Zilele trecute am primit următorul mesaj: ”Bună ziua, curând ajungem în Valencia și stăm patru zile. Ce putem face cu copiii în Valencia, care ar fi top zece lucruride făcut? Au vârste de 11 și 14 ani.”
În alcătuirea programului am avut în vedere: că cei doi copii sunt mari, pot înțelege și aprecia lucruri. Nu am ținut cont de timp și nici de numărul de obiective cerut. Am preferat să fac o listă de recomandări, inclusiv gastronomice, din care fiecare să aleagă potrivit ritmului și preferințelor sale.
Acestea fiind zise, iată recomandările mele:
Centrul istoric al orașului Valencia
Întemeiat de romani în 138 a.C., orașul Valencia a fost timp de aproape trei secole sub dominația vizigoților, iar din sec. al VIII-lea până în 1283 sub cea musulmană. Din acest an în care regele James I i-a expulzat, a început domnia monarhilor creștini. Influențele acestor civilizații și schimbări s-au amestecat între ele, împreună formând Valencia de azi.
Plaza de la Reina
Zona istorică începe din Plaza de la Reina, considerată kilometrul zero al orașului. Din ea se intră în Catedrala ”Santa Maria”, cunoscută și sub denumirea populară de ”La Seu”. Se spune că ar găzdui Sfântul Graal, cupa din care ar fi băut Iisus la Ultima Cină.
Odată ce ai trecut pragul catedralei, urcă și în faimosul turn, Miguelet! Nu te lăsa descurajat de cele 207 scări pentru că riști să pierzi o panoramă deosebită. Venind cu copiii în Valencia, în centrul vechi le poți oferi puțină istorie și aventură.
Plaza de la Almoina
În spatele catedralei se află Plaza Limosna, L’Almoina în valenciană, locul unde în antichitate a fost forumul roman. Este o piață deschisă prin a cărei pardoseala de sticlă se văd ruinele acestuia.
Plaza de la Virgen
Tot aici a fost și prima biserică vizigotă, convertită apoi în moschee și ulterior în templu creștin. Urmele acestor schimbări se regăsesc în arhitectura și structura catedralei, care pot fi observate cel mai bine din Plaza de la Virgen. Aici intră și în Iglesia ”Virgen de los Desamparados”, dedicată patroanei orașului. Cupola bisericii te va impresiona.
Plaza Lope de Vega
În apropierea Plaza de la Virgen se află și Iglesia Santa Catalina care îți va atrage atenția turnul său zvelt. În apropierea lui se află un obiectiv de interes ……. gastronomic: Horchatería Santa Catalina. Localul este unul cu tradiție în ciocolată caldă, orchata (o băutură din niște fructe specifice zonei, din familia nucilor) și fartons (un fel de cornuri dulci din foietaj).
Ieșirea ca și intrarea în Basilica Santa Catalina se face prin Plaza Lope de Vega. Aici ai de admirat cea mai îngustă clădire din Europa (107 cm), cum le place valencienilor să spună. Și la un pas distanță, un loc în care îmi place să merg în timpul zilei, este Plaza redonda (Piața rotundă).
O piesă de rezistență a orașului Valencia este Palatul ”Marqués de Dos Aguas” care găzduiește Muzeul de ceramică. Clădirea este considerată unul dintre edificiile reprezentative ale barocului spaniol. Dacă această calificare nu îți spune nimic, fațada clădirii sigur te va lăsa cu gura deschisă.
Între două obiective turistice, poți face o pauză activă în care pur și simplu să te plimbi pe străzile înguste. Zona istorică a orașului Valencia se află în Cartierul Carmen, cel mai vechi cartier al orașului și renumit pentru frumusețea sa!
Tot aici se află clădirea fostei Burse de mătase, Lonja de la seda inclusă în patrimoniul UNESCO. Interiorul său în stil gotic este impresionant.
Iglesia San Nicolás se află tot în centrul vechi al orașului. Nu este neapărat un obiectiv de văzut cu copiii în Valencia, dar cu siguranță este de neratat. Cu cei 1800 mp pictați, este considerată Capela Sixtină a Valenciei. În capela laterală din dreapta navei centrale sunt două picturi ale lui Goya, dedicate lui San Francisco de Borja.
