Valencia reia de la 1 iulie legăturile aeriene internaționale cu 18 țări

Valencia reia de la 1 iulie legăturile aeriene internaționale cu 18 țări pe 78 de rute, potrivit planurilor făcute publice de companiile aeriene.

De la 1 iulie, guvernul Spaniei ridică carantina obligatorie pentru călătorii care sosesc din străinătate, deși de la sfârșitul lunii iunie multe companii aeriene zboară deja.

Potrivit biroului municipal de turism, Valencia va relua legăturile aeriene cu Europa și Africa de Nord. În ceea ce privește Europa, Valencia va începe luna iulie cu cel puțin 53 de conexiuni în 43 de orașe și 18 țări, cu 147 de zboruri săptămânale. Înainte de pandemie, erau programate 91 de conexiuni cu 65 de orașe din 22 de țări. Față de aceste date, conectivitatea internațională a fost reluată în proporție de 60%.

În Spania, iulie va începe cu cel puțin 25 de rute din 12 aeroporturi.

Ryanair va relua aproape toate operațiunile sale, garantând o mare conectivitate cu toată Italia. Vueling, va începe în luna iulie cu 9 rute, inclusiv Amsterdam, Paris și Roma, urmând să crească în luna august.

Pe de altă parte, Lufthansa a anulat legătura cu Valenciei. De asemenea, nu se știe nimic despre rutele către Granada, Almería și Pamplona pe care Air Nostrum le anunțase în urmă cu câteva luni ca o veste a verii. Pentru iulie nu există încă știri despre zborurile către Moscova, Praga, Lisabona, Rotterdam, Bordeaux sau Lyon.

Surprizele care au apărut sunt legate de conexiuni care nu erau disponibile. Wizz Air va face legătura între Valencia și Milano Malpensa, iar Volotea va zbura pe rutele Mallorca, Menorca și Bilbao, rute pe care acum le inaugurează. Pe ruta Bilbao, în iulie vor zbura 3 operatori, deoarece Vueling și Air Nostrum au anunțat curse și ele.

În ceea ce privește comunicațiile cu capitalele spaniole, va exista în mod evident un trafic considerabil spre Insulele Baleare și Canare. Dar există și conexiuni cu destinații precum Sevilla, Santander sau Madrid din iulie.

În orice caz, planificarea aeriană pentru această vară nu este nici clară și nici definitivă. Planurile pentru Valencia ale KLM-Air France și ale filialelor Transavia, British Airways (IAG), EasyJet sau Turkish Airlines sunt încă necunoscute. Acestea sunt companiile care leagă Valencia cu aeroporturi internaționale mari (hub), cum ar fi Amsterdam, Frankfurt, Munchen, Paris CDG sau London Heathrow, de unde pleacă zboruri intercontinentale către America sau Asia.

Probabil că incertitudinea pentru zborurile îndepărtate va dura mai mult până se va limpezi pe măsură ce pandemia progresează cu viteze diferite în fiecare regiune a planetei.

Sursă de informare: 20minutos, Las Provincias.

Ofertă zboruri București-Valencia

Articolul de zilele trecute despre variante zboruri Valencia a deschis, probabil, calea veștilor bune!

În perioada februarie-martie 2020, Blue Air are oferte bune de bilete avion București-Valencia.

Am făcut o simulare pentru zboruri București-Valencia, perioada 15-22.02, o persoană, doar bagaj de mână și rezultatul a fost foarte bun!!

Zbor fără escală, timp de zbor 3,40h (minim pe această distanță), ore de zbor convenabile, 07.00-9.40 și 10.25-14.45, la prețul de 399 lei!! prețul mediu în timpul anului este de 230 euro!!

Prețurile sunt de astăzi, 06.08.2019.

Prețul este valabil inclusiv pentru luna martie, lună pe care o recomand. Iar cu o alegere atentă poți prinde și niște acte ale sărbătorii Las Fallas!

Din păcate pentru Timișoara și Cluj, orașele pentru care am găsit prețurile și durata de zbor cele mai convenabile, Blue nu are afișate zboruri.

Astăzi aventurescu.ro a anunțat oferte interesante pentru Valencia, cu zboruri din:

– București și cazare 3-6 nopți în intervalul noiembrie 2019- februarie 2020.

– Timișoara și cazare 4-6 nopți în noiembrie 2019.

Despre perioada cea mai potrivită a anului să vizitezi Valencia, am scris aici.

Dacă încă te întrebi de ce să vizitezi Valencia, poți să te lămurești citind aici.

Cert este că acum ai oferte pe alese pentru Valencia: zbor cu Blue Air și zboruri și cazare pe site-ul aventurescu.ro!