Compania aeriană Animawings a anunțat inaugurarea rutei București – Valencia.
Începând cu 19 iunie 2021, Animawings va opera zboruri tur-retur în fiecare zi de sâmbătă cu Airbus A320.
Ora zboruri Animawings
A2151: București (OTP) 17:45 – 20:20
Valencia (VLC); A2152: Valencia (VLC) 21:05 – 01:40(+1) București (OTP).
Durata zborurilor dintre cele două orașe este de 3h și 30 de minute.
Tarife Animawings
Biletele pentru această rută au un preț de pornire de 28 de euro și pot fi rezervate pe site-ul Animawings.
În dimineața acestei zile, vineri, 26 februarie, am făcut o simulare al costului unui bilet de călătorie, deci pentru o persoană.
Am ales zbor cu plecare din București pe 19 iunie 2021 la ora 17.45 (aterizare la 20:20) și întoarcere din Valencia pe 26 iunie la 21.05 (aterizare la 0:40).
La bagaje am selectat un bagaj de mână, ale cărui dimensiuni și greutate nu sunt specificate, este menționat doar ”să intre sub scaunul din față”. Alegerea unui anume loc este cu plată.
Costul total al biletului s-a ridicat la 56.90 Euro. Aceasta este opțiunea Light Wings.
Selectarea unui loc preferat costă 3, 5 sau 15 Euro.
1 bagaj de cală (nu este menționataă limita de greutate și nici dimensiunile) costă 50 Euro.
Am selectat și opțiunea ”Animal de companie în cală”, dar nu mi s-a afișat niciun preț.
Opțiunea Speedy Wings: 2 piese de bagaj de cabină, o piesă mică și o piesă de maxim10 kg, și selectarea anumitor locuri, ridică prețul total la 74.90 Euro.
Opțiunea Confort Wings: 2 piese de bagaj de mână (un bagaj de mână normal și un bagaj de mână mic), selectarea locurilor inclusiv preferențiale, modificarea gratuită a datei de zbor și anularea cu o taxă de 50% ridică prețul la 126,90 Euro.
În fiecare dintre cele trei variante bagajul de cală se plătește separat.
Mai rămâne să te joci și tu cu opțiunile și să compari.
Neajunsul cele mai mare mi se pare cel legate de ora de aterizare în București. Indiferent de data aleasă este aceeași, cel puțin la orarul care este afișat acum. Este o oră care pentru cei din provincie face imposibilă orice legătură.
Dar important este să știm că există și această opțiune, pe ruta București-Valencia și retur.
* * *
Dacă vrei să vii în Valencia și te întrebi ce ai putea să faci, poți afla din articolul Ce să vizitezi în Valencia în patru zile, bine, fie și în cinci.
Pentru a afla ce poți face cu copiii în Valencia, îți recomand articolul de aici.
Dacă vrei să fii la curent cu ce se mai întâmplă în Valencia sau să vezi diverse lucruri din oraș, urmărește-mă pe Facebook.
* * *
Sursă de informare: Boardingpass.ro, Animawings.com
Fotografia articolului aparține Boardingpass.ro