Turnuri medievale
Turnurile sau Poarta Quart reprezintă una dintre cele două porți fortificate rămase în picioare din zidul medieval al orașului Valencia și poartă urmele gloanțelor din timpul Războiului Civil Spaniol.
Cea de-a doua poartă rămasă din zidul vechi al orașului este Poarta Serrano sau Turnurile Serrano. Este considerată cea mai mare poartă gotică din Europa. O vreme, turnurile au fost folosite pe post de închisoare, iar în timpul Războiului aici au fost ascunse lucrări de artă din Muzeul Prado din Madrid.
Îți recomand să te urci în Turnurile Quart, oferă o panoramă foarte frumoasă asupra orașului, mai ales asupra Cartierului Carmen.
Turnurile Serrano, aflate în apropierea Parcului Turia, încheie vizita prin istoria Valenciei. Orașul oferă oportunități pentru relaxare și divertisment în aer liber.
Aer liber
Parcul Turia sau Grădinile Turia a fost creat în 1973, în fosta albie a râului cu același nume. Cursul acestuia a fost schimbat de oficialități după ce a inundat de mai multe ori orașul, în 1957 provocând moartea a 81 de oameni. În prezent, Parcul Turia este cel mai mare din Spania, cu o lungime de 9 km. Are o mare diversitate de arbori, locuri de joacă pentru copii, piste pentru biciclete.
Când ești cu copiii în Valencia, Bioparc devine obiectiv obligatoiu. Este un parc zoologic de nouă generație, conceput astfel încât vizitatorul să aibă impresia că intră în habitatul natural al animalelelor. Designul său special ascunzând barierele vizuale dintre public și animale. Se întinde pe o suprafață de 100.000 mp, are mai mult de 800 de animale din peste 120 de specii și este specializat pe fauna africană.
Muzee
Orașul Artelor și Științei un complex arhitectural, cultural și de divertisment care poartă amprenta renumitului arhitect Santiago Calatrava. Se întinde pe o suprafață de 350.000 mp, iar clădirile sale avangardiste oferă un spectacol atât ziua, cât și noaptea, când sunt luminate. Aici se află Oceanograful și Museo de las ciencias ”Principe Felipe” (Muzeul de Știință).
Oceanograful este cel mai mare acvariu din Europa cu 110.000 de metri patrati si 42 de milioane de litri de apa. În el sunt redate toate mediile subacvatice din lume. Delfinariul său impresionant, cu 24 de milioane de litri de apă și peste 10m adâncime este principala atracție a copiilor.
Muzeul de Știință este un loc al experimentelor, activităților și atelierelor pentru copii. Este conceput astfel încât fenomene, teorii să devină de înțeles pentru oricine prin interacțiune. Tu ca adult e posibil să te lași greu dus din el, deci ia în considerare că e posibil să petreci aici ore bune.
Despre alte muzee pe care le poți vizita cu copiii în Valencia, am scris aici.
Plajă și natură
Locul care va încânta în egală măsură pe adulți și pe copii indiferent de vârstă sunt plajele. La mică distanță de centrul orașului se află două cele mai cunoscute, Plaja Malvarrosa și Cabanyal. Sunt situate una în continuarea celeilalte, pe o distanță de 3km, iar lor le urmează Plaja Patacona. Deși aparține administrativ localității Alboraya este considerată tot plajă a Valenciei. Toate sunt accesibile cu transportul în comun din centrul orașului. Plajele au nisip auriu, sunt largi și bine întreținute. Malvarrosa și Cabanyal sunt mărginite de o faleză foarte lată, străjuită de palmieri, animată în tot timpul anului. Aici se află multe localuri și restaurate.
Despre Plaja Malvarosa și Cabanyal am scris și aici.
Parcul Natural Albufera aflat la 10 km distanță de oraș este supranumit și delta Valenciei. Se întinde pe o suprafață de peste 20.000 ha, este renumit pentru frumusețea sa naturală și diversitatea ornitologică.
Albufera este foarte populară în Valencia ca fiind locul cu cel mai frumos apus de soare. Te poți plimba cu barca și admira apusul de pe apă, dar poți veni și în timpul zilei pentru a mânca la unul din restaurantele cu specific. O mare parte din orezul care este folosit la paella din Valencia este cultivat aici.
Piețe în aer liber și comerciale
În apropierea centrului istoric se află Plaza del Ayuntamiento (Piața Primăriei) un spațiu larg înconjurat de clădiri înalte, dintre care a primăriei este cea mai impunătoare. Vizita în interior este gratuită. Îți recomand pentru că spațiul vizitabil este foarte mic, dar vei vedea Salonul de Crital, balconul oficial și Hemiciclul, locul în care se întrunește consiliul local.
Estación del Norte (Gara de Nord) se află la 5 minute distanță de mers pe jos de piață. Este o clădire monumentală, în stil modernist, considerată obiectiv turistic. Cele două săli de la intrare sunt decorate cu faianță smălțuită care sigur îți vor plăcea.
El Mercado Colón sau Piața Colon. A fost proiectat și a avut destinația de piață a cartierului Ensanche, o zonă a aristocrație. Clădirea are forma unei hale, se întinde pe 3500 mp și este și ea una dintre clădirile reprezentative ale modernismului valencian. A fost dezafectată și din 2003 a devenit un centru al hosteleriei. În interiorul săi sunt terase, baruri, cafenele, o orchaterie tradițională, localuri mici care împreună creează o atmosferă plăcută și destinsă.
El Mercado Central este clădirea în stil modernist cea mai faimoasă din Valencia. Construcția a început în 1914 și s-a terminat în 1928. Clădirea de astăzi este cea originală. Structura ei combină materiale din cele mai diverse, metal, sticlă, ceramică și coloane. Piața se întinde pe o suprafață de 8160 mp și a fost conceput pentru 959 de poziții (spații comerciale). Are o cupolă imensă care se ridică la 30m deasupra solului.
Despre El Mercado Central poți citi mai multe aici.
Mica Veneție
*Port Saplaya supranumit și Veneția Valenciei. Cartierul e ridicat în jurul unui canal de navigație de forma unui palme, cu cele cinci degete răsfirate printre construcții. Nu ai nevoie de vreo hartă sau un ghid care să-ți spună ce să faci, posibilități sunt limitate. Trotuarul-ponton larg dă o raită pe la marginea caselor îți face un tur al locului, te trece și prin fața unei cafenele și te duce și la ieșire.
Află mai multe despre Port Saplaya.
Llao Llao. Este un obiectiv cu specific gastronomic. Aici se găsește un singur produs, iaurt natural înghețat. Se poate mânca în combinație cu fructe, diverse topping-uri (care îngheață instant pe iaurtul rece și devin casante), crunchies și bomboane. O locație este pe Carrer Sant Vincente Martir, din Plaza de la Reina către Bursa mătăsii sau Piața primăriei.
În loc de concluzii
Știu că ți-am oferit atâtea de văzut și făcut cu copiii în Valencia, că patru zile sunt prea puține. Dar oferta orașului este foarte mare și diversă. Nu aș vrea ca după ce ai plecat să auzi de un loc de care nu ai știut. Am preferat să îți spun ce poți face, iar tu să alegi.
Un alt lucru pe care vreau să îl ai în vedere este faptul că distanțele ce despart multe din aceste obiective sunt mici, se parcurg pe jos. Valencia este un oraș compact și ușor de străbătut. Cu o bună organizare, poți face multe.
Aici poți afla cum te deplasezi în Valencia cu transportul în comun.
Ai citit acest articol? Ce îți rămâne de făcut este să convoci un consiliu de familie, în care fiecare să își spună preferințele. Iar unde nu cădeți de acord, apelați la trasul bilețelelor din căciulă. Până la urmă vine vacanța și e bine să te găsească vesel și pus pe joacă, nu? 🙂