Duminică, 23 februarie 2020, vino să petreci la Carnavalul “Cabanyal – New Orleans”, Valencia!

Duminică, 23 februarie 2020, începând cu ora 11.00, în cartierul Cabanyal din Valencia va avea loc Carnavalul “Cabanyal – New Orleans”.

Aflat deja la cea de-a patra ediție, carnavalul vrea să fie o replică modestă a Festivalului popular “Mardi Grass” din New Orleans, care are loc în fiecare februarie, umplând străzile cu muzică, bună dispoziție și culoare.

Prin implicarea încă de la prima ediție, din 2017, a unor profesioniști din domeniul muzical, dar și a locuitorilor cartierului, organizatorii evenimentului și-au propus să facă din el unul din carnavalurile de referința ale orașului, dar și să revitalizeze districtul Cabanyal.

Festivitatea este organizată de Sociedad Musical Unión de Pescadores (Uniunea Muzicală a “Societății Pescarilor”). Ea a fost înființată în 1884 de un grup de muzicieni, care au făcut renumite evenimentele din cartierul Cabanyal pentru atmosfera lor. Bucurându-se de un succes tot mai mare, au decis înființarea unei societăți muzicale, Consiliul de muzică Folk din Nuevo Mar. Din cauza dificultăților economice, acesta a fost dizolvat în anii ’20. În 1926 un grup de muzicieni a înființat o nouă companie împreună cu Uniunea Pescarilor, cea care azi a devenit ”Uniunea Societății Muzicale a Pescarilor”.

Sediul ales a fost clădirea El Casinet, devenită ulterior una dintre clădirile emblematice ale cartierului Cabanyal.

Cartierul Cabanyal este un vechi sat marinăresc aflat la malul Mării Mediterane, încorporat în orașul Valencia. În ultimii ani se bucură de atenția autorităților locale pentru protejarea și dezvoltarea specificului său arhitectural și cultural.

La manifestarea de duminică, vor participa band-uri muzicale, interpreți importanți de jazz, elevi și membri ai mai multor societății muzicale maritime. Pe traseu, aceștia vor face diverse opriri pentru a încuraja oamenii să ia parte la carnaval, se bucure și să danseze.

Informații utile despre Carnavalul “Cabanyal – New Orleans”

Când: Duminică, 23 februarie 2020, ora 11.00. Durata este variabilă în funcție de numărul de participanți.

Unde: Cartierul Cabanyal din Valencia

Cine: Participanți sunt muzicanți și oricine vrea să petreacă, deghizat sau nu. Instrumentiștii doritori să participe pot scrie un e-mail la smupcasinet@gmail.com, organizatorii urmând să trimită mai multe informații.

Ce: Carnavalul “Cabanyal – New Orleans”

Traseu: va începe de la Casinet, din Calle José Benlliure, nr. 272. Lungimea lui va varia în funcție de participanți.

Tarife: Accesul liber

Cum ajungi în Cabanyal: Cu autobuzele EMT liniile 19, 32, 92 și cu tranvia liniile 4 și 6. Cu ce mijloace de transport public te poți deplasa dintr-o parte în alta a orașului Valencia poți afla aici.

* Fotografia articolului este afișul oficial al evenimentului.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1200