramică “Gozáles Martí” va avea loc un concert de pian al artistei Alexandra Segal. Intrarea este liberă până la completarea locurilor (90).
Activități și protest ale Mișcării Feministe din Valencia
Începând cu 7 martie ora 22.00, Mișcarea Feministă din Valencia organizează în Plaza de la Virgen, o serie de activități printre care spectacole muzicale și teatrale, jocuri de masă feministe, ateliere de muixeranga (tradiția piramidelor umane).
În ziua de 8 Martie va avea loc un marș de revendicare a dreptului de egalitate a femeilor. Manifestarea va începe la ora 18.00 și va porni de la Institutul Lluis Vives ( Carrer Xativa, 46002, Valencia)
* Posterul articolului este afi;ul oficial al Festivalului “Dia de la Dona”
* Sursă de informare și documentare: www.okdiario.com, www.valenciabonita.es, www.visitvalencia.